EȘTI AICI:
La UVT, cultura e capitală!

La UVT, cultura e capitală!

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Interviu acordat revistei „Orizont” de către rectorul UVT, prov. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea

Orizont: În anii de când exercitați responsabilități la UVT ați interacționat inevitabil atât cu istoria universității, cât și cu mulți colegi care au contribuit la această istorie. Unii dintre ei au fost legați chiar de începuturile UVT. Simbolic vorbind, ce ați preluat din această memorie instituțională?

Marilen Pirtea: Universitatea de Vest din Timișoara, o minunată ctitorie a Regelui Mihai I al României, fondatorul și imaginea noastră emblematică, a fost o instituție dorită de toată suflarea intelectuală bănățeană. E vorba și despre intelectualii și oamenii de cultură din Timișoara, dar și din celelalte centre culturale bănățene – Lugoj, Caransebeș, Jimbolia, Deta etc. Pentru mine, ca profesor și rector, e o responsabilitate maximă să păstrez spiritul și esența acestui edificiu. Ea constă în consolidarea și lăr girea continuă a activităților noastre, în sublinierea rigorii științelor exacte și ale naturii, în frumusețea științelor sociale și umaniste și în armonia dată de științele vocaționale. Toate acestea se împlinesc, în capitala Banatului, în ceea ce mi-aș permite să definesc a fi linia directoare a activității noastre. Și anume, că, la UVT, cultura este capitală!

Orizont: Ați schimbat în ultimii opt ani, împreună cu echipa dumneavoastră, fața Universității de Vest din Timișoara. Ați început un nou mandat, ați anunțat demararea a numeroase proiecte și programe de anvergură și, iată, a apărut pandemia. Cât de mult a afectat starea de criză activitățile universității? Care sunt greutățile pe care le-ați avut și le aveți încă de înfruntat? Există vreo oportunitate pe care pandemia să o fi oferit UVT?

