EȘTI AICI:
Mesajul Rectorului Universității de Vest din Timișoara

Mesajul Rectorului Universității de Vest din Timișoara

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Dragii mei colegi,

La final de an, fiecare dintre noi ne uităm în urmă şi încercăm să învăţăm din evenimentele anului anterior.

În încercarea de a face acest lucru pentru UVT, mă bucură să constat că, deși adesea lucrurile realizate poate au trecut neobservate, îmi este greu să aleg din lista lungă de proiecte derulate. Dar, fiind un an atipic și în care majoritatea membrilor comunității noastre au fost mai mult în format virtual în UVT, consider că este important să privim împreună retrospectiv pentru a vedea ce a însemnat 2020 pentru UVT și pentru a gândi împreună spre ce ne îndreptăm.

Emoţiile pe care majoritatea oamenilor le încearcă în perioada sărbătorilor de iarnă, ne fac să fim mai conștienți de oamenii din jurul nostru. Și asta mă duce cu gândul la oameni pe care i-am descoperit sau doar regăsit în acest an și care sunt pentru grupurile din care provin, simboluri ale profesionalismului. Cum o societate merge înainte dacă oamenii ei merg înainte, există epoci luminoase și epoci în care lumina performanței sociale pare să se fi stins. E bine, din acest motiv, să păstrăm o dreaptă cumpănă și să încercăm să vedem dincolo de eventualele  dificultăţi ale prezentului.

Preocuparea pentru oameni în UVT există și cred că este foarte vizibilă. În acest sens, o să mă refer întâi la proiectele de sustenabilitate pe termen lung. De exemplu, pentru creșterea gradului de angajabilitate a studenților am depus noi proiecte „Innotech Student”, proiecte de dezvoltare instituțională care au vizat susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești și un proiect de peste 4milioane lei pentru practica studenților. Aceste eforturi nu sunt noi, ele continuă doar ceea ce facem de ani buni, arătând că nu contextul e cel care ne determină evoluția, ci atitudinea.

Anul acesta, am dezvoltat cel mai complex site de promovare a procesului de admitere la studii universitare din țară și am implementat un proces de admitere exclusiv online, cu un număr de studenți înmatriculați mai mare decât în anul precedent. Acestora li se oferă suport prin noul Centru de Gestiune a Școlarității și Info Centrul studențesc dar și prin discipline complementare noi, de tipul Consiliere profesională și orientare în carieră pentru toți studenții din anul I al ciclului de studii universitare de licență. Fiind conștienți de dificultățile de adaptare ale studenților în noul context, am dezvoltat programe și webinare suport pentru studenți și elevi, pe teme foarte diverse şi am dezvoltat programul Peer to Peer Tutoring, printr-un sistem integrat de formare și .grupuri suport pentru studenții din anul 1 pe tema creșterii stimei de sine.

Digitalizarea nu mai este un moft ci o realitate! Pas cu pas, împreună, am reușit să obținem dezvoltarea instituțională pe care ne-am propus-o pentru acest an. Nu ne așteptam ca trecerea spre un proces complet digitalizat, atât în domeniile de activitate didactică și de cercetare, cât și în zona administrativă să se producă sub constrângerile provocate  de contextul social și pandemic, dar am fost pregătiți să ne adaptăm și consider că am reușit. Ca o mare echipă, am oferit studenților continuitate, punându-le, în mediul online de această dată, la dispoziție toate componentele necesare unei pregătiri solide. În 2020, au fost acreditate 12 programe de studii postuniversitare, printre care Resurse educaționale și digitale pentru instruire online (dedicat cadrelor didactice din mediul preuniversitar), UVT Teaching & Learning Brand, Antreprenoriat în blockchain etc.

În ceea ce privește Teaching & Learning Brandul UVT, acesta a fost supus dezbaterilor comunității, s-a îmbunătățit ca structură prin contribuțiile tuturor celor care au abordat proactiv acest demers și au oferit sugestii pentru care le mulțumim. S-au organizat diverse evenimente necesare pentru înțelegerea necesității și componentelor sale  și pentru sprijinirea implementării sale (workshopuri și programe de formare didactică dedicate personalului academic al UVT cu participarea a peste 500 de cadre didactice universitare).

Mediul preuniversitar, ca partener important ne-a fost aproape deși se confrunta, ca și noi cu trecerea la o nouă realitate, dificil de gestionat. Am continuat să derulăm activități care au vizat atragerea elevilor spre programele de studii ofertate de UVT prin promovarea ofertei noastre educaționale. Deja tradiționala caravană UVT de promovare și-a mutat activitatea în zona online. Tot prin mediul electronic am continuat să participăm la târguri de educație și evenimente ale partenerilor din școli și liceele.

