EȘTI AICI:
Revista presei – 5 aprilie 2021

Revista presei – 5 aprilie 2021

Drept1
Studenți de la Drept din Timișoara, în finala unei competiții europene de procese simulate
tion.ro

O echipă de studenți de la Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara participă în finala European Human Rights Moot Court Competition, un concurs european organizat de Asociația Europeană a Studenților de la Drept, care se axează pe drepturile omului. Competiția constă în simularea unui proces și reprezentarea unei părți.

După fazele regionale, 18 echipe s-au calificat în finala competiției, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Echipa care reprezintă Timișoara este formată din: Lorena Lazea, Iulia Ungureanu, Raluca Țigla și Slaven Nichici, toți studenți în studenți în anul III. Elevii au fost pregătiți de cadrele universitare Raluca Bercea și Sorina Doroga.

Echipele au fost selectate în funcție de rezultatele obținute la regionale, care s-au desfășurat online, unde au avut de rezolvat o speță pe o anumită temă, prezentând argumente și soluții.

În competiție, studenții trebuie să simuleze un proces în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în care echipele participante prezintă argumentele părților dintr-o cauză, ca de exemplu dreptul la respectarea vieții private, libertatea de întrunire și dreptul la un remediu efectiv într-un stat care a derogat de la obligațiile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului în contextul unei epidemii cu care se confruntă.

Afis 3 2 April AsistSociala
Ziua Internațională de conștientizare a autismului, marcată la UVT
radioresita.ro

Departamentul de Asistență Socială din Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Casa Faenza din Timișoara au organizat astăzi, 2 aprilie 2021, un eveniment online dedicat Zilei Internaționale de Conștientizare a autismului, eveniment care a avut scopul de a spori înțelegerea despre intervenția multidisciplinară pentru copiii cu autism și de a încuraja studenții să contribuie la promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu autism în societate.

Evenimentul s-a adresat în special studenților din anul I, atât de la învățământul de zi, cât și de la învățământul la distanță, și a fost organizat pentru prima dată în format online. În prima parte a evenimentului, studenții au aflat de la Oana Hațegan (psiholog) și Ciprian Olteanu (asistent social) despre ce este autismul și care sunt caracteristicile copiilor cu autism, iar în partea a doua, discuțiile s-au axat pe explicarea intervenției în cadrul echipei multidisciplinare pentru copiii cu autism.

Chiar dacă a fost o acțiune în format online, studenții au colorat atât ecranele, cât și atmosfera, în albastru, culoarea reprezentativă la nivel internațional pentru autism.

Marcarea Zilei Internaționale de Conștientizare a autismului, prin acțiunea Departamentului de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a UVT, a intrat în agenda evenimentelor multianuale propuse studenților în cadrul comunității noastre academice, prin invitarea unor specialiști cu vastă experiență în acest domeniu. An de an, această zi echivalează cu o prezentare în detaliu a serviciilor oferite acestor copii la nivelul comunității timișorene, astfel ca studenții de la Asistență Socială și de la alte specializări să fie conectați la procesul de intervenție în cadrul unei echipe multidisciplinare”, a declarat rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Bursa2
Ajutor gratuit pentru bacalaureat: meditaţii şi culegeri de probleme
bursa.ro

Elevii care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat au nevoie de ajutor mai mult ca niciodată. "Golurile" provocate de predarea online trebuiesc umplute rapid pentru ca la examenul din vară să nu asistăm la un dezastru. O mână de ajutor vine de la Universitatea Politehnica Timişoara care oferă sprijinul necesar, atât pentru pregătirea bacalaureatului, cât şi a admiterii în învăţământul superior. Astfel, pentru admiterea 2021 au început deja cursuri gratuite de pregătire la matematică, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10:00, până în data de 5 iunie, online pe Zoom şi live pe pagina oficială de Facebook a Universităţii Politehnica Timişoara. Mai mult, din acest an Universitatea Politehnica Timişoara pune gratuit la dispoziţia elevilor, pe site-ul propriu, în secţiunea dedicată admiterii, a "Culegerii de probleme de matematică pentru examenul de admitere 2021 la Universitatea Politehnica Timişoara".

