EȘTI AICI:
Anunt concurs referent de specialitate DRI 16.12.2020

Anunt concurs referent de specialitate DRI 16.12.2020

Data concursului: 16 decembrie, 2020
Ora concursului: 10:00
Locația concursului: prin intermediul platformei online Google Meet

1. Comisia de concurs:
– conf. univ. dr. Chevereşan Cristina – Președinte
– lect. univ. dr. Ivan Oana-Roxana – Membru
– Cojocaru Cristina – Membru
– Vanessa Dicso – Secretar.
2. Comisia de contestaţie:
– Aldea Bogdan – Președinte
– Timofte Petronela – Membru
– Muntean Anca – Membru
– Vanessa Dicso – Secretar.
3. Membru supleant comisie concurs:
– Ionăşcuţi Anca
4. Membru supleant secretar comisie de concurs:
– Carmen Popescu

Detalii suplimentare

Probele de concurs:

Concursul pentru ocuparea postului vacant constă în 4 etape succesive, după cum urmează:

  1. selecția dosarelor de înscriere;
  2. proba scrisă din tematica bibliografiei – ora 10:00;
  3. proba practică pentru verificarea cunoștințelor de limbă străină (engleză și o limbă straină la alegere) – ora 13:00;
  4. interviu – ora 15:00.

Fiecare probă este eliminatorie.

Bibliografia concursului:

  • Legea Educației Naționale (Legea 1/2011), actualizată;
  • Carta Universității de Vest din Timișoara;
  • Informaţiile prezentate pe pagina de web a DRI, la adresa: http://www.ri.uvt.ro/ (atât informaţiile în limba română, cât şi cele în limba engleză) de la secţiunile: Studenţi Internaţionali, Programe internaţionale la UVT, Cooperare Globală şi Deplasări Internaţionale;
  • Procedura operațională dispoziţii deplasare în străinătate - ediţia a II-a, revizia I - mai 2020;
  • Procedura operațională privind primirea lectorilor și colaboratorilor internaționali în regim de plată cu ora la UVT;
  • Regulament de Organizare si Functionare – DRI;
  • Metodologie privind transferurile internationale la ciclurile de studii universitare de licenta sau de masterat organizate la Universitatea de Vest din Timisoara.

Dosarele de concurs se vor depune până în data de 08.12.2020, ora 15:00 la Registratura UVT (cu mențiunea “În atenția Departamentului Resurse Umane, dosar candidatura post ”Denumirea postului”), sediul central al UVT sau la adresele de e-mail vanessa.dicso@e-uvt.ro, resurseumane@e-uvt.ro şi vor conţine obligatoriu următoarele documente:

  1. cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei publice organizatoare (Anexa 1);
  2. copia certificatului de naştere, copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
  4. copia carnetului de muncă, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
  5. cazierul judiciar eliberat cu cel mult 6 luni anterior datei derulării concursului (original);
  6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (original);
  7. curriculum vitae;
  8. declarație privind autenticitatea documentelor (Anexa 2).

-    Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şj calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Actele prevăzute la pct. IV lit. b), c), d), vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea, de către o persoană desemnată din cadrul Departamentului Resurse Umane anterior sau în ziua stabilită pentru concurs.

Informaţii privind postul de referent de specialitate din cadrul Departamentului Managementul Calității:

  • Postul de referent de specialitate este subordonat directorului de departament;
  • Durata şi condiţiile muncii: postul este pe perioadă determinată, cu posibilitate de prelungire, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână în condiţii normale de lucru;
  • Salariul brut de încadrare a postului: minimum 3178 – maximum 5074 lei, în funcție de vechimea în muncă și specialitate.
  • Perioada de probă este de 30 zile conform legii;
  • Concediul de odihnă şi durata acestuia: se acordă anual în conformitate cu prevederile Codului Muncii-republicat, şi a legilor speciale (dacă este cazul);

 

Condiţii generale de participare la concurs şi condiţii specifice necesare pentru ocuparea postului:

Condiții generale:

  1. a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. d) are capacitate deplină de exercițiu;
  5. e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  7. g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

 

Condiții specifice:

  • Studii superioare
  • Vechimea - fără experiență
  • Cunoaşterea a minim două limbi străine, dintre care una să fie în mod obligatoriu engleza, la nivel C1 sau C2 conform Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine.
  • Cunoştinţe calculator: Microsoft Word, Microsof Excel.

 

  • Alte cerințe specifice:
  • capacitate de analiză și sinteză, adaptare dinamică la sarcinile de serviciu, rezistență la stres;
  • spirit de inițiativă;
  • persoană responsabilă și organizată;
  • abilități de comunicare;
  • abilități de lucru în echipă.

