EȘTI AICI:
Ceremonia de Absolvire UVT 2022 – o atmosferă unică și un party memorabil

Ceremonia de Absolvire UVT 2022 – o atmosferă unică și un party memorabil

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Avem plăcerea de a vă invita să participați la Ceremonia de Absolvire dedicată Promoției UVT 2022, organizată sâmbătă, 16 iulie 2021, începând de la ora 10, într-un eveniment dedicat absolvenților UVT și, deopotrivă, comunității timișorene. Ceremonia, organizată de Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu ATOS, BCR, FLEX, FORVIA – HELLA,  NOKIA, IULIUS TOWN, TECH MAHINDRA, ZF, UNICREDIT BANK, CONTINENTAL AUTOMOTIVE, KPMG și ROMPETROL,  va avea loc în Piața Libertății din Timișoara.

La evenimentul din Piața Libertății vor participa studenții Promoției UVT 2022, conducerea UVT, reprezentată de rectorul UVT, Prof.Univ.Dr. Marilen Gabriel Pirtea și de prorectorii instituției, alături de decanii și prodecanii facultăților, de liderii organizațiilor studențești, managerii departamentali din universitate, cât și de invitații speciali și partenerii instituționali ai UVT.

În intervalul orar 10 – 11.45, programul evenimentului va cuprinde:

10.00                    Flash Mob organizat de Facultatea de Educație Fizică și Sport

10.05                    Deschiderea Ceremoniei de absolvire

10.20                    Mesajul Rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea

10.30                    Povestea Promoţiei UVT 2022 (proiecție)

10.35                    Premierea șefilor de promoție

11.10                    Aruncarea tocilor

11.10                     Miniconcert (studenți FMT)

11.45                    Încheierea ceremoniei

În a doua parte a zilei, începând de la ora 19.30, în spațiul Iulius Gardens din cadrul Iulius Town, va avea loc evenimentul Graduation Party UVT, în cadrul căruia absolvenții și invitații din cadrul comunității universitare UVT vor intra în vibe-ul de sărbătoare alături de DJ RaulL și DJ Robastien (de la 19.30) și de fantastica voce a vedetei timișorene Feli (de la ora 22).

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, adresează o invitație publică de participare la acest spectacol al absolvenților: „În 2022 avem bucuria să ne sărbătorim absolvenții, dar și să oferim Timișoarei un show special, pentru ca ziua Ceremoniei de Absolvire UVT să rămână în memoria noastră subiectivă ca un moment cald și emoționant al anului. După ce precedentele două ceremonii de absolvire au fost marcate de restricțiile pandemice, acum ne vom bucura în întregime de libertatea participării necondiționate la un eveniment al finalului de ciclu universitar, într-un nou episod din seria zilelor memorabile ale vieții de student în Timișoara. Vă așteptăm la ceremonie și la party, pentru ca să trăim împreună clipe minunate alături de absolvenții UVT din promoția 2022, care se alătură familiei cuprinzătoare pe care o numim UVTerra!”.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.