Chiar dacă sunt adresate în special potenţialilor săi studenţi, indiferent de facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), elevilor nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT. Culegerea de probleme de matematică se adresează cu precădere elevilor de liceu care urmează o pregătire sistematică pentru examenul de admitere la o parte din Facultăţile Universităţii Politehnica Timişoara. Cunoscut fiind faptul că una dintre disciplinele fundamentale în pregătirea unui viitor inginer este matematica, rezolvarea problemelor propuse conduce la dezvoltarea competenţelor necesare viitorului student la Politehnică. Problemele propuse acoperă în mare măsură conţinuturile impuse prin programele analitice de Ministerul Educaţiei Naţionale. În acelaşi timp s-a ţinut cont şi de manualele alternative de matematică utilizate în circuitul liceal. Deşi problemele propuse sunt de tip grilă, cu şase răspunsuri, doar unul fiind corect, o parte din ele urmăresc tipurile de probleme date la probele de matematică ale examenului de bacalaureat din ultimii ani. Din acest motiv, prezenta culegere poate fi utilizată şi la pregătirea examenului de bacalaureat dar şi a unor concursuri şcolare.

Agro
AgroVillage Timișoara – locul unde producătorul agricol din Banat este personajul principal
ziuadevest.ro

AgroVillage de la USAMVB Timișoara reprezintă locul unde producătorul agricol din Banat este personajul principal! Astfel, sâmbătă 3 aprilie,  în prezența autorităților locale și județene, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară  a Banatului ,,Regele Mihai I al României”, din Calea Aradului, nr.119 din Timișoara, a inaugurat Agro Village – piața produselor agroalimentare tradiționale a producătorilor locali și regionali din Banat.

“Ca și strategie a universității, ne-a interesat să venim în întâmpinarea producătorului agricol, să încurajăm producția locală, să oferim acea predictibilitate de care producătorul agricol are nevoie. Aici, în AgroVilage, găsim produse de mare calitate și unice venite direct de la producătorul local din Timiș, Arad sau Caraș Severin, pe care nu le putem cumpăra în hypermarket. Vrem să arătăm că USAMVB poate și chiar susține producția agricolă românească, în special din Banat”, a explicat prof.univ.dr. Cosmin Popescu, rectorul USAMVB Timișoara.

Prezenți la deschidere, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, și Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, au atras atenția că la AgroVillage, personajul principal este producătorul agricol local de aceea consumatorii, adică cetățenii din Timișoara și din județul Timiș, să vină și să le cumpere  produsele, stimulând astfel producția autohtonă.

AgroVillage poate găzdui 30 de producători în cele 30 casuțe construite în mod special.

Evenimentul de sâmbătă a avut loc în aer liber  pe platforma USAMVB, prin respectarea tuturor  măsurile de prevenție anti-COVID. 

Elearning Cursuri Online Laptop Digital Pixabay 820x464
Bibliotecile din țară, părăsite de cititori. Unele au trecut la formatele digitale, adaptându-se în pandemie
stirileprotv.ro

Pandemia a redus şi numărul de cititori din bibliotecile clasice, aşa că, într-un efort de adaptare, multe astfel de instituţii din ţară le oferă cititorilor resurse digitale, care pot fi accesate şi de pe tablete.

Pe de altă parte, potrivit Institutului Naţional de Statistică, anual 200 de biblioteci se închid, majoritatea din mediul rural.

Biblioteca Universităţii Politehnica Timișoara are din această săptămână peste 35.000 de cărţi disponibile în format electronic. La acestea au acces gratuit studenţii, angajaţii universităţii, dar şi doctoranzii.

Mihaela Popescu - şef birou marketing Biblioteca Universității Politehnica Timișoara: „Titluri din domeniile ştiinţelor inginereşti, dar şi din domeniile ştiinţelor medicale, socio-umane, lingvistică, istorie. Era important pentru noi să avem şi acest serviciu”

În ultimul an, bibliotecile s-au confruntat cu o reducere a numărului de utilizatori. Studenţii au încetat să mai vină în sălile de lectură, iar activitatea în secţiile de împrumut a fost mult diminuată.

