EȘTI AICI:
Revista presei – 30 mai 2022

Revista presei – 30 mai 2022

Iohannis Delegatie Consortiului Universitaria 26 Mai 2022 1280x640
Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi a Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare - printre subiectele abordate de Președintele României cu o delegaţie a Consorţiului „Universitaria”
edumanager.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, pe 26 mai, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Consorţiului „Universitaria”, printre subiectele abordate numărându-se implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi a Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, lansat în dezbatere publică de către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

„Au fost abordate şi alte teme de interes, care au inclus modalităţile de stimulare a procesului de internaţionalizare a învăţământului superior, prin prisma sprijinului acordat universităţilor care sunt angrenate în proiecte europene şi cu caracter internaţional. De asemenea, au fost explorate o serie de variante de consolidare a cooperării între universităţi româneşti şi alte instituţii de cercetare-dezvoltare-inovare din ţară şi din afara graniţelor”, informează Administraţia Prezidenţială.

Un alt subiect abordat de către reprezentanţii Consorţiului a vizat diversificarea misiunilor universităţilor româneşti, „pentru a răspunde nevoilor diferite ale societăţii”, precum şi pentru stimularea excelenţei.

„În contextul asumării de către Guvernul României a elaborării unui nou cadru legal privind implementarea viziunii proiectului ‘România Educată’, a fost subliniat rolul mediului academic în reforma educaţiei, precum şi în creşterea calităţii formării iniţiale şi continue a cadrelor didactice”, menţionează sursa citată.

Delegaţia a fost formată din: prof. univ. dr. Marian Preda – rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Daniel David – rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Marilen Pirtea – rectorul Universităţii de Vest din Timişoara şi prof. univ. dr. Nicolae Istudor – rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Întâlnirea a avut loc în contextul organizării reuniunii anuale a Consorţiului „Universitaria”, găzduite, în acest an, de către Universitatea din Bucureşti. Totodată, evenimentul răspunde direcţiilor de acţiune deschise cu ocazia lansării, la începutul anului 2022, de către Comisia Europeană, a Strategiei Europene pentru Universităţi, menţionează sursa citată.

Fotointprof2
Prof. univ. dr. Silviu Cerna, Professor emeritus UVT - „Creşterea preţului energiei electrice pe piaţa locală concurenţială este o consecinţă a acaparării statului de către grupurile de interese”
ziarultimisoara.ro

„Ca urmare a acţiunii acestor „elite de pradă” care, de regulă, blochează politic reformele economice rapide, societatea românească a devenit o „societate de «vânători de rente»” (Rent-Seeking Society), în care grupurile de interese restrânse folosesc teza creşterii rolului statului în economie pentru a-şi justifica poziţiile. (...) Situaţia este paradoxală. Într-o ţară în care aproape toată lumea s-a învăţat să creadă în salvarea cu ajutorul statului, în care conducătorii pretind că ştiu cum să folosească puterea pe care o deţin pentru a rezolva orice problemă economică şi socială, unde incantaţia politică nu conteneşte să invoce rolul statului în istoria naţiunii, unde politicienii şi birocraţii îşi justifică privilegiile prin faptul că servesc „interesul general”, nu se discută aproape deloc despre rolul şi funcţiile statului într-o economie de piaţă şi într-o societate de oameni liberi. Aceasta, desigur, dacă facem abstracţie de acuzaţiile zilnice din presă de corupţie, ineficienţă, conflicte de interes ş.a.m.d.”.

Silviu Cerna este profesor emerit de Economie monetară la Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări, în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc.
Cartea sa „Teoria zonelor monetare optime”, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006, a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (acordat în 2008 pentru 2006), iar cartea „Politica monetară”, Editura Academiei, Bucureşti, 2014, a fost distinsă cu premiul „Eugeniu Carada” al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României (2015).

Este decorat cu Ordinul naţional „Steaua României” în grad de „Comandor” (1999), Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de „Comandor” (2006) și Ordinul naţional „Steaua României” în grad de „Mare Ofiţer” (2010).

