EȘTI AICI:
Proiectul transfrontalier România-Serbia RoS-NET2, în cel de-al doilea an de implementare

Proiectul transfrontalier România-Serbia RoS-NET2, în cel de-al doilea an de implementare

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Proiectul RoS-NET2 derulat în cadrul Departamentului Biologie-Chimie al Facultății de Chimie, Biologie, Geografie și Laboratoarele de Cercetări Avansate de Mediu din UVT a început cel de-al doilea an de implementare.

Echipa proiectului a continuat seria evenimentelor de formare privind temele orizontale. Astfel, au fost susținute în regim online evenimente de formare a unor elevi ai Liceului Teoretic Vlad Țepeș din Timișoara privind conceptul egalității între femei și bărbați, a unor elevi ai Liceului Teoretic D. Obradovic din Timișoara privind conceptul de management eficient al reutilizării și reciclării deșeurilor, respectiv a unor elevi ai Colegiului National CD Loga privind conceptul de adaptare la schimbările climatice. La toate aceste teme orizontale proiectul RoS-NET2 contribuie pozitiv prin activitățile pe care le derulează.

Fiecare eveniment a început prin prezentarea proiectului RoS-NET2 și a echipelor partenerilor din cele două țări, România și Serbia, respectiv a obiectivelor urmărite și tipurilor de activități derulate. În acest fel, elevii și cadrele didactice au fost informați despre programul IPA de cooperare transfrontalieră și despre rezultatele obținute după primul an de implementare a unui astfel de proiect. Evenimentele au continuat prin prezentarea conceptului abordat apelând și la informații media la care elevii au acces, antrenarea elevilor în dezbateri pe tematica abordată, respectiv propunerea de soluții privind punerea în practică în mod corect a fiecărui concept.

Soluțiile oferite au fost argumentate în fața tuturor colegilor și a echipei de implementare a proiectului, respectiv au fost evaluate în funcție de argumentele expuse.

Fiecare eveniment s-a încheiat prin completarea unui chestionar de evaluare a activității. Răspunsurile au fost atent analizate și un feedback a fost oferit cadrelor didactice pentru a fi transmise mai departe elevilor.

Tot în acest început de an, membrii echipei de implementare a UVT au organizat în format online, o nouă campanie de interviuri cu studenții anului I ai Departamentului Biologie-Chimie al Facultății de Chimie, Biologie, Geografie în urma cărora s-au selectat 16 noi voluntari în cadrul proiectului care, prin participarea la activități își vor dezvolta competențe durabile în ceea ce privește monitorizarea poluării mediului, măsuri de remediere și susținerea politicilor de protecție a mediului.

Au continuat și activitățile de monitorizare a gradului de poluare a apelor și solului din zona transfrontalieră cu metale grele, îndeosebi cupru, respectiv activitățile de  cercetare privind modalități de remediere. Astfel, echipa UVT a efectuat deplasări în zona de frontieră dintre Romania și Serbia vizată de proiect pentru colectarea de probe de apă din fântâni și cursuri de apă respectiv de probe de sol. O serie de analize fizico-chimice au fost realizate in situ iar pentru determinarea conținutului de metale, aceste probe au fost trimise partenerilor din Bor, Serbia. Rezultatele chimice obținute au fost apoi analizate, coroborate cu rezultatele analizelor fizico-chimice și interpretate.

www.romania-serbia.net

Evenimente elevi

Webinar pentru pasionații de robotică

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar (DRMP), derulează constant activități de promovare a ofertei educaționale în rândul elevilor de clasa

Mai multe »

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.