EȘTI AICI:
Revista presei – 22 decembrie 2020

Revista presei – 22 decembrie 2020

Revista presei – 22 decembrie 2020
IMAGINE.SUNET.’89 Fotografie și multimedia: locuri de memorie ale Revoluției
ziuadevest.ro

La 31 de ani de la Revoluția de la Timișoara din 1989, la Universitatea de Vest din Timișoara, a avut loc conferința „Imagine. Sunet.89. Fotografie și multimedia: locuri de memorie ale Revoluției”.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Arte și Design din UVT, cu participarea  Institutului de Romanistică din cadrul Universității din Viena.

____________________

Conferința „IMAGINE.SUNET.’89 Fotografie și multimedia: locuri de memorie ale Revoluției” nu își propune să politizeze istoria recentă și nici nu este un „revelator” de adevăruri, precum soluția folosită în tehnica developării filmului fotografic.

Publicul va interacționa, prin intermediul invitaților, cu trecutul zilelor Revoluției din 1989, prin istoriile personale rememorate în centrul Europei (Petrea Lindenbauer), sau prin istoriile auzite transformate în imagini (Bede Kincsö), ca și prin istorisirile transmise din mijlocul evenimentelor (Andrei Pandele), ori prin teatrul și filmul documentar (Carmen-Lidia Vidu), printr-o manieră specifică de filtrare interdisciplinară (Florin Oprescu).

Toate acestea sunt formule de a aduce momentul ’89 mai aproape de noi și de înțelegerea noastră.

Conferința are loc în spațiul virtual cu susținerea Universității de Vest din Timișoara, a Facultății de Arte și Design și prin participarea Institutului de Romanistică din cadrul Universității din Viena.

___________________

Evenimentul poate fi vizionat AICI.

Revista presei – 22 decembrie 2020
56,3% dintre profesorii respondenți spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19 și 43,2% își doresc să revină la școală și să predea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare – SONDAJ al Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”
edupedu.ro

În total, 56,3% din cei 13.356 de profesori respondenți la un sondaj au spus că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19, iar 43,2% spun că își doresc să revină la școală și să predea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare. Sondajul a fost realizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ în perioada 16 – 21 decembrie 2020, în rândul angajaților din învățământ, pentru a vedea care este percepția acestora privind redeschiderea unităților școlare și vaccinarea voluntară, se arată într-un comunicat de presă al acestora.

În ceea ce privește momentul revenirii la predarea față în față, 43,2% doresc să revină în școli cât mai curând posibil, în timp ce 41,4% consideră că reluarea cursurilor ar trebui să aibă loc după finalizarea campaniei de vaccinare la nivel național.

Majoritatea persoanelor chestionate doresc redeschiderea unităților de învățământ și revenirea la predarea față în față. Astfel, peste 70% din cei care au răspuns la chestionar, mai precis 73,1%, doresc redeschiderea grădinițelor; 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare și I-IV să revină în clase; 70,6% sunt pentru redeschiderea școlilor pentru elevii claselor V-VIII; 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor și școlilor profesionale.
Revista presei – 22 decembrie 2020
La singura școală cu învățământ simultan din Timișoara, cadrele didactice predau benevol ore suplimentare
renasterea.ro

Din cele 55 de unități de învățământ din județul Timiș în care se predă simultan, una se află în Timișoara. În condițiile în care municipiul se confruntă cu o mare problemă în privința infrastructurii școlare, existând un deficit de spații care deservesc activităților didactice, la Școala Gimnazială nr. 4 (structură a Școlii Gimnaziale nr. 1) din Timișoara efectivul de elevi din gimnaziu și ciclu primar este insuficient pentru a putea alcătui câte o clasă completă. Astfel, s-a impus comasarea elevilor din clasele a VI-a și a VII, respectiv a III-a și a IV-a, procesul de instruire desfășurându-se simultan.

Spre deosebire de învățământul organizat în condițiile obișnuite, la cel simultan cadrele didactice alternează activitatea între cele două grupe de educabili, respectiv predarea cu sarcinile de lucru individual-dirijate. În acest caz, efortul dascălului este considerabil mai mare, dar și cel al elevilor, aceștia trebuind să își dezvolte într-un mod mai accelerat abilități de autodirijare în învățare, abordând, în același timp, și alte demersuri intelectuale față de cele clasice.

