EȘTI AICI:
Revista presei – 6 iunie 2022

Revista presei – 6 iunie 2022

Cuba Ministrul Educatiei 640x400
Ministrul educaţiei şi 12 rectori din Cuba vizitează România / Va fi semnat un program de cooperare în domeniul educaţiei între cele două țări
g4media.ro

Ministrul cubanez al Educaţiei Superioare, Jose Ramon Saborido, însoţit de 12 rectori de la universităţi de prestigiu din Cuba, se va afla în vizită în România în perioada 5-12 iunie, anunţă Ambasada României la Havana, citată de Agerpres.

Momentul principal al vizitei îl constituie semnarea de către cei doi miniştri a Programului de Cooperare în domeniul educaţiei dintre România şi Cuba.

De asemenea, va avea loc prima reuniune a rectorilor cubanezi cu cei români în ţara noastră. Pe lângă întâlnirile cu omologii lor, rectorii cubanezi vor vizita universităţi din Bucureşti, Braşov şi Târgu Mureş.

Vizita intervine după ce rectori români au participat la Congresul Universidad 2022, desfăşurat la Havana în luna februarie, ocazie cu care au fost semnate 18 acorduri de cooperare.

Înainte de a pleca sâmbătă spre România, delegaţia condusă de ministrul cubanez al Educaţiei Superioare a avut o întâlnire cu ambasadorul României în Republica Cuba, Theodora Magdalena Mircea.

 

Studiimasteratdidactic3iunie2022new
Universitatea de Vest Timișoara organizează mai multe programe de masterat didactic
debanat.ro

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în colaborare cu Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, cu Facultatea de Educație Fizică și Sport și cu Facultatea de Fizică, organizează programe de studii de masterat didactic în domeniile: Educație fizică și sport, Fizică, Biologie, Chimie și Geografie.

Programele sunt destinate candidaților absolvenți cu diplomă de licență care doresc să se orienteze către cariera didactică sau cadrelor didactice care doresc să se perfecționeze prin parcurgerea unui program masteral. Similar cu anii anteriori, admiterea este organizată atât pe locuri cu finanțare de la bugetul de stat, cât și pe locuri cu taxă.

Absolvenţii cu diplomă de licenţă se pot înscrie la programele de studii universitare de masterat didactic pentru acelaşi domeniu al studiilor cu cel corespunzător specializării dobândite prin studiile de licenţă.

„Masteratul didactic este un adevărat „program magnet” pentru absolvenții care se orientează spre cariera didactică sau pentru cei care sunt deja înscriși în cariera didactică din preuniversitar și caută să-și îmbunătățească metodele. Acest program de studii răspunde unor așteptări foarte ridicate, care sunt astăzi tot mai direct și clar adresate dascălilor din preuniversitar, în care li se cere o nouă pedagogie și aplicarea de metodologii de predare și evaluare cât mai fiabile și predictive pentru orientarea elevilor către performanțe”, a spus rectorul UVT, Marilen Pirtea.

 

43fde7e0e57950977ff4fd9f6902990aa12beea9fd26d54f5a244e24fc88d5ca
Diplomatic skills for CSDP Missions, la UV Timișoara
ziuadevest.ro

Sub auspiciile Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC), Universitatea de Vest din Timișoara a organizat, în perioada 30 mai – 3 iunie 2022, un nou program de studii postuniversitare din seria “Diplomatic skills for CSDP Missions”.

Cursurile pilot “Diplomatic skills for CSDP Missions” (Timișoara, iunie 2021) si Advanced Diplomatic Skills for CSDP Missions (Bruxelles, octombrie 2021), organizate de UVT sub egida ESDC, au fost evaluate de Bordul Academic Executiv si apoi validate de Comitetul de Conducere al ESDC (Steering committee – alcătuit din reprezentanți oficiali ai tuturor statelor membre ale UE). În urma acestei evaluări, ambele cursuri oferite de UVT au dobândit statut de cursuri permanente asumate de ESDC, diplomele obținute fiind astfel oficial recunoscute de toate statele membre.

Pe langa participanții din statele membre ale UE, ediția desfășurată în această săptămână a fost deschisă și pentru participanți din statele membre ale Parteneriatului Estic al UE. Prin intermediul punctelor de contact oficial din aceste state, la curs s-au înscris 45 de participanți. Aceștia sunt în general persoane cu preocupari profesionale și / sau academice din domenii aparținând politicii externe și politicii comune de apărare și securitate a UE.

Alături de specialiști din UVT, cursul a beneficiat de intervenția susținută de expertiză a unor specialiști internaționali de prim rang, precum: Commander s.g. Kurt Engelen, Professor Iulian Chifu, Ambassador Cornel Feruta, Professor Alina Bârgăoanu, Professor Bart Dessein, Professor Mihai Răzvan Ungureanu, Ambassador Johan Verbeke, Professor Liliana Popescu.

În ultima zi a desfășurării programului, cursanților le-au fost înmânate diplomele de absolvire a cursului, un prilej foarte bun pentru evaluarea și prognozarea unor noi etape de studii și de dezvoltare a competențelor prin viitoare programe de pregătire organizate de către UVT sub auspiciile Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC).

