EȘTI AICI:
Revista presei – 5 octombrie 2021

Revista presei – 5 octombrie 2021

Itmorar6oct2021
La UVT, Cultura este Capitală! Scriitorul stabilit în Franța, Ioan T. Morar, în dialog cu prof. Mircea Mihăieș
ziuadevest.ro

Seria conferințelor organizate sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!” continuă. Invitatul acestei ediții este scriitorul Ioan T. Morar.

Astfel, miercuri, 6 octombrie, începând cu ora 18:00, va avea loc o nouă conferință organizată de Universitatea de Vest din Timişoara, sub genericul La UVT, Cultura este Capitală. Scriitorul stabilit în Franța Ioan T. Morar va dialoga cu reputatul om de cultură timișorean Mircea Mihăieș despre Identități culturale multiple. Cazul regiunii Provence.

Ioan T. Morar, absolvent de Filologie la Universitatea de Vest din Timișoara, este laureatul premiului Alumnus UVT la Gala Premiilor UVT 2019. A fost membru fondator al revistei Academia Cațavencu, membru al grupului Divertis până în anul 1996, senior editor la Cotidianul și a ocupat pentru o vreme poziția de consul general al României la Marseille. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și una dintre personalitățile culturale remarcabile ale României de astăzi.

Despre eveniment, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: Conferințele desfășurate sub genericul La UVT, cultura este Capitală sunt un brand pentru universitatea noastră. În cadrul acestor evenimente au fost prezenți unii dintre cei mai importanți intelectuali români. Aceste conferințe, care vor continua și în lunile viitoare, precum și alte evenimente similare cu care vom debuta în această toamnă vor transforma Universitatea de Vest din Timișoara în cea mai vizibilă platformă din Vestul țării unde se dialoghează, se dezbat și se analizează atât teme culturale, cât și teme de interes din zona socială și ideologică.

Evenimentul va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara, Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4, în amfiteatrul A01.

646x404 (3)
Ziua Mondială a Educaţiei. Ce spun cifrele anului şcolar 2020-2021 transmise de INS
adevarul.ro

Institutul Naţional de Statistică a transmis o serie de date cu privire la anul şcolar trecut, 2020-2021, cu ocazia zilei mondiale a educaţiei care se sărbătoreşte pe 5 octombrie. Potrivit INS, în  anul şcolar/universitar 2020-2021 populaţia şcolară a fost de 3,49 milioane copii, elevi şi studenţi.

Elevii şi preşcolarii nu vor face cursuri marţi, 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educaţiei, iar pentru cadrele didactice aceasta este zi liberă cuprinsă în contractul colectiv de muncă, a declarat inspectorul Larisa Gojnete, de la Inspectoratul Şcolar Bucureşti.  În anul 2020, populaţia de vârstă şcolară a fost de 4,84 milioane persoane reprezentând 25,2% din totalul populaţiei rezidente a ţării, scrie hotnews.ro.  În anul şcolar/universitar 2020-2021 populaţia şcolară a fost de 3,49 milioane copii, elevi şi studenţi.

Din totalul populaţiei şcolare, 49,8% au fost copiii, elevii şi studenţii de sex masculin şi 73%, cei care au studiat în mediul urban. Aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial (45,5%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,8%, respectiv 15%).

Populaţia şcolară a fost cuprinsă cu preponderenţă (94,7%) în unităţile de învăţământ publice, restul de 5,3% studiind în unităţi de învăţământ private. În profil teritorial, populaţia şcolară din anul şcolar/universitar 2020-2021 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (601,1 mii persoane), respectiv Bucureşti-Ilfov (517,6 mii persoane). Unităţile/instituţiile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2020-2021 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (57,4%), liceal (21,0%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (16,9%).

Activitatea educaţională şi de instruire în sistemul de învăţământ a fost asigurată de 235,6 mii cadre didactice. Raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost de 15 elevi şi studenţi la un cadru didactic.

