EȘTI AICI:
Revista presei – 4 martie 2022

Revista presei – 4 martie 2022

Uvt (1)
Grup de suport la UVT care oferă consiliere psihologică refugiaților din Ucraina
ziuadevest.ro

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie, a constituit un grup de suport care oferă consiliere psihologică pentru cetățenii ucraineni refugiați în România din cauza războiului.

Astfel, Departamentul de Psihologie al Facultății de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara vine în ajutorul mamelor și al copiilor ucraineni, refugiați pe teritoriul României, în gestionarea problemelor emoționale.

Persoanele interesate să beneficieze de acest serviciu sunt rugate să completeze formularul de la acest link:

https://forms.gle/yoMTpckJjTXudTRGA

Comunitatea academică a UVT apreciază că solidarizarea față de pericolele extreme prin care trec în aceste zile locuitorii Ucrainei este un gest umanitar și esențial, în spiritul democrației și a valorilor lumii libere.

În plus, așa cum am anunțat în ultimele zile, ne implicăm pentru susținerea refugiaților care au nevoie de suport și prin mobilizarea de resurse juridice, acordate activității organizațiilor non-profit implicate în acordarea de asistență pentru persoanele afectate de războiul din Ucraina, prin intermediul Clinicii Juridice pentru Societatea Civilă (CJSC) de pe lângă Facultatea de Drept.

De asemenea, prin gestionarea de donații sub formă de produse, grupate în cadrul punctului de colectare pentru donații sub formă de produse, direcționate mai apoi către organizațiile neguvernamentale care lucrează direct cu persoane refugiate din Ucraina, organizații partenere ale Departamentului de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT.

Comunitatea academică a UVT este solidară cu refugiații și găsește util să se implice pentru a acorda asistență de specialitate persoanelor aflate în situațiile dificile create de presiunea conflictului din spațiul ucrainean. Ne mobilizăm și acordăm consiliere psihologică pentru cetățenii ucraineni refugiați în România din cauza războiului, o intervenție umanitară pe care o considerăm importantă în acest context de criză – a explicat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, joi 3 martie 2022.

Expo Dubai 1 700x360
Cele patru universități din Timișoara sunt prezente la Expo Dubai
debanat.ro

Alianța Timișoara Universitară (ATU), ce reunește cele patru mari instituții de învățământ superior din oraș (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I”) va fi prezentă, timp de o săptămână, începând cu data de 3 martie 2022, la Expo Dubai 2020, unde, în cadrul standului Consiliului Județean Timiș, vor fi prezentate planuri de investiții, oportunități de business, destinații turistice, cultura și mediul academic.

Alianța Timișoara Universitară, care și-a asumat un rol de coagulare și dezvoltare a orașului și a regiunii, prin identificarea, susținerea și implementarea de proiecte educaționale, de cercetare științifică și comunitare de mare anvergură, cu iminente aplicații și transformări în viața publică a Timișoarei, județului Timiș și Banatului, în ansamblul său, transmite un mesaj de unitate în ceea ce privește învățământul superior timișorean, ca motor al dezvoltării regiunii.

Programul de la Expo Dubai cuprinde evenimente, întâlniri de prezentare a Timișului, proiecții de filme, activități culturale interactive și reprezentații artistice live. În cadrul pavilionului vor fi disponibile mese multimedia touchscreen, precum și ochelari de realitate virtuală și augmentată.

Sub egida Capitalei Europene a Culturii 2023, instituțiile de cultură din județ își vor uni forțele cu mediul universitar și mediul de afaceri pentru a convinge mii de vizitatori din întreaga lume să călătorească, să studieze sau să investească în Timiș.

Alianța Timișoara Universitară a răspuns prompt și cu entuziasm invitației Consiliului Județean Timiș de a participa la Expo Dubai, venind cu propriul concept de promovare. Președintele în exercițiu al ATU, Florin Drăgan a mobilizat resursele Universității Politehnica Timișoara (infrastructura Teleuniversitatea și specialiști), care au elaborat videoclipul de prezentare al Alianței, cu sprijinul și deschiderea celorlalte instituții de învățământ superior partenere.