Marilen Pirtea: Covid-19 a forțat mediul academic să se mute online, literalmente peste noapte. În doar câteva zile, abilitățile profesorilor și studenților au fost puse la încercare. A fost prilejul pentru un exercițiu care a testat și dezvoltarea competențelor prin care atât profesorii, cât și studenţii să fie capabili să utilizeze tehnologia în educaţie. Cu siguranță, învățământul universitar, și nu numai el, nu va mai fi la fel după încheierea pandemiei. Dar nici nu cred că putem să ne gândim la un învățământ exclusiv online. Există multe activități (studiul în laboratoare, de exemplu), care, în mod evident, sunt mult mai greu de transferat în online într-o formă eficientă. Să mai spunem și că efectul superior al educației online în comparaţie cu cea face to face, ca practică generală, nu e susținut de studii solide. Unele aspecte ale educației universitare nu mai pot reveni la „normal”. Sunt lucruri pe care le proiectam de multă vreme, iar Covid-19 nu a făcut decât să accelereze procesul. De exemplu, ne doream să utilizăm platformele online pentru comunicarea asincronă cu studenții, fiecare cadru didactic trebuind să aibă materialele organizate pe aceste platforme, pentru a fi accesibile tuturor studenților, în orice moment. Cunoșteam demult efectul pozitiv al evaluării pe parcurs și chiar al inter-evaluărilor între studenți, dar aceste practici nu erau prea des folosite în universitățile noastre. Acum sunt recomandate și se pare că utilitatea e certă. Apoi, exista problema studenților care nu se puteau deplasa fizic până la se diul universității, dar care ar fi participat la cursuri de acasă. Dacă, acum un an, ai fi cerut unui universitar să-și înregistreze cursul și să le dea studenților acces la înregistrare, s-ar fi uitat la tine cel puțin mirat. Acum se pare că suntem mai deschiși. În acest sens, cred că lucrurile pot fi duse și mai departe. Îmi imaginez cum, în amfiteatrele și sălile noastre, avem monitoare pe pereți, iar studenții conectați din afara sălii asistă la cursuri sau participă la seminare alături de colegii prezenți în sală. Importantă nu e prezența fizică, ci autenticitatea interacțiunii didactice. Toate universitățile și-au dezvoltat sisteme informatice care să susțină procesul de admitere, dacă nu integral, cel puțin în mare parte. Din acest punct de vedere, mult timp de acum încolo, admiterea cred că va fi gestionată preponderent online. Este adevărat, avem multe proiecte în derulare. Câteva exemple: digitalizarea proceselor interne ale UVT, creșterea vizibilității UVT în mediul online, creșterea calității actului educațional în UVT prin adoptarea modelului învățării reflexiv-colaborative, creșterea calității activităților de cercetare, realizarea unui sistem integrat de evaluare și recompensare a performanțelor profesionale etc. Într-o primă fază, apariția contextului pandemic ne-a obligat să ne reconfigurăm modul de lucru pe toate planurile, ceea ce a întârziat unele proiecte. Am reacționat, însă, rapid: am transpus în mediul online procesul de învățământ și am asigurat un proces de calitate, chiar în aceste noi condiţii. Sunt de părere că lucrurile au intrat într-o logică adecvată contextului și am progresat constant pe toate planurile. Nu de puține ori am transformat adversitățile pandemiei în oportunități. Ne doream demult, de exemplu, să avem o rată mare de utilizare a platformei de e-learning a UVT. Ea s-a realizat și activat susținut, într-un ritm care n-ar fi fost posibil în condiţii, să spunem, firești. Complementar, majoritatea colegilor au depus mai mult efort și s-au implicat mai mult în noul proces didactic, ceea ce a generat un plus de calitate. Sper ca, pe termen lung, să se mențină comportamentul dobândit acum. Dacă e să privim în viitor, cred că, în urma contextului pandemic, activitățile didactice vor avea tot mai mult un caracter de tip blended learning și vom înregistra un nivel superior de utilizare a TIC în actul didactic, neuitând, însă, că adevăratul sens al predării noastre e stimularea învățării studenților. Fenomenul pe care îl trăim în această perioadă, prin natura sa brusc invazivă, afectează, desigur, atât procesele de la nivelul instituțiilor, cât și rezultatele lor. Când mă gândesc, însă, la UVT, constat un fapt cel puțin interesant: deși procesele instituționale au fost afectate, ca ritm, impactul asupra rezultatelor a fost relativ mic. În unele cazuri, rezultatele au fost peste cele din anii „normalității”. Să exemplific: rezultatul admiterii la ciclul de licență și master a fost mai bun comparativ cu anul trecut; s-au câștigat proiecte de investiții majore; s-au deschis noi sedii pentru studenți și angajați, iar UVT beneficiază, alături de alte cinci universități europene, de proiectul UNITA, care înseamnă începutul unor schimbări majore în internaționalizarea universității. E adevărat, vibrația vieții academice nu are amplitudinea cunoscută înainte. Imaginea universității fără studenți e aproape apocaliptică. Pandemia a afectat serios și conexiunea noastră directă cu comunitatea externă: nu am mai putut organiza „față în față” evenimente-reper pentru comunitatea academică locală și națională.

Orizont: Care sunt efectele pe termen lung ale desfășurării cursurilor, seminarelor și examenelor online?

Marilen Pirtea: Ele depind în mare măsură de răspunsul nostru la provocările acestei perioade. Un risc major îl reprezintă distanțarea emoțională a profesorului de student. Orice act didactic trebuie să aibă și o dimensiune afectivă. Studentul nu învață doar cunoștințe, ci și atitudini, un mod de abordare interpersonală, abilități sociale care îl ajută în profesie și în viață. Chiar dacă stările emoționale ale studentului nu sunt legate direct de acțiunile dascălului, acesta din urmă are obligația morală de a ține stresul studenților sub control.

Orizont: Nu există discurs în fața corpului profesoral sau în fața studenților în care să nu vorbiți despre excelență. Cum o vedeți posibilă în anii ce vin?

