EȘTI AICI:
MyUVT – program pentru dezvoltarea de proiecte inovative de către studenți

MyUVT – program pentru dezvoltarea de proiecte inovative de către studenți

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Universitatea de Vest din Timișoara și-a încurajat și susținut mereu studenții să evolueze și să devină cea mai bună variantă a lor, promovând implicarea în diverse activități extracurriculare. Astfel, acum UVT propune studenților săi o nouă oportunitate: un program pentru dezvoltarea de proiecte inovative – MyUVT.

Programul „MyUVT” oferă cadrul, instrumentele și resursele necesare pentru participarea activă a comunității studenților UVT la generarea și implementarea de soluții inovative care să contribuie la realizarea misiunii universității.

Prin acest program, studenții UVT pot propune, în echipă, proiecte prin care să fie implementate activități inovative în cadrul universității, având posibilitatea să primească finanțare pentru punerea acestora în practică.

Echipele care propun idei de proiecte în cadrul programului MyUVT trebuie să fie formate din 3-5 studenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT), fără restricții privind programul de studii, forma de învățământ, anul de studii, performanță academică etc. Recomandăm ca echipele să fie formate din studenți de la minimum 2 programe de studii diferite.

Propunerile de proiecte trebuie să vizeze implementarea în UVT a unor activități care să contribuie la atingerea obiectivelor specifice cel puțin unuia dintre următoarele trei domenii strategice prioritare:

Digital – prin soluții de digitalizare a proceselor din universitate (prioritar prin utilizarea tehnologiilor moderne precum blockchain, inteligență artificială etc.);

Green – prin soluții orientate spre dezvoltare durabilă, biodiversitate, regenerare urbană, economie circulară, energii regenerabile;

Wellbeing – prin soluții orientare spre creșterea calității vieții în campusul UVT (sănătate, stare de bine etc.).

Calendarul competiției

Depunere proiecte: 15 decembrie 2021 – 31 ianuarie 2022

Evaluare proiecte: 1 februarie 2022 – 14 februarie 2022

Implementare proiecte: 15 februarie 2022 – 14 decembrie 2022

Cum aplic?

Propunerile de proiecte trebuie realizate utilizând macheta din Anexa nr. 1 – cererea de finanțare (atașată acestui e-mail).

Depunerea proiectelor se face online, prin transmiterea cererii de finanțare – anexa 1 (atașată acestui e-mail) și a anexelor la aceasta, sub formă de fișiere .pdf, la adresa de e-mail burse@e-uvt.ro.

Bugetul alocat programului din veniturile proprii ale universității este de 1.000.000 lei/an.

Valoarea maximă a finanțării aferente unui proiect este de 100.000 lei.

Categoriile de cheltuieli eligibile sunt următoarele:

Burse pentru studenții din echipa de proiect – maximum 35% din bugetul total al propunerii de proiect;

Achiziții de bunuri și servicii necesare pentru implementarea activităților proiectului;

Investiții (bunuri cu o valoare mai mare de 2.500 lei și o durată normală de utilizare mai mare de 1 an, lucrări).

Criteriile de evaluare sunt prezentate în grila de evaluare – anexa 2 (atașată acestui e-mail).

Perioada maximă de implementare a unui proiect este de 10 luni.

În vederea implementării, echipa de proiect va primi sprijin din partea departamentelor administrative ale UVT (Departamentul Economico-Financiar, Departamentul pentru Evidența Patrimoniului, Achiziții și Monitorizarea Investițiilor, Serviciul Social, Serviciul IT, Serviciul Digitalizare și Analiză Date, Biroul Juridic etc.).

Pe parcursul perioadei de implementare, echipa de proiect va beneficia de mentorat din partea echipelor UVT Digital & Green Living Lab și SAS UVT.

Mult succes!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.