Timisoaracapitalaculturalaeuropeanaluminaunirii5 Scaled
Au fost aleși patru membri în Consiliul Director al Asociației Timișoara 2021. Acesta redevine funcțional
tion.ro

Miercuri, 2 martie, a avut loc ședința Adunării Generale a a Asociației Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii. Au fost aleși patru membri în Consiliul Director, care a redevenit astfel funcțional.

La ședința Adunării Generale a Asociaților (AGA), care a avut loc miercuri, au fost prezenți și primarul Timișoarei Dominic Fritz, Marian Constantin Vasile, în calitate de împuternicit al președintelui Consiliului Județean Timiș Alin Nica, Maria-Adriana Hausvater din partea Ministerului Culturii și Ioana Ghiran-Băla, directorul executiv interimar al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

În urma ședinței Adunării Generale a Asociaților, s-a stabilit retragerea următorilor membri: Dumitru-Dorin Prunariu, Gheorghe Ciuhandu, Ionel Bota, Mulberry Development SRL. Apoi, au fost aleși în Consiliul Director patru membri, acesta redevenind astfel funcțional. Este vorba de:

1. Ștefan Vădineanu în poziția Reprezentant al mediului economic local, fiind inițial pe poziția de interimar
2. Aura Twarowska în poziția de Personalitate publică din domeniul culturii, cu profil internațional, fiind inițial pe poziția de interimar
3. Jose Miguel Vinals în poziția de Expert internațional – consul al Spaniei la Timișoara
4. Codrin Emandi în poziția de Reprezentant al scenei culturale independente și al sectorului industriilor culturale și creative

Hellaupt 700x360 (1)
O importantă companie investește 75.000 de euro la Politehnica timișoreană
debanat.ro

După laboratorul inaugurat la Universitatea de Vest, și Universitatea Politehnica Timișoara primește sprijin din partea Hella. Mai mult, UPT plusează și anunță trei asemenea laboratoare!

Începutul celui de-al doilea semestru al actualului an universitar vine cu o reconfirmare a faptului că Universitatea Politehnica Timișoara se dezvoltă ca un adevărat HUB tehnologic, în strânsă legătură cu mediul economic. Trei noi laboratoare moderne au fost amenajate cu sprijinul Hella România și au fost inaugurate în prezența reprezentanților conducerii universității și ai companiei, la Facultatea de Automatică și Calculatoare și la Facultatea de Mecanică: unul de Internet-of-Things, unul de Termotehnică și unul de Reverse Egineering și Prototipare Rapidă.

Cu o investiție de circa 75.000 de euro din partea Hella, modernizarea laboratoarelor a presupus o reamenajare completă, dotare cu mobilier, climatizare, echipamente care să permită transmiterea cursurilor online, table smart, camere web ultraperformante, proiectoare și panouri electrice de mari dimensiuni, calculatoare, peste 1000 de studenți de la ciclul de licență urmând să beneficieze de aceste echipamente.

Inaugurarea laboratoarelor a avut loc în prezența studenților și a scos în evidență faptul că atât la Universitatea Politehnica Timișoara, cât și la Compania Hella activitățile se desfășoară la cel mai înalt nivel, în acord cu cele mai noi tendințe aflate și pe agenda Uniunii europene, cum sunt „Europa Verde”, conectivitatea, mașinile electrice, conducerea autonomă sau digitalizarea.

Universitate Rectorat E1535615522961
Cazare non-stop la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău. Noi măsuri de sprijin pentru refugiații ucraineni
ziaruldebacau.ro

La nivelul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a organizat un comandament pentru a asigura permanența pentru primirea refugiaților, care pot fi cazați non-stop și care primesc 3 mese calde pe zi la Restaurantul Universității.

„Reamintim că aceste locuri nu afectează capacitatea de cazare pentru studenții UBc. Universitatea asigură și mijloace de comunicare pentru refugiați, punând la dispoziție cartele telefonice, calculatoare și internet”, se arată într-un comunicat al instituției.

Studenții basarabeni ai Universității, vorbitori de limbă rusă și ucraineană, sunt traducători voluntari, atât în Campusul Universității, cât și la Baza Letea Bacău. Liga Studențească din cadrul UBc continuă campania de colectare de bunuri și oferă  prin studenții voluntari sprijin logistic pentru refugiați. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Departamentul de Consiliere Profesională, continuă campania social-umanitară „Dăruiește din suflet – împreună pentru Ucraina!”.