Marilen Pirtea: În opinia mea, excelența nu ține de vremuri. Ea este o opțiune individuală, născută din dorința de creștere a fiecăruia. E drept că excelența vine întotdeauna odată cu spargerea granițelor stării de confort. Este posibil ca oamenii, trăind un stres permanent legat de siguranță, să apeleze, psihologic vorbind, la reflexe de apărare. Da, excelența poate fi afectată printr-un soi de prudență în a explora noi zone de cunoaștere. Dar asta înseamnă și că, dacă nu poți extinde, poți aprofunda. Mă aștept, deci, pe de o parte, la o super-specializare în anii care vin și la mai puține acțiuni interdisciplinare. Pe de altă parte, facilitățile de comunicare oferite de mediul virtual pot fi valorizate prin proiecte de cercetare în echipe internaționale. Pandemia în sine e un subiect de cercetare pe care mulți dintre colegi încep să-l exploreze cu mijloace științifice, ceea ce creează oportunități de networking. Pentru a menține dorința oamenilor de a subscrie excelenței în predare și cercetare, managementul universității are un rol important. Din acest motiv, în UVT lucrăm la un sistem aprofundat de evaluare a performanțelor individuale, tocmai pentru a da colegilor noștri acel impuls motivator și acel scop pe care să își concentreze efortul. Sigur, excelența ar trebui definită, înainte de a ne da seama cum e posibilă. Ar fi multe de discutat. Am putea vorbi despre excelență în administrația universitară, în componenta didactică și în cea de cercetare. Mă voi referi doar la ultimele două, punctând elementele esențiale. În predarea universitară trebuie să ne ghidăm după o abordare evidence based. Avem un model de instruire propus ca brand de predare al UVT. Modelul, bazat pe un concept inovativ, constă în învățarea reflexiv-colaborativă. Pentru a atinge excelența în predare, putem urma acest model și putem inova constant. Dacă fiecare dintre noi va înțelege că nu-și poate desfășura activitățile didactice numai pe baza experiențelor personale și că e nevoie de pregătire specială, iar pregătirea poate fi susținută de studii serioase în domenii precum științele educației, vom progresa din punct de vedere calitativ. Complementar, ne interesează cercetarea cu vizibilitate internațională. Trebuie să înțelegem că activăm într-un context global, că trăim într-o lume a cunoașterii și că munca noastră trebuie validată de comunitatea științifică internațională. Îmi place să cred că toți cei din UVT suntem conștienți de acest context și că încercăm să devenim mai buni.

Orizont: România are peste 80 de universităţi de stat și private, dar foarte puține sunt prezente în clasamentele universitare internaționale. Chiar nu putem crește performanța universităților noastre?

Marilen Pirtea: Ce soluţii ar fi? În primul rând, regândirea rolului și, mai ales, a modului de finanțare a universităților neperformante. Apoi, trecerea la un program, chiar impus de MEN, de fuziune între universități de același calibru, din același oraș, deci construirea unor universități metropolitane, și/sau absorbția unor universități mai mici și mai puțin performante. Studiile arată că fuziunile duc la creșteri cvasi-instantanee în clasamentele internaționale, chiar și în AWUR, un clasament foarte rigid. Ce model să adoptăm? Poate cel francez al fuziunilor, un program național de fuziuni coordonat de minister. Alte soluţii ar fi selecția mult mai riguroasă a personalului la intrarea în sistem, atragerea celor cu studii în străinătate și a celor mai buni absolvenţi din țară prin granturi interne ale universităților. Şi realizarea unor consorții, pe model UNITA, sau chiar fuziuni transfrontaliere.

Orizont: Ce credeți despre universitățile particulare? Vă îngrijorează ideea fabricilor de diplome? Diplome ce sunt la fel de valabile pentru provomare în România ca și acelea emise de universități de prestigiu.

Marilen Pirtea: Ne îndreptăm spre o eră în care educația e digitalizată, iar resursele învățării sunt ușor accesibile tuturor. Acest lucru aduce cu sine o provocare etică. E o problemă reală, deoarece, dacă nu e bine reglementat sau dacă tolerează devianța, comportamentul în mediul online de educație poate scăpa controlului mult mai ușor decât în mediul offline. Dacă provocarea de natură etică e dublată de lupta pentru supraviețuire, de efortul constant de a rămâne pe piața educațională, tentația de a recurge la comportamente non-etice e mai mare. Ele se vor manifesta mai ușor dacă le permite contextul național. Acest comportament poate fi contracarat prin creșterea controlului exercitat de instituțiile naționale abilitate asupra procesului educațional și asupra rezultatelor. Faptul că o universitate e particulară sau de stat nu constituie, în sine, un aspect definitoriu pentru calitatea unei instituții. Este, însă, adevărat că nu am văzut, în România, universități particulare care să promoveze o educație de calitate și să aibă și producție științifică onorabilă. Trebuie spus însă că nu doar universitățile particulare se găsesc în această situație. Din păcate, multe universități de stat nu sunt departe de performanța celor particulare. Deci, da, nu doar mă îngrijorează faptul că diplomele studenţilor obținute la universitățile de prestigiu sunt echivalate pe piață la fel cu cele obținute la universități obscure, dar acest fapt îmi pare o nedreptate socială majoră, care încurajează lipsa de educație și chiar impostura. Sunt suficiente exemple relevate de presă, deci nu e nevoie să mai insist asupra subiectului.

