Revista presei – 6 aprilie 2021

Șapte compozitori din patru centre universitare – București, Cluj, Iași și Timișoara promovează muzica contemporană în rândul publicului nespecializat. MUSICOOLT va prezenta curioșilor selecții muzicale care au ca sursă de inspirație trenul, dar și teme precum „Mierla staccato” sau „Muzica religioasă în creația compozitorilor contemporani”.

MUSICOOLT este organizat de către șapte compozitori din patru orașe ale țării. Doi dintre ei sunt din Timișoara – lect. univ. Gabriel Almași, recent câștigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020, și conf. univ. Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori și cadre didactice ale FMT-UVT. Aceștia vor să arate că muzica nouă (contemporană) poate fi înțeleasă și de către publicul nespecializat.

„Muzica contemporană nu este deloc ermetică şi inaccesibilă publicului nespecialist, ci din contră: ea este vie, colorată și capabilă să genereze emoții puternice. Nu trebuie să fii muzician ca să te îndrăgosteşti de muzica contemporană, nici nu trebuie să ai vreo pregătire muzicală prealabilă pentru a te bucura de cele mai moderne limbaje muzicale. Trebuie să ai doar urechi curioase şi minte deschisă”, transmite echipa proiectului MUSICOOLT.

Primul eveniment va avea loc pe 8 aprilie și este realizat de compozitorul Gabriel Almași. Va avea tema „Mersul trenurilor în muzică”, centrată în jurul unor selecții muzicale subiective. Unele dintre acestea având ca sursă de inspirație directă chiar trenul.

Consilierul guvernamental Sorin Costreie a declarat pentru Edupedu.ro despre dezbaterile pe marginea propunerii colegei sale de Cancelarie Mara Mareș (ca tinerii români să primească subvenții de la stat pentru studiile din străinătate pe care să nu le mai returneze dacă rămân în țară) că dacă „avem programe gen prima casă, de ce nu am avea și prima universitate?”, iar „exodul creierelor n-ar trebui să ne sperie mai mult decât impostura masivă de acasă”.

Mai jos, punctul de vedere integral al lui Sorin Costreie, pentru Edupedu.ro:

„Observ că în spațiul public s-a creat recent o situație regretabilă în care s-au polarizat opiniile în fie e bine să încurajăm tinerii noștri să studieze la universități din „afară”, fie e bine să ne focalizăm „înăuntru” doar pe dezvoltarea unor universități românești de calitate. Din punctul meu de vedere aici vorba de o falsă dilemă, lucrurile netrebuind să fie puse dihotomic în structura lui „fie așa, fie altfel”. Situația e complementară și trebuie să vedem că avem nevoie să dezvoltăm ambele componente, mai ales că ele sunt interconectate.

Dacă vrem un învățământ superior de calitate, atunci universitățile noastre trebuie bine conectate la celelalte universități din Europa și, în genere, cu cele din „afară”. Dar conectarea înseamnă tocmai o mai bună circulație a ideilor și specialiștilor care le susțin, o conectare ce duce la proiecte comune și la o mai sănătoasă dezvoltare instituțională. Sunt surprins să văd că se mai gândește astăzi în tușe atât de groase, în această logică dihotomică, în contextul în care spiritul construcției europene este exact cel de a șterge granițele și obstacolele dintre noi. Ca să avem universități ce promovează un învățământ de calitate, cu siguranță că vom avea nevoie să integrăm în ele și specialiști care au studiat în afară.

Invers, sigur, avem parte de acest exod al creierelor, însă nu cred că ar trebui să ne sperie mai mult decât impostura masivă de „acasă”, impostură academică care cumva îl și hrănește. Nu rezolvi lucrurile în țară limitând posibilitățile unor tineri meritorii să studieze în afara ei, ci creând premisele de a avea învățământ de calitate și aici.

Organizațiile naționale de studenți, elevi și tineri din România resping propunerea anunțată de Guvern de a oferi împrumuturi financiare celor care vor să studieze în străinătate, pe care tinerii să nu le mai returneze dacă aleg să se întoarcă în România, afirmând că nu aceasta este soluția și acuzând guvernul că vine cu „soluții miraculoase” nefundamentate.

„Ne este foarte greu să vedem cum o asemenea abordare poate construi încrederea tinerilor în Guvern. În încercarea de a convinge tinerii care pleacă la studii în străinătate să se întoarcă în România, soluția este să îi împrumuți ca mai apoi să condiționezi iertarea de datorie de întoarcerea în țară? Ignorând asta, ignorând pe deasupra și existența unui sistem de promovare a burselor de studii în străinătate, neadresat în propunere, așteptăm strategiile pentru creșterea atractivității universităților din România sau pentru a îmbunătăți statisticile dezastruoase privind bunăstarea studenților,” a declarat Horia-Șerban Onița, președinte ANOSR, în comunicat.

