EȘTI AICI:
Revista presei – 7 iulie 2022

Revista presei – 7 iulie 2022

Steaguri.uvt 681x411
Zeci de tineri trec zilnic pragul Universității de Vest din Timișoara pentru înscrieri
telenova.ro

Înscrierile la UVT sunt în plină desfășurare. Universitatea de Vest din Timișoara oferă viitorilor studenți variante multiple de programe de studii. Zeci de tineri trec zilnic pragul universității cu toate actele necesare înscrierii și multe emoții. Deși variantele oferite sunt multe și variate, tinerii și-au ales deja facultatea, făcând deja un pas important pentru o viitoare carieră.

Inscrieri Admitere 2022 UPT 3 002
Calendarul admiterii 2022 la Universitatea Politehnica Timișoara. Toate centrele de înscriere sunt deschise
ziuadevest.ro

Absolvenţii de liceu care au promovat bacalaureatul sunt aşteptaţi să se înscrie la Universitatea Politehnica Timişoara, cele 10 facultăţi ale acesteia asigurându-le candidaţilor pregătirea necesară pentru ocuparea, la absolvire, a unui job atractiv. Au început deja înscrierile online, pentru ciclul de licenţă, pe platforma dedicată (https://admitere.upt.ro/), o versiune îmbunătăţită faţă de anul trecut, mai intuitivă şi cu o interfaţă mai prietenoasă, care permite candidaţilor să realizeze toţi paşii procesului de înscriere, iar din data de 6 iulie 2022, toate centrele de admitere sunt deschise, atât cele din facultăți, cât și cele zonale, cadre didactice și studenți ai UPT fiind prezenți acolo pentru a le oferi candidaților toate informațiile referitoare la înscriere.

Pentru facultăţile (domeniile) la care admiterea se face prin concurs de dosare, înscrierea candidaților se face până în 22 iulie online sau fizic în centrele de admitere din cadrul facultăților, iar între 6-8 iulie, 11-12 iulie și 18-19 iulie în centrele zonale de admitere din Arad, Deva, Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Reșița și Târgu Jiu. Concursul de dosare va avea loc în 25 iulie, în aceeași zi urmând să fie afișate și rezultatele, după care urmează trei runde de confirmări, rezultatele finale fiind afișate în 29 iulie.

469454
UBB implementează cel mai mare proiect de digitalizare a unei universităţi autohtone
bursa.ro

Digitalizarea educaţiei reprezintă marea provocare a acestei perioade. Pandemia a forţat evoluţia lucrurilor în această privinţă şi s-au făcut deja paşi importanţi. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va implementa cel mai mare proiect de digitalizare al unei universităţi finanţat prin PNRR şi anume DIGIHUBB (Digitalizare UBB: Dotarea cu infrastructură digitală în scop didactic şi de cercetare). Proiectul are o valoare de peste 13 milioane de Euro (64.349.589 RON).

Proiectul va cuprinde dezvoltarea a 15 laboratoare dedicate modernizării/digitalizării unor programe educaţionale din cele şase şcoli academice ale UBB: (1) Şcoala academică/de ştiinţă Art & Humanities; (2) Şcoala academică/de ştiinţă Social Sciences; (3) Şcoala academică/de ştiinţă Life & Natural Sciences; (4) Şcoala academică/de ştiinţă Health; (5) Şcoala academică/de ştiinţă Engineering & Technology şi (6) Şcoala academică Divinity. Aceste 15 laboratoare se vor integra în/cu Centrele de tip hub integrativ dedicate deja Şcolilor academice/de ştiinţă din UBB printr-un alt proiect de peste 1 milion de Euro aflat în derulate. De asemenea, trei centre transversale vor susţine întregul demers al celor 15 laboratoare şi vor moderniza şi digitaliza unităţile existente în UBB în zone în care UBB are deja avantaje competitive la nivel naţional/internaţional: (1) Centrului EON-UBB-XR (de utilizare a realităţilor virtuale/augmentate/mixte în actul academic); (2) Hub-ului UBB de Tehnologii Inovative, prin susţinerea unităţilor dedicate inteligenţei artificiale/roboticii/securităţii cibernetice şi (3) Incubatorului de Afaceri UBB, prin automatizarea proceselor (ex. RPA) şi digitalizarea afacerilor/antreprenoriat digital. Două centre de date vor servi ca unităţi suport pentru toate celelalte structuri. La rândul său, prorectorul UBB pentru finanţare, digitalizare şi relaţia cu studenţii, prof. univ. dr. Dan Lazăr, managerul proiectului, susţine că "este o şansă foarte bună pentru universitate, care vine în acord cu strategia UBB de digitalizare şi alte proiecte deja demarate în acest sens, astfel încât în următorii trei ani va trebui să lucrăm eficient - aşa cum s-a lucrat de altfel şi la această aplicaţie de grant -, pentru a folosi la maximum această oportunitate în beneficiul comunităţii UBB".

