Revista presei – 7 ianuarie 2021

Elevii ar putea să revină în bănci din data de 8 februarie. Acest lucru va fi posibil dacă se va menține trendul descendent al cazurilor de Covid-19. Atât premierul Florin Cîțu, cât și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au făcut declarații la finalul ședinței de guvern în care a fost adoptată Ordonanța de Urgență prin care învățământul online va fi prelungit până în 8 februarie.

Elevii vor continua să învețe online până cel puțin în 8 februarie, atunci când va începe al doilea semestru. Școlarii vor putea reveni la sistemul clasic de învățământ odată cu începerea celui de-al doilea semestru, dacă situația epidemiologică din România o va permite.

„Am avut o discuție și cu domnul Kelemen Hunor, și cu domnul Dan Barna. Da, și eu vreau să fie redeschise școlile și restaurantele. Dacă nu va fi problema asta pe sănătate, acestea vor fi redeschise. Dacă se menține și păstrăm această tendință descendentă, putem să deschidem școlile pe 8 februarie. Dar, repet, trebuie reduse efectele pandemiei”, a spus Florin Cîțu la finalul ședinței de guvern.

Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației, spune că elevii ar putea reveni la sistemul clasic de învățământ, iar o astfel de decizie va fi luată la sfârșitul lunii ianuarie. Nu sunt excluse nici celelalte scenarii.

Cîmpeanu a mai spus că sunt patru scenarii analizate:

• reîntoarcerea la școală cu prioritate a elevilor de grădiniță și a celor din învățământul primar
• redeschiderea școlilor cu prioritate în zonele unde rata de infectare este mai scăzută
• reîntoarcerea la școală cu prioritate a elevilor care susțin examene naționale
• redeschiderea tuturor școlilor

“Nu vă ascund faptul că în cursul zilei de mâine vor exista consultări cu sindicatele, cu Consiliul Elevilor din România, cu Consiliul Rectorilor și asociația părinților, la care se va discuta inclusiv despre salarizarea cadrelor didactice” a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la finalul ședinței de guvern.

Ministrul a explicat: ”Cadrele didactice din România merită un regim motivant de salarizare. În costul standard per elev, această componenta s-a dublat în ultimii patru ani și a ajuns 6.111 lei destinați salariilor în 2020. În același timp, componenta destinată tuturor cheltuielilor școlilor (încălzire, igienizare, protecție anti-COVID, pregătire profesională) este de 387 de lei per elev. Urgența este o creștere semnificativă a costului standard per elev ca școlile să poată funcționa. Există posibilitatea să introducem poate o componentă salarială de motivare în funcție de performanță, prin Planul Național de Redresare și Reziliență”.

În aceeași declarație de presă, ministrul a mai precizat că guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a reglementat închierea semestrului I, mai exact perioada 11 ianuarie – 8 februarie, adică perioada dintre vacanța de iarnă și cea intersemestrială. Astfel, semestrul I se va încheia online. Cîmpeanu a mai adăugat: ”În condițiile în care pandemia afectează încă sănătatea, se impune adoptarea cadrului legal astfel încât cadrele și elevii să beneficieze de dreptul la educație și sănătate. Demonstrăm, în același timp, dorința guvernului de a face cursurile în format clasic din semestrul doi, sub rezerva situației epidemiologice”.

Pandemia şi şcoala exclusiv în online au dus la o izolare a elevilor, care nu au mai comunicat la fel de mult cu profesorii, colegii şi, deşi au locuit în aceeaşi casă, nici cu părinţii. Pe fondul sentimentului de singurătate resimţit de copii, aceştia sunt mult mai vulnerabili la pericolele şi modele negative din mediul online, atrage atenția World Vision într-un comunicat de presă. În timpul pandemiei de COVID-19, peste 20% dintre copiii care trăiesc în mediul rural afirmă că sunt doar uneori sau nu sunt niciodată fericiți, iar o pondere de 7% afirmă că au o viață rea, se arată în studiul Bunăstarea copilului din mediul rural derulat în 2020 de Fundaţia World Vision România.