- Domnule profesor, societatea contemporană traversează o perioadă delicată. Pe de-o parte, a fost pandemia de coronavirus, care a schimbat din temelii modul de viaţă al oamenilor vreme de doi ani. Pe de altă parte, ne confruntăm acum cu un război la graniţele României, dus de Rusia împotriva Ucrainei. Dacă e să le luăm pe rând, v-aş propune să ne spuneţi, din punct de vedere economic, cum a fost afectată concret lumea şi, ca urmare, omul de rând în general de efectele economice ale crizei pandemice.

R: Invadarea Ucrainei de către Rusia a declanşat un nou război în Europa, care durează deja de mai bine de două luni şi căruia încă nu i se vede sfârşitul. Cu cât conflagraţia se prelungeşte, cu atât ameninţările la adresa ordinii mondiale devin mai mari. Reacţia lumii occidentale a constat, printre altele, în aplicarea unor sancţiuni economice importante. Deşi este încă prea devreme pentru a şti cum se vor termina aceste evenimente dramatice, unele consecinţe economice ale războiului sunt deja vizibile.
În momentul invadării Ucrainei de către armata rusă, economia mondială se confrunta deja cu un şoc stagflaţionist major, deşi acesta era mai puţin violent decât cel din 1973-1974. Şocul a fost totuşi destul de puternic şi s-a manifestat într-o pluralitate de forme pe partea ofertei: de energie fosilă (petrol, gaz şi cărbune), de produse alimentare (porumb), de îngrăşăminte chimice (pe bază de potasiu şi de azot) şi de materii prime industriale (nichel, titan). Aceste bunuri aveau o pondere ridicată în exporturile Rusiei şi ale Ucrainei, iar izbucnirea războiului între cele două ţări a determinat creşterea preţurilor mondiale ale mărfurilor respective.

Înainte de invadarea Ucrainei, unii economişti au avertizat asupra riscului apariţiei stagflaţiei, din cauza creşterii preţurilor şi a blocajelor în lanţurile de producţie mondiale, provocate de pandemia Covid-19, de schimbările climatice şi de restructurările majore produse în economia mondială. Aceşti factori erau consideraţi însă de natură temporară, susceptibili să dispară pe măsura revenirii la lanţurile de producţie normale. Războiul fratricid din Ucraina a schimbat totul, deoarece a făcut ca şocul de pe partea ofertei să devină şi mai puternic, să se transmită printr-un număr şi mai mare de canale şi să tindă să se permanentizeze.
Astfel, scăderea ofertei de materii prime de bază şi de produse energetice determină reducerea activităţii în ramurile prelucrătoare, cum ar fi, de exemplu, industria automobilelor sau aceea a componentelor electronice. Pe de altă parte, creşterea preţurilor reduce puterea de cumpărare a consumatorilor. Această coexistenţă a reducerii activităţii economice cu accelerarea inflaţiei este numită în literatura economică „stagflaţie”. Termenul – un barbarism – desemnează o situaţie economică paradoxală, caracterizată prin dispariţia locurilor de muncă, creşterea preţurilor, scăderea profiturilor întreprinderilor, reducerea investiţiilor şi, în final, amplificarea deficitelor bugetare.

Natura şi amploarea consecinţelor stagflaţiei depind de durata fenomenelor menţionate. Este de presupus că în ţările terţe – nu şi în Ucraina, a cărei infrastructură a fost în mare parte distrusă, şi nici în Rusia, care este un caz special, care ar necesita o dicuţie separată –, revenirea economiei la situaţia de dinainte de invazie va fi doar întârziată. Băncile centrale din ţările respective se vor confrunta în continuare cu amplificarea inflaţiei, însă problema lor rămâne aceeaşi ca înainte de începerea războiului: reducerea inflaţiei fără a împiedica relansarea economiei.

