EȘTI AICI:
UVT, exemplu de bune practici în domeniul internaționalizării

UVT, exemplu de bune practici în domeniul internaționalizării

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Seminarul Erasmus+ dedicat învățământului superior”, organizat de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), s-a desfășurat în perioada 24-26 noiembrie 2020, reunind toate universitățile din România care implementează activități în cadrul programului de mobilități internaționale Erasmus+. În acest context, s-au discutat cele mai stringente aspecte referitoare la internaționalizarea învățământului superior și continuarea organizării mobilităților internaționale în situația globală cauzată de pandemia COVID-19.

În cadrul unei sesiuni de bune practici, Biroul Erasmus+ al Universității de Vest din Timișoara a fost invitat să susțină o prezentare despre organizarea cu succes și la un înalt nivel calitativ a primei ediții virtuale a evenimentului anual “Erasmus Staff Training Week”. Prezentarea exemplului de bune practici a fost realizată de către Cristina Cojocaru, Șef Birou Erasmus+ și principal coordonator al ediției virtuale a acestui eveniment, care a avut loc în perioada 5-9 octombrie 2020 și a reunit 98 de participanți, provenind din instituții de învățământ superior partenere cu UVT din 30 de state diferite.

În contextul actual, care afectează  organizarea activităților (internaționale) în format fizic, a fost apreciată la nivel național proactivitatea Biroului Erasmus+ al UVT și adaptarea rapidă și eficientă la formatul virtual  a unui eveniment organizat deja cu succes la UVT în ultimii 7 ani. Universitatea de Vest din Timișoara a fost nominalizată ca exemplu de bune practici la nivel național și în anii trecuți, în special în ceea ce privește gestionarea mobilităților pentru studenții proveniți din medii dezavantajate și pentru organizarea anuală a evenimentului ”Erasmus Staff Training Week”.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.