Orizont: Unul din cele mai vechi dar, totodată, actuale reproșuri aduse universităților e că nu pregătesc studenții pentru piața muncii sau că tot ce-i învață este, adesea, deja perimat în momentul în care studentul ajunge să se angajeze. Cum poate fi depășit acest reproș? Există șanse sau va fi în continuare laitmotivul reproșurilor aduse universităților?

Marilen Pirtea: Discuția pe această temă e amplă. Aș spune că menirea universităților nu este de a pregăti lucrători pe bandă, ci de a forma intelectuali, o elită. Or, mediul economic nu prea cere asta în mod direct. Totuși, cum perimarea informației e rapidă în contextul progresului științific, universitățile își pot îndeplini menirea numai dacă: a) includ în curriculum, dincolo de informațiile de bază (ABCul științific), și informații din avangarda științifică, cu o cercetare de actualitate conectată cu lumea reală; b) pun accent pe dezvoltarea transversală (prin modul de predare a tuturor disciplinelor ), pe competențele-cheie UE, dar și prin dezvoltarea acestora prin cursuri specifice (disciplinele noastre complementare, dar axate pe competențele-cheie). De multe ori, reproșul e făcut și din necunoaștere și superficialitate. Oricât de bună ar fi formarea inițială, ea nu poate suplini o formare continuă. Studiile arată că formarea continuă are un efect de patru ori mai mare decât formarea inițială, cel puțin în cazul cadrelor didactice.

Orizont: Rata abandonului studiilor universitare este, în România, peste nivelul țărilor din U.E. Ce soluții au universitățile pentru a preveni abandonul?

Marilen Pirtea: În fiecare an, aproximativ 30% din studenții anului I din universitățile din SUA nu se întorc în al doilea an și se cheltuiesc peste 9 miliarde de dolari educând acești studenți. Rata de abandon este, și la noi, comparabilă. Aproximativ 40% dintre studenții care aspiră la diplomele de licență nu își finalizează studiile în termen de 6 ani (NCES, 2015). Tehnicile de învățare automată, rezultatele școlare anterioare, în special la teste (gen BAC) se pare că sunt un bun predictor al continuării studiilor. Rata de abandon poate varia semnificativ de la generaţie la generaţie. Spre exemplu, generaţia 1998 prezenta un procent de abandon de 27,6%, iar cea din 2006, de 20,2% (după un studiu făcut la University of Washington, pe 32.500 de studenți). Ce soluţii ar fi? O admitere mai dură, cu test de abilități intelectuale, așa cum vrea UVT să facă, după care ar urma programe speciale de dezvoltare a tehnicilor de învățare. Aplicarea unui sistem de peer-tutoring, consilierea prin CCOC, pregătirea psihopedagogică specifică a cadrelor didactice universitare. Aici poate fi inovația, pentru România: fiecare universitate să-și pregătească cadrele didactice pentru specificul educației universitare.

Orizont: În ultimii ani, exodul elevilor care finalizează studiile liceale spre universități din Europa, și nu numai, pare că s-a intensificat. Cum vedeți acest fenomen?

Marilen Pirtea: Covid-19 a redus exodul spre exterior al elevilor români, aceasta fiind o tendință internațională. Dacă nu au putut să fie fizic acolo, mulți elevi au ales să nu plece. În consecință, universitățile noastre au șansa să arate că sunt capabile să ofere educație de calitate. Principala cauză a plecării din țară (și nu doar în România) e percepția viitorului student asupra calității sistemului de învățământ universitar. Ea îi face să plece și tot pe baza acesteia aleg țara de destinație. China studiază cel mai mult fenomenul migrației internaționale a studenților, dar nu ia neapărat măsuri de prevenire. Desfășoară, în schimb, o campanie activă de aducere acasă a celor care au absolvit universități de prim rang mondial.

Orizont: Analfabetismul funcțional este una dintre cele mai mari probleme ale societății noastre. Dacă nu luăm măsuri, consecințele pe termen lung pot fi grave. Cum apreciați problema?