Cum ne dorim cei mai buni studenți și mulți dintre ei, în contextul pandemic nu mai doresc să plece pentru studii din România, am identificat elevii cei mai buni din județ și le-am făcut oferte personalizate, un număr semnificativ de olimpici alegând în vară să ne devină studenți. Procesul de admitere a decurs fără probleme majore și s-a răspuns tuturor solicitărilor de sprijin pentru înscrierea online, feedbackul fiind foarte bun.

Și cum la UVT studenții noștri contează, trebuie să menționez că am apreciat în mod deosebit implicarea lor și energia pozitivă cu care au venit chiar în perioade dificile. Organizațiile de studenți au fost active și implicate în societate şi îi felicit. Deși sunt numeroase contexte în care ei s-au manifestat, aduc în discuție proiectul SAS UVT pentru că a fost singurul SAS din România care a organizat face to face dar și online programul de incubare UStart pentru formarea abilităților antreprenoriale la studenții UVT. Acest eveniment a avut un reach online de câteva zeci de mii de persoane. Au fost selectate trei echipe care vor participa la incubatorul național de start-up-uri organizat de Junior Achievement România. A fost demarată și seria conferințelor „Future Science” prin intermediul căreia ne propunem să popularizăm știința prin intermediul unor invitați de marcă pe teme specifice facultăților UVT și s-a format comunitatea Profesorilor Ambasadori SAS UVT. Le dorim succes și în anii următori.

Una dintre responsabilitățile asumate a fost aceea de continua să facem cunoașterea, arta și sportul accesibile comunității. Această dimensiune a implicării în comunitate ne-a unit în diversitatea noastră. Noile tipare sociale și restricțiile la care am fost supuși ne-au determinat să abordăm conceptele clasice dintr-o nouă perspectivă. Să fim deschiși „ideii de nou”, să regândim proiectele, evenimentele și programele implementate în UVT. Anul acesta, principiul sub egida căruia am gândit, acționat și dezvoltat a fost  thinking out the box” și evenimentele UVT au adoptat acest concept. În acest context, Ceremonia de Absolvire UVT 2020 s-a organizat cu prezență în Piața Libertății, concomitent cu o ceremonie online care a permis ca peste 1800 de absolvenți să participe la acest eveniment. Anul academic 2020-2021 a început la UVT cu Festivitatea de Deschidere a Anului Universitar, în format online, cu emoții puternice și însuflețirea unui nou început prin participarea a peste 4500 de studenți și cadre didactice, în prezența unor invitați remarcabili.

Și în 2020 i-am adus în prim-plan pe cei cărora nu le e teamă de proiectele îndrăznețe. E ceea ce vom face și în anii care urmează pentru că performanța trebuie să devină singurul criteriu acceptabil, ba chiar obligatoriu pentru o dezvoltare durabilă. O comunitate puternică se bazează pe valorile asumate de-a lungul timpului de către membrii săi, valori care îi conturează dezvoltarea și îi dau consistență. Caracterul festiv și eleganța cu care ne-a obișnuit Gala Premiilor Universității de Vest din Timișoara s-au respectat și în cadrul ediției 2020 desfășurată online, transmisă live din Aula Magna ceea ce a permis peste 9500 de vizualizări.

Consolidarea conceptului de universitate deschisă către comunitate s-a realizat prin propunerea unui nou concept „La UVT, Cultura este Capitală!”, care s-a concretizat într-o serie de evenimente culturale cu personalități importante Horia Roman Patapievici, Germina Nagâț, Ioan T. Morar și care a permis crearea unei Aule Virtuale cu mii de participanți.

Consolidarea relației între cultură și sport prin educarea studenților, prin participarea la activități culturale și sportive concomitent în cadrul unor evenimente organizate anual de UVT, s-a realizat prin depunerea și implementarea a numeroase proiecte culturale.

Energia oamenilor și implicarea lor în activități diverse, în special în perioade incerte pentru societate, aduce confirmarea că omul sfințește locul și că, indiferent de context, viața merge înainte și este important să ne adaptăm tuturor încercărilor care ne sunt date. Iar anul care se încheie ne-a demonstrat că oportunitățile nu vin de la sine, ele nu se întâmplă pur și simplu – ci trebuie create. Iar la UVT, oportunitățile create sunt și valorificate, ceea ce ne-a adus în acest an recunoaștere prin poziționări meritorii în rankinguri, prin realizări științifice, didactice, sportive sau artistice. Îi felicit în acest context şi pe sportivii Clubului Sportiv Universitar UVT care ne-au adus multe bucurii prin medaliile şi premiile obținute de echipele de ciclism, șah, lupte sau karate.