Agneta Lovasz - director Biblioteca UPT
„Putem să spunem că a scăzut cu 40%, fizic, numărul utilizatorilor care vin în bibliotecă, dar a crescut în acelaşi procentaj utilizarea resurselor electronice ”

„Eu sunt student la doctorat, cred că noi chiar am avea nevoie de aceste ebookuri şi de platformele de digitalizare în munca noastră. Chiar e necesar să trecem de la formatul clasic la cel digital” spune un cititor.

Şi la Biblioteca Judeţeană din Timişoara sunt disponibile pentru ebooks sute de cărţi şi colecţii de ziare din trecut. Aici, conducerea bibliotecii a reuşit să îi convingă pe autorii locali să pună la dispoziţie şi variantele digitale ale cărţilor.

Tudor Crețu - director Biblioteca Judeţeană Timiş “Sorin Titel”:
„Cine citeşte, citeşte. Cartea digitală, textul digital, nu uzurpă cartea pe hârtie, cartea în format tradiţional. Este mai degrabă vorba de o surată. Prin urmare sunt două laturi complementare”

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 1990 aveam în România peste 16.000 de biblioteci. Din păcate acum au mai rămas puţin peste 9.000 deschise. Cele mai puţine sunt în zonele rurale aflate în subordinea primăriilor.

Biblioteci în România, potrivit INS.
2016 - 9832
2017 - 9594
2018 - 9479
2019 - 9.222

Tudor Crețu - director Biblioteca Judeţeană Timiş “Sorin Titel”:
„Ține de importanţa efectivă care i se dă sau nu cărţii, în hai să zicem aşa, UAT-ul în cauză. Este bibliotecar cu adevărat sau este bibliotecar doar formal. Şi aici, cercul vicios face să pună problema şi aşa: domne, că nu mai vine nimeni la bibliotecă. Nici nu vin dacă nu promovezi. Dacă nu te ocupi de chestia asta.”

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în România sunt peste 3 milioane de cititori activi înscrişi la bibliotecile din ţară.

Raport CJI Coversite 1400x600
Discursul iliberal în România anului de excepție 2020 (raport)
cji.ro

Pandemia de coronavirus a zdruncinat puternic starea democrației în România, discursul iliberal devenind instrumentul preferat al clasei politice pentru a-și atinge scopurile. Grupurile vulnerabile au devenit peste noapte țapi ispășitori pentru apariția și transmiterea virusului. Drepturile și reprezentarea politică a femeilor și a minorităților de gen sau etnice sunt constant puse sub semnul întrebării de către clasa politică, fără a lua în considerare cum sunt afectate aceste grupuri. Toate acestea în timp ce, departe de ochiul presei mainstream, se naște probabil cel mai agresiv promotor al discursului iliberal – AUR.

Raportul „Discursul iliberal în România anului de excepție 2020” a fost realizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul financiar al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate România. Raportul prezintă care sunt elementele discursului iliberal practicat în România în timpul pandemiei de coronavirus, cum este acesta propagat în spațiul public și de către cine, oferă o contextualizare a modului în care a fost gestionată criza sanitară și a rezultatelor alegerilor parlamentare din 2020 și oferă recomandări pentru combaterea acestui tip de discurs.

Discursul iliberal facilitează atacul asupra drepturilor fundamentale ale omului, pune în pericol valorile democratice și polarizează societatea, încurajând atitudini și comportamente motivate de ură, atât la nivel instituțional, cât și interpersonal. În perioada monitorizată, discursul iliberal a servit ca armă pentru discreditarea și desconsiderarea minorităților etnice și a celor de gen și a oferit o platformă pentru legitimizarea controlului militar al populației.


Printre elementele discursului iliberal în România, identificate în urma monitorizării presei pentru acest raport, se regăsesc:

  • Izolaționism – sentimente anti-UE
  • Rasism și xenofobie – anti-romi, anti-maghiari
  • Clasism – anti-asistați social, anti-emigranți
  • Gen și sexualitate – anti-LGBT (homofobie, transfobie), sexism (misoginie, anti-avort, discurs împotriva educației sexuale)
  • Autoritarism – militarism, discurs anti-justiție, controlul populației

Studiul a mai urmărit și discursuri care atacă drepturile fundamentale care garantează libertatea presei –  dreptul la liberă expresie și dreptul la informare, precum și încălcări ale acestora.