„Instigarea copiilor la atacuri împotriva profesorilor, pe care Fundaţia World Vision România o condamnă ferm, este simptomul unei crize de autoritate atât în familie, cât şi în şcoală, unde corpul profesoral joacă un rol esențial. Profesorii nu pot fi în niciun caz considerați inamici ai copiilor sau ai drepturilor și libertăților acestora. Discuțiile și argumentele despre teme de interes pentru societate, precum educația, nu se pot duce decât într-un climat de civilitaţie, cu respect reciproc pentru punctele de vedere ale tuturor părților”, se arată într-un comunicat World Vision.

ONG-ul, care lucrează cu peste 20.000 de copii şi părinţi din comunităţile rurale, avertizează că de educație au nevoie însă și părinții, mai ales cei din categoriile vulnerabile.

Studiul Bunăstarea copilului din mediul rural derulat în 2020 de Fundaţia World Vision România arată că aproape o cincime din copiii de la țară nu se simt susţinuţi niciodată de toată familia, incluzând aici membrii familiei extinse (unchi, mătuși etc.).

6% dintre copii nu au încredere niciodată, sau doar uneori, în adulții cu care locuiesc.

8% dintre copii cred că familia nu este niciodată alături de ei când au nevoie de ajutor, iar 23% dintre ei susţin că un membru al familiei petrece timp cu ei doar uneori sau niciodată.

Încrederea copiilor în părinţi a scăzut cu 14% în 2020, ajungând la 79%.

Pe acest fond, succesul public al unor personaje care insuflă şi instigă la ură şi care au priză la copii nu este deloc surprinzător, spun experții World Vision.

Pentru acești copii, principala sursă de informare despre subiecte extrem de sensibile precum violența sexuală, conform unui studiu World Vision din 2019, este Internetul (pentru o treime dintre ei), inclusiv site-urile pornografice.

World Vision România consideră că, în plus față de reforma sistemului public de educație, avem nevoie de soluții de educație nonformală pentru a combate astfel de fenomene, precum şi de dezvoltarea de competente digitale şi safe internet pentru copii, încă din învăţământul preșcolar.

Cel mai vârstnic pacient tratat și vindecat de Covid, de la începutul pandemiei, la Timișoara, a fost externat miercuri după-amiază. Este vorba despre o femeie în vârstă de 95 de ani, care a stat în spital zece zile. Ea a plecat acasă în aplauzele medicilor și asistentelor. 

Au fost momente speciale miercuri după-amiază, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara și s-a lăsat cu multe aplauze. A plecat acasă „Bunicuța”, cel mai în vârstă pacient infectat cu SARS CoV 2, care s-a vindecat în această unitate sanitară. Femeia în vârstă de 95 de ani a fost adusă la spital în urmă cu zece zile.

La internare, nonagenara a avut mai multe probleme respiratorii, din cauza infecției cu noul coronavirus. „«Bunicuța», așa cum i s-a spus în perioada în care a stat internată, este cel mai în vârstă pacient tratat în unitatea sanitară din Timișoara în această perioadă de pandemie. Medicii și asistentele Secției de Boli Infecțioase II, sub supravegherea cărora s-a aflat pacienta, au reușit s-o vindece. La plecare i-au făcut o surpriză. Au așteptat-o la ieșire și au aplaudat-o. Ea a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată acasa”, transmit reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.

În ultimele 24 de ore, în județul Timiș au fost confirmate încă 385 de pacienți infectați cu coronavirus. Numărul total de cazuri, de la începutul pandemiei, a ajuns la 27.107, fiind înregistrate, de asemenea, 612 decese. Rata de infectare în Timiș este de 3,31 / 1.000 de locuitori.

Istoria nu e o lungă înşiruire de epidemii, războaie şi cataclisme. Lumea rămâne mobilă în ciuda tuturor crizelor. Iar pandemia actuală ne aminteşte cât de puţine lucruri putem controla, apreciază Stanisław Strasburger.

Catastrofele mai mici sau mai mari nu împiedică mobilitatea. Ne amintesc cât de puţine lucruri putem noi oamenii controla. Cum va arăta lumea după această criză? Se va putea călători doar cu atestat de vaccinare? Vaccinul împotriva COVID-19 nu ar fi primul care vizează mai mult sau mai puţin întreaga omenire. În plus, dacă vrei să călătoreşti în anumite locuri, este de multă vreme obligatoriu să te vaccinezi suplimentar.