• "Exodul creierelor este o realitate pe care nu o descoperim noi astăzi. Nu putem să stăm și să privim cum mii de tineri pleacă la studii în străinătate și nu se mai întorc, și să ne prefacem că nu-i putem motiva să revină în România fără ca mai întâi să rezolvăm marile teme ale educației din țară.
• Într-un stat democratic, cum este România, este inacceptabilă și regretabilă insinuarea ideii că “învățământul românesc trebuie îmbunătățit cu scopul de a împiedica tinerii să plece la studii în afară”. Această mentalitate cu origini nedemocratice ignoră realitățile sociale evidente, care arată că tinerii pleacă oricum, cu sau fără sprijin guvernamental.
• Ideea nu este de a-i împiedica să plece, ci de a-i încuraja să revină.
• În foarte multe state există formule de sprijin guvernamental pentru tinerii care vor să studieze în străinătate. Ceea ce diferă este motivația fiecărui stat. În timp ce unele state sprijină financiar tinerii pentru că vor o educație puternic internaționalizată, alte state sunt nevoite să-i sprijine pentru a se lupta cu efectul de brain-drain. În situația noastră, în care pierdem mii de tineri talentați anual (peste 50.000 până acum), este perfect normal să încercăm să gestionăm acest fenomen.
• După ce am anunțat public că lucrăm la un astfel de proiect, am primit două tipuri de reacții. În primul rând, foarte mulți tineri care activează în sfera educației s-au oferit să vină cu idei și să ne sprijine cu expertiza lor. Vorbim despre absolvenți, reprezentanții unor ONG-uri dar și ai unor companii. Cu toții recunosc această realitate socială și văd în această măsură un lucru bun, pentru concretizarea căruia și-au anunțat dorința de a se implica. Al doilea tip de reacție este cel față de care oferim prezentul drept la replică."

În mod obiectiv, olimpiadele școlare nu se puteau organiza în acest an în formatul clasic, iar anul trecut ne-a prins nepregătiți: nu am avut olimpiada de chimie. Intrate de mai bine de 50 de ani în viața scolii și în conștiința publică, ele, olimpiadele, au stimulat și sprijinit pasiunea elevilor pentru o anumită disciplină. Dorite de elevi, organizarea lor într-o altă formă (respectiv online) era necesară. Solicitările insistente ale elevilor ne-au bucurat și ne-au arătat că interesul pentru Chimie a supraviețuit. A trebuit să adaptăm și, mai ales, să dezvoltăm experiența ultimului an în ceea ce privește examinarea simultană a unui mare număr de elevi. A trebuit să schimbăm, pentru prima etapă, întreaga gândire a elaborării subiectelor. A trebuit să facem un efort organizatoric pentru care experiența anilor anteriori ne-a folosit doar în mică măsură. A trebuit să renunțăm, pentru ultima etapă, la proba practică, prin a cărei pregătire elevii se apropiau de adevărata chimie și descopereau bucuria lucrului în laborator. A trebuit să ne adaptăm din mers și să găsim soluții pentru probleme diverse și neașteptate.

Când vorbim sau scriem despre olimpiade, ne referim, cel mai adesea exclusiv, la elevi și la rezultatele lor, ei fiind, desigur, actorii principali. În acest text vreau să vorbesc însă despre altceva și anume despre devotamentul excepțional al profesorilor de chimie – pentru elevi, pentru școală, pentru disciplina pe care o slujesc. Devotamentul celor care a făcut posibilă această olimpiadă.

Am constatat cu tristețe că, la întoarcerea în țară a elevilor medaliați la olimpiadele internaționale, profesorii de la clasă, adevărații lor descoperitori, sunt amintiți în treacăt sau deloc. Toți profesorii, indiferent de disciplina predată, au această datorie, de a descoperi și stimula elevii, datorie care nu trebuie însă confundată cu acțiunea agresivă de racolare a oricărui elev bun pentru orice disciplină. Un adevărat profesor trebuie să scoată la lumină și să stimuleze înclinația unui elev pentru Chimie (sau orice altceva), dacă ea există, să îl îndrume pe drumul frumos al cunoașterii. Să îi transforme interesul și talentul latent în pasiune. Mai târziu, elevul va trebui să își croiască, sub îndrumarea altor maeștri, drumul spre creația științifică (sau artistică).