9baf51bd2bb4402dc72bb29a106500325
Proiect: AGENDA ROMÂNIA 2050. O conversație despre viitorul României
svnews.ro

Capitolul 5: Percepția asupra Științei și Tehnologiei. Inteligența artificială și roboții. Meseriile viitorului

Potrivit sondajului de opinie intitulat ”Agenda România 2050. O conversație despre viitorul României – Ediția I”, peste 70% dintre români se declară interesați să învețe mai mult despre cum funcționează noile tehnologii, însă participarea adulților din România la activități de învățare pe tot parcursul vieții este mai degrabă scăzută. Atitudinea față de utilizarea roboților industriali, a inteligenței artificiale sau utilizarea de interfețe creier-mașină este mixtă.

Sondajul de opinie, realizat în perioada 23 mai – 14 iunie 2022 pe un eșantion de 1500 de respondenți, este împărțit în mai multe capitole care vor fi publicate succesiv în perioada următoare. Prezentarea grafică a datelor celui de-al cincilea capitol poate fi descărcată accesând link-ul: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2022/07/6.07.22-Cap.-5-Meseriile-Viitorului-Stiinta-tehnologie-Agenda-ROMANIA-2050.pdf

Sondajul de opinie ”Agenda România 2050. O conversație despre viitorul României – Ediția I” a fost realizat de INSCOP Research în la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat și având drept parteneri academici Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași.

Remus Ioan Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group: ”Proiectul Agenda România 2050 își propune demararea unei conversații naționale despre politici publice esențiale pentru viitorul României pe termen lung având ca punct de plecare opiniile românilor culese printr-o serie de sondaje de opinie naționale. Pornind de la ceea ce cred românii, dorim să încurajăm o conversație amplă a experților (din mediul academic, din sectorul public și privat) pe fiecare dintre temele proiectului. Proiectul își propune realizarea mai multor studii sociologice pe șase zone majore de interes pentru viitorul României, fiecare împărțită în teme specifice: societatea viitorului, infrastructura viiorului, mediul și resursele viitorului, economia și afacerile viitorului, tehnologiile și meseriile viitorului  și locul României în lumea viitorului.”

3ilustratie Salariu Consultant Recrutare 002
Triplarea salariilor pentru profesori, propusă de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE)
edupedu.ro

Triplarea salariilor pentru profesori este propusă de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), potrivit unui comunicat. Propunerea citează un raport publicat de Edupedu.ro referitor la salariile profesorilor și directorilor de școli.

Amintim că Edupedu.ro a scris că sub 45.000 de lei pe an este salariul brut pentru un profesor român aflat la începutul carierei, iar după 40 de ani de vechime cadrele didactice se pot aștepta la un salariu brut anual de aproape 77.000 de lei, conform unor date Eurydice. – detalii aici

„O mărire substanțială a salariilor în Educație este necesară și ar aduce importanța socială uriașă a acestei profesii esențiale la nivelul cuvenit, crescând concurența pentru posturile didactice”, conform comunicatului ICDE.

Sursa citată menționează că tinerii nu sunt motivația pentru profesia de cadru didactic: „Cariera didactică este de mulți ani printre cele mai neatractive din România. Tinerii de valoare nu sunt deloc motivați să aleagă această profesie. Vârfurile promoțiilor universitare ar face orice altceva decât o carieră în învățământul preuniversitar sau chiar universitar.

Cine este Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE)?

Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană a fost înființată în 2019 și este un think tank care promovează prin dezbateri, proiecte și acțiuni cultura democratică și valorile fundamentale ale Uniunii Europene, potrivit roeu.org.

Rolul acestei asociații este de a „lansa și dezbate idei menite să consolideze democrația, de a propune proiecte de politici publice în diverse domenii, de a monitoriza activitatea guvernamentală și politică în vederea evitării derapajelor de la principiile democrației, dar și de a recompensa comportamentele și atitudinile care consolidează parcursul european al României”, conform sursei citate anterior.