Școala online a adus cu sine o provocare suplimentară pentru învățământul simultan, prin prisma resurselor educaționale, a așa-zișilor ”timpi morți” în activitatea de predare, a atenției distributive, a construcției învățării ș.a.m.d. Din acest motiv, multe dintre cadrele didactice care predau în învățământul simultan au ales să desfășoare acum, benevol, ore suplimentare cu elevii, pentru ca aceștia să nu rămână în urmă cu conținutul lecțiilor. ”Este greu, dar și mai greu e pe calculator. Fiecare copil e o individualitate. Activitatea trebuie alternată astfel încât să nu existe timpi morți. Când eram la clasă, știam sigur cu ce informații pleacă elevii acasă; acum nu pot fi sigură. Trebuie să lucrez cu fiecare copil în parte și de aceea munca noastră continuă și după ore”, a mărturisit Maria Jichici, învățătoare la Școala Gimnazială nr. 4 din Timișoara pentru clasa simultană de a III-a și a IV-a, dezvăluind, totodată, faptul că activitatea didactică este îngreunată și de alți factori, de natură externă.

Revista presei – 22 decembrie 2020
PIAȚA MUNCII - Premieră pe piața muncii: Anul viitor scade numărul de avize pentru muncitorii străini. 2020 - an atipic din cauza pandemiei, dar tot au fost cerute permise de muncă
profit.ro

Dacă pentru 2019 Guvernul a majorat numărul de avize pentru muncitori străini de la 20.000 la 30.000, iar pentru anul acesta a menținut același plafon, recent Guvernul Orban se pregătise să înghețe plafonul și să aloce tot 30.000 de permise de muncă pentru străini în 2021. Acum, însă, autoritățile au revizuit estimările pentru anul viitor și propun un contingent mai mic, de 25.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă în 2021.

De ce este important: Plecarea lucrătorilor români în alte țări a condus la situația în care angajatorii, la salariile pe care le oferă, nu găsesc suficienți români dispuși să se angajeze la ei și sunt nevoiți să apeleze la personal din țări exotice, precum Filipine, Thailanda, Nepal, Vietnam. Un astfel de caz a fost prezentat de Profit.ro încă din 2016, când un hotel din Poiana Brașov a recrutat angajați din Filipine.

 

Între timp, pentru a diminua din deficitul de forță de muncă, Parlamentul a decis că angajatorii sunt exceptați de la obligația obținerii avizului de angajare în cazul angajării cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina și Republica Serbia, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic. Drept urmare, cetățenii acest state, care doresc să intre pe teritoriul României în scopul desfășurării de activități lucrative, pot solicita viza de lungă ședere pentru angajare în muncă fără a fi necesară prezentarea copiei avizului de angajare.

Pandemia de coronavirus a făcut, însă, ca un număr însemnat de cetățeni români să revină din alte state pe teritoriul României. ”În acest context, anul 2020 este un an total atipic față de anii anteriori, efectele pandemiei manifestându-se în toate domeniile economice, iar gradul de predictibilitate a evoluției locurilor de muncă vacante, dar și a numărului de șomeri înregistrați până la sfârșitul anului curent, dar mai ales în anii viitori, este redus”, susține Guvernul. La finele lunii octombrie, conform actului pregătit atunci de Guvernul Orban și confom datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări, numărul avizelor de angajare/detașare emise pentru angajarea/detașarea cetățenilor străini în perioada 01.01 – 06.10.2020 a fost de 17.578, cu 5.948 mai puține decât în perioada 01.01 – 30.10.2019, când numărul avizelor de angajare/detașare emise pentru angajarea/detașarea cetățenilor străini a fost de 23.526. Tot în octombrie, Guvernul Orban a pregătit o hotărâre prin care prevedea că: ”Pentru anul 2021 se stabileşte un contingent de 30.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România”. Acum, însă, noua formă a hotărârii de guvern, pentru care au fost solicitate ultimele avize, prevede că  ”Pentru anul 2021 se stabileşte un contingent de 25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România”.

