EȘTI AICI:
Membru al comunității academice a UVT, distins cu un prestigios premiu literar

Membru al comunității academice a UVT, distins cu un prestigios premiu literar

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Valoarea cadrelor didactice ale universității noastre este confirmată din nou.

Critic literar, eseist, publicist și profesor al Facultății de Litere, Istorie şi Teologie, dl. Mircea Mihăieș a obținut premiul special al juriului, în cadrul Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019, pentru publicarea la Editura Polirom, în 2019, a volumului „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei” (editura Polirom).

Juriul care a selectat cartea premiată a fost format din Mihai Zamfir (președinte), alături de Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Cornel Ungureanu și Răzvan Voncu.

Alături de Mircea Mihăieș, la secțiunea dedicată premiului special din cadrul Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019 au mai fost nominalizați scriitorii Ștefan Bolea („Jung și filosofia umbrei”, editura Tracus Arte) și Corina Ciocârlie, Andreea Răsuceanu („Dicționar de locuri literare bucureștene”, editura Humanitas).

Despre „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei” autorul declara: „O noapte cu Molly Bloom este povestea unui personaj care ilustrează acut şi subminează radical ideea de pasiune amoroasă în cultura occidentală a ultimelor secole. Molly Bloom e şi „nevasta veselă” din Windsorul shakespearian, e şi Moll Flanders, şi Fanny Hill, şi sora mai mică şi mai puţin nevrotică, dar mai îndrăzneaţă a Annei Karenina şi a Emmei Bovary, şi Justine a lui Sade, şi Venus în blănuri, şi eroina unei Histoire d’O ce n-a mai fost scrisă, şi o Simone de Beauvoir avant la lettre. Molly Bloom se află la răscrucea mentalităţilor, percepţiilor şi sensibilităţilor premoderne şi moderne. Atunci când nu le-a înfrânt, a ştiut să-şi facă din ele un aliat. Le-a cucerit ori şi le-a asumat, în toate ipostazele ei: Molly imperiala. Molly impudica. Molly carusel. Molly naturalis. Molly triplex. Molly din Troia. Molly de piatră. Molly postmeridian. Molly nocturna. Molly sola. Molly asamblaj. Molly mille-feuilles. Molly grande-bouffe”.

«Îl felicit și îi urez sănătate distinsului profesor universitar Mircea Mihăieș, membru al comunității academice din Universitatea de Vest din Timișoara. Volumul pentru care a câștigat acum premiul special al juriului Uniunii Scriitorilor din România, „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei” va reprezenta un nouă comoară a deschiderilor literare, prin care studenții UVT își vor cizela cunoașterea și își vor orienta înțelegerea vieții. Mulțumim, Mircea Mihăieș, pentru valoroasa contribuție academică și literară», a declarat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, despre primirea distincției literare de către profesorul Mircea Mihăieș.

Toate nominalizările acestei ediții a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România se regăsesc la adresa web: https://uniuneascriitorilor.ro/2020-09-02-nominalizari-la-premiile-uniunii-scriitorilor-din-romania-pentru-anul-2019

Evenimente elevi

Webinar pentru pasionații de robotică

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar (DRMP), derulează constant activități de promovare a ofertei educaționale în rândul elevilor de clasa

Mai multe »

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.