Marilen Pirtea: Problema are o asemenea amploare încât îmi e teamă că nu doar sistemul de învățământ poate furniza soluții. Ar fi bine, înainte de toate, să ne uităm la predictorii analfabetismului și să nu gândim problema așa cum auzim în presă: școala nu-și face treaba, profesorii sunt prost pregătiți și, iată, avem 40% analfabetism funcțional. Funcționarea cognitivă și comportamentală preșcolară s-a dovedit a fi un predictor important pentru alfabetizare la vârsta adultă tânără, chiar și atunci când efectele caracteristicilor de mediu ale familiei, inclusiv aranjamentele de viață, calitatea mediului de acasă, educația maternă și veniturile sunt controlate. Eșecul în școala elementară e asociat și cu alfabetizarea, dar acest efect dispare atunci când se controlează măsura abilităților preșcolare. Factorii de mediu ai familiei includ educația maternă, dimensiunea familiei în copilărie, starea civilă maternă și venitul în copilăria mijlocie și adolescența timpurie. Cu alte cuvinte, e nevoie de o investiție masivă în pregătirea educatorilor pentru dezvoltarea pre-rechizitelor necesare alfabetizării la cei mici. Apoi, e nevoie de o școală a părinților, de timp mai mult acasă pentru mame (de exemplu, în Germania, dacă soția nu merge la lucru și stă acasă cu cei mici, soțul e scutit de o parte din taxe).

Orizont: Care credeţi că sunt elementele frenatoare ale unei modernizări autentice (nu de suprafaţă) a învăţământului românesc în general? Dar ale celui românesc? Dar ale UVT?

Marilen Pirtea: Cred că un prim obstacol în modernizarea învățământului românesc, în general, ține de sub-finanțare. Am spus-o în repetate rânduri: în această epocă, nu poți face performanță fără a avea mijloace moderne la îndemână, fără tehnologii avansate, laboratoare bine dotate, echipamente. Or, toate acestea înseamnă a pune la dispoziție resursele materiale necesare. Modernizarea mai înseamnă și reîmprospătarea mentalităților, for marea unor generații noi de profesori care să acționeze drept modele pentru generațiile de studenți și elevi. Studenții străluciţi rareori optează pentru o profesie didactică; cei mai mulți, din rațiuni financiare. Modernizarea programelor este și ea foarte importantă în procesul mai larg al modernizării învățământului. Lipsesc studiile serioase asupra nevoilor acestei generații, lipsesc inițiativele de conlucrare autentică între mediul academic și angajatori. Sau, mai degrabă, nu se văd rezultatele acestei colaborări curriculare. Legat de modernizarea UVT, cred că efortul nostru din ultimii ani chiar a schimbat, așa cum spuneți, fața universității. Mai trebuie lucrat la fond, iar aici mă refer la înțelegerea de către toți membrii comunității, de la student la profesor, de la personalul administrativ la cel de suport, că fiecare contribuție contează. Nu poți merge înainte doar cu o parte din oameni. Efortul trebuie distribuit pe toate rotițele sistemului, astfel încât angrenajul să funcționeze la parametri ideali. Aceasta ar fi o frână pentru UVT: distribuția inegală a efortului și, drept urmare, a performanței. Ca să dau și mai multă consistență acestui răspuns, mă voi referi doar la două exemple: atractivitatea profesiei și abordarea practicilor educaționale pe baza bunului simț. La atractivitatea profesiei didactice nu contribuie doar partea financiară, deși, desigur, remunerarea personalului didactic este importantă și contribuie la aceasta. Dincolo de acest aspect sunt, însă, și unele legate de imaginea profesiei în comunitate. Aici, presa nu prea a ajutat profesia, fiind de multe ori interesată de aspectele negative, mai puțin de cele pozitive, cum ar fi succesele repurtate nu de puține ori de personalul didactic din învățământul românesc. Din cealaltă perspectivă, impresia mea, și nu doar a mea, este că, în general, în educația națională și în practica didactică, în particular, multe decizii se iau doar pe baza logicii primare și a experiențelor anterioare personale, nu pe studii și observații științifice. Or, lucrurile nu stau totdeauna așa cum par la prima vedere. De exemplu, am să vă întreb ce părere aveți despre abordarea unei descentralizări cvasi-totale în învățământ. Probabil că îmi veți spune că așteptăm de mult așa ceva, că este o decizie de management de sistem care ar crește calitatea. Totuși, studiile – îmi vine aici în minte un studiu al OCDE, de prin 2012, dacă nu mă înșel – ne spun că descentralizarea, în cazul statelor cu tipologia și nivelul de dezvoltare economică ale României, poate duce la creșterea calității doar dacă e dublată de creșterea responsabilității sociale, măsurată obiectiv. Ca atare, credeți că am crește performanța școlilor noastre dacă am crește gradul de autonomie, dar am lăsa zonele de arondare a elevilor în seama unităților școlare?

