EȘTI AICI:
Revista presei – 5 ianuarie 2022

Revista presei – 5 ianuarie 2022

Rectorul TUIASI Dan Cascaval 820x547
Noul președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor este Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași
edupedu.ro

Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Dan Cașcaval, a fost ales președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor (CNR) pentru următoarele șase luni, anunță universitatea într-un comunicat remis Edupedu.ro. Amintim că Sorin Cîmpeanu s-a suspendat din funcția de președinte al CNR odată cu preluarea mandatului de ministru al Educației, iar conducerea Consiliului a decis ca forul să fie condus prin rotație, în urma votului din Biroul Permanent, de rectori care sunt vicepreședinți ai CNR, cât timp Cîmpeanu este ministru.

Președinția rotativă a Consiliului Rectorilor este preluată acum de Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), vicepreședinte al forului care “a fost votat în unanimitate să preia acest mandat începând cu 1 ianuarie 2022″. Până acum, conducerea CNR a fost asigurată interimar, pe mandate de 6 luni, de Daniel David – rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), și de Ioan Vasile Abrudan – rectorul Universităţii Transilvania din Braşov.

Sunt onorat de propunerea colegilor mei rectori din Biroul Permanent al CNR și de susținerea mea în unanimitate. Așa cum am afirmat în cadrul ședinței în care am fost ales, în cele șase luni de mandat va fi o conducere în care deciziile se vor lua pe baza discuțiilor cu întregul CNR, cât și a discuțiilor din Biroul Permanent”, a declarat rectorul Dan Cașcaval, noul președinte al Consiliului Rectorilor, în comunicatul remis Edupedu.ro.

Shutterstock 1446860474 LkBr
Olimpiadele școlare se reiau, dar cum rămâne cu centrele de excelență care funcționează cu voluntariatul profesorilor și sponsorizări
scoala9.ro

Elevii și părinții au „sorcovit” ieri Ministerul Educației. Au cerut să trăiască mai mult predictibilitatea în structura anului școlar, să înflorească fondurile pentru transportul elevilor și să se reorganizeze mai iute și mai bine olimpiadele școlare. Dar în afară de organizarea acestor concursuri, după o pauză de doi ani, cred că este necesară o discuție serioasă despre ce mai înseamnă excelența în învățământul românesc. În cele 19 centre de excelență funcționale în toată țara, am descoperit că nu toți profesorii sunt plătiți și că fac apel la sponsorizări atunci când au nevoie de materiale didactice.

La finalul ultimei ședințe de Guvern din anul 2021, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat asumarea unor măsuri în domeniul educației. Pe lângă aprobarea hotărârii de Guvern privind Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, acesta a anunțat, în premieră, după doi ani de școală desfășurați în pandemie, reluarea olimpiadelor și concursurilor școlare. Un element de noutate îl reprezintă posibilitatea ca acestea să fie desfășurate online, dacă situația o impune.

La scurt timp după anunț, Ministerul Educației a publicat și lista olimpiadelor care se vor organiza în acest an școlar. Faptul că anumite olimpiade au fost eliminate (precum cea de limba și literatura română, dar și cea de istorie sau limba engleză) a stârnit o reacție virulentă din partea societății civile. Asociațiile de elevi au reacționat primele: „Amintim că vorbim despre materii la care anual participau o mulțime de elevi și punem accentul pe faptul că limba engleză este o limbă de circulație internațională, limba română este esențială țării noastre, iar disciplina Istorie surprinde o vastă cultură generală, alături de reprezentarea poporului nostru, ceea ce reprezintă clar argumente pentru care elevii ar trebui să poată susține olimpiade și la aceste materii.”

Conferinta Online Cursuri Online (1)
DOCUMENT Examenele de licență și disertație 2022 vor fi înregistrate integral și pot fi susținute online numai în stare de alertă, necesitate sau urgență
edupedu.ro

Examenele de licență și disertație 2022 se pot desfășura și online, pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgenţă, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiţia ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată, potrivit unui ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Proiectul de ordin se referă la aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie.

De asemenea, „susţinerea în varianta online trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii”, se mai arată în proiect.

  • Metodologia-cadru se aplică începând cu sesiunile de examene de finalizare a studiilor aferente promoţiei anului universitar 2021-2022, conform documentului, după ce va fi adoptat / aprobat și publicat în Monitorul Oficial.

Iată ce prevede articolul 14 alin. (4) al proiectului de ordin în privința examenului de licență: „Prin derogare de la prevederile alin. (3), pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgenţă, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, probele menţionate la alin. (1) pentru examenul de licenţă/diplomă se pot desfăşura şi on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiţia ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată. Susţinerea în varianta on-line trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii.

