Pentru Mohamad Alili și Ebrahim Musawa, de 23 de ani, soluția a fost simplă: voluntariatul în secția de terapie intensivă de la Spitalul Municipal de Urgență din Timișoara.
„Nu poți să fii doctor cu cursuri online. E o idee proastă”, povestește Mohamad din fața camerei, cu Ebrahim lângă el. Tocmai au încheiat un examen, cu câteva minute în urmă. Online, în sistem grilă. „E o glumă. E ca și cum am juca într-o piesă de teatru. Dar la sfârșitul zilei fiecare învață pentru binele lui”, adaugă el.
Timp de aproape un an, până când au fost acceptați ca voluntari într-un spital Covid-19 din Timișoara, niciunul dintre ei nu văzuse interiorul vreunui spital.
„De când a început pandemia am încercat să intrăm în spitale să facem practică acolo, pentru că e greu să stai acasă și să înveți doar online. Voiam să participăm, să ajutăm. Am tot încercat să ne înscriem ca voluntari, dar nu am fost acceptați până acum o lună și ceva”, povestește Ebrahim.
„Suntem în ultimii ani de medicină. Poate după ce terminăm va trebui să facem lucruri în practică, dar din cauza școlii online n-o să știm să le facem. Așa că am decis că vreau să văd cum se fac lucrurile. Și dacă pot ajuta cumva, cu atât mai bine. În România, la sfârșitul anului, lucrurile mergeau din ce în ce mai prost din cauza pandemiei. Oameni tineri mor în spitale. Săptămâna trecută am avut pe cineva care a murit la 35 de ani. Am vrut să văd sistemul medical de aproape și să ajut, dacă pot”, adaugă Mohamad.
În Timișoara, spun ei, sunt deja în jur de 150-200 de voluntari studenți la medicină în spitalele Covid-19, mai mulți de când statul român a început să îi și premieze cu 2500 de lei pe lună pentru eforturile lor. Chiar și așa, în munca lor la ATI, amândoi au văzut cu ochii lor cât de dură e criza de personal din sistemul medical românesc.
„Sunt două asistente și două infirmiere la șase paturi. O mulțime de oameni nu făceau doar munca lor, ci și alte lucruri, care nu erau treaba lor, dar pe care nu avea cine altcineva să le facă. Când au început să vină voluntarii, lucrurile au devenit mai puțin haotice. A fost un lucru bun pentru spital”, explică ei.
Au încercat să se înscrie ca voluntari de două ori pe parcursul anului 2020. De două ori au fost respinși, nefiind considerați necesari. Abia în decembrie au primit o decizie semnată de Raed Arafat care spunea că au fost acceptați.
„Cel mai greu e să stai în interiorul zonei roșii cu costumul pe tine. După câteva ore, începe să te doară capul. Ai mască, ai vizieră, ești învelit în plastic. Te încălzești foarte tare, transpiri, trebuie să mergi la baie sau îți e sete”, povestește Ebrahim.
„Trebuie să ne pregătim bine înainte. Luăm micul dejun, mergem la baie, ne îmbrăcăm. Când intrăm, stăm câte două-trei ore odată. Apoi noi ieșim și intră altcineva în locul nostru”, adaugă Mohamad.
Pe parcursul unei zile de opt ore de muncă, dintre care jumătate în interiorul secției de Terapie Intensivă și jumătate în afara ei, studenții voluntari aduc medicamente de la farmacie, duc analizele recoltate la laborator, ajută infirmierele să schimbe și să spele pacienții sau să le dea medicamentele. Uneori, există pacienți pe care nu îi poți lăsa singuri, pentru că sunt foarte agitați și e nevoie de cineva care doar să stea lângă ei, fără să facă nimic altceva decât să le observe starea. Sau să schimbe o vorbă cu ei.
În secția de Terapie Intensivă, majoritatea pacienților sunt intubați și nu sunt conștienți. Dar cu cei cu care se poate vorbi, voluntarii se străduiesc să poarte un dialog, atât cât se poate, prin echipamentul de protecție în care nici nu auzi, nici nu vezi mare lucru.