Orizont: Cum se construiește, temeinic, o poziție bună pe „piața universităților”?

Marilen Pirtea: O poziție bună provine fie din prestigiul istoric, care a generat numeroase rezultate pozitive de-a lungul anilor, fie din energia și capacitatea de integrare în dinamismul contemporan. Modelul optim include ambele componente. Poziționarea se face prin output-ul generat de întregul „organism” instituțional și de vizibilitatea rezultatelor. Contextul și „aliații” internaționali sunt vitali. Spre deosebire pe alte tipuri de piețe, „piața educațională a universităților” constituie o realitate relativ nouă pentru România, acest subiect conturându-se ca element al dezbaterilor în spațiul public în ultimii 15-20 de ani. Mobilitatea teritorială a persoanelor, accesul liber și cât mai ușor la educație în spațiul internațional, dezvoltarea tehnologică, globalizarea și pătrunderea companiilor multinaționale sunt doar câțiva factori care au contribuit la dezvoltarea spiritului concurențial în domeniul învățământului superior. Dincolo de context, ocuparea unei poziții cât mai favorabile în clasamente și ierarhii internaționale reflectă un anumit nivel de recunoaștere a calității actului educațional, dar mai ales evidențiază nivelul de expertiză, vizibilitate și competență în domeniul activităților de cercetare științifică. Fără a face o pledoarie pentru teoriile marketingului, o poziționare favorabilă pe această piață înseamnă buna cunoaștere a competitorilor, resurselor și, nu în ultimul rând, nevoilor pieței. Desigur că ne referim la o piață a muncii în care produsul educației din universități se reflectă prin inserția absolvenților în domeniile în care au fost pregătiți, dar mai ales prin recunoașterea calităților și competențelor profesionale dobândite pe parcursul perioadei de formare. Recunoașterea unei universități sintetizează efortul comun al tuturor cadrelor didactice și cercetătorilor, cuantificat în participări la evenimente științifice internaționale, publicarea unor articole științifice în reviste prestigioase, impactul științific pe care activitatea de cercetare îl generează, obținerea unor premii internaționale consacrate. Toate acestea, coroborate cu un management flexibil, dinamic, vizionar, pot contribui la ocuparea unor poziții favorabile pe piața educațională.

Orizont: Ce e Vest-Vest la Universitatea de Vest? Cât de bogată e UVT – nu doar în resurse materiale?

Marilen Pirtea: Unul dintre atu-urile majore ale UVT este capacitatea de reinventare și integrare sau adaptare la condițiile mereu în schimbare. Al doilea este flexibilitatea bazată pe conștientizarea unor noi necesități. Dezvoltarea într-o paradigmă unică este determinată de orașul cosmopolit și de istoria și geografia regiunii. Vest la Universitatea de Vest este, în primul rând, guvernarea participativă și incluzivă a universității, cu accent pe implicarea studenților în deciziile care privesc viața universității și educația centrată pe studenți. Vest-Vest mai sunt și sistemul de peer-to-peer tutoring, preocuparea pentru categoriile dezavantajate de studenți, oportunitățile de formare continuă a profesorilor, mobilitățile studenților și ale cadrelor didactice, Consorțiul Universitar UNITA, implicarea colegilor noștri în proiecte și participarea în comitete de evaluare a proiectelor internaționale, evenimentele organizate pentru dezvoltarea orașului, campusul în plină dezvoltare.

Orizont: În cazul în care ați prelua Ministerul Educației, ați face o nouă re formă a Legii acestui domeniu? Dacă da, care ar fi direcțiile care necesită o reconstruire urgentă?

Marilen Pirtea: Ultima Lege a Educației Naționale (LEN nr. 1/2011), coerentă și completă, a fost aprobată în 2011. Din păcate, aceasta a fost amendată de nenumărate ori de la publicare până astăzi, iar amendamentele nu au creat neapărat un cadru legislativ mai bun. În acest context, în cel al unei evoluții de nouă ani, precum și al unor proiecte de anvergură, de pildă, proiectul România Educată, o revizuire legislativă poate fi luată în calcul. Dacă e să facem referire la direcții precise, mă gândesc la formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, la formarea psihopedagogică a universitarilor, precum și la autonomia universitară.

