Școala9: Care sunt principalele provocări cu care v-ați confruntat în această perioadă, ca profesor?
Adriana Bogatu: Am scris într-un articol publicat mai demult că profesorul este un soldat care nu dezertează. Nu-și permite să facă asta, oricât de greu i-ar fi. Cea mai mare provocare a începutului de an școlar a fost, din punctul meu de vedere, lupta cu timpul. Am început cursurile în format fizic, atunci când valul patru al pandemiei lovea deja și în zidurile școlii. A trebuit să ne adaptăm, să lucrăm intens la clasă, să reorganizăm predarea materiei știind că, la un moment dat, în ciuda promisiunilor ministeriale, vom fi obligați de realitatea sanitară să schimbăm scenariul.
Da, am scris și am susținut că școala adevărată se face la școală. Dar acum, lucrurile stau altfel. Sunt mult mai complicate. Le-a luat destul timp celor din minister să înțeleagă un adevăr simplu: cu boala și cu moartea nu poți negocia. Clasele, școlile nu sunt nici pe departe medii sigure, așa cum se susținea în majoritatea discursurilor oficiale. Copiii sunt vectori pentru transmiterea bolii. S-au îmbolnăvit, la rândul lor, mulți dintre ei. Circulă spre și dinspre școală cu mijloace de transport în comun aglomerate, în care multora dintre călători nici nu le pasă de respectarea regulilor. Prosopul de hârtie și dezinfectantul (mutat dintr-un recipient în altul), pe care pune mâna toată clasa, sunt paliative. Distanțarea e și ea, în multe locuri, o poveste, fiindcă există clase, încă numeroase, care împart un spațiu deloc generos, de școală obișnuită (construim greu școli și spitale, asta e realitatea!), unde aerul devine greu de respirat chiar după prima oră. Da, am stat cu geamurile deschise, dar a scăzut temperatura, nu poți să ții copiii în frig șase ore pe zi.