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Universitatea de Vest din Timișoara este un partener activ al Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC) al UE, iar programele noastre sunt deosebit de bine apreciate și devin tot mai atractive pentru cursanți din spațiul UE și din statele membre ale Parteneriatului Estic al UE. Mai ales acum, când întregul sistem al relațiilor internaționale este bulversat de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, studiile de securitate oferite de UVT și programele pe care le avansăm în parteneriat cu ESDC, pentru dezvoltarea culturii de securitate, devin foarte solicitate și au un rol esențial pentru buna pregătire și cariera viitoare a cursanților noștri, proveniți din întreaga sferă a ocupațiilor specifice lumii relațiilor diplomatice și de securitate.”

AntreprenorEU9iun22
Antreprenor: oportunități de finanțare EU pentru dezvoltare durabilă la UVT
ziuadevest.ro

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), urmând o direcție de dezvoltare pe deplin asumată, prioritizează antreprenoriatul, competitivitatea și dezvoltarea inovativă, caracteristici ale formării care este oferită studenților și absolvenților din această comunitate.

Unul dintre subiectele prioritare pentru studenți și absolvenți, aflat în prim planul preocupărilor și programelor de studii avansate din UVT, este cel care propune informarea și analiza programelor de finanțare cu fonduri europene, un domeniu al vieții economice considerat în prezent strategic pentru viitorul României. În linie cu aceste preocupări, UVT propune comunității timișorene, dar și universitarilor, cercetătorilor, studenților și absolvenților de aici, o conferință specială, dedicată oportunităților de finanțare EU pentru dezvoltare durabilă, o amplă dezbatere, cu participare remarcabilă.

Conferința „Antreprenor: oportunități de finanțare EU pentru dezvoltare durabilă” este organizată de UVT în parteneriat cu CONAF, organizație națională reprezentativă pentru mediul antreprenorial feminin.

Sunt invitați universitari, conferențiari și moderatori cu experiență în antreprenoriat și finanțări europene: rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ioan Boloș, Președinta CONAF, Cristina Chiriac, dar și alți invitați speciali.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „UVT a avansat în formarea culturii antreprenoriale în rândul studenților și absolvenților, un accent prioritar pentru dezbaterile noastre universitare. Am fost remarcați pentru această strategie în studiul elaborat sub egida OECD și a Comisiei Europene, realizat de HEInnovate sub titlul “Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania”. Noua conferință pe care o propunem comunității locale, dedicată finanțărilor europene, favorizează schimbul de opinii și cunoștințe, utile pentru întregul sector antreprenorial local, pentru succesul strategiei de atragere a finanțărilor europene pe termen scurt, dar și mediu și lung.”

Facultatea De Automatica Si Calculatoare IAsi 640x400
Iași: Cinci medalii, obținute de studenții de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, la Olimpiada Internaţională de matematică – Europa de Sud-Est
g4media.ro

Studenţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” (UTI) din Iaşi – Facultatea de Automatică şi Calculatoare au obţinut o medalie de argint şi patru medalii de bronz la cea de a XVI-a ediţie a Olimpiadei internaţionale de matematică pentru studenţi din Europa de Sud-Est – SEEMOUS 2022, relatează Agerpres.

Potrivit coordonatorului lotului de studenţi olimpici, conf. dr. Marcel Roman, Ioana Roxana Băcălie, anul II, a obţinut medalia de argint, iar Andrei Iosif Iojă, anul II, Maria-Gabriela Fodor, anul II, Cosmin-Ştefan Curuliuc, anul I, Daniel Radu, anul I, au obţinut medalii de bronz. Din echipă a mai făcut parte Rareş Flavian, anul I.

Studenţii au fost pregătiţi în cadrul Centrului de Pregătire Performantă în Matematică de lect. dr. Marian Panţiruc, prof. dr. Radu Strugariu şi conf. dr. Marcel Roman.

„Din punctul meu de vedere, gradul de dificultate a problemelor a fost mai mare. Aşa a ales anul acesta juriul, ca problemele să fie mai dificile. În acest context, rezultatele studenţilor sunt de lăudat. Când am văzut subiectele m-am întrebat ce o să reuşim să facem, dar studenţii noştri s-au comportat foarte bine. Avem speranţe şi pentru la anul. Trei dintre ei sunt în anul I. Vor fi deja ‘rodaţi’, trecuţi prin focul competiţiei. E foarte important să aibă experienţa unui concurs”, a declarat, pentru AGERPRES, Marcel Roman.

646x404 (7)
Ana Jignea, consilier vocaţional: „Este nevoie ca sistemul educaţional să pună accent pe abilităţile elevilor“
adevarul.ro

Pentru conturarea unui viitor concret şi alegerea unei meserii potrivite, Ana Jignea, expert în consilierea vocaţională, consideră că un cuvânt important îl au profesorii, care ar trebui să fie la curent atât cu dorinţele elevilor, cât şi cu cerinţele actuale ale pieţei muncii.

