EȘTI AICI:
”International Global Open Day@WUT”

”International Global Open Day@WUT”

Pe data de 28.06.2022 va avea loc evenimentul International Global Open Day@WUT organizat de către Biroul de Cooperare Globală, Studenți Internaționali și Diaspora al UVT, în format online. Aflat la a doua ediție, evenimentul are ca scop promovarea Universității de Vest din Timișoara ca destinație de studii, de muncă și de cercetare la nivel global. Acesta este structurat după cum urmează:

Un panel dedicat misiunilor diplomatice din țară și străinătate în care se dorește să se prezinte oferta de programe de studii și a oportunităților de cooperare în domeniul educației și cercetării ale Universității de Vest din Timișoara, precum și dezvoltarea de parteneriate și acorduri de colaborare între misiunile diplomatice și UVT.

Un panel de tip webinar dedicat candidaților la studii universitare în cadrul Universității de Vest din Timișoara în care se vor aborda subiectele de tipul: oferta de studii a UVT, procesul de admitere la UVT pentru cetățeni europeni sau din state terțe UE.

Un panel dedicat membrilor Diasporei românești și alumnilor internaționali ai UVT cărora li se vor prezenta oportunitățile de colaborare oferite de UVT, opțiuni pentru crearea de acorduri bilaterale și organizarea de mobilități.

Cel de-al doilea panel este deschis publicului larg și poate fi accesat la linkul: https://www.facebook.com/events/432281835411775?ref=newsfeed

UVT

Profesorul Joseph H.H. Weiler, membru al Academiei Americane de Arte și Științe, devine Doctor Honoris Causa UVT și participă la conferința de lansare a traducerii în limba română a cărții „Mai este Europa creștină? Apariția statului confesional secular”

În data de 1 decembrie 2025, Profesorul Joseph H.H. Weiler, unul dintre cei mai importanți juriști contemporani din domeniul dreptului internațional, al dreptului Uniunii Europene și al dreptului constituțional

Mai multe »