- În cât timp credeţi că se pot amortiza efectele economice generate de pandemia de coronavirus şi de războiul din Ucraina?

R: Este imposibil de făcut previziuni sigure. Ceea ce se poate spune este că dacă războiul se prelungeşte, iar aplicarea de sancţiuni împotriva Rusiei continuă, economiile ţărilor nebeligerante vor regăsi tot mai greu calea creşterii echilibrate, din cauza ajustărilor costisitoare şi consumatoare de timp ale aparatului lor de producţie.

Examn Stilou Scris Doctorat Pixabay
Cele nouă mari universități din Consorțiul Universitaria cer să fie implicate “imediat” în elaborarea Legii educației
edupedu.ro

Cele nouă mari universități care compun Consorțiul Universitaria cer oficial să fie implicate “imediat” în elaborarea Legii educației anunțate de ministrul Sorin Cîmpeanu. “Necesitatea implicării Consorțiului Universitaria în definirea noului cadru legislativ a fost discutată cu Președintele României, domnul Klaus Iohannis”, pe 26 mai 2022, anunță Consorțiul într-un comunicat remis Edupedu.ro astăzi, după ce rectorii celor nouă universități membre s-au întâlnit la Universitatea din București.

Consorțiul Universitaria s-a reunit pe 26-28 mai 2022 la București, universitățile care îl compun fiind: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice (ASE) din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța. Întâlnirea a marcat preluarea, de către Universitatea din București, a președinției rotative a Consorțiului Universitaria. Anterior, președinția Consorțiului a aparținut ASE.

Rectorii celor nouă universități anunță că în discuțiile de la București au decis să ceară “implicarea imediată a experților și a reprezentanților Consorțiului Universitaria în procesul de elaborare a Legii Educației”, “finanțarea universităților în funcție de performanța reală și de indicatorii de impact”, “creșterea finanțării cercetării și asigurarea continuității în finanțare”, “exceptarea instituțiilor de învățământ superior de la blocarea organizării concursurilor de ocupare a posturilor vacante”.

Paradoxal, universitățile îi cer Ministerului Educației să recunoască o diplomă emisă ca urmare a masteratului didactic inițiat exact de Minister. Concret, rectorii solicită “recunoașterea, la nivelul actelor de studii emise de Ministerul Educației, a diplomei de master didactic – dublă specializare și includerea acesteia în Nomenclatorul pentru concursurile susținute în învățământul preuniversitar începând cu anul în curs, odată cu finalizarea, în acest an, de prima generație de studenți a studiilor de master”.

Honoris 1
UP Timişoara a decernat titlul de Doctor Honoris Causa profesorilor Levente Kovács și László T. Kóczy din Ungaria
ziuadevest.ro

Comunitatea academică a Universității Politehnica Timișoara s-a îmbogățit joi, 26 mai, cu doi specialiști reputați pe plan internațional, prin conferirea celei mai înalte distincții pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior.

Astfel, începând cu ora 15:00, Senatul Universităţii Politehnica Timişoara s-a reunit în şedinţă festivă în vederea decernării titlului academic de Doctor Honoris Causa profesorilor Levente Kovács, de la Óbuda University din Ungaria, și László T. Kóczy de la Széchenyi István University şi Budapest University of Technology and Economics din Ungaria, eveniment desfășurat în Sala Senatului UPT. A fost primul astfel de eveniment organizat cu prezență fizică în mandatul actualei conduceri a Universității Politehnica Timișoara, celelalte având loc doar online, din cauza condițiilor epidemiologice.

Profesorul László T. Kóczy a obţinut diplomele de inginer în inginerie electrică (1975) şi în automatică (1976), doctoratul (1977) şi abilitarea (1988) la Universitatea Tehnică din Budapesta, Ungaria. Din 1998 este doctor al Academiei Ungare de Ştiinţe.

