English EN Română RO
English EN Română RO
EȘTI AICI:
Revista presei – 6 mai 2022

Revista presei – 6 mai 2022

Revista presei – 6 mai 2022
Studenții specializării de arheologie de la UVT participă la Școala non-formală de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului
banatulmeu.ro
Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva și Fundația Dacica, organizează, în perioada 2-6 mai, Școala non-formală de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului, județul Hunedoara, urmată de o masă rotundă la care sunt invitați specialiști din alte domenii științifice, în workshop-ul Cercetarea interdisciplinară a patrimoniului cultural mobil și imobil, între 6-8 mai. Între activități se numără prelegeri, ateliere practice și vizite la obiectivele arheologice din zona Munților Șureanu.“Evenimentului cultural-didactic organizat prin Școala non-formală de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului îi are ca beneficiari principali pe studenții din anul întâi, specializarea arheologie, din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara. Organizatorii urmăresc sporirea gradului de cunoștințe aplicate ale studenților, cu privire la vechile civilizații ale zonei, prin analiza și studiul patrimoniului cultural mobil și imobil din zonă”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Coordonarea evenimentului este asigurată de Universitatea de Vest din Timișoara, iar pentru aplicațiile practice sunt prezenți și specialiști de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Fundația Dacica, precum și specialiști și artiști neafiliați precum Emanuel Bezeriță, cunoscut fierar tradițional, specializat în armament dacic, sau Marius Barbu, specialist în tehnica prelucrării arhaice a pietrei, osului și cornului.
Revista presei – 6 mai 2022
ATUTM 1.0. S.T.A.R.T. Alianța Timișoara Universitară regândește viitorul și accelerează schimbarea
ziuadevest.ro

Alianța Timișoara Universitară propune o dezbatere între universități și mediul de business timișorean, cu scopul de a regândi viitorul municipiului Timișoara și de a găsi cele mai bune soluții de sprijin reciproc în acest demers.

Așadar, vineri, 6 mai 2022, de la ora 10:00, va avea loc conferința ATUTM 1.0. S.T.A.R.T. – accelerăm schimbarea, în cadrul căreia va fi definită Strategia de Transformare și Actualizare a Realității Timișorene (S.T.A.R.T).

Conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, președintele Alianței Timișoara Universitară, a explicat că acesta este un proiect menit să integreze colaborările dintre companii și universități, să dezvolte modelul de lucru inspirat de Comitetul Director al UPT și să propună soluții pentru acoperirea nevoilor exprimate în cadrul discuțiilor.

Credem că universitățile pot și trebuie să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din Timișoara.

Conferința se va axa pe un dialog în jurul următoarelor teme principale:

  1. ATU-ul Timișoarei – educație pentru viitor. Dezbatere cu participarea Comitetului Director al UPT, GPS UVT si a altor parteneri ai universităților;
  2. „TM2024” – rolul ATU în dinamica activităților culturale după 2023;
  3. Employer branding – resurse educaționale pentru angajatori;
  4. O nouă viziune pentru Timișoara – universitățile și antreprenoriatul.
Revista presei – 6 mai 2022
Universitatea Ovidius din Constanța a lansat Proiectul MIȘCARE-JOC-APĂ@UOC. „Ne propunem să extindem baza de practică pentru studenții noştri“
ziuaconstanta.ro

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a lansat joi, 5 mai a. c, în cadrul unui eveniment de presă, Proiectul Centrul de practică, recreere și mișcare a studenților din cadrul Universității Ovidius din Constanța în contextul post pandemic (MIȘCARE-JOCAPĂ@UOC), cod CNFIS-FDI-2022-0298, informează conf. univ. dr. Cristian Popa, directorul proiectului.

Potrivit sursei citate, activităţile se vor desfăşura în perioada aprilie - decembrie 2022 iar obiectivul general vizează îmbunătățirea nivelului fizic al studenților prin activități sportive și de recreere, prevenirea și a reducerea inactivității fizice, a sedentarismului și consecințele acestor obiceiuri (creșterea în greutate, obezitate, boli cardiovasculare, diabet de tip 2, stări anxioase, depresie etc.), deprinse în contextul restrictiv generat de pandemia globală de COVID-19.

„Prin intermediul proiectului MIȘCARE-JOC-APĂ@UOC ne propunem să extindem baza de practică pentru studenții noştri prin înființarea unui centru de recreere și mișcare în cadrul căruia urmărim îmbunătățirea vieții active și întărirea sănătății lor“, a precizat conf. univ. dr. Cristian Popa.