Mobilitatea nu este însă doar privilegiul unui zbor cu avionul, cu o viză în paşaport şi un portofel bine umplut. Mobilitatea înseamnă şi mulţimea de oameni care îşi schimbă locul în care trăiesc, adesea în ciuda ordinii politice mondiale. Mobilitate înseamnă adesea lipsa unui paşaport (sau a vizei corespunzătoare) şi un portofel gol. Cel mai important: mobilitatea este credinţa că lumea nu înseamnă numai război, violenţă şi catastrofă, ci o viaţă în care dispui de suficiente resurse pentru a avea un acoperiş deasupra capului, ceva de mâncare şi copiii tăi acces la şcoală. Şi dacă, întâmplător, te-ai născut într-un loc în care acestea nu par posibile, sau în care nu îţi place în mod special, poţi să te duci altundeva. Poţi fi mobil. Nici COVID-19 nu va produce pe termen lung mari schimbări din acest punct de vedere.

Transformarea concursului de directori într-un exerciţiu populist de tip Miss/Mister Popularitate nu este doar un pericol public pentru şcoala românească, ci o tentativă de tranzacţionare a intereselor elevilor şi părinţilor pentru a plăti factura creşterii salariale promise care n-a mai fost.

Umaniştii ne-au învăţat că puterea este cel puţin la fel de importantă ca banii. Dacă salariile profesorilor nu se vor mări, probabil, în accepţia unora, a permite alegerea directorului de unitate de învăţământ pe baza votului profesorilor titulari ar trebui să achite factura. Să transformi concursul de directori (care mi se pare oricum că nu e suficient de strict, aş condiţiona accederea în această funcţie de deţinerea unui master la o universitate de top din România sau străinătate în management şcolar) într-un concurs Miss/Mister Popularitate, asta e pericol public, un pericol public care sună atractiv (mnah, democratizarea şcolii româneşti), dar care, implementat, cred că ar avea efecte negative pentru sistemul educaţional, câteva dintre acestea le propun aici ca teme de reflecţie:

(1) Până mai ieri, un partid care compune coaliţia de guvernare îşi făcea drept stindard „Jos politica din şcoală“. Acum, văd că liderii partidului nu au nicio problemă cu a transforma acest mecanism de selecţie şi, dacă ar fi aplicat cu stricteţe, de profesionalizare a carierei de director şcolar, cu un Pageant Beauty Contest. Aşa cum partidele îşi fac programul şi agenda în funcţie de distanţa faţă de următorul scrutin, aşa se vor lua şi deciziile în şcoli. Adică, mai populiste în prag de campanie electorală şi probabil deloc în timpul ei. Să organizezi un proces electoral de asemenea anvergură, dacă nu vrei să îl faci în bătaie de joc, necesită timp, dezbateri cu candidaţii, eventual o prezentare a platformelor. Vi se pare cumva că în şcolile din România se face cam prea multă şcoală, de ar avea profesorii timp şi de asta? Câţi profesori din România intră la fix la ore că pierd vremea prin cancelarie, de exemplu? Imaginaţi-vă că proful de whatever al copilului dumneavoastră nu intră la oră pentru că e prin şcoală, împarte flyere pentru alegerile la funcţia de director, eventual o cafeluţă prin cancelerie. Vă ofensează acest gând? Pe mine, da.

(2) Cine mă votează, cine mă dă jos? Un principiu de bază prin care funcţionează democraţiile liberale este chiar cel al răspunderii în faţa electoratului. Să plecăm de la premisa că un director este ales cu 50%+1 din voturile electorilor, o majoritate ultra fragilă care denotă fragmentarea corpului profesoral. Acest director poate fi oricând destituit, la cea mai firavă decizie împotriva electorilor, deci va trebui să îşi calculeze întotdeauna următoarea mişcare în funcţie de ceea ce ar fi pe placul profesorilor, nu pe al elevilor, nu pe al părinţilor, nu pe al comunităţii.