Ponderea personalului didactic de sex feminin a fost majoritară atât la nivelul întregului sistem educaţional, cât şi în învăţământul preuniversitar. În anul 2020, 28,4 % din totalul gospodăriilor aveau în componenţă copii; 16,1% - 1 copil, 9,7 % - 2 copii, 1,9% 3 copii, 0,7% 4 copii şi mai mulţi. Cele mai multe gospodării cu peste 4 copii s-au înregistrat în regiunea Nord-Est.

David Julius Ardem Patapoutian Laureatim Castigatori Premiu Nobel 2021 Medicina 640x400
Cercetătorii americani David Julius şi Ardem Patapoutian, laureații premiului Nobel pentru medicină pentru „descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere”
g4media.ro

Cercetătorii americani David Julius şi Ardem Patapoutian au fost desemnaţi, luni, laureaţii premiului Nobel pentru medicină pe anul 2021, conform anunţului făcut de Thomas Perlmann, secretar general al Comitetului Nobel din cadrul Institutului Karolinska din Stockholm, Suedia, relatează Agerpres.

Cei doi cercetători americani au fost recompensaţi pentru ”descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere”, potrivit anunţului Comitetului Nobel.

Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină deschide seria acestor distincţii, atribuite în fiecare an la începutul lunii octombrie.

În 2020, premiul Nobel pentru medicină a fost atribuit cercetătorilor Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice pentru descoperirea virusului hepatitei C.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, aceste premii au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În 2021, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

După atribuirea premiului pentru medicină, sezonul Nobel continuă cu premiul Nobel pentru fizică, pe 5 octombrie, premiul Nobel pentru chimie, pe 6 octombrie, premiul Nobel pentru literatură, pe 7 octombrie, şi premiul Nobel pentru pace, pe 8 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 11 octombrie.

Image 2021 09 27 110127 Pdq1wr4nginx6q4lnd2qi08g5rtb0xhp011l7l40hc
Profesorul Daniel David, despre vina statului în eșecul campaniei de vaccinare: „Când cei puși să te apere și să te sfătuiască fac prostii, evident că te uiți altundeva”
republica.ro

Daniel David, rectorul UBB CLuj și autorul lucrării „Psihologia poporului român”, este de părere că aroganța statului și lipsa de coerență în decizii au dus la eșecul campaniei de vaccinare. „La începutul anului 2021, sondajele arătau, în general, că românii erau distribuiți relativ egal în cele trei categorii: (1) provaccinare; (2) nehotărâți; (3) antivaccinare. Era, totuși, un start destul de bun, cu expertiză adecvată, putând ajunge spre 70% vaccinați în toamna anului 2021. Dar apoi cursa a fost catastrofală”, a explicat psihologul într-un articol pe blogul său.În opinia sa, cauzele pentru situațiea de criză în care ne aflăm acum sunt cinci la număr: absența unui pact politic pentru a lupta cu pandemia, autoritățile „psihotice”, lipsa acestora de încredere în cetățeni, faptul că factorii de decizie nu au valorizat experiența științifică și nu au luat hotărâri bazate pe dovezi și faptul că autoritățile nu au ținut deloc cont de mecanismele psihologice care îi fac pe oameni să funcționeze și nu i-au implicat pe specialiștii în domeniu.

„ În loc să-i trateze (n.r. pe oameni) cu empatie și să le lase marjă pentru liberul arbitru, au mers pe varianta mai dură de convingere (nu educație), generând reactanță psihologică masivă”, a punctat el.

Daniel David a susținut că a văzut la manifestaţiile anti-restricţii din 2 octombrie 2021 „și mulți oameni de bun simț, aduși nu de ignoranța lor, ci de aroganța, confuziile și nepăsarea autorităților. Când cei puși să te apere și să te sfătuiască fac prostii, evident că te uiți altundeva, de unde poți dobândi simplu sensuri/semnificații de care ai nevoie în perioade complicate ca aceasta, chiar dacă acestea pot fi conspiraționiste. Iar asta m-a întristat teribil și m-a determinat să punctez câteva lucruri care poate ajută și dau de gândit măcar unora dintre decidenți.”

În opinia lui Daniel David, măsurile contradictorii au creat confuzie și alimentat teoriile conspiraționiste.

