EȘTI AICI:
Revista presei – 30 decembrie 2021

Revista presei – 30 decembrie 2021

0552998sorinmaximadrvest
ADR Vest va gestiona domeniile PNRR: C12 – Sănătate; C13 – Reforme sociale; C 15 – Educație.
tion.ro

Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management și care va debuta anul viitor, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde euro. Va urmări șapte priorități: o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice; o regiune cu orașe Smart; o regiune cu orașe prietenoase cu mediul; o regiune cu mobilitate urbană sustenabilă; o regiune accesibilă; o regiune educată și atractivă; o regiune pentru cetățeni.

În ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, Agenției pentru Dezvoltare Regională i se încredințează gestionarea investiției pentru categoriile de investiții din cadrul componentelor: C12 – Sănătate; C13 – Reforme sociale; C 15 – Educație.

„Cred că a fost un an foarte bun, atât pentru regiunea noastră, cât și pentru celelalte regiuni. Cred că regiunea noastră va trebui să mai crească tempo-ul, pentru că resursele vor crește ca valoare alocată și va trebui să ne îngrijim cu toții, atât noi, la nivelul agenției, dar și beneficiarii să își crească capacitatea de a genera și de a implementa proiecte în bune condiții”, a conchis Sorin Maxim.

 
 
Ministeruleducatiei HghO
Editorial de Antonia Pup - Despre ARACIP, dincolo de ,,depolitizare” și ,,experți”
scoala9.ro

În a treia zi de Crăciun, Ministerul Educației a organizat o dezbatere publică cu tema modificării regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP). Antonia Pup, coordonatoare advocacy a Societății Academice din Români, prezentă la dezbaterea de luni, a făcut o analiză a bubelor istorice ale acestei instituții care acreditează școlile românești, de stat și private.

„Vrem o reformă, cu orice preț, a ARACIP!” a devenit un deziderat pentru reprezentanții Ministerului Educației, care au lansat, în cursul lunii decembrie, propunerea privind modificarea ARACIP, sub forma unei hotărâri de Guvern. Alături de Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România, asociațiile elevilor din România, Federația Coaliția pentru Educație și Asociația Ține de Noi, Societatea Academică din România a solicitat organizarea unei dezbateri publice privind acest act normativ. Răspunsul Ministerului Educației a fost unul prompt, iar dezbaterea a fost organizată pe 27 decembrie, începând cu ora 8:00, în conformitate cu legislația în vigoare privind transparența decizională.

În cadrul dezbaterii care, la fel ca multe alte conferințe privind politicile educaționale (unele organizate chiar sub egida Proiectului prezidențial România Educată), a semănat mai mult cu o terapie de grup decât cu o discuție onestă și fermă cu privire la aprobarea unui act normativ, două au fost laitmotivele susținute pe mai multe voci, în forme diferite: depolitizare și experți. Rulați până la epuizare chiar de către factorii politici, acești termeni și-au demonstrat limitele atunci când o discuție privind organizarea unei instituții publice a devenit arena perfectă pentru recitarea tuturor problemelor cu care educația s-a confruntat vreodată. De la analfabetism funcțional până la lipsa de deschidere a ministerului, nici o problemă nu a rămas nelistată.

Dreamstime M 57739599 1024x779
Avem nevoie de un buget mai mare alocat educației? – cercetătorul Dacian Dolean
edupedu.ro

Educația va avea în 2022 cel mai mic buget raportat la PIB din ultimii ani. Cu toate acestea, există voci care se întreabă de ce am avea nevoie de un budget mai mare, când nu există dovezi că banii vor rezolva problemele existente. Când sumele alocate sunt de fapt mai mari față de anii trecuți (chiar dacă procentul din PIB este mai redus). Când majorarea salariilor profesorilor nu garantează îmbunătățirea calității activităților de la clasă. Când creșterea bugetului nu va duce decât la sifonarea banului public pe programe educaționale a căror eficiență este pusă sub semnul întrebării. Când există țări ca și Franța în care mai mulți bani nu se traduc automat într-o mai bună calitate a educației.

De ce am avea nevoie de un procent mai mare din PIB alocat educației?

În primul rând, un buget mai mare ar transmite un mesaj de încredere cetățenilor, că educația este într-adevăr o prioritate, iar că proiectul Romania Educată trebuie luat în serios. Ar avea o valoare simbolică foarte importantă într-o perioadă în care încrederea cetățenilor în instituțiile statului și în clasa politică este la un minim istoric. Cum ar putea cineva să aibă încredere în politicieni (inclusiv în președintele țării) când discrepanța dintre declarațiile politice și deciziile luate e atât de mare?

În al doilea rând, alocarea unui buget adecvat educației ar putea să rezolve numeroase probleme cu care se confruntă învățământul din România, dacă este însoțită de implementarea de programