Profesorul universitar care o conduce crede că cercetarea românească are încă mult de demonstrat ca politicienii să-i aloce finanțarea dorită. „Nu strălucește prin nimic, ceea ce poate explica insatisfacția decidenților noștri”. Un cerc vicios, fiindcă fără bani nici nu poate străluci. Studiile arată că banii investiți în cercetare atrag alți bani. O cercetare a Departamentului de Afaceri, Inovare și Abilități din Marea Britanie arată că fiecare liră investită de stat în cercetare științifică atrage o investiție privată de până la o liră și 60.
Absolvent şi doctor în Sociologie al Universităţii clujene „Babeş Bolyai”, autor al volumului „Sociologia educației”, Adrian Hatos a spus în interviul pentru Școala 9 și că o nouă lege a educației ar trebui să interzică meditațiile cu elevii de la clasă și fondul clasei de orice fel.
De unde vine motivația de a crea o nouă comisie și care va fi scopul principal al acesteia? Ce va reglementa comisia în raport cu știința și cercetarea românească, ce nu ar fi putut fi gestionat de către Comisia pentru învățământ, așa cum întâlnim și în arhitectura comisiilor permanente de la Camera inferioară?
Înființarea acestei comisii a fost corelată cu separarea domeniului cercetării de cel al educației la nivel ministerial. Chiar dacă această mișcare organizatorică ar putea părea unora doar o soluție pentru multiplicarea numărului de portofolii și de poziții alocabile politic, ea a fost motivată de dorința de a da un impuls cercetării și inovării în România, domeniu care se află în certă suferință de multă vreme. Vom reglementa și reglementăm deja exact în domeniile enunțate de titulatura comisiei: cercetare, știință și inovare.
Ne pregătim de o nouă testare PISA, în țara unde aproximativ 900.000 de elevi au fost privați de accesul la educație online; cum ar trebui România să se pregătească pentru a ameliora aceste probleme ale sistemului educațional românesc?
Vrem să avem rezultate bune la PISA sau copii bine educați? Eu nu sunt adeptul mimării performanțelor. Singurele lucruri pe care trebuie să le facem este să eșantionăm cum trebuie (conform cerințelor OECD), să pregătim infrastructura pentru testarea online și să îi pregătim pe copii pentru acest tip de testare ca să nu avem surprize din acest punct de vedere.
Înainte de a fi senator, eu v-am cunoscut ca profesor universitar, la Universitatea din Oradea. Credeți că este de bun augur pentru mediul universitar românesc ca universitățile marilor orașe să dea tonul pe agenda învățământului superior?
Marile universități au în favoarea lor vechimea și mărimea, inclusiv mărimea în termeni de reputație, și de relaționare cu ceilalți actori cu interese din domeniu, ceea ce le dă un plus de autoritate în discuțiile din mediul universitar privind politicile din învățământul superior. Această influență a unor entități mari precum Politehnica sau UBB este echilibrată de Consiliul Național al Rectorilor, structură consultativă în care fiecare universitate are un singur vot, indiferent de mărimea sa. Astfel este evitată situația ca un număr mic de universități să aibă o reprezentare disproporționată în raport cu decizia politică.
Credeți că universitățile cu mai puțini studenți, care nu sunt prezente în rankingurile internaționale, ar trebui absorbite de către marile universități?
În ceea ce privește comasarea universităților, nu am nici o părere bună, nici una proastă. Am publicat chiar un articol de sinteză a literaturii de evaluare a experimentelor de acest gen.
Fuziunile pot avea mai multe rațiuni și important este ca la capătul acestora să beneficieze interesul public (scăderea costurilor de operare, dispariția unor entități cu reputație discutabilă, mediu academic mai bine articulat, o ofertă educațională mai atrăgătoare în anumite regiuni etc.). În realitate, multe din experimentele de fuziune de la nivel mondial nu se pot lăuda cu rezultatele preconizate.