Cererile angajatorilor şi aşteptările viitorilor angajaţi sunt departe de a crea un echilibru, spun specialiştii. De multe ori, tinerii intră pe piaţa muncii cu anumite prejudecăţi, iar angajatorii cer mai mult decât pot oferi tinerii.

Consilierul vocaţional Ana Jignea explică pentru „Weekend Adevărul“ nevoile pe care le are generaţia tânără în alegerea facultăţii, a domeniului în care vor să profeseze, dar şi faptul că în privinţa alegerilor pe termen lung, de cele mai multe ori, contează discuţiile cu persoane neutre.    Originară din Republica Moldova, Ana Jignea a făcut o comparaţie între nevoia pe care a simţit că o au elevii din Moldova şi lipsurile tinerilor din România.

„Weekend Adevărul“: Care este nevoia pe care o simte un consilier vocaţional în secolul XXI?   Ana Jignea: Nevoia este foarte simplă: de a crea o punte între elevi, studenţi şi piaţa muncii. Exact asta este ceea ce le poate crea un mediu de siguranţă astfel încât elevii să poată să facă acest pas major în viaţa lor. Ei, la vârsta aceasta, se confruntă cu multă nesiguranţă în ceea ce priveşte viitorul lor. Aşadar, aceasta este misiunea noastră: să creăm această legătură astfel încât transferul de la a studia la a munci, a fi angajat să fie mai uşor.

 

Examn Stilou Scris Doctorat Pixabay
Doctorate industriale și o posibilă “modificare structurală” a studiilor doctorale, cu accent pe angajarea studenților – printre recomandările incluse într-un raport de specialitate referitor la situația educației doctorale din România
edupedu.ro

O modificare structurală a studiilor doctorale, în care să aibă un loc central angajabilitatea studenților, dar și măsuri punctuale care au fost aduse în discuție în ultimii ani, precum cea a introducerii doctoratelor  industriale, sunt recomandate drept posibile soluții pentru provocările cu care se confruntă acest sector educațional, într-un recent raport publicat de entitatea care se ocupă cu finanțarea învățământului superior din România.

Raportul nu abordează problemele foarte vizibile în dezbaterea publică privind tematica studiilor doctorale, precum cele privind etica / frauda academică, ci analizează în profunzime chestiuni instituționale și organizaționale – cele ce țin de accesul la studii doctorale, parcursul și absolvirea acestora, în context european.

  • Documentul “Studii doctorale în România: provocări și oportunități”, dar publicat de UEFISCDI, pleacă de la premisa nevoii de reformă în domeniu, într-un moment în care potrivit unui alt raport realizat anul trecut (Olah și Hâj – UEFISCDI, 2021), numărul studenților doctoranzi este într-un proces de creștere (+23% în 2019-2020 față de 2015-16) mai pronunțată decât cea a numărului de studenți la nivel de licență și master.

Analiza face o serie de recomandări pentru fiecare etapă – acces, parcurs și absolvire – în studiile doctorale, punând accentul pe două: o propunere de reformă structurală, vizând întregul sistem, respectiv o propunere privind accesul la studiile doctorale, anume dezvoltarea unor doctorate industriale.

Munca Birou
România trebuie să-și modifice Codul Muncii. Ce obligații vor avea angajatorii
rfi.ro

România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022, pentru că altfel riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților. Săptămâna viitoare se va depune inițiativa legislativă la Parlament, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, la Digi24. Potrivit acestuia, România trebuie să transpună în legislația națională două directive europene.

Sunt două directive europene, de fapt, pe care trebuie să le transpunem în Codul Muncii. În proporție de 40 la sută, prevederile acestor două directive se regăsesc deja în Codul Muncii din România. Sunt două directive care au fost finalizate pe perioada în care România a avut președinția Consiliului Uniunii Europene. Una din ele, directiva 1152/ 2019, are drept scop protejarea drepturilor lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și directiva 1158, tot din 2019, prevede echilibrul dintre breasla profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor. Sunt două directive extrem de importante, pentru că prima practic asigură transparentizarea condițiilor de lucru și o mai bună informare a lucrătorilor asupra condițiilor de lucru ulterioare și a salariului și a doua practic asigură un echilibru dintre viața profesională și cea privată, atât a îngrijitorilor, cât și a părinților”, a explicat sâmbătă, la Digi24, ministrul muncii, Marius Budăi.

„În primă fază, noi trebuie să ne asigurăm că punem la dispoziția salariaților un pachet de informații actualizate și extinse asupra condițiilor de muncă și a salariului, așa cum prevede directiva, și creăm practic prin această directivă noi drepturi minime, precum dreptul la o mai mare vizibilitate de exemplu a muncii pentru cei care lucrează în program variabil, posibilitatea de a se trece la o formă de muncă mai stabilă a lucrătorilor sau de a primi un răspuns în scris sau drepturi la formare profesională obligatorie, prin deducere din salariu a cheltuielilor. De asemenea, putem introduce contractul de muncă cu programulul fracționat. Este deja o prevedere care este în Codul Muncii din România și de asemenea introducerea dreptului la concediu de îngrijitor și acordarea unui concediu paternal cu o durată de minim 10 zile”, a explicat ministrul Muncii.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.