EȘTI AICI:
Mobilități virtuale în premieră, în cadrul rețelei universitare europene UNITA

Mobilități virtuale în premieră, în cadrul rețelei universitare europene UNITA

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Universitatea de Vest din Timişoara deschide pentru studenții săi o nouă perspectivă de a trăi experiența academică internațională. Ȋncepând cu semestrul al doilea al anului universitar 2020-2021, UVT le oferă oportunitatea de a participa la mobilităţi virtuale de studiu în universitățile partenere din străinătate.

Acest lucru este posibil, în premieră, în contextul apartenenței UVT la alianţa europeană UNITA, care implementează, într-un consorţiu de şase parteneri internaţionali, proiectul „UNITA – Universitas Montium”, sub umbrela „Erasmus+ European Universities”.

Consorţiul reuneşte universităţi ale căror comunităţi însumează peste 165 000 de studenţi, din diverse state europene vorbitoare de limbi romanice (Italia, Franţa, Spania, România şi Portugalia) şi care funcţionează în ecosisteme geografice, culturale şi socio-economice similare. UVT este aliată în rețeaua europeană „UNITA – Universitas Montium” cu: Università degli studi di Torino, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Université Savoie Mont Blanc, Universidad de Zaragoza şi Universidade Beira Interior.

În condițiile impactului pandemiei asupra mobilităţilor fizice de studii în străinătate, Alianţa UNITA vine cu o alternativă, printr-o ofertă de cursuri online pe care studenţii oricăreia dintre cele şase universităţi le pot accesa printr-o mobilitate virtuală. Astfel, ei vor putea urma şi absolvi cursuri oferite în regim online de către instituţiile partenere, urmând ca acestea să le fie recunoscute şi echivalate ca parte a programului de studiu, după modelul deja cunoscut al mobilităţilor Erasmus+ în străinătate. Selecţia are loc în această perioadă, printr-un proces complet digitalizat, evaluarea fiind realizată la universităţile partenere. Recunoaşterea şi echivalarea ulterioară a cursurilor la UVT vor avea loc de asemenea online.

INFO: https://www.uvt.ro/international/erasmus/unita-mobilitati-virtuale/

Evenimente elevi

Webinar pentru pasionații de robotică

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar (DRMP), derulează constant activități de promovare a ofertei educaționale în rândul elevilor de clasa

Mai multe »

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.