(3) Crearea unui corp decizional paralel. La ora actuală, forul decizional suprem în fiecare unitate de învăţământ, forul care aprobă măsurile întreprinse de director, de la bugetul şcolii la acţiunile de mobilitate a personalului didactic, este Consiliul de Administraţie, în care sunt reprezentaţi elevii, părinţii, profesorii, iar în cazul şcolilor profesionale şi a liceelor care funcţionează în regim dual, participă la decizie şi operatorii economici. Directorul şcolii este, tototdată, preşedintele Consiliului de Administraţie; el poate fi destituit de către acest corp de o importanţă certă în organizarea sistemului de învăţământ. Introducând un nou mecanism de validare a deciziilor, nu faci decât să diluezi din importanţa acestui CA, ceea ce este nedemocratic şi contrar principiilor pe care ar trebui să funcţioneze o şcoală (învăţarea centrată pe elev).

(4) Din declaraţiile dlui. Cîmpeanu am înţeles că doar profesorii titulari ar urma să voteze, care deţin un post în acea şcoală. Titularizarea, aşa cum arată ea, frânarul oricărei încercări de profesionalizare a carierei didactice. Dar nu e vorba doar despre asta, e vorba despre a ne gândi şi la acele situaţii excepţionale, în care există profesori care nu sunt titulari, dar care fac mai mult pentru copiii din acea şcoală decât oricare profesor titular. Am văzut astfel de exemple - o grămadă. Profesori care îşi dau silinţa să livreze un act educaţional de calitate pentru copii, fac activităţi extracurriculare, fac educaţie remedială, profesori tineri, în ei rezidă mare parte din puţina speranţa care ne-a mai rămas privind profesionalizarea carierei didactice şi crearea unor microsisteme incluzive de învăţare. Cu ce este un astfel de profesor mai "neeligibil" să voteze directorul decât un profesor titular?

„Mă îndoiesc că veți putea înțelege cu adevărat ce înseamnă o dictatură, pentru că ea se află, ca în basme, pe celălalt tărâm”, le spunea Blandiana norvegienilor veniți în număr mare imediat după 1990, când își lansa la Oslo ce-a de a doua carte. Această aserțiune a fost lansată după ce un cititor i-a relatat vizita cuplului Ceaușescu în Norvegia: celor doi li s-a oferit ca reședință Palatul Regal, care se află în centrul capitalei și în jurul căruia întorc tramvaiele din Oslo. „Imediat după ce s-a instalat, Nicolae Ceaușescu a cerut să fie oprite tramvaiele pentru că îl deranjează zgomotul. De aproape un secol, de când există tramvaie în Oslo, ele se învârt în jurul parcului care înconjoară palatul și niciun membru al familiei regale norvegiene nu s-a plâns și nu a cerut să fie oprit cel mai popular mijloc de transport, deranjând mii și mii de oameni, pentru ca un singur om să nu mai fie deranjat.” Cititorul norvegian i-a spus Anei Blandiana că i-a cumpărat cartea pentru a afla „ceva” despre „țara în fruntea căreia a stat un sfert de secol un asemenea om”. Scriitoarea îi vorbește despre „zeci de popoare”, care n-au putut reacționa în fața comunismului, dar în timp ce-i răspunde se simte tulburată de asocierea pe care norvegianul o face între ea, care a fost o opozantă a regimului, și dictatorul: „Revolta normală (subl.  făcută de A.B) a norvegienilor apărea ca o simplă naivitate, ceea ce mă umilea în proprii mei ochi, dar imediat, pe un plan infinit mai dramatic, nu puteam să nu adaug – cu invidie – că naivitatea lor era reală, pentru că izvora dintr-o ignorare a Răului, de care avuseseră neînchipuitul noroc să nu fie atinși.”