Toate produsele colectate prin cele două campanii vor fi distribuite prin Centrul Expozițional, stabilit ca centru de inventariere pentru municipiul Bacău.

Media 164595004251604100
Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti a lansat platforma uni4Ukraine
stiripesurse.ro

Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti a lansat miercuri platforma uni4Ukraine, disponibilă la adresa http://uni4ukraine.unibuc.ro, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Proiectul îşi propune să identifice, să monitorizeze şi să prezinte într-un singur loc şi într-o formă uşor accesibilă iniţiativele existente ce sprijină persoanele care au părăsit sau intenţionează să părăsească Ucraina via România. Platforma se adaugă celorlalte acţiuni iniţiate de cadrele didactice, studenţii şi personalul administrativ al Universităţii din Bucureşti.

Platforma include informaţii, resurse şi detalii de contact relevante pentru cei care se refugiază din Ucraina în/via România, indiferent de cetăţenie, lista şi detaliile de contact ale tuturor iniţiativelor din Universitatea din Bucureşti (informare, cazare, recrutare de voluntari, colectare de donaţii, strângeri de fonduri, traduceri pentru autorităţile publice), precum şi lista unor iniţiative internaţionale cu bună reputaţie pentru sprijinirea membrilor comunităţii academice care se află în dificultate sau situaţii de risc.

De asemenea, pentru cei care doresc să ofere sprijin ca voluntari, inclusiv pentru donarea de sânge, informaţii şi date de contact ale autorităţilor publice şi organizaţiilor cu o bună reputaţie ce pot gestiona eficient resursele şi care pot, de asemenea, identifica persoanele care ar putea profita/abuza de situaţie, sunt disponibile pe platforma uni4Ukraine, la adresa http://uni4ukraine.unibuc.ro.

Paginile sunt actualizate permanent şi, până în prezent, toate informaţiile de pe platforma uni4Ukraine sunt disponibile atât în limba engleză, cât şi în limba română. Sunt în pregătire mai multe versiuni lingvistice, precum şi o secţiune despre cum ne putem proteja împotriva dezinformării.

Creată de o echipă de studenţi şi cadre didactice din cadrul programului Master Afaceri Publice Internaţionale în limba engleză (MIPA) al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, platforma este gestionată administrativ de Centrul pentru Studii de Dezvoltare şi Cooperare Internaţionala (IDC) al aceleiaşi facultăţi, sub coordonarea conf. univ. dr. Luciana Alexandra Ghica.

Dreamstime S 62956095 (1)
Peste 100 de laureați ai premiului Nobel cer Rusiei încetarea războiului: Descoperirile ştiinţifice trebuie folosite, ”exclusiv în scopuri paşnice şi pentru bunăstarea şi fericirea tuturor oamenilor respectând în acelaşi timp Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
edupedu.ro

103 laureați ai premiului Nobel din diverse domenii și locuri ale lumii au semnat o scrisoare pentru pace în Ucraina. Ei subliniază că armele nucleare au fost create cu ajutorul științei și tehnologiei, dar nu trebuie folosite niciodată.

“Până la urmă, descoperirile tehnologice și cercetările în domeniul științei au făcut din oameni cea mai mare forță de modelare din sistemul Pământului, în ultimul secol. Descoperirea fisiunii nucleare a creat bazele fabricării armelor nucleare de distrugere în masă. Volumul actual are potențialul să facă Pământul de nelocuit. De aceea, aceste arme nu trebuie niciodată să fie folosite!” – subliniază semnatarii scrisorii.

Descoperirile ştiinţifice trebuie folosite “exclusiv în scopuri paşnice şi pentru bunăstarea şi fericirea tuturor oamenilor respectând în acelaşi timp Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,” atrag atenția cei 103 semnatari.

”Îi cerem preşedintelui rus Vladimir Putin să respecte tratatele în temeiul dreptului internaţional, să-şi retragă forţele armate, să înceapă negocierile şi să restabilească pacea”, este concluzia declaraţiei.

De precizat, în urmă cu o zi, o altă scrisoare semnată de alți 163 de laureați ai premiului Nobel condamnau Rusia și cereau sprijin pentru Ucraina. Printre semnatari se numără și scriitorul turc Orhan Pamuk, scrie G4 Media.