O olimpiadă nu se poate organiza decât cu dragoste față de elevi. Și cu profesori devotați! Am avut bucuria să (re)descopăr în acest an o echipa formidabilă de profesori din învățământul preuniversitar, mobilizați și motivați exemplar de profesoara Daniela Bogdan de la Colegiul Național „Sf. Sava”. O orchestră de peste 100 de profesori care a funcționat perfect. Acestora li s-au adăugat colegii de la Universitățile din București, Cluj-Napoca, Timișoara și „Politehnica” (București): Lect. Dr. Mihaela Matache (București), care a investit un efort uriaș și extrem de eficient în toate compartimentele organizării, Conf. Dr. Niculina Hădade (Cluj), Prof. Dr. Ion Grosu, membru corespondent al Academiei Romane (Cluj), Conf. Dr. Vlad Chiriac (Timișoara), Conf. Dr. Bogdan Jurca (București) Prof. Dr. Ion Ion (București), Lect. Dr. Lucian Pop (Cluj). Profesorul Marian Preda, Rectorul Universității din București, a înțeles și sprijinit demersul nostru și îi mulțumim!

Ministrul Educaţiei Sorin Cimpeanu afirmă că, în 8 săptămâni de şcoală, au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie pentru testarea în şcoli, cauzele fiind lipsa personalului medical şi faptul că mulţi părinţi le consideră invazive şi traumatizante şi nu-şi dau acordul pentrui testarea copiilor.

Cîmpeanu consideră necesară achiziţionarea de teste non-invazive, precizând că Ministerul Educaţiei va putea propune, la finalul lunii mai-începutul lunii iunie, reluarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru toate şcolile, în condiţiile respectării normelor sanitare în şcoli, continuării acţiunii de vaccinare a cadrelor didactice, aducerii testelor non-invazive în unităţile de învăţământ în data de 4 mai, la reluarea cursurilor şi confirmării ipotezei specialiştilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că Ministerul Sănătăţii nu are bază legală pentru achiziţionarea de teste rapide pe bază de salivă în vederea testării no-invazive pentru COVID în unităţile de învăţământ sau în ale instituţii care nu sunt în subordinea ministerului, aşa cum solicită ministrul Educaţiei.

Voiculescu afirmă că testele din salivă nu reprezintă „un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii, dar este un filtru, aşa încât dacă oricine doreşte să achiziţioneze un test sau altul o poate face”.

„În 8 săptămâni de şcoală (începând din 8 februarie!), au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie pentru testarea în şcoli. Cauzele acestui insucces major au fost două: 1. Lipsa de personal medical sau indisponibilitatea acestuia pentru administrarea testelor antigen rapide; Sunt considerate de foarte mulţi părinţi ca fiind «invazive»/ traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică. Drept urmare, nu-şi dau acordul pentru testarea în acest fel. Soluţia este utilizarea unor teste non-invazive care înlătură cele 2 neajunsuri (nevoia de administrare de către personal medical şi reticenţa părinţilor cu privire la exprimarea acordului absolut necesar pentru elevii minori)”, afirmă ministrul Educaţiei.

Până în 2030, UE vrea ca 85% dintre elevii în vârstă de 13-14 ani să aibă competențe solide IT și vrea să creeze și un certificat european de competențe digitale, care să fie recunoscut în întreaga Europă. Unde suntem noi? Nu știm exact dacă au ajuns toate tabletele la copiii vulnerabili care n-au făcut școală online în pandemie și avem o strategie de digitalizare a școlii, dezbătută public, dar neasumată. Antonia Pup explică într-o analiză pentru Școala 9 pașii Comisiei Europene și cât de străini ne sunt nouă.

De peste un an de zile, învățământul online ne-a acaparat viețile, forțând elevii, profesorii și părinții din România să se adapteze la ore făcute pe Zoom, teme proiectate pe Classroom și ședințe cu părinții via Whatsapp.

În afara unei achiziții de tablete pe care o putem considera eșuată (nici până acum nu știm exact dacă cele 250.000 de tablete au ajuns toate la elevii dezavantajați, iar necesarul era oricum de 900.000, din estimările realizate de IRES), statul român nu a avut niciun plan pentru digitalizarea educației. Dacă Guvernul de la Chișinău a lansat o bibliotecă digitală cu lecții interactive încă din mai 2020, noi nu am reușit să facem acest lucru nici măcar la un an după ce școlile s-au închis.

În afara unor webinarii desfășurate de Ministerul Educației și câteva Case ale Corpului Didactic (oamenii de la Galați fac o treabă excepțională, organizând periodic întâlniri comunitare în care discută teme relevante de pe agenda educațională), profesorii nu au avut parte de un program extensiv de formare în vederea achiziției de competențe digitale superioare. Și, ghinion, nici în actuala formă a Planului Național de Redresare și Reziliență nu găsim vreo direcție de acțiune care să reprezinte acel proces de recrutare, formare și evaluare calitative pentru profesorii digitali.