În cadrul proiectului vor fi organizate activități sportive ce se adresează tuturor studenților Universității Ovidius din Constanța pe parcursul a 12 săptămâni: curse de biciclete, role, skateboard, curse de caiac, vâslit, paddle board, natație, fotbal, volei, rugby tag, handbal, dans aerobic, jocuri recreaționale – șah, table, go, tenis de câmp şi de masă, badminton, trasee contracronometru și darts.

Revista presei – 6 mai 2022
Conferință despre „Dezvoltarea inteligenței emoționale” organizată în parteneriat între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Cercul Pedagogic al Învățătorilor din Roman
ziaruldebacau.ro

Evenimentul continuă seria de colaborări multiple pe care Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău le dezvoltă cu mediul preuniversitar din regiunea N-E a Moldovei, fiind inclus în seria de activități din cadrul Cercului Pedagogic al Învățătorilor din Roman, județul Neamț.

Prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin Nedeff, președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a adresat cuvântul de deschidere al manifestării, realizând o prezentare universității, menționând activitatea didactică, oferta educațională, activitatea științifică, colaborarea cu mediul preuniversitar și socio-economic.

S-a inițiat cu această ocazie un parteneriat cu cele 6 instituții școlare: Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman, Școala de Artă „Sergiu Celibidache” Roman, Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, Școala Gimnazială „Carol I” Roman, Școala Gimnazială Tămășeni și Școala Profesională Adjudeni.

Prof. Ana Socea, inspector școlar de specialitate pentru Învățământul Primar, județul Neamț, a mulțumit reprezentanților Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău pentru această oportunitate oferită cadrelor didactice care sunt, permanent, în căutarea de informații actuale de la specialiști și care sunt atât de necesare în activitatea didactică.

Revista presei – 6 mai 2022
Consiliului Județean Timiș a lansat procedura de depunere a proiectelor în cadrul bugetului participativ din acest an
ziuadevest.ro

Cea de-a doua ediție a programului de bugetare participativă derulat de Consiliul Județean Timiș a intrat în linie dreaptă, cu lansarea apelului pentru proiecte. Aleșii locali au decis acordarea unui buget triplu, în valoare de trei milioane de lei, ca urmare a de interesului public față de program, cât și a beneficiilor acestuia.

Bugetul participativ încurajează cetățenii să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea comunității locale. Consiliul Județean alocă banii, timișenii vin cu propuneri de proiecte, iar după validarea lor de către o comisie, tot cetățenii vor decide, prin vot public, proiectele cu impact pozitiv pentru comunitate ce vor fi implementate de către instituție.

„Pentru implementarea și derularea procesului de bugetare participativă am dezvoltat o platformă distinctă, pe site-ul instituției, bugetareparticipativa.cjtimis.ro , unde cei interesați vor găsi toate informațiile și documentele necesare și vor putea vota proiectele depuse. Am simplificat pe cât posibil procesul, proiectele pot fi depuse online, dar am păstrat și posibilitatea de depunere fizică a acestora, nu toată lumea având abilități tehnice”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Proiectele depuse trebuie să se încadreze în domenii precum educație, sănătate, servicii sociale, mediu / protecția animalelor / ecologizare, urbanism și arhitectură, turism, infrastructură de stimulare a economiei și afacerilor, infrastructură IT și de telecomunicații. Fiecare persoană fizică sau juridică poate formula o singură propunere pentru fiecare dintre domeniile de mai sus. Proiectele câștigătoare vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte, până la epuizarea sumei prevăzute. Limita maximă a bugetului pentru un proiect propus este de 1.500.000 lei, inclusiv TVA.

Consiliul Județean Timiș va supune fiecare proiect primit unei analize primare în cadrul unei comisii constituite în acest scop, care va stabili proiectele care pot fi publicate pe site și pot intra în procesul de votare. Acestea nu vor fi publicate dacă nu sunt suficient de clar definit sau dacă obiectivul sau limbajul folosit instigă la discriminare, violență, ură etc.

Revista presei – 6 mai 2022
Un nou Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea: Profesorul Laurențiu Șoitu a devenit membru al comunității academice
ebihoreanul.ro

Comunitatea academică a Universității din Oradea s-a îmbogățit cu o personalitate a științelor educației.