Este profesor la Departamentul de Tehnologia Informaţiei din cadrul Széchenyi István University, Győr, Ungaria. Este profesor şi la Departamentul de Telecomunicaţii şi Informatică Media din cadrul Budapest University of Technology and Economics, Budapesta, Ungaria. În perioada 2002-2011 a fost Decan al Facultăţii de Inginerie din cadrul Széchenyi István University, Győr, Ungaria. Este, începând cu anul 2012, Preşedintele Consiliului Studiilor de Doctorat şi al Consiliului Cercetării Universitare.

De-a lungul anilor a ocupat diverse poziţii manageriale în organisme naţionale şi internaţionale în educaţie şi cercetare.

A desfăşurat o activitate publicistică deosebit de consistentă. A editat diverse numere speciale în reviste de mare vizibilitate tratând subiecte actuale. Este editor la 19 cărţi publicate în edituri de prestigiu. A publicat 139 de lucrări în reviste şi 41 de capitole în cărţi. În Clarivate Analytics Web of Science sunt înregistrate 74 de lucrări în reviste, 2 materiale biografice, 5 materiale editoriale, 188 de lucrări în volume de conferinţe şi un material de sinteză. Peste 450 este numărul de lucrări prezentate la conferinţe ştiinţifice importante. Multe dintre lucrările prezentate şi publicate în volumele conferinţelor au fost invitate, ca efect firesc al aprecierii nivelului rezultatelor obţinute.

Rezultatele de cercetare ale Prof. Kóczy sunt apreciate prin multe citări. La nivelul lui februarie 2022 au fost reliefate valorile următoare ale indicatorilor scientometrici: peste 802 lucrări publicate recenzate, peste 7600 citări în Google Scholar, indice Hirsch de 40 în Google Scholar, indice Hirsch de 26 în Scopus.

Ca reflectare a nivelului rezultatelor obţinute, a ocupat şi ocupă poziţii manageriale în societăţi ştiinţifice şi profesionale de nivel înalt.

Profesorul László T. Kóczy a susţinut şi susţine o intensă activitate de colaborare cu Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) prin poziţia sa de profesor la cele două universităţi de prestigiu din Ungaria. A susţinut şi susţine colaborarea prin programe internaţionale sub forma schimburilor de studenţi şi cadre didactice şi a sprijinit organizarea unor conferinţe ştiinţifice.

Media 144970202789263400
Peste 500 de invenţii din ţară şi din străinătate, prezentate la Euroinvent 2022
stiripesurse.ro

Conf.univ.dr. Andrei Victor Sandu, organizator al Euroinvent, a declarat că, la ediţia din acest an, sunt înregistrate în concurs 680 de proiecte, peste 500 dintre ele fiind prezentate fizic la Iaşi, iar restul fiind prezentate şi jurizate online.
"Sunt inventatori de toate vârstele, de la copii de şcoală primară până la academicieni şi pensionari, care şi-au expus creaţiile din ultimii ani, acele idei care ne pot face viaţa mai uşoară, mai frumoasă şi mai sigură", a declarat conf. univ.dr Andrei Victor Sandu.

În cadrul evenimentului, un juriu internaţional a acordat Marele Premiu Ştiinţific şi trofeul Euroinvent 2022 Universităţii Politehnice din Timişoara şi echipei conduse de Corneliu Birtok-Băneasa, pentru complexitatea şi numărul mare al invenţiilor şi cercetărilor cu care a participat la eveniment.

De asemenea, profesorului Ion Sandu de la Forumul Inventatorilor Români i-a revenit Premiul Special pentru Celebrarea a 70 de ani, pentru impactul major pe care îl are asupra inventicii din România şi pentru numărul mare de invenţii.

