„Revenim la normalitate!” – Campanie UVT pentru responsabilitate socială pro-vaccinare

Universitatea de Vest din Timișoara își susține rolul de primă universitate comprehensivă a regiunii de vest, căutând să dezvolte, cu tenacitate, pe lângă performanțele din educație și cercetare, și preocupări din sfera responsabilității sociale și a implicării comunitare. Întregul an 2020 a fost dominat de contradicții, necunoscute, temeri, dar și de provocări și noi riscuri […]

O sumă mică pentru o cauză mare!

Pandemia ne-a ridicat tuturor provocări serioase în acest an şi ne-a obligat să ne adaptăm sistemului de educaţie online. În vreme ce ne bucurăm că la Universitatea de Vest din Timișoara avem privilegiul accesului la o infrastructură capabilă să susţină cursurile online la un nivel înalt, suntem conştienţi şi de faptul că, în ultimele luni, […]

„Socio Claus de pandemie – Dăruim inimi”

Manifestările cu scop caritabil se numără printre demersurile constante ale Universității de Vest din Timișoara, cu atât mai mult acum, la sfârșit de an, când apropierea sărbătorilor de iarnă ne apropie spiritual unii de alții. Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a UVT organizează, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul „Socio […]

UVT se implică în comunitate, prin promovarea artei și a armoniei sociale

UVT se implică în comunitate, prin promovarea artei și a armoniei sociale Mereu preocupată de aspectul promovării toleranței și coeziunii sociale, UVT contribuie la dezvoltarea unor cadre pozitive de interacțiune între persoanele de etnie romă și ceilalți locuitori ai comunității. Astfel, în cadrul proiectului ”Common Spaces for Integration of Roma – CoSpIRom”, finanțat de Comisia […]