Nu este întotdeauna clar pentru publicul larg cu ce se ocupă antropologii. Mulţi asociază antropologia doar cu antropologia biologică (“oase”), în timp ce alţii consideră că antropologii se ocupă doar de curiozităţi exotice. Cu toate acestea, cel mai mare număr al celor care au pregătire antropologică formală şi sensibilităţi etnografice lucrează în afara universităţilor, în cadrul cercetărilor şi proiectelor aplicate. In acest material, prezint 10 proiecte realizate de antropologi angajaţi la firme de cercetare de piaţă, organizaţii neguvernamentale, firme de calculatoare, instituţii medicale, proiecte de urbanism, sau proiecte culturale, din România şi SUA. Deplasarea de la cercetarea ştiinţifică la cercetarea instituţională implică transformări ale practicii terenului şi cercetării etnografice, presiuni de timp mult mai mari, compromisuri metodologice şi uneori etice. Cu toate aceasta, antropologii au îndemînări care îi fac utili în multe cercetări prin prisma perspectivei lor bazate pe înţelegere empatică şi a îndemînărilor de a sintetiza şi ilustra procese complexe, precum şi a abilităților de storyteller.
“Și…? Ce faci cu antropologia? E mişto, dar la ce ajută?” Am auzit şi a trebuit să răspund la întrebări precum acestea de multe ori când încercam să redau unor oameni care nu ştiau prea multe despre disciplină câte ceva din entuziasmul meu pentru antropologie. De-a lungul timpului, mi le-am pus şi eu şi am încercat să am răspunsuri atât pentru mine, cât şi pentru cei care îmi puneau aceste întrebări. Am urmărit traiectoriile profesionale ale celor interesaţi de domeniu, ale foştilor mei colegi şi colege, ştudenţi şi studente, precum şi reflecţiile celor care au trecut din antropologie în diverse cariere, unii dintre ei având reflecţii asupra propriei lor experienţe în firme, agenţii guvernamentale, companii de IT, de cercetare de piaţă, proiecte de mediu, mişcări sociale sau organizaţii internaţionale.
Antropologia este parte din educaţia centratată pe artes liberales, adică acele îndemînări intelectuale necesare unei persoane libere, aptă de a participa ca cetăţean în viaţa politică. Expunerea la stiinţele naturii, ştiinţele umaniste şi sociale, precum şi studiul artelor, în opoziţie cu învăţămîntul profesional şi tehnic a fost de mult timp văzută ca un exerciţiu cu importanţă intrinsecă pentru a produce cetăţeni autonomi. O primă valoare a antropologie este chiar aceasta. Antropologia permite obiectivarea în faţa celuilat – cultural, rasial, geografic –, evitarea capcanelor şi relelelor ce apar din etnocentrism, colonialism, imperialism, rasism şi naţionalism, precum şi separarea propriilor proiecţii şi obsesii de o înţelegere nuanţată a existenţei altora. Acest proiect, meritoriu în sine, operează de la început o separare radicală de proiectul educaţiei vocaţionale şi tehnice. Pregătirea şi perspectiva antropologică nu oferă “o meserie”, în felul în care învăţămîntul vocaţional sau tehnic oferă traiectorii profesionale precum cea de avocat, bucătar sau mecanic auto. Există o diferenţă de esenţă între disciplina antropologiei şi carierierele pe care cei cu sensibilităţi etnografice le pot urma. In general, am observat că îndemînările pe care antropologia le oferă se grupează în jurul cîtorva domenii de transformare a vocaţiei în carieră, de sursă de salariu sau de finanţare de proiecte. Antropologii sînt bine plasaţi pentru a fi angajaţi în proiecte culturale, cercetare de piaţă şi experienţa utilizatorilor, sănătate publică, dezvoltare locală şi conservarea biodiversităţii.
Una domeniu este derularea de proiecte culturale. Andrei Crăciun, Bogdan Palici, Natalia Negru şi Ileana Szasz, cercetători şi doctoranzi în antropologie au câştigat un proiect de dimensiuni mari în 2016, finanţat de EEA Grants (https://bucharesthousingstories.ro/teaser/). Proiectul nu era destinat specific cercetătorilor şi cercetărilor antropologice, ci mai degrabă promovării diversităţii culturale. Folosindu-se de această intrare, echipa a construit proiectul în jurul diversităţii culturale a locuirii în Bucureşti. Ca în orice metropolă, locuirea în Bucureşti este definită de clasa socială, imaginea de sine a locuitorilor, distanţa socială faţă de ceilalţi sau de materialitatea locuinţelor. Majoritatea locuitorilor stau în blocurile construite preponderant în perioada 1965-1990, câţiva în locuinţe uni-familiale din zonele centrale şi semi-centrale, şi, mai recent, în locuinţe construite la marginea Bucureştiului. Prin cercetare de teren, echipa proiectului a documentat locuirea în căminele studenţeşti, viaţa celor care au credit ipotecar, viaţa de bloc, locuitorii din “complexe rezidenţiale” – ceea ce în America se cheamă “gated communities”, locuitorii care s-au mutat în jurul Bucureştiului, familiile care locuiesc în case naţionalizate, pe cei care locuiesc în zonele cele mai sărace ale oraşului, precum şi pe locuitorii fără locuinţe şi care dorm pe unde apucă. Pe lîngă texte etnografice, fiecare tip de locuire este documentată şi printr-un film etnografic. Există proiecte cultural semănătoare, uneori finanţate chiar de AFCN, despre aspecte ale diversităţii culturale din România.
O altă aplicaţie a antropologiei, în special al metodei etnografice, este cercetarea calitativă de piaţă. Există antropologi angajaţi la firme de marketing şi de cercetare de marketing care observă spaţiile de consum precum hipermarketurile, mallurile, restaurantele, încearcă să înţeleagă cum consumatorii folosesc aceste spaţii, cum aleg produse, unde apar cumpăraturile de impuls, rolul genului sau al designului în alegerile de cumpărare. Uneori, antropologii ajung să lucreze cu focus-grupuri sau cu interviuri individuale cu consumatorii. Silvia Popa, specializată în cercetarea calitativă la firma Unlock Research, a realizat în martie 2020 o cercetare mixtă despre reorientare a cumpărăturilor în perioada carantinei COVID-19 şi după. Un rezultat interesant este că mulţi au resimţit perioada de carantină ca o stare de destructurare a rutinei cotidiene, dar şi ca un spaţiu în care sperau să înveţe să aibă mai multă grijă de ei. Alteori, cercetătorii din marketing folosesc metoda clasică a observaţiei în studiul consumatorilor. Un studiu realizat de Caney Group LLC, de exemplu a analizat felul în care cumpărătorii din supermarket îşi alegeau iaurturile în funcţie pe poziţionarea pe rafturi, buget, percepţia vizuală a produselor. După aproximativ 50 de ore de filmare, etnografii au descoperit trei tipuri de cumpărători: cei care fac cumpăraturi de rutină, stabili în opţiunile lor (“grab & go shoppers”), “negociatorii”, adică cei care vin la cumpăraturi însosiţi de copii şi care aleg produsele în mod colectiv, contemplind mai multe alternative, precum si “contemplatorii”, adică cei care sînt nehotărîţi şi care de obicei sînt preocupaţi de aspecte punctuale precum numărul de calorii.