Demersurile UVT pentru consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și a inovării s-a materializat în acest an și prin contractarea a 2 proiecte noi, finanţate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Universitatea de Vest din Timișoara a devenit partener în procesul de planificare strategică și de programare a fondurilor europene în perioada 2021 – 2027, membru în cadrul structurilor parteneriale aferente Programelor Operaționale și Acordului de Parteneriat 2021-2027. În sprijinul celor interesaţi de cercetare, s-a creat Oficiul CentruSupportTM pentru o mai bună atragere a fondurilor europene din aria cercetării şi accesul la platforma InCites care permite analize nuanțate ale performanțelor științifice, inclusiv la nivel de domeniu de știință și comparații cu performanțe ale altor instituții din țară sau străinătate.

Internaționalizarea UVT a rămas un obiectiv important și, pe lângă alte activități specifice, legate de gestionarea proiectelor de mobilități în context pandemic, scrierea și depunerea de noi proiecte, desfășurarea primei ediții virtuale Erasmus+ Staff Training Week, în mod clar, cel mai important demers de internaţionalizare a fost demararea activităţii consorţiului UNITA – Universitas Montium.

O vorbă a unui politician interbelic susținea că succesul nu e niciodată definitiv, dar nici căderea nu e totală. Prin urmare, ceea ce contează e curajul de a merge înainte, iar la UVT avem acest curaj. El a fost demonstrat de fiecare dintre voi prin maniera impecabilă în care ați gestionat contextul dificil cu care ne confruntăm. În vederea asigurării unei capacităţi adecvate de gestionare a crizei sanitare, prin diminuarea riscului de propagare a infecţiei cu SARS-CoV-2, a fost solicitată o finanțare semnificativăpentru dotarea Universităţii de Vest din Timişoara cu aparatură destinată dezinfecţiei şi sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor, prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Nici proiectele administrative nu au trenat în acest an. Dimpotrivă! Am valorificat contextul în care ne-am găsit şi am finalizat noul sediu dedicat activităților didactice pentru domeniile istorie și teologie din cadrul UVT, iar în sediul central al UVT a fost reabilitată Aula Magna şi o serie de spații didactice și administrative,  şi a fost realizat luminatorul din holul, urmând ca în 2021 să înceapă reabilitarea fațadei clădirii sediului central al UVT. Toate aceste lucrări conduc la conturarea unui nucleu dur modernizat cu funcțiune didactică, dar și adaptate tipologiilor de evenimente derulate de Universitate în ultimii ani.

Au fost finalizate şi lucrările de refacere a acoperișului clădirii UVT, o lucrare complexă şi s-a semnat contractul pentru Reabilitarea acoperișului și fațadelor Facultății de Chimie, Biologie și Geografie. Reabilitarea și extinderea spațiilor de învățământ în vederea creșterii relevanței învățământului universitar socio-economic, este cel mai avansat din cele 3 proiecte castigate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În acest moment au fost finalizate toate lucrările de demolare și se lucrează la partea de structură pentru extindere la noua clădire și refacerea acoperișului din țiglă. Lucrarea urmează să fie finalizată în anul 2021. Extinderea spațiilor de învățământ existente pentru Facultatea de Arte și Design și Facultatea de Muzică și Teatru este proiectul cu valoarea cea mai mare și cel mai provocator din punct de vedere al implementării. Până în acest moment a fost fost finalizat proiectul tehnic, iar autorizația de construcție este în curs de obținere. După aprobarea proiectului tehnic, proiectul urmează a fi licitat, cu termen maxim de execuție până la finalul anului 2023.

Pe strada Paris 1, au loc în acest moment lucrări importante, structura de rezistență pentru noul proiect fiind aproape finalizată. Menționez că noua clădire va fi finalizată în 2021 și va include și o nouă Aulă, modernă și dotată la standardele actuale.

Institutul de Cercetări Avansate de Mediu – I.C.A.M. urmează a fi finalizat în anul 2021, partea de structură fiind finalizată şi urmând lucrările la fațade și finisajele interioare şi achiziția echipamentelor ce vor utila laboratoarele Institutului.

Căminele pentru studenţi sunt una dintre marile preocupări şi studenții UVT vor beneficia începând cu anul universitar 2021 de cel mai modern cămin studențesc din Timișoara. Noul cămin al Universității de Vest din Timișoara va dispune de 670 de locuri, parter și șase etaje, studenții urmând să fie cazați în camere cu baie şi bucătărie proprie. De asemenea, în noua locaţie ar urma să fie amenajată o sală de fitness, spaţii de recreere şi o parcare subterană.

Universitatea de Vest Timișoara beneficiază și de o nouă investiție pentru căminul de 900 de locuri, care se va ridica pe strada Renașterii, cu bani de la Compania Națională de Investiții. Este cel mai mare cămin studențesc ce se va ridica în România, prin fonduri CNI, lucrările urmând să înceapă conform graficului de execuție în 2021.