Revista presei – 22 decembrie 2020
Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA): obligații pentru platforme și implicații pentru utilizatori
contributors.ro

Într-o perioadă în care întreaga Europă se bazează mai mult ca oricând pe transformarea digitală, atât ca pilon fundamental al redresării economice în urma pandemiei, dar și ca motor al inovației, Comisia Europeană a publicat oficial, în data de 15 decembrie, mult așteptatele propuneri pentru Actul legislativ privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA) și pentru Actul legislativ privind piețele digitale (Digital Markets Act – DMA). Cadrul legislativ determinat de cele două viitoare regulamente reformează normele cu privire la platformele digitale, și introduce noi reguli care vizează în special giganții tehnologici.

Cele trei obiective urmărite ale Actului legislativ privind serviciile digitale sunt:

  1. Modernizarea normelor care guvernează serviciile digitale în întreaga Uniune Europeană, lăsând neatinse principiile de bază și asigurându-se că platformele și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) se pot extinde pe Piața Unică Digitală
  2. Necesitatea clarificării conceptelor de răspundere, introducerea unor responsabilități clare și standarde de transparență, pentru a face Internetul mai sigur pentru utilizatori, un loc unde drepturile și libertățile fundamentale sunt respectate
  3. Creșterea responsabilității și facilitarea unei mai bune supravegheri și a unei cooperări administrative eficiente și receptive între autoritățile competente din statele membre

Propunerea pentru Regulamentul privind serviciile digitale revizuiește măsurile prevăzute în Directiva privind comerțul electronicadoptată în anul 2000, și introduce noi reglementări pentru conținutul publicat de intermediarii de servicii online, stabilind standarde pentru răspunderea platformelor, moderarea conținutului, partajarea datelor și obligațiile de monitorizare și supraveghere. În timp ce Directiva privind comerțul electronica fost adoptată într-o perioadă în care Facebook, YouTube, Twitter sau Instagram încă nu existau, cei 20 de ani care au urmat au creat oportunități semnificative pentru utilizatori și pentru inovația digitală. Însă platformele digitale au fost și abuzate pentru a distribui conținut ilegal sau pentru vânzarea de bunuri și/sau servicii ilegale online. Având în vedere că unele platforme foarte mari au fost percepute ca spații “quasi-publice”, în care fluxurile de informații care ajung la utilizatori nu sunt întotdeauna veridice, propunerea dorește să găsească soluții pentru a proteja drepturile utilizatorilor în mediul online și asigurarea unui mediu concurențial și transparent pentru actorii din industria platformelor digitale.

Propunerea este un act orizontal, care stabilește un cadru legislativ comun și care va fi completat de legislația sectorială precum Directiva privind serviciile media audiovizualeDirectiva privind drepturile de autorAcquis-ul privind protecția consumatorilor sau Propunerea de Regulament privind prevenirea diseminării de conținut terorist online, fără a înlocui sau modifica aceste acte legislative.

 

Revista presei – 22 decembrie 2020
CULTURA DE SECURITATE - Ce trebuie să faceți când aveți suspciuni că sunteți ținta unei tentative de fraudă informatică
g4media.ro

Analiștii în securitate informatică de la Bitdefender avertizează asupra unei noi campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor companii cunoscute, precum Banca Transilvania sau Poșta Română, cu scopul de a-i convinge pe oameni să acceseze linkuri sau să descarce fișiere periculoase care îi pot spiona sau lăsa fără bani, se arată într-un comunicat al companiei.

În cazul campaniei asociate de către infractori cu Poșta Română (Fig. 1), oamenilor li se cere să acceseze un link infectat ca să achite costurile de expediere pentru un colet prin introducerea datelor de card pe o pagină controlată de către infractori.

Mesajele care pretind a fi trimise în numele Băncii Transilvania (Fig. 2) îndeamnă potențialele victime să descarce o confirmare de plată atașată e-mail-ului, care conține un fișier executabil infectat. Odată ce victima accesează fişierul infectat din e-mail-ul aparent legitim, ameninţarea numită Agent Tesla se instalează pe sistem şi e capabilă să transmită atacatorilor informaţiile stocate şi activitatea de pe dispozitiv.

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.