12444444 01 1 Cover 850
Congresul Național al Studenților la Comunicare vă invită la alt_reality, un eveniment despre comunicare, AR și VR
iqads.ro

Congresul Național al Studenților la Comunicare organizează evenimentul „alt_reality”, eveniment online care aduce într-un singur loc mai mulți specialiști atât din domeniul Comunicării, cât și din sfera AR/VR. Acesta se desfășoară online, pe parcursul a două zile, 8 și 9 aprilie, de la ora 11:30 până la 18:00, în fiecare zi fiind organizată o conferință plină de subiecte de interes pentru participanți, un studiu de caz aferent fiecărei conferințe, dar și workshopuri interactive.

Conferința din prima zi este numită "define_VR/AR". În cadrul acesteia participanții vor avea şansa să afle, de la experți în domeniu, despre istoria celor două tehnologii.  Printre invitați se află Andreea Centea (co-owner la Loop Virtual Reality - Partipipal Events & PR teatruVR), Adrian Posteucă (fondator la ConceptFactory București/Londra & partner la Immersive Studios - UK).

Pe 9 aprilie, evenimentul continuă cu a doua conferință, "include_VR/AR", unde se va discuta despre noua eră a comunicării, dar și experiența consumatorilor în raport cu cele două realități imersive. Speakerii vor fi Robert Lazăr (AR & Motion Designer la L2 X CVR), Alex Dohotaru (Creative Mastermind & Partner la Creative VR), George Crețu (fondator & lead Technical Artist la CGArtefacts) și George Deac (CTO la Impro-Media, VP & co-founder la Flying is Human, membru VRARA și Developer 8agora VR platform).

Ambele conferințe sunt continuate de câte un studiu de caz pe tema discutată.  În prima zi va fi speaker George Guruianu (Product Ownet la QUALITANCE și IT Consultant), iar în a doua zi va fi speaker Răzvan Boldiș (fondator indexAR).
Silviu Gurlui Foto Arhiva Personala 8
Un cercetător le propune autorităților echipamente pentru analiza poluării, care ar putea salva mii de vieți
libertatea.ro

Silviu Gurlui (40 de ani), conferențiar universitar doctor la Facultatea de Fizică din Iași, susține că românii respiră dioxină, metale grele și compuși chimici extrem de toxici. Conform studiilor, aproximativ o treime din accidentele cerebrale sunt cauzate de PM2,5, particule în suspensie la care suntem expuși în urma activității industriale, a sistemului de încălzire a populației și centralelor termoelectrice, dar și a traficului rutier.

Unul dintre cercetătorii români de top în domeniul poluării atmosferice, Silviu Gurlui, este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Fizică din Iași și directorul Laboratorului de Optica Atmosferei, Spectroscopie şi Laseri din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. S-a născut în satul Hertioana de Jos, comuna Traian (județul Bacău), și își amintește că pasiunea pentru fizică i-a fost insuflată din clasa a VI-a, de către unul din profesorii săi. Aurelia Dimofte este cea care l-a introdus în lumea extraordinară a acestei materii prin laboratoarele pe care le susținea la cursuri. Ulterior, profesorul Fisher, care preda atunci la Liceul „Lucrețiu Pătrășcanu” din Bacău, i-a completat cunoștințele de fizică și l-a ajutat să aleagă o carieră universitară ca profesor, dar și ca cercetător.  Are o experiență de 25 de ani de cercetare avansată și activitate practică în România, Franța, Germania, Austria și Anglia. A încheiat parteneriate strategice privind mediul, schimbările climatice și poluarea cu NASA, Agenția Spațială Europeană, Agenția Spațială din România și institutul de la Măgurele.