Profesorul doctor emerit Laurențiu Șoitu a devenit Doctor Honoris Causa al instituției. Ceremonia a avut loc miercuri, din partea Universității luând cuvântul rectorul Constantin Bungău, vicepreședinta Senatului universitar, Victoria Bogdan, și Florica Orțan, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic și organizatoarea manifestării.

Șoitu s-a făcut cunoscut prin scrierile sale, prin activitatea de cercetare, dar mai ales prin contribuțiile în domeniul Pedagogiei comunicării. „Prin conferirea acestui titlu, Universitatea din Oradea este onorată să primească în familia alumnilor ei pe domnul profesor. La rândul său, domnia sa a declarat, vădit emoționat, că se simte onorat să devină coleg cu cei care au venit în număr atât de mare pentru a-i fi martor la acest moment deosebit”, a transmis Universitatea din Oradea, printr-un comunicat de presă.

„Suntem onorați ca, începând de astăzi, să-l avem coleg pe domnul profesor universitar doctor emerit Laurențiu Șoitu. Prin întreaga sa activitate, care nu poate fi cuprinsă în Laudatio formulat cu ocazia acestei zile, a contribuit extraordinar de mult la dezvoltarea domeniului educației prin comunicare, domeniu în care a devenit, de altfel, expert, ducând munca de cercetare la gradul de excelență. A muncit mult și lucrările domnului profesor stau la baza unor noi profesii apărute în România și anume, consilier mediator și pedagog social”, a spus rectorul Constantin Bungău.

Revista presei – 6 mai 2022
Alianța studenților reclamă încălcarea de către universități a contribuției pentru burse din fondurile proprii: Media națională este de 5.4%
edupedu.ro

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) trage un semnal de alarmă în privința contribuției universităților pentru fondul de burse, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Conform analizei realizate de reprezentanții studenților, media națională a contribuției universităților, în perioada 2017-2020, este de 5.44%. „Nu există o obligație juridică a universităților să contribuie cu o anumită sumă, ci doar să contribuie”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele ANOSR, Horia Onița.

  • Au fost analizate cele 46 de universități de stat analizate pentru perioada 2017-2020, conform comunicatului.

Potrivit comunicatului, primele universități din perspectiva contribuției proprii la fondul de burse, pentru perioada 2017-2020, sunt: UMF „Carol Davila” București (23,84%), Universitatea din Oradea (17,44%), UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca (16,00%), Universitatea de Arte din Tg. Mureș (15,52%), UMFST Tg. Mureș (13,18%), Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (10,34%) și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (10,12%).

În cazul universităților de medicină și farmacie, o explicație poate veni și din prevalența studenților din state care nu fac parte din Uniunea Europeană, pentru care 20% din taxele de școlarizare trebuie utilizate pentru fondul de burse, conform legii, se arată în comunicat.

Revista presei – 6 mai 2022
Ioana Bugarin, actriță: “Experiența de la UNATC a fost traumatizantă. Am avut câteva atacuri de panică în fața universității. Îmi era efectiv frică să intru acolo.”
culturalabuga.ro

Despre Ioana Bugarin se spune de un an încoace că este revelația industriei cinematografice din România, după o serie de roluri impresionante, care i-au adus premii sau nominalizări.

Este Mia din filmul Mia își ratează răzbunarea, Laura din Otto Barbarul, Cristina Tofan din Miracol și, cel mai recent, Denisa din serialul Ruxx. În teatru joacă pe scena Odeon în Julieta fără RomeoHamlet sau Casanova, dar și în spectacole independente, cum ar fi Itinerarii.

Are doar 25 de ani și în față pare că o așteaptă un viitor strălucit.

Am vrut să o cunoaștem mai bine pe Ioana după rolul său impresionant din filmul Miracol, în regia lui Bogdan Apetri. Tânăra actrița interpretează rolul unei măicuțe care este victima unui viol, devenind astfel un simbol dureros al femeilor din România care trăiesc o astfel de traumă.

Vorbind despre experiența sa la acest film și despre cariera în actorie, am ajuns, fără să ne fi propus, să discutăm foarte mult despre perioada petrecută în facultate, la UNATC.

Din nefericire, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor actrițe care au vorbit pentru Cultura la dubă, Katia PascariuRoxana Lupu sau Alina Șerban, Ioana Bugarin – reprezentanta tinerei generații, care a absolvit facultatea în urmă cu doar doi ani, are propria poveste plină de sechele emoționale trăite în mediul universitar artistic.

“Mi se pare important să vorbesc despre asta, în speranța că le pot insufla puțină încredere actualilor studenți care poate trec prin situații similare.”

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.