Invazia rusă va păta reputația internațională a statului rus pentru deceniile care vor urma, mai spun semnatarii primei scrisori: ”Va pune bariere în calea economiei sale și îi va provoca dificultăți populației. Sancțiunile impuse vor restrânge ușurința de mișcare a talentaților și oamenilor harnici ruși din toată lumea. De ce să ridici acest gard între Rusia și lume acum? Sute de soldați ucraineni, soldați ruși și civili ucraineni, inclusiv copii, au murit deja. Este atât de trist, atât de inutil. Facem apel ca guvernul rus să oprească invazia Ucrainei și să-și retragă forțele armate din Ucraina. Respectăm calmul și puterea poporului ucrainean. Suntem alături de ei! (…) Fie ca pacea să vină în această zonă din frumoasa noastră lume”, se mai arată în scrisoarea laureaților Nobel.

 

Universitatea Din Oradea 1024x550
Universitatea din Oradea a încheiat un acord de parteneriat cu Crucea Roșie Bihor în contextul crizei umanitare declanșate de războiul declanșat în Ucraina
infooradea.ro

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. ing. Constantin Bungău, a semnat, în data de 28 februarie, un protocol de colaborare cu filiala Bihor a Societății Naționale de Cruce Roșie (SNCRR-BH), reprezentată de domnul Marius Florin Păcală.

Corpul voluntarilor SNCRR-BH va fi formată din studenții din cadrul Universității din Oradea. Voluntarii ar urma să se implice în activitatea taberelor organizate pe teritoriul României „cu scopul sprijinirii cetățenilor ucraineni afectați de conflictul armat”, o acțiune care se dovedește a fi umanitară.

Acțiunile de voluntariat aferente SNCRR-BH sunt conforme prevederilor Convențiilor de la Geneva din 1949 și a Legii 139/1995, cu completărilor ulterioare.

La rândul ei, Universitatea din Oradea și-a exprimat acordul ca studenții, înregistrați ca voluntari ai SNCRR-BH să participe la acțiunile organizate de către Crucea Roșie, în funcție de necesitate, urmând ca activitatea didactică să fie recuperată.

Consorțiul Universitar Academica Plus, din care face parte și Universitatea din Oradea a declarat că ”acest război nu trebuia să se întâmple”.

Rectorii semnatari ai acestui mesaj, printre care se numără și prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, își exprimă speranța că „toată această groaznică perturbare a normalității vieții poporului ucrainean se va termina curând”.

Dreamstime M 51706851 820x547
Apel ucrainean pentru comunitatea academică a lumii: opriți orice formă de colaborare cu reprezentanții regimului Putin și instituțiile universitare și de cercetare din Rusia
edupedu.ro

O influentă instituție a sistemului ucrainean de învățământ superior a emis un apel către comunitatea academică din întreaga lume, pe care o îndeamnă să ia măsuri împotriva Rusiei conduse de Vladimir Putin, a cărei “agresiune militară împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare fără precedent asupra drepturilor omului, un atac asupra vieții, asupra libertății de gândire și de opinie”. În apel, reprezentanții instituțiilor internaționale de învățământ superior și cercetare sunt îndemnate să întrerupă colaborarea cu reprezentanții regimului Putin și cu instituțiile de profil din Rusia.

În apelul său, Agenția Națională pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior din Ucraina (NAQA) arată că membrii săi sunt “martorii unor atacuri zilnice cu rachete și tancuri rusești asupra zonelor rezidențiale din capitala noastră Kiev, din Harkov, din Sumî, din Jîtomîr și din multe alte orașe și sate din Ucraina”, atacuri ce au vizat inclusiv un spital pentru copii, dar și școli, spitale, universități și alte unități de infrastructură socială. Agenția califică “războiul de ocupație” drept o “crimă împotriva umanității”.

NAQA apreciază că, de la începutul războiului, sistemul de învățământ superior din Rusia nu s-a ridicat la nivelul standardelor internaționale, ce definesc universitățile ca instituții ale culturii democratice.