"Sunt emoţionat şi fericit că am ajuns la cea de-a XIV-a ediţie. La anul, vom sărbători 15 ani şi 25 de ani de la înfiinţarea Forumului Inventatorilor Români. Şi Forumul, şi Euroinvent au fost năzuinţe şi dorinţe foarte importante pentru mine şi copiii mei, pe care i-am crescut într-o disciplină aparte. Acum sunt foarte fericit pentru că mi-au luat urma. Am ieşit la pensie cu 188 de cărţi de autor, 1506 lucrări publicate, în majoritatea lor în străinătate, 200 de invenţii, 700 de inventatori. Invenţiile mi-au adus 658 de medalii şi 320 de ordine. Am dezvoltat 24 de doctori români şi 10 străini. Am fost foarte mândru să am doctori străini cu "Summa cum laudae", excelenţi în evaluarea lor patrimonială. Tinerii ar trebui să urmeze aceste căi bătătorite de noi şi să aducă lauri României", a spus, cu prilejul acceptării premiului, prof.univ.dr Ion Sandu.

Premiul pentru cel mai tânăr inventator "Andi Dwi PUTRA" a fost acordat unei echipe din Malaezia, care a fost prezentă la Iaşi cu un număr mare de studenţi şi cu multe lucrări. Un premiu acordat de Universitatea "Alexandru I. Cuza" (UAIC) din Iaşi a fost acordat echipei de cercetători de la ICECHIM Bucureşti, în timp ce Cyber Life Award i-a revenit echipei WIIPA Taiwan.

Premiul pentru Medicină i-a fost acordat echipei de la Universitatea din Craiova, coordonată de prof. Daniela Tarniţă, pentru o proteză a cotului. Premiul pentru colaborare - Sinergy Award a fost câştigat de echipa coordonată de Petronela Garoi de la Institutul National pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei. De asemenea, Alina Vlădescu de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Optoelectronică-INOE 2000 a primit Premiul Pro Scientia et Innovatio, iar echipa de la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu, din judeţul Iaşi, a primit Premiul pentru Agricultura Viitorului (Agro Future Prize).

EUROINVENT a fost organizat sub egida Festivalul Internaţional al Educaţiei 2022 şi sub înaltul patronaj al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, fiind singurul eveniment din România care se desfăşoară cu sprijinul IFIA - International Federation of Inventors' Associations şi WIIPA - World Inventions Intellectual Property Associations.

EUROINVENT este organizat de Asociaţia Forumul Inventatorilor Români, Asociaţia pentru Ecologie şi Dezvoltare Durabilă, prin Centrul EUROPE DIRECT Iaşi, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" şi Universitatea "Al. I. Cuza", împreună cu celelalte universităţi ieşene şi parteneri din străinătate.

Arhiva MI CNSAS 640x400
Mai mulți istorici protestează față de „cenzura” prin care se limitează accesul liber și neîngrădit la Arhivele Naționale: „Crimele trecutului nu pot fi acoperite prin acte administrative”
g4media.ro

Mai mulți istorici semnează o scrisoare deschisă prin care protestează împotriva deciziei administrative adoptate de Arhivele Naționale ale României, prin care se limitează accesul liber și neîngrădit, la documentele ce fac parte din Fondul Arhivistic Național.

„Subsemnații, istorici, cercetători, arhiviști și cetățeni preocupați de soarta arhivelor, protestăm împotriva deciziei administrative adoptate de Arhivele Naționale ale României, prin care se limitează accesul liber și neîngrădit, la documentele ce fac parte din Fondul Arhivistic Național. Cerem revocarea acestei decizii și declasificarea documentelor gestionate de Arhivele Naționale ale României, precum și a documentelor cu valoare istorică, deținute de instituțiile statului, pentru care s-a împlinit termenul de 30 de ani de la crearea lor”, se arată în scrisoarea deschisă publicată pe platforma contributors.ro.

„Consecințele acestei decizii sunt limitarea accesului istoricilor și cetățenilor la informațiile istorice și la cele de interes public. Precizăm că toate aceste documente nu prezintă vreun risc pentru securitatea României, ele fiind create înainte de 1989, iar unele în perioada celui de-al Doilea Război Mondial sau chiar și mai înainte. Multe dintre aceste documente conțin date și informații despre crimele și ilegalitățile comise de regimurile dictatoriale, care s-au succedat în România, în decursul secolului XX”, subliniază semnatarii.