Profesorul crede că studiile efectuate de diversele instituții publice sau private din România nu au nicio valoare, dacă acestea nu sunt interpretate într-un context mult mai larg pentru a avea imaginea de ansamblu și a se putea interveni punctual. „Se crede că poluare există doar în mediul urban și mai puțin la sat, dar nu este așa. Particulele PM2,5 sunt mult mai nocive decât particulele PM10 și sunt monitorizate destul de slab la nivelul țării. Conform studiilor efectuate, nocivitatea particulelor PM2,5 este de 20 de ori mai mare față de cea a particulelor PM10 pentru că sunt foarte mici, pătrund ușor în organism și afectează extrem de mult anumite sisteme vitale. Aproximativ o treime din accidentele cerebrale sunt cauzate de aceste particule aflate în concentrații mari când ne expunem o perioadă îndelungată”, explică cercetătorul.

 

Iasi
Asociaţia „Destination Iaşi” caută să angajeze un „manager de destinaţie" - anunţul a fost făcut de lect. univ. dr. Mihai Bulai, prodecan al Facultăţii de Geografie şi Geologie
ziaruldeiasi.ro

Ieşenii dornici să se ocupe de creşterea atractivităţii turistice a Iaşului şi, implicit, a economiei locale, îşi pot „încerca norocul" de a se alătura membrilor Asociaţiei de Management a Destinaţiei Iaşi şi a Regiunii Moldova („Destination Iaşi”). Ei caută un „manager de destinaţie" care să se ocupe de implementarea Strategiei de Turism a Municipiului Iaşi şi a Zonei Metropolitane Iaşi 2018-2030, dezvoltând relaţii şi parteneriate cu actorii din domeniul turismului (hoteluri, restaurante, agenţii de turism, atracţii turistice, instituţii culturale şi muzeale relevante, entităţi publice, media etc). Anunţul a fost făcut de lect. univ. dr. Mihai Bulai, prodecan al Facultăţii de Geografie şi Geologie din Iaşi şi, totodată, preşedintele Asociaţiei „Destination Iaşi”.

Iaşul este al doilea oraş din România (cca 400.000 locuitori), centru universitar şi de business aflat în plină ascensiune (55.000 de studenţi /24.000 de angajaţi în IT şi Outsourcing), cu aeroport internaţional (locul 4 în România ca număr de pasageri). Destinaţia Iaşi se găseşte pe locul 12 în România la numărul de sosiri turistice (2020), iar provocarea este de a o plasa între primele 7, prin crearea unui pol de dezvoltare, construit în jurul patrimoniului, experienţelor şi a comunităţii, arată preşedintele „Destination Iaşi".

„Destination Iaşi” a fost înfiinţată de un an, cu scopul de a gestiona mai bine turismul ieşean, de a canaliza politici de dezvoltare turistică, de a creşte calitatea serviciilor din ospitalitatea ieşeană, de a crea reţele de colaborare la nivel local şi regional. Iniţiativa înfiinţării unei asemenea asociaţii a apărut din partea mediului academic, şi anume Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) prin colectivul său de la „Geografia Turismului”, implicat în elaborarea de proiecte şi strategii turistice, se menţionează într-un comunicat de presă al asociaţiei.

Membrii actuali ai „Destination Iaşi” sunt Primăria Municipiului Iaşi, UAIC Iaşi, Aeroportul Internaţional Iaşi, Agenţia de turism specializată pe incoming „Rolandia Travel”, Hotelurile Bellaria, Pleiada şi Ramada, iar asociaţia este deschisă către atragerea de noi membri din sectorul public şi privat pentru a întări capacitatea de finanţare a proiectelor turistice şi de a coagula actorii din turismul ieşean, potrivit sursei citate. În acest moment, principala sursă de finanţare este Taxa Specială de Promovare Turistică („Taxa hotelieră”, de 0.75% din veniturile de cazare din Mun. Iaşi), însă se prevede multiplicarea surselor potenţiale de finanţare.

La link-ul www.geoturism.wordpress.com/iasi sunt disponibile informaţii despre oferta de job, dar şi cerinţele obligatorii de la viitorii candidaţi.

Ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu 2
Hotărârile pentru funcționarea Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării și Digitalizării au apărut în Monitorul Oficial, după trei luni de la înființare / “România educată”, direcție nouă în ministerul lui Sorin Cîmpeanu, care păstrează și UEFISCDI
edupedu.ro

Baza legală de funcționare a Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, Inovației și Digitalizării (MCID) a fost adoptată de guvern luni seară, iar după încă 3 zile a fost publicată, joi după-amiază, în Monitorul Oficial. Este vorba despre Hotărârile de guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, respectiv MCID. Măsura e luată la mai bine de trei luni de la instalarea guvernului Cîțu și, potrivit informațiilor Edupedu.ro, după dispute prelungite între partenerii de guvernare și între diversele paliere de decizie din noul MCID.

Pe lângă cele două Hotărâri de Guvern, a fost adoptată și a treia hotărâre de acest tip așteptată, cea referitoare la funcționarea și organizarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Ministerul Educației are, conform HG publicate în Monitorul Oficial, o direcție nouă dedicată implementării proiectului “România educată” și păstrează în subordine instituțiile care au legătură cu educația, inclusiv UEFISCDI, unitatea care administrează circa 20% din finanțarea cercetării românești, dar și registrele universitare. Pe de altă parte, MCID preia în subordonare principalele consilii cu atribuții în cercetare, agenții naționale active în domeniu, institutele de cercetare-dezvoltare, pe lângă entități din domeniul comunicațiilor, inclusiv SNR și Poșta Română.

Hotărârile de guvern erau necesare în condițiile în care ME și MCID s-au format prin divizarea fostului Minister al Educației și Cercetării, MCID preluând și elemente de la alte ministere.

Situația a stârnit numeroase dispute, de la controlul asupra unităților și forurilor din subordinea ministerelor la controlul asupra unor procese administrative, numiri și contractări în structurile de cercetare-digitalizare, la accesul la bani europeni în condițiile unor fonduri mici pentru cercetare, care au stârnit intervenții vehemente din partea cercetătorilor și au trezit suspiciuni de jocuri politice și acuzații de blocaj în sistemul de finanțare a cercetării.

Hotărârea pentru organizarea și funcționarea Ministerului Educației s-a aflat pe agenda ședinței de guvern și săptămâna trecută, fără să fie, însă, adoptată.

Politehnica Rectorat Upb
Universitatea Politehnica din București cumpără echipamente de televiziune de 3 milioane de euro pentru postul Euronews România
stirileprotv.ro

Universitatea Politehnica din București (UPB) a lansat vineri, 2 aprilie, licitație pentru achizția de echipamente de televiziune, cu o valoare estimată de trei milioane de euro. UPB a anunțat în ianuarie semnarea unui parteneriat pentru a lansa Euronews Romania, un canal de știri nou.

Achiziția este finanțată din fonduri bugetare iar UPB așteaptă ofertele până pe 6 mai 2021, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Perioada de evaluare a ofertelor este de patru luni și ar trebui să se încheie pe 6 septembrie 2021.

Licitația vizează achiziția de sistem de producție știri, sistem de emisie, studio de televiziune și servicii de mentenanță pentru o durată de minim 36 luni, confom specificațiilor caietului de sarcini.

„Necesitatea achiziției rezidă din contextul parteneriatului UPB-Euronews pentru a crea Euronews România – o nouă televiziune de știri cu un caracter înalt de independență, transparență în activitatea desfășurată, cu caracter policultural, bazată pe valori europene. Pe lângă scopul comercial și de promotor al valorilor europene prin oferta unui jurnalism de calitate și independent, televiziunea realizată are și o componentă educativă prin practică studențească la nivelul universității”, se explică în caietul de sarcini.

În același document se mai menționează că Universitatea Politehnica din București, deținătoare a licenței – Euronews România, dorește să colaboreze cu un singur furnizor responsabil de întregul proces.

„Obiectivul acestui contract este să instituie un instrument pentru producția, transmisia și montajul de știri și a tuturor celorlalte produse, incluzând magazine, reclame, promovări sau grafică – o televiziune perfect funcțională”, se mai arată în caietul de sarcini.

UPB a anunțat în ianuarie semnarea unui parteneriat cu Euronews pentru lansarea Euronews Romania, un canal de știri nou, independent destinat publicului vorbitor de limba română.

