EȘTI AICI:
Elevii din întrega țară sunt invitați la webinarul „Cum îmi planific o carieră de succes?”

Elevii din întrega țară sunt invitați la webinarul „Cum îmi planific o carieră de succes?”

Am ajuns deja în luna martie, a venit primăvara, iar pentru elevi se apropie pe zi ce trece momentul în care vor lua decizii pentru viitorul lor. În acest sens, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) propune joi, 18.03.2021, începând cu ora 16:00, o nouă tematică în seria de webinare de dezvoltare personală și profesională – „Cum îmi planific o carieră de succes?”.

Știm că unii elevi vor alege în această vară modalitatea în care își vor continua studiile, astfel că prin intermediul acestui webinar ne propunem să îi sprijinim în luarea acestei decizii și în procesul de conturare a traseului lor profesional. Considerăm că este foarte important atât să își identifice abilitățile și interesele profesionale, cât și să cunoască pașii necesari în construirea unei cariere de succes. 

Webinarul, prin activitățile sale practice, își propune să răspundă următoarelor întrebări:

  • Care sunt interesele și aptitudinile mele?
  • Care sunt valorile mele profesionale?
  • Cum îmi planific cariera?
  • Cum îmi conturez obiectivele profesionale? 

Înscrierile se realizează prin intermediul ACESTUI FORMULAR, până în data de 18 martie 2021, ora 14:00, iar informațiile privind datele de conectare la webinar vor fi trimise prin intermediul unui e-mail. 

Webinarul este dedicat elevilor din întreaga țară!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.