Responsabilitățile și atribuțiile principale specifice postului ce se va scoate la concurs sunt cele din fişa postului, după cum urmează:

  • Studenți internaționali din Uniunea Europeană şi studenţi români cu diplome obţinute în străinătate:

-   Informează (e-mail, telefonic, etc) pe cei interesați cu privire la admiterea la studii universitare, postuniversitare și doctorat (eligibilitate, condiții admitere, acte necesare, taxe, drepturi şi obligaţii);

-   Asigură comunicarea cu Ministerul de resort, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor și transmite actele necesare pentru eliberarea Atestatului de echivalare a studiilor (care dovedește faptul că cetățeanul respectiv este eligibil pentru a participa la concursul de admitere la studii la U.V.T.);

-   Asistă studenții internaționali care au fost acceptați la studii să se înscrie la concursul de admitere la facultăţile din cadrul U.V.T.;

-   Întocmește statistici și tabele cu studenții străini înscriși și înmatriculați la Universitatea de Vest din Timişoara;

-  Asistă studenţii din state ale Uniunii Europene în vederea eventualelor transferuri de la alte instituţii de învăţământ superior;

-   Oferă asistență studenților internaționali în prelungirea dreptului de ședere temporară în România în scop de studii (diseminarea informației, eliberare de adeverințe tip pentru Autoritatea pentru străini).

Lectori/colaboratori internaţionali:

-   Asigură comunicarea cu Departamentul Resurse Umane şi facultăţile privind angajarea lectorilor/colaboratorilor internaţionali care desfăşoară activităţi pe termen lung la U.V.T.;

-   Asigură comunicarea cu Ministerul de resort înainte şi după eliberarea Ordinului de Ministru pentru lectorii/colaboratorii internaţionali care au fost confirmați de ambasade; asigură comunicarea cu organisme internaţionale care susţin lectorate străine în România înainte şi după confirmarea primirii lectorilor nominalizaţi de aceste organisme la U.V.T.;

-   Oferă suport lectorilor/colaboratorilor internaţionali în obținerea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României (informare documente, procedură, eliberare de adeverințe tip pentru Autoritatea pentru străini);

-   Desfăşoară activităţi de informare şi asistenţă a lectorilor/colaboratorilor internaţionali pe perioada activităţii acestora la Universitatea de Vest din Timişoara;

-   Gestionează în colaborare cu facultăţile Universităţii de Vest din Timişoara şi Departamentul Economico-Financiar, programul de burse Visiting @ UVT adresat cadrelor didactice și cercetătorilor afiliaţi unei instituții de învățământ superior acreditate şi/sau unui institut de cercetare din străinătate.

Dispoziții de deplasare:

  • Întocmește dispozițiile de deplasare pentru cadrele didactice, personalul administrativ și studenții U.V.T., care participă la evenimente academic organizate în străinătate (conferințe, schimb de experiență, întâlniri de proiecte, acorduri bilaterale, altele decât prin programul ERASMUS+) și ține evidența lor înainte, în timpul și după întoarcerea în țară;
  • Oferă suport informaţional privind decontarea costurilor realizate cu deplasările în străinătate;
  • Raportează situaţia deplasărilor către facultăţi, Departamentul de Resurse Umane şi către superiori.

Participarea la târguri de educație şi evenimente naționale și internaționale

  • Diseminare informații, prezentarea de materiale și broșuri privind activitatea D.R.I., oferta educaţională a Universităţii de Vest din Timişoara pentru cetăţeni străini;
  • Participă la evenimente de formare/informare privind activitatea curentă în România şi în străinătate.

Activități de diseminare a informațiilor referitoare la activitatea D.R.I. către publicul larg

  • Întreținerea și actualizarea paginilor de internet ale site-ului Departamentului de Relații Internaționale, pentru secțiunile corespunzătoare postului (în cooperare cu Serviciul IT&C);
  • Elaborarea de materiale de informare și prezentare pentru secțiunile corespunzătoare postului (în cooperare cu Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional);
  • Asigură confidențialitatea datelor personale pe care le prelucrează pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, pe termen nelimitat, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 2016/679, a altor dispoziții de drept al Uniunii Europene sau de drept intern, aplicabile;
  • Constituie obligație de serviciu verificarea zilnică (cu excepția concediului legal) a corespondenței electronice sosite pe adresa instituțională de e-mail;
  • Pregătește și răspunde de predarea la arhivă a documentelor;
  • Constituie obligație de serviciu și sarcinile date de șeful ierarhic superior, legate de specificul postului cu respectarea repartizării echitabile a sarcinilor între posturi;
  • Se obligă să respecte prevederile Cartei, Regulamentelor și celorlalte reglementări în vigoare.

 

După afișarea rezultatelor finale obținute, după caz, candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului final.

Comunicarea rezultatele comisiei de soluționare a contestațiilor, se afișează în maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.

 

Informaţii suplimentare se obţin la Departamentul Resurse Umane, tel. 0256/592159.

 

Departament Resurse Umane

Popescu Carmen

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.