Orizont: Cum aţi relua în contextul actual ideea – pe care aţi împărtășit-o – a unificării celor patru mari universităţi timișorene? Ce argumente suplimentare aţi avea acum pentru o universitate metropolitană?

Marilen Pirtea: Dacă tot am vorbit de tendințele Vestului: în Europa este promovată tot mai puternic și chiar implementată ideea unificării instituțiilor de învățământ superior, pe principiul simplu și sănătos al faptului că unde-s mulți, puterea crește. Puterea se traduce, aici, în număr de studenți atrași și creșterea ariei geografice de proveniență a lor, diversitatea specializărilor, parteneri asociați de o diversitate accentuată, locuri de practică semnificativ sporite, cercetare mai puternică și, în final, prestigiu și vizibilitate internațională. Există, însă, o condiție, un principiu al acestei unificări: o strategie comună, pe termen lung, împărtășită de toți partenerii. Mai este până acolo. Continui să cred că a fost făcut un prim pas. Până să ajungi la o strategie, e bine să începi cu o tactică: deocamdată, a fost creat ATU (Alianța Timișoara Universitară). Dacă acesta chiar este un… atu, viitorul ne-o va arăta. După cum probabil cunoașteți, în urmă cu câteva luni, pe 19 iunie 2020, prin acordul celor patru universități timișorene (Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Universitatea Politehnică și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”), la Timișoara s-a constituit ATU. Ea reprezintă un prim pas spre convergența intereselor, preocupărilor didactice și științifice ale unui număr de aproximativ de 3.000 de cadre didactice universitare și cercetători. În acest moment, parcurgem o etapă de cunoaștere a specificului activității fiecărei universități, a preocupărilor manifestate în raport cu activitățile didactice, dar mai ales cu acelea de cercetare științifică. În viziunea mea, cred că acum e preferabil ca Alianța Timișoara Universitară să fie preocupată de modul în care poate să contribuie la dezvoltarea locală, regională și națională. Și, evident, să coaguleze întreaga energie spre beneficiul comunității timișorene. De asemenea, am convingerea că prin efortul susținut al celor patru parteneri vom reuși să consolidăm și să dezvoltăm expertiza științifică locală, astfel încât Timișoara să devină un furnizor de cunoaștere științifică de prestigiu internațional. Experiențele acumulate ca urmare a activităților derulate în alianță vor face ca, pe viitor, să reevaluăm proiectul inițial, fie spre continuarea și parcurgerea etapelor următoare, fie spre menținerea acestui mod de asociere. Totuși, cred că fiecare membru al alianței a conștientizat că, împreună, universitățile timișorene sunt mai puternice, că pot fuziona la nivelul ideilor și preocupărilor științifice. Ne este tot mai clar tuturor că vorbim despre un context global de concurență între universități: pentru atragere de studenți, pentru atragere de resurse, pentru dezvoltarea de rețele de cercetare performante. În acest context, gândindu-mă la cele susținute ca argumente până acum, nu cred că sunt multe de adăugat la nivelul ideilor. Cred că ar fi cazul să facem pași concreți în această direcție. Totuși, dacă ar fi să aduc un argument suplimentar, aș spune că avem deja dovezi, atestate de studii, că fuziunile între universități duc la creșterea acestora în clasamentele internaționale, deci la creșterea prestigiului și vizibilității lor. Exemplul fuziunilor universităților franceze este elocvent.

Orizont: Ce înseamnă un bun pragmatism în zona managementului universitar?