„Așteptăm, din partea conducerii ANR, să găsească soluții, pentru declasificarea documentelor gestionate sau, cel puțin, să nu-și însușească punctele de vedere ale unor organisme, care nu au nimic în comun cu cercetarea istorică și arhivistica. Până la urmă, de la DGPI, succesoarea fostei Securități a Municipiului București, nu puteam avea niciun fel de pretenții, dar Arhivele Naționale nu se află în subordinea DGPI, iar din partea funcționarilor publici aflați la conducerea lor ne așteptam să apere legea, care guvernează domeniul arhivelor din România, și nu să accepte reînființarea Fondului Documente Secrete, din perioada regimului comunist.

Demersul vine după ce mai mulți cercetători români au acuzat Ministerul Afacerilor Interne și serviciul secret DIPI (cunoscut drept Doi și-un sfert) că interzic accesul istoricilor la toate documentele de arhivă marcate drept Secrete, indiferent de data lor. Un alt istoric susține că DIICOT anchetează doi cercetători și doi arhivari pentru că ar fi publicat documente secrete din perioada comunistă, dar și a imperiului austro-ungar.

ONU Reprezentant Special (1)
Reprezentantul special ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor, Najat Maalla M’jid: Agresorii nu au idee cât de devastatoare este atitudinea lor umilitoare pentru psihicul unui copil

Agresiunea profesor-elev și elev-elev la școală este poate cea mai întâlnită formă de bullying din sistemul educațional românesc, așa cum am văzut în cazul de la Târgu Mureș. Edupedu.ro a stat de vorbă cu Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor, dr. Najat Maalla M’jid, la prima sa vizită în România. Ea ne-a spus că un profesor-agresor umilește atunci când vrea să pedepsească un copil și că aceștia „nu au idee cât de devastatoare este atitudinea lor umilitoare pentru psihicul unui copil”.

De aceea, „este foarte important pentru o societate să se asigure că profesorul care supune un copil la rele tratamente este pedepsit corespunzător, nu doar transferat de la o școala la alta”. De asemenea, pentru a limita șansele ca astfel de tratamente să se repete, trebuie luate măsuri în educarea și pregătirea profesorilor atunci când intră în sistem și pe parcursul carierei lor, a explicat Najat Maalla M’jid.

„La nivel internațional, unul din trei copii este agresat din diverse motive cum ar fi comunitatea din care fac parte, modul în care arată, situația socio-economică a familiei”, a explicat Najat Maalla M’jid.

Mai jos, precizările reprezentantul Special al Secretarului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor privind violența din școli:

„În primul rând, atunci când vorbim despre bullying, este foarte important să definim ce este bullying-ul. Aici există agresiunea profesor-copil, dar și de la un elev la altul și este un fenomen în creștere care a trecut de poarta școlii în online, mă refer aici la fenomenul de cyberbullying.

Ca2022 Castigatorii S 1000x500 300x150
Junior Achievement (JA) România a premiat afacerile pilot și start-up-urile create și prezentate de tineri în cadrul finalei naționale a competiției europene de antreprenoriat JA Company of the Year 2022
eduhmanager.ro

Junior Achievement (JA) România a premiat în cadrul unei festivități derulate în mediul virtual, afacerile pilot și start-up-urile create și prezentate de tineri în cadrul finalei naționale a competiției europene de antreprenoriat JA Company of the Year 2022. Evenimentul a reunit peste 280 de participanți, elevi, studenți, profesori și reprezentanți ai companiilor care investesc în programele educaționale ale organizației.

Anual, peste 2.500.000 RON ajung din partea companiilor partenere JA în școli și la echipele de elevi și studenți, reprezentând alături de susținerea programelor JA în școli și universități, modul prin care comunitatea de afaceri din România investește în viitor, aducând astfel școala mai aproape de viața reală și de mediul de afaceri.