Ar
Fără bugete, fără laboratoare, fără viziune. 11 cercetători vorbesc despre munca în Academia Română
scena9.ro

Cercetătorii din institutele Academiei Române lucrează în clădiri improprii, din care uneori cad bucăți de tencuială sau lipsesc cu totul condiții elementare de laborator. Fonduri pentru muncă de teren și conferințe nu există, nici echipamente, iar între angajații tineri și conducere, alcătuită în mare parte din academicieni dezinteresați, este o imensă diferență de viziune în activitatea profesională. Nici relațiile dintre colegii de generație din diferite institute nu sunt închegate, pentru că aproape toți sunt absorbiți de propriile proiecte sau iritați de absența lor; mulți ar vrea să descopere munca celorlalți, dar se simt izolați. Acesta este mediul în care 11 cercetători spun că lucrează zi de zi în țara cu cel mai mic buget de cercetare din Uniunea Europeană.

Academia Română are în subordine 49 de institute și centre de cercetare din mai multe orașe, din domenii care variază de la astronomie și geodinamică, la virusologie, cercetarea calității vieții, arheologie, istorie și lingvistică. Dacă s-ar întâmpla în condițiile potrivite și dacă s-ar ține cont de ele, cercetările din institute ar putea avea un impact real asupra societății. În realitate, însă, o parte din aceste institute au devenit irelevante, iar multe sunt ignorate.

În pandemie, de exemplu, activitatea de comunicare a Institutului de Virusologie „Ștefan S. Nicolau” a fost distribuirea de citate motivaționale pe Facebook. În rest, a participat la „un proiect COVID” despre care a refuzat să le dea informații jurnaliștilor. La Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ștefănescu” s-ar putea evalua riscurile de producere a unor dezastre naturale precum cutremurele. Dar în ultimii zece ani s-au desfășurat doar șapte proiecte, ultimul eveniment organizat, potrivit site-ului instituției, fiind în 2018. Pe de altă parte, deși Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din București a studiat cum i-a afectat pandemia pe români din punct de vedere profesional – cine a intrat în șomaj tehnic, cine și-a pierdut locul de muncă etc. –, autoritățile nu iau în calcul această muncă de cercetare ca să-și ghideze politicile.

În România, în 2019, s-au alocat pentru cercetare 0,48% din Produsul Intern Brut, conform Institutului Național de Statistică: 0,20% în sectorul public și 0,28% în cel privat. Asta înseamnă ultimul loc, dintre țările membre ale Uniunii Europene, în privința cheltuielilor de cercetare și dezvoltare. Pentru 2021, bugetul a continuat să scadă, deși pe hârtie i se promitea 1% din PIB. Cât despre banii de la bugetul de stat destinați Academiei, din 2019 până în 2021, a fost o ușoară creștere, de la 472  la 571 de mii de lei anual.

Sistemul în baza căruia funcționează în prezent Academia Română, înființată în 1866, datează din comunism, de când a fost reformată și s-au creat institutele după modelul sovietic. Iar una dintre întrebările care reiese, în urma discuțiilor cu cei care lucrează în institute este în ce măsură mai e acest sistem funcțional? 

În iulie 2018, mai mulți cercetători și bibliotecari ai Academiei au protestat public și au cerut, printre altele, „bani pentru a desfășura o cercetare de calitate, la nivelul secolului XXI, necesari pentru documentare, transport, cazare, efectuare de xerocopii și fotocopii, deplasări la reuniuni științifice”și „acordarea de posturi pentru toți cercetătorii angajați, pentru a putea promova conform pregătirii, vechimii și realizărilor”. Dar puține s-au schimbat de atunci. Lipsurile despre care vorbesc astăzi au rămas în mare parte la fel ca în 2018 și sunt aceleași în aproape toate institutele Academiei.

Unii dintre cercetătorii pe care i-am contactat pentru acest material au refuzat să vorbească, de teamă că le-ar fi amenințate jobul și cariera, mai ales că posibilitățile de angajare în domeniile lor sunt limitate. Alții, dintre cei care s-au hotărât să povestească despre condițiile lor de muncă, au preferat să rămână sub anonimat.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.