Platforma ROC 2048x959
Platforma ROCultural – Proiecte, Educație și Resurse – conectează copii și profesori de la sate sau din diaspora cu specialiști în proiecte educaționale și companii sau orice fel de organizații care doresc să sprijine acest proces
edumanager.ro

Cele 3 direcții ale Platformei ROCultural – Proiecte, Educație și Resurse – conectează copii și profesori de la sate sau din diaspora cu specialiști în proiecte educaționale și companii sau orice fel de organizații care doresc să sprijine acest proces.

Profesorii găsesc pe platformă o zonă de proiecte concepute de o echipă dedicată (cu o experiență de peste 10 ani) și specialiști în educație, alături de care le pun în practică; o zonă deeducațieunde au la dispoziție ghiduri și materiale pentru a multiplica și derula aceste proiecte și în viitor; și o zonă deresurse în care își pot face cunoscute nevoile materiale concrete, indispensabile pentru realizarea unui act educațional corespunzător.

Sunt nenumărate companii (sau chiar persoane fizice) care au disponibile resurse materiale care acoperă nevoile școlilor și pe care le pot oferi, fără o investiție suplimentară. Am facilitat mai multe astfel de „întâlniri” în decursul timpului și știm cât de binevenite sunt aceste mâini întinse. De exemplu, companiile care înlocuiesc periodic echipamente electronice în bună funcțiune, le pot oferi școlilor care au nevoie de acestea. Stocuri neutilizate de papetărie pot deveni materiale extrem de utile pentru diferite ateliere. Este la fel de important și sprijinul financiar direct pentru derularea acestor programe și asigurarea continuității proiectelor asociației dar și pentru a implica specialiștilor în derularea lor. Proiectul ROCultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), principala sursă de finanțare a activității asociației în ultimii 4 ani.

“Cu un ecran, un videoproiector și câteva perne am putut organizat în vara aceasta, în biblioteca școlii din satul Piscu, județul Galați, spațiul ideal pentru ținerea atelierelor.  Aici a poposit Caravana Magia Educaței la Sat, aflată la a 12-a ediție (în fiecare an în altă localitate), care a combinat 10 ateliere online și față în față pentru 50 de copii și 15 cadre didactice. Dotarea spațiului și deplasarea echipei noastre au fost posibile datorită sprijinului financiar al unei companii implicată în acțiuni de CSR în domeniul educației ”, spune Larisa Popescu, președinta Asociaței Lume Bună

Am lansat această platformă printr-un eveniment online pe 29.09.2021 alături de școlile membre Club Activ CELS și de companiile partenere, care susțin alături de noi, de ani buni, proiectele noastre de  educație prin cultură pentru copii și profesorii aflați în zone cu acces limitat la astfel de oportunități.

Tablete 1
BUZIAȘ - Elevii și profesorii vor primi tablete, laptopuri şi abonamente la internet, toate din fonduri europene
renasterea.ro

Nu mai puţin de 632 de elevi și 62 de cadre didactice dintr-un oraș al județului Timiș vor primi gratuit câte o tabletă sau un laptop. Este vorba de profesorii și școlarii de la clasa I până la a XII-a din unitățile de învățământ din Buziaș.

Elevii vor intra în posesia unei tablete, în valoare de 1.207 lei plus TVA, în timp ce fiecare profesor va avea câte un laptop, evaluat la 3.045 lei plus TVA. Prețul include o garanție și un abonament la internet, valabile doi ani.

Achizițiile sunt din fonduri europene, după ce Primăria Buzias a aplicat anul trecut pentru un proiect de digitalizare, derulat prin Ministerul Fondurilor Europene. Luna trecută s-a semnat deja contractul, iar până în 5 octombrie trebuie finalizată licitația, așa că este de așteptat ca tabletele și laptopurile să fie distribuite cel târziu până la sfârșitul acestei luni.

”Fără îndoială, este o achiziție binevenită pentru comunitatea noastră, mai ales în aceste condiții de pandemie, cu restricțiile care amenință școlile. Asta a fost și rațiunea pentru care am aplicat la acest proiect, aceea ca elevii și profesorii să dețină tehnologia necesară pentru a desfășura cursuri online”, spune primarul Sorin Munteanu.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.