 

Dreamstime S 113036595
Directoarea unui liceu din Timișoara a chemat preotul să oficieze un parastas pentru mama sa, chiar în clasă
spotmedia.ro

Directoarea Liceului Tehnologic Azur din Timişoara a chemat un preot pentru a oficia slujba de pomenire a mamei sale, într-o clasă a şcolii.

Aceasta a prezentat scuze, dar nu a vrut să comenteze gestul.

”Despre comemorarea mamei care s-a dus acum 2 luni îmi cer scuze, chiar nu pot să am o discuție. Îmi pare rău pentru moartea mamei”, a spus Camelia Moţ, potrivit Antena3.

Diectoarea este acuzată însă de angajații instituției că abuzează deseori de funcția pe care o deține. Mai exact, aceștia spun că i-a pus de mai multe ori să-i plimbe câinele în curtea școlii și chiar să-i spele mașina.

De altfel, câinele directoarei este prezent în fiecare zi în școală și a fost surprins dormind pe birouri.

Camelia Moț se apără însă și susţine că patrupedul este ”mascota școlii”.

Totodată, înainte de Crăciun, directoarea le-a cerut diriginților să le transmită elevilor să cumpere brazi pe care să îi aducă la școală.

”Sugerez tuturor diriginţilor de la clasele de seral să le spuneţi că vine Crăciunul şi că ar fi firesc ca în fiecare clasă, nu cei de la zi care au plantat pomi în curtea şcolii, ci cei de la seral, să aducă un brăduţ în ghiveci, pe care să-l împodobim şi să-l plantăm”, a spus directoarea, potrivit unei înregistrări.

Scoala 18
Elevii cer Guvernului măsuri pentru pregătirea valului cinci
rfi.ro

Elevii cer măsuri concrete în școli, pentru pregătirea valului cinci al pandemiei de Covid-19. Consiliul Național al Elevilor solicită între altele testarea copiilor și a profesorilor în interiorul unităților de învățământ, nu acasă, așa cum se întâmplă în prezent cu elevii.

Președintele Consiliul Național al Elevilor, Silviu Morcan, prezintă la RFI principalele cerințe, în perspectiva valului cinci: ”Valul cinci bate la ușă, din păcate și nu putem să ne asumăm să ne ia pe nepregătite, așa cum s-a întâmplat și până acum și de aceea, am solicitat în primul rând crearea unui algoritm de calcul, prin care școlile să poată decide în baza principiului descentralizării scenariul în care să se încadreze. Și aici să fie mai multe criterii după care să se ghideze, în primul și-n primul rând rata de vaccinare atât în rândul profesorilor, cât și în rândul elevilor, adică al populației care se poate vaccina. Vorbim apoi despre incidența infectărilor într-o localitate, dar și alte criterii care pot fi stabilite de către epidemiologi, cum ar fi suprapopularea claselor sau utilizarea transportului în comun de către elevi și profesori”.

El cere testarea elevilor în școli: ”Am solicitat ca testarea să se realizeze în mod obligatoriu, pentru toți elevii și profesorii, de două ori pe săptămână și să existe posibilitatea testării în școală, tocmai ca să avem siguranța că acele teste se administrează corect și că se administrează, de fapt. Sunt situații în care ele sunt distribuite acasă și elevii nu se știe dacă le fac sau nu sau nu le raportează corect”.

Oameni Pe Strada 770x540
Afterschool, breaking news și all-inclusive intră de astăzi în noul DOOM. Ce alte schimbări suferă limba română
spotmedia.ro

Expresii precum ”afterschool”, ”breaking news” și ”all inclusive” au fost introduse de astăzi, oficial, în noul DOOM.

Cea mai recentă ediție a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române a fost lansată oficial, marți, iar directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române anunță că noul DOOM are 3.000 de modificări, majoritatea fiind noile forme morfologice ale unor cuvinte care erau deja în limbă.

Aceasta a explicat pentru Edupedu.ro că limba română a evoluat mai repede în ultimii ani datorită migrației și globalizării și recunoaște că multe cuvinte au fost împrumutate din limba engleză.

„Ediția a II-a a DOOM a fost publicată în 2005 și de atunci au mai apărut diferite modificări de normă care au fost cerute de uz, fiindcă utilizatorii au început să prefere anumite forme sau să nu mai respecte norma în anumite privințe.

Spre exemplu, la profesor s-a păstrat doar varianta cu accent pe „e”, dar în alte situații s-a completat paradigma la verbe, erau doar două persoane, s-au pus toate persoanele ca dicționarul să fie util și pentru cei care nu sunt vorbitori nativi de română și vor să vadă o formă a unui verb.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.