Printre membrii fondatori se numără:

  • Valentin Naumescu (președinte) – Profesor de Relații Internaționale, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca;
  • Cristi Danileț (membru fondator) – judecător la Tribunalul Cluj, doctor în drept;
  • Ramona Strugariu – membră în Parlamentul European din partea Alianței USR-PLUS 2020, grupul Renew Europe;
  • Lucian Leuștean – profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași;
  • Vasile Popovici (membru fondator) –  scriitor, profesor la Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timişoara;
646x404 (58)
Nou regulament de funcţionare a şcolilor. Elevii nu mai pot fi exmatriculaţi. Ce alte modificări intră în vigoare
adevarul.ro

Ministerul Educaţiei informează că a fost semnat şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru care aprobă noul Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP).

Comparativ cu actualul regulament, elementele de noutate incluse în noul act normativ constau în:

1. Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului şcolar.

2. Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unităţi-pilot.

3. Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcţie de numărul unităţilor de învăţare şi de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puţin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învăţământ.   4. Modul de încheiere a situaţiilor şcolare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului şcolar.   5. Includerea unor reglementări privind nivelul antepreşcolar (creşe).

 

Ministeruleducatiei E69y (1)
În timp ce se discută despre coronițe, Ministerul Educației e repetent la angajamentele din Planul Național de Redresare și Reziliență
scoala9.ro

Coronițe, școli bune, școli rele, olimpiade și podiumuri - acestea sunt câteva dintre subiectele care au epuizat universul discursiv privind viitorul (și prezentul) politicilor educaționale de la noi, în aceste zile toride. Elevii, studenții și profesorii au intrat în vacanță, la fel și Ministerul Educației, se pare, fiindcă întârzie cu succes implementarea unor reforme prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. Patru jaloane avea de îndeplinit Ministerul din componenta dedicată „României Educate”: primele trei vizau învățământul preuniversitar și nu au fost îndeplinite. A intrat în linie dreaptă doar angajamentul care viza universitățile.

Primul jalon pe care Ministerul Educației trebuia să îl îndeplinească până la finalul acestui trimestru, adică până pe 31 iunie, vizează educația timpurie, o componentă esențială a programului „România Educată”. Potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Ministerul Educației și Ministerul Lucrărilor, Dezvoltării Publice și Administrației aveau obligația de a semna contracte pentru construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 noi creșe.

Pentru a asigura sustenabilitatea acestui obiectiv, clădirile nou-construite ar urma să respecte obiectivul privind necesarul de energie primară cu cel puțin 20% mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero. 230 de milioane de euro a primit țara noastră pentru construcția acestor creșe. Potrivit Edupedu.ro, care îl citează pe ministrul Lucrărilor, Dezvoltării Publice și Administrației, în 2021 erau 368 de creșe în toată țara.

Ghidul solicitantului pentru cei care doresc să dezvolte aceste creșe a fost publicat pe 6 mai iar cei interesați puteau transmite ofertele până pe 30 iunie. Până la ora actuală, nu există informații publice dacă, într-adevăr, aceste contracte au fost semnate la timp, adică înainte ca termenul celui de-al doilea trimestru al anului 2022 să expire.

Csm Berufsbilder Gleisbauer D29e32f37e
PIAȚA MUNCII - Topul celor mai mari zece angajatori de stat. Poşta Română, CFR SA şi Romsilva, au împreună mai mult de 60.000 de angajaţi
ZF.RO

Cei mai mari angajatori de stat au avut mai mult de 116.000 de angajaţi anul trecut, cu 1.100 mai puţini faţă de anul 2020

Şapte dintre cele zece companii din clasament au înregistrat scăderi ale numărului de angajaţi în 2021

Cea mai mare scădere a fost cea înregistrată de Complexul Energetic Oltenia, de aproape 900 de persoane

Poşta Română, liderul clasamentului: „Piaţa este marcată de un puternic climat concurenţial, ceea ce conduce la o fluctuaţie mare de personal.“

Cei mai mari 10 angajatori din rândul companiilor contro­late de stat au avut anul trecut un număr cumulat de peste 116.000 de angajaţi, cu 1.100 mai puţini faţă de anul 2020, conform conform calculelor ZF.

Liderul pieţei a rămas Poşta Română, cu un număr de peste 24.200 de angajaţi în 2021, conform datelor transmise de compania pentru realizarea anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie. Anul trecut, Poşta Română a avut un număr mediu cu angajaţi cu peste 1.160 de persoane mai mare faţă de cel din anul 2020.

 

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.