În acest context, organizația a lansat un apel în care lansează un set de propuneri la adresa comunității de învățământ superior și de cercetare din lume:

  • Să întrerupă orice formă de colaborare cu orice reprezentanți ai regimului Putin
  • Să înceteze orice formă de cooperare cu instituțiile de învățământ superior și de cercetare din Rusia și cu orice asociații reprezentative
  • Să suspende participarea rusă la Spațiul European al Învățământului Superior
  • Să suspende participarea instituțiilor ruse la asociațiile europene ale învățământului superior, Asociația Universităților Europene și EURASHE
  • Să suspende participarea instituțiilor ruse la asociațiile europene dedicate asigurării calității în învățământul superior (ENQA, EQAR)
  • Să suspende calitatea Rusiei de membru în toate organizațiile, rețelele și asociațiile globale dedicate învățământului superior
  • “Să asigure izolarea deplină a Rusiei față de lumea democratică civilizată”
646x404 (39)
Profesor universitar din Cernăuţi: „Agresiunea rusă a lansat un proces ireversibil de distrugere accelerată a regimului lui Putin”
adevarul.ro

Sergiy Fedunyak, profesor la Facultatea de Istorie şi Relaţii internaţionale de la Universitatea din Cernăuţi, este de părere că sancţiunile Occidentului au cauzat deja pierderi enorme pentru economia Rusiei, fiind vorba de peste 100 miliarde de dolari.

Profesorul Sergiy Fedunyak de la Facultatea de Istorie şi Relaţii internaţionale de la Universitatea din Cernăuţi a analizat consecinţele pe care războiul le are asupra Rusiei şi asupra regimului Putin. Analiza a fost tradusă în limba română de Carolina Jitaru, fiind publicată ulterior de site-ul polinard.org. „Se pare că inamicul rus foloseşte în lupte crâncene ultimele sale rezerve, pentru a sparge rezistenţa ucrainenilor. Blitzkrieg-ul planificat de ruşi a eşuat: nici un fel de mulţimi încântate, care întâmpină „cu flori aşa-numiţii eliberatori”, doar indignare, furie şi dorinţa oamenilor de a opune rezistenţă.

Drept ultim argument, Vladimir Putin foloseşte şantajul nuclear, la care nu s-a recurs din 1962 – din perioada crizei rachetelor cubaneze sau „crizei caraibe”. Incapabil să captureze localităţile ucrainene, agresorul rus a recurs la atacuri de aviaţie şi lovituri cu rachete asupra populaţiei paşnice, încălcând toate normele şi principiile posibile ale dreptului internaţional. Fără îndoială, acestea sunt crime împotriva umanităţii”, a scris profesorul. El opinează că sancţiunile Occidentului vor cauza pierderi enorme pentru economia Rusiei, pierderi care în cele din urmă vor provoca o criză econimică, respectiv scăderea bruscă a nivelului de trai pentru cetăţenii ruşi. În consecinţă, va creşte nemulţumirea elitei din Rusia.

„Agresiunea rusă a lansat un proces ireversibil de distrugere accelerată a regimului lui Putin. Sancţiunile „infernale” ale Occidentului deja au cauzat pierderi enorme pentru economia Rusiei, fiind vorba de peste 100 miliarde dolari. Numai în decursul unei zile cursul rublei ruseşti a căzut cu mai bine de 40 la sută. Uniunea Europeană a UE a închis spaţiul aerian pentru aviaţia Rusiei, sub sancţiuni drastice au nimerit băncile principale din sistemul financiar rus, companiile din Occident, inclusiv „British Petroleum”, îşi încetează participarea la proiectele energetice comune cu Federaţia Rusă. Ruşii sunt excluşi din organizaţiile sportive internaţionale şi privaţi de dreptul de a desfăşura competiţii. Astfel, selecţionata de fotbal a Rusiei nu va participa la Campionatul Mondial din 2022, iar cluburile ruseşti – la Cupele Europene de Fotbal.

Toată comunitatea mondială exprimă condoleanţe profunde şi, totodată, respectul său faţă de poporul ucrainean, condamnând agresiunea Federaţiei Ruse împotriva ţării noastre. Drept rezultat, Rusia s-a transformat, de fapt, într-o „paria mondială” [paria este termenul folosit de europeni pentru popoarele respinse, fără drepturi, izolate de sociatatea mondială. – nota trăducătorului]. Drept consecinţă a acestei situaţii va deveni destabilizarea situaţiei interne din Rusia”, se mai arată în articolul publicat pe site-ul polinard.org.

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.