Cum sănătatea și confortul angajaților și studenților UVT contează, au continuat și lucrările pentru noul bazin de înot care urmează să fie finalizat în anul viitor. Restaurantul/cantina UVT prevăzută în planurile de investiții ale UVT este în etapa în care a fost semnat contractul de execuție, urmând ca lucrările să înceapă în această primăvară, când condițiile meteo vor permite.

În ceea ce priveşte zona administrativă, lucrurile nu au fost facile dar, consider că au adus schimbări benefice desfăşurării activităţii UVT. Nu voi menţiona toate adaptările care au fost necesare pentru trecerea la activităţile online, dar voi aduce în faţa dumneavoastră câteva lucruri pe care le consider relevant de punctat :

  • realizarea cu resurse interne a unui program software pentru generarea și gestionarea automată a pontajelor în cadrul proiectelor derulate în cadrul UVT;
  • crearea proiectului/portalului „Pagina ta” destinat angajaților UVT prin intermediul căruia pot fi generate, aprobate și transmise 100% online solicitările de adeverințe și cererile de concediu/telemuncă;
  • implementarea unui proiect pilot de automatizare în vederea introducerii în sistemul FOREXEBUG a ordonanțărilor de plată, a generării ordinelor de plată și a verificării procesării acestora în extrasele de cont, inclusive realizarea notelor contabile aferente;
  • implementarea sistemului de ordine de plată electronice multiple;
  • înrolarea UVT în spațiul privat virtual ANAF
  • asigurarea funcţionării structurilor IT ale UVT şi a tuturor resurselor digitale necesare pentru derularea în bune condiții a procesului didactic în format online);
  • implementarea unui sistem de ticketing pentru gestionarea sesizărilor și oferirea de suport IT;
  • implementarea platformei https://bursasociala.uvt.ro/ , prin intermediul căreia au fost depuse și procesate toate dosarele pentru obținerea bursei sociale și au fost colectate extrasele de cont de la studenții bursieri.

În mod clar, a fost un an complicat şi plin de evenimente. Dar şi de realizări. La UVT însă ne propunem mereu mai mult şi mai bine. În 2021 vom continua să implementăm teaching and learning brand-ul UVT, vom perfecta sistemele digitalizate implementate, vom continua procesele de internaționalizare, în special punerea în practică a proiectului UNITA și da, vom continua să performăm în cercetare și educație, dar și să fim catalizatori ai dezvoltării unei societăți în care cultura și performanța sunt la ele acasă ! Printre proiectele propuse pentru 2021 se numără şi

  • Evaluarea instituțională externă a UVT 
  • Achiziţionarea unor noi imobile pentru UVT
  • Dezvoltarea unui Manual al Calității
  • Demararea unui proces de revizuire a tuturor programelor de studii UVT
  • Implementarea unui nou sistem de evaluare a cadrelor didactice şi ajustarea metodologiilor de salarizare diferențiată
  • Acreditarea și promovarea studiilor de doctorat în limba engleză pentru atragerea unui număr mai mare de studenți străini
  • Îmbunătățirea sistemului de urmărire a evoluției doctoranzilor pentru reducerea abandonului și absenteismului
  • Realizarea de analize pe domenii de știință și discutarea acestora în forurile competente, însoțite de recomandări în acest sens.
  • Implementarea catalogului electronic şi a prezenţelor online
  • Asigurarea de servicii de consiliere psihologică pentru studenți
  • pregătirea unei platforme online care să coaguleze și în mediul online ecosistemul antreprenorial din jurul UVT
  • maparea  comunității de Alumni UVT și dezvoltarea platformei de comunicare cu această comunitate
  • implementarea proiectului/portalului „Pagina ta” pentru toți angajații UVT.

Poate părea mult, dar trebuie să încercăm să ne setăm obiective înalte pentru a reuşi şi pentru a evolua. Asta facem în fiecare zi: încercăm să mai facem încă un pas, mai mic sau mai mare, pentru a deveni mai buni. Şi când nu reuşim, perseverăm până când reuşim. Cheia succesului stă în setarea unor obiective înalte şi în perseverenţa pentru a le atinge. Şi nu în ultimul rând, în oamenii cu care colaborezi, atât în interiorul organizației cât și în afara ei. Anul acesta am pus bazele Alianței ATU între universitățile din Timișoara și ne propunem să colaborăm cât mai mult pentru a crea la Timișoara un centru universitar cu adevărat puternic.

În încheiere, voi spune doar că nimic din ceea ce am realizat sau ne propunem să realizăm nu se poate fără implicarea noastră… a tuturor membrilor comunității UVT, fără colaborarea umană, și fără optimism. Deci, să ne revedem sănătoși și plini de energie și să reușim să realizăm chiar mai mult decât ne-am propus!

Un an 2021 minunat tuturor!

FORZZA UVT !!!!

BECOME YOUR BEST LA VEST!!!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.