29
Mai
Faza finală a Programului StartUp

„ Cea mai bună idee de afacere” aparține echipei Facultăţii de Drept din cadrul UVT

În data de 29 mai 2013 s-a desfăşurat la Bucureşti faza finală a Programului StartUp, prin intermediul căruia sunt angrenaţi în lumea antreprenoriatului studenţi şi elevi. Scopul JA-YE este să le faciliteze tinerilor din Europa accesul la un loc de muncă, într-un moment în care aceştia se confruntă cu rate ale şomajului foarte ridicate. Numai în ultimii 5 ani, peste 1 milion de elevi şi studenţi din Europa au participat la programul Compania, iar faptul că ei au înfiinţat afaceri noi va avea un impact pozitiv asupra economiei europene.

Echipa Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a obţinut cu proiectul Dr. Lex Premiul „Ce mai bună idee de afacere”, situându-se în Top 5 naţional.

Echipa Facultăţii de Drept din Timişoara a creat şi a pilotat prima iniţiativă antreprenorială în domeniul juridic, Dr. Lex, o platformă informatică (www.drlex.ro) care integrează informaţii juridice şi servicii în materia malpraxisului medical.

Câştigătorii au fost anunţaţi în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, desfăşurate la Ateneul Român, eveniment care a marcat finalul competiţiei naţionale de antreprenoriat Compania Anului 2013.

Ediţia a XI-a a competiţiei a reunit cele mai bune 27 de companii de elevi și studenţi din întreaga ţară. La festivitate au participat ministrul educaţiei naţionale şi reprezentanţi ai companiilor internaţionale prezente în Romania.

Juriul, alcătuit din reprezentanţi ai companiilor partenere organizaţiei, a examinat proiectele din punctul de vedere al comunicării, muncii în echipă, capacităţii de rezolvare a problemelor şi de stabilire a obiectivelor, al planificării financiare și de administrare, al managementului resurselor umane, al dezvoltării de produs, al pieţelor-ţintă, al marketingului şi vânzărilor, precum şi al profitului. De asemenea, a fost evaluat şi modul în care studenţii şi-au dezvoltat abilităţile antreprenoriale.

La faza finală a competiţiei au participat cele mai bune 27 echipe, selectate din cele peste 100 de proiecte înscrise în concurs. Universitatea de Vest din Timişoara a fost reprezentată de echipa Facultăţii de Drept, formată din Raul Mazilu, Suciu Ioan şi Victor Fercală, studenţi şi membri ai ELSA Timişoara, şi coordonată de dl. lect. univ. dr. Alexandru Popa.

Participarea în premieră la o competiţie de antreprenoriat deschide calea unor noi opţiuni pentru studenţii şi absolvenţii Facultăţii, iar obţinerea acestui premiu reprezintă o primă confirmare a succesului acestor opţiuni.

Afis

Serviciul IT&C | Tur virtual
UVT © 2019. Toate drepturile rezervate.
Blvd. V. Parvan 4, Timisoara 300223, Timis, Romania
Tel: +40-(0)256-592111    Fax: +40-(0)256-592310
Email: secretariat@e-uvt.ro