Marilen Pirtea: La origine, pragmatismul înseamnă acțiune. Un pragmatism bun, după mine, înseamnă să acționezi având în vedere scopul, dar să fii orientat în acțiuni de valorile pe care ai construit. În managementul universitar, pragmatismul bun înseamnă flexibilitate, adaptare la vremuri, păstrarea valorilor: este un lucru fundamental. Totodată, pragmatismul bun înseamnă și o concentrare pe proces, nu doar pe produs. În managementul universitar, a înțelege procesul, creșterile și descreșterile, pierderile și câștigurile, fluxurile, asigură premisa obținerii rezultatelor. De pildă, ca să obții rezultatele dorite (pragmatism pur), e necesar mai întâi să te întrebi: ce îi motivează pe oameni în general și pe oamenii mei, în special? De unde pornesc și cum ajung ei la rezultate? Care este ritmul lor? Care sunt obstacolele pe care le întâmpină? Acesta este un pragmatism bun. Consider că în managementul unei universități este important să stabilești obiective înalte, realizabile, care să fie conștientizate și asumate de o masă critică cât mai consistentă din organizație. Poți fi pragmatic și orientat pe obiective de anvergură atunci când toate palierele decizionale ale universității, dar mai ales comunitatea academică, își asumă responsabilități convergente cu țintele asumate de universitate. Pe de altă parte, pragmatismul la care vă referiți trebuie să fie în consonanță cu libertatea academică, cu creativitatea și efervescența schimbului de idei, fără a limita libertățile indivi duale și pluralismul ideatic al membrilor din universitate. Aș putea asocia acest pragmatism cu mersul pe sârmă al unui acrobat, a cărui activitate poate fi rezumată la un singur cuvânt: echilibru.

Orizont: Cum obține timpul de calitate rectorul unei instituții care consumă mult timp?

Marilen Pirtea: Prin decizii rapide bazate pe analize îndelungate și prin reacții rapide la schimbări. Este bine-cunoscut faptul că, atunci când ai o doleanță, o solicitare, fie că ești student, cadru didactic, cercetător sau personal de suport, primul lucru care îți vine în minte e să mergi la rector să te ajute, să rezolve, să găsească o soluție problemei. Evident că în activitatea mea de până în prezent am fost de nenumărate ori în astfel de postùri. Însă, în timp, mi-am dat seama că este important ca în jurul meu să existe o echipă de oameni competenți, centrați pe soluționarea posibilelor disfuncționalități, care să diminueze pe cât posibil apariția unor astfel de situații. Pe de altă parte, mi-am propus, și am convingerea că am realizat măcar parțial acest lucru, să pun bazele unei culturi organizaționale în care fiecare solicitare, fiecare provocare sau doleanță să fie soluționată pe primul sau cel mult al doilea nivel ierarhic superior al inițiatorului. Principiul meu de management în universitatea pe care o coordonez a fost de a nominaliza și de a atrage în echipa de management, indiferent de palierul decizional, colegi care doresc și au demonstrat că pot face performanță. Împreună cu ei am definit elementele strategice ale universității. Nu în ultimul rând, sunt profesor. Interacționez cu studenții și doctoranzii, iar activitatea didactică și de cercetare pe care o desfășor alături de ei reprezintă o mare parte a timpului de calitate pe care îl petrec în universitate.

Orizont: Care credeţi că ar trebui să fie rolul de potenţiator cultural al unei universităţi în comunitatea locală/ naţională? Cum apreciaţi rolul UVT în acest sens? Ce proiecte, ce idei se conturează pentru 2023. Timișoara, capitală culturală?

Marilen Pirtea: Rolul unei universități comprehensive trebuie să fie de vector cultural pentru regiune. Acest proces se realizează în parteneriat și prin strategii comune cu principalii actanți din societate, prin activități externe/ exterioare universității. Universitatea trebuie să aibă un centru cultural deschis, așa cum se întâmplă în numeroase locuri din Occident, unde se „externalizează” actul cultural spre societate. Bazându-mă pe ceea ce am făcut în ultimii ani și pe proiectele noastre din viitorul imediat, reafirm cu tărie ceea ce am spus în debutul discuției noastre: la Universitatea de Vest, cultura e capitală! În ce privește pregătirea pentru 2023, când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană, ne gândim la o expunere în spații neconvenționale, pentru a ajunge la un public mai greu accesibil, la iniţierea FUTURIS, o bienală de artă multimedia combinată cu tehnologia. De asemenea, la DESIGN-ECO-ART, care presupune realizarea unor proiecte de instalații artistice în zonele verzi/ parcurile din Timișoara și alte orașe și la ArtAI, un hub interdisciplinar de dezvoltare a zonelor artistice infuzate de AI (artificial intelligence), VR (virtual reality) și AR (augmented reality), plus o suită de ateliere deschise: Open Studios. Sunt doar câteva repere dintr-un proces la capătul căruia nădăjduim ca șansa de a fi fost desemnați Capitală Culturală Europeană să aibă o încoronare demnă și de acest nume, și de visele noastre.

Evenimente elevi

Webinar pentru pasionații de robotică

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar (DRMP), derulează constant activități de promovare a ofertei educaționale în rândul elevilor de clasa

Mai multe »

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.