Răul continuă să aibe multe fețe, mai greu de distins de occidentali, prea obișnuiți cu noile tipare ideologice. Ana Blandiana se lovește, însă, de ele imediat ce poate ieși din țară, înainte și după 1989. După, observă cu nostalgie dispariția generației lui Jean-Francois Revel, care a scris despre ororile comunismului în paralel cu filosofii marxiști, neconvinși că în Estul continentului comunismul gira crime monstruoase. Blandiana scrie că odată cu dispariția acelei generații, în gazetele ei preferate L’Express și Le Nouvel Observateur „nu  mai exista capacitatea de a fermeca prin transmiterea ideilor bucuria de a gândi a celui ce scria, care devenea bucuria de a gândi a celui ce îl citește”. Multe se schimbaseră, recunoaște autoarea volumului Soră lume și, în plus, simțea „un fel de praf care se depusese peste idei, reducându-le impactul”, totuși, „nu dispăruse ceva, ci se adăugase ceva ce pretindea că va face lumea mai bună, mai fără greșeli, mai corectă” și pentru ca acest lucru să se întâmple, „ea, lumea, nu trebuia decât să accepte să se supună controlului corectitudinii politice”. E vorba de lucrurile duse la extrem, de cenzura care invocă această ideologie pentru a arunca peste bord informații și analize relevante.

Volumul Anei Blandiana confirmă între altele și unele biografii sau vechi reflexe ipocrite ale unor personaje devenite celebre. Povestește astfel, de pildă, despre un mic dejun oferit în 1990 de ministrul de Externe francez, Roland Dumas, unor cunoscuți opozanți: Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru și ea. La întrebarea oficialului, dacă se știe cine sunt tinerii care au murit la Revoluție, Dinescu a răspuns primul că ar fi vorba despre „Hitlerjugend”, și că „nu trebuie să li se exagereze importanța, fiindcă este vorba despre niște uteciști care cu puține zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”. Mai departe, în carte, Blandiana vorbește despre liderii partidelor promonarhiste care s-au opus vizitei Regelui Mihai în 1992 și face un portret atent conturat al Regelui, care „a fost victima țintă nu numai a cinismului istoriei și a cruzimii politicii, a intereselor, orgoliilor și lipsei de scrupule a celor din jur, ci și a propriei sensibilități și a unui simț moral straniu în spațiul public”.

Un medic și fiica ei de 12 ani au creat un clip despre cum funcționează vaccinul. Laura Ghibu crede că e foarte important ca autoritățile să comunice simplu și să răspundă cu răbdare tuturor întrebărilor.

Zilele trecute, un clip ce explică funcționarea vaccinului anti-COVID-19 realizat de Pfizer și BioNTech a ajuns la sute de mii de români. Materialul — ce folosește animații și cuvinte simple,  — a apărut din dorința unui medic și a fiicei sale de 12 ani ca informația corectă să ajungă la cât mai multă lume. Nu a primit bani pentru asta de la instituții de stat sau de la vreo companie farmaceutică.

Laura Ghibu locuiește în Suedia, acolo unde s-a stabilit acum aproape 31 de ani, după ce tatăl său ajunsese acolo ca refugiat politic în ultimii ani de comunism. A studiat biomedicina, apoi, la insistențele stomatologilor din familie, s-a orientat către medicina dentară. S-a specializat în chirurgie orală în Elveția și Italia și, pe lângă asta, face cursuri de prevenire a infecțiilor pentru alți medici și ține cursuri de educație sanitară în școli din Suedia.

La scurt timp după ce a postat versiunea în limba italiană a clipului despre vaccin, Laura Ghibu a fost contactată de profesorul Raffaele Bruno, medicul infecționist care a tratat primul caz COVID din Italia, și care i-a cerut permisiunea să folosească materialul într-o companie de informare pentru regiunea Lombardia, unde au murit peste 25.000 de oameni în urma infectării.

În primele zile ale anului, și varianta în limba română a circulat intens, iar între cei care au distribuit clipul au fost secretarul de stat Raed Arafat și mai mulți comunicatori în sănătate publică, între care Răzvan Cherecheș, Vlad Mixich sau Oana Dimofte. Șeful Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță, i-a cerut permisiunea să folosească clipul în campania de vaccinare din România, iar Ministerul Sănătății l-a distribuit pe Facebook. Până ieri clipul în română fusese distribuit de 21.000 de ori pe Facebook, și avea 62.000 de vizualizări pe Youtube. Azi Laura Ghibu a publicat și o versiune în engleză pe Youtube.

Acum, Ghibu pregătește un alt video cu întrebări și răspunsuri despre vaccin, realizat în colaborare cu Universitatea din Pavia. Spune că anul trecut n-a depins de noi, acum însă ține de noi să facem din 2021 un an bun.