Alături de recunoașterea companiilor care susțin programele JA, au fost premiate cele mai active instituții de învățământ, profesori, elevi și studenți, la categoriile educație antreprenorială, educație economică și financiară, educație pentru orientare profesională și STEM.

Programul learning by doing de antreprenoriat se închide anual prin finala națională a competiției europene JA Company of the Year 2022, ce a reunit 28 de echipe formate din tineri antreprenori (elevi și studenți), care și-au prezentat afacerile pilot și start-up-urile în fața juriului, format din profesioniști ai partenerilor competiției, având idei inovatoare din diverse domenii, precum: tehnologie, e-commerce, afaceri sociale, industrii creative, educație sau agricultură.

Echipele participante la finală au fost selectate din peste 250 de mini-companii înscrise în Incubatorul educațional JA BizzFactory™, în cadrul căruia și-au pilotat timp de 3 luni, ideile de afaceri, au beneficiat de mentorat și consultanță din partea consultanților voluntarilor din mediul de afaceri și au participat la peste 50 de webinare live de pregătire, pe diferite teme conexe cu antreprenoriatul. Câștigătorii din etapa națională vor reprezenta România la evenimentele europene Gen-E (secțiunile Elevi și Studenți) și SIR 2022 (antreprenoriat social, secțiunea Elevi).

Dana Papadima Autor 300x300
Empatia se învață la școală - editorial semnat de Dana Papadima
spotmedia.ro

Din septembrie 1981, de când a intrat în învățământ, Dana Papadima s-a dedicat, fie ca profesor, fie ca cercetător, fie ca editor de manuale școlare, fie ca manager, educației. A lucrat în cercetare la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, a fost timp de doi ani bursieră la Viena, a fost profesoară la țară și învățătoare la București. Dana Papadima este cea care a fondat editura Humanitas Educațional unde, între 1997 și 2007, a conceput primele manuale alternative din România. Din 2010 este Director Educațional la Avenor College și profesoară de limba română la Liceul Internațional Avenor. Dirigintă a mai multor generații, colegă, lider și mentor, Dana Papadima este un personaj cheie în dezvoltarea școlii, fiind unul dintre creatorii de viitor și de etos din Avenor.

_______________________________________________________________

Nu ne naștem empatici. Priviți orice filmuleț cu mai mulți bebeluși puși unul lângă altul într-un pătuț. Fiecare pentru sine, fiecare pentru supraviețuirea proprie. Treptat, rolul părinților este crucial. Să-l facă pe „ăla micu” să înțeleagă puterea relației cu semenii, cu lumea. Unii reușesc mai bine, alții, mai puțin.

Empatia se învață, se cultivă, se exemplifică zi de zi prin faptele noastre. La noi la școală, alături de disciplinele umaniste și pozitive, empatia ar putea să stea la loc de cinste în tabla de materii. Alături de empatie și în deplină consonanță, ne preocupă reponsabilitatea pe care o inoculăm copiilor. De la cei mai mici, prin grija cu care se ocupă de lucrurile proprii și ale celorlalți, la cei mai mari, prin proiectele pe care le desfășoară și susțin laolaltă cu școala.

Nimic nu mă enervează mai tare decât imaginile din filme, preponderent americane, cu diverse cucoane care își scot de la gât colierele de diamante și le pun pe o tavă destinată colectei pentru o cauză nobilă. Este un gest în aceeași măsură formal și arogant, care transmite orice în afară de empatie și înțelegere a responsabilității pe care unii, mai norocoși, ar putea sau ar trebui s-o aibă în raport cu alții, mai nefericiți cu viața lor.

Am căutat întotdeauna la Avenor să evităm formalismul și goliciunea de sens ale acestui gen de acțiuni și proiecte cu bătaie socială. Nu a fost niciun proiect de angajare socială, caritabil, pe care elevii noștri, indiferent de vârstă, să nu-l cunoască în detaliu în așa fel încât identificarea cu cauza proiectului să fie deplină.

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.