EȘTI AICI:
Ştiinţele fizice plasează din nou Universitatea de Vest din Timișoara între primele 6 universități românești calificate la nivel mondial în topul Times Higher Education Subject Rankings

Ştiinţele fizice plasează din nou Universitatea de Vest din Timișoara între primele 6 universități românești calificate la nivel mondial în topul Times Higher Education Subject Rankings

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă şi în acest an în Times Higher Education Subject Rankings, în domeniul „Ştiinţe fizice” (top 1001+ din 1149 de universităţi la nivel mondial), regăsindu-se între cele 6 universităţi din România ierarhizate.

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă şi în acest an în Times Higher Education Subject Rankings, în domeniul „Ştiinţe fizice” (top 1001+ din 1149 de universităţi la nivel mondial), regăsindu-se între cele 6 universităţi din România ierarhizate. Subdomeniile aferente domeniului „Ştiinţe fizice” sunt:

  • Fizică și Astronomie,
  • Matematică și Statistică,
  • Chimie şi Geologie și
  • Ştiinţe ale pământului.

Pentru THE Subject Rankings 2021 s-au utilizat rezultatele obţinute la cei 13 indicatori de performanţă folosiţi în clasificarea generală Times Higher Education World University Ranking (mai mult de 24.000 de jurnale indexate Scopus, 13.6 milioane de articole, recenzii, lucrări ale conferințelor, cărți și capitole de carte (perioada 2015-2019) şi 86 milioane de citări (perioada 2015-2020) – date bibliometrice extrase din Scopus şi răspunsurile a peste 22.000 de reprezentanţi ai comunității academice internaţionale la sondajul anual al THE cu privire la reputația academică a universităţilor (datele de contact ale participanților la sondaj au fost selectate de Elsevier, iar răspunsurile obţinute în 2020 au fost combinate cu cele din 2019) la care se adaugă rezultatele obţinute la cele 11 domenii evaluate: Arte şi Ştiinţe umaniste, Educaţie, Drept, Psihologie, Administrarea afacerilor şi Economie, Sănătate, Informatică, Inginerie şi Tehnologie, Ştiinţe ale vieţii, Ştiinţe fizice şi Ştiinţe sociale. Pentru Ştiințe fizice, pragul de publicare este de 500 de lucrări publicate în acest domeniu în ultimii cinci ani.

Acest ranking, realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) încă din 2004, se concentrează pe excelența cercetării la scară globală evaluând universităţile sub aspectul a cinci dimensiuni, recalibrate pentru fiecare domeniu, ponderile indicatorilor fiind adaptate fiecărui domeniu în parte.

Pentru domeniul Ştiinţe fizice, în care UVT este ierarhizată, celor cinci dimensiuni le-au fost alocate următoarele ponderi:

  • activitatea de predare (27.5%),
  • activitatea de cercetare (27.5%),
  • impactul cercetării ca urmare a numărului de citări (35%),
  • activitatea internațională (7,5%) și
  • inovarea, transferul de cunoștințe către mediul socio-economic (2,5%).

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, afirmă despre noua situare obținută de UVT în acest ranking academic internațional: „Predarea și cercetarea sunt principalele dimensiuni pentru care rankingul Times Higher Education Subject Rankings califică Universitatea de Vest în grupa primelor șase universități din România, la Științele fizice. Este o nouă evaluare prin care sunt confirmate atât calitatea programelor educaționale, cât și cea a proiectelor de cercetare din UVT. În lumea globală a competiției directe, în care se află cum universitățile cu prezență internațională semnificativă, această clasare meritorie arată că avem un capital bun universitar, rezultate și confirmări care sunt astăzi certificate, dar mai ales o perspectivă promițătoare pentru poziționarea noastră cât mai bună în lumea cercetării și educației academice de mare performanță, la nivel internațional”.

Alături de Universitatea de Vest din Timişoara sunt prezente în acest top al domeniului Ştiinţe fizice şi 3 universităţi membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Informaţii suplimentare pot fi regăsite la: https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/by-subject, https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings-2021-subject-physical-sciences-methodology

Material realizat de către Departamentul pentru Cercetare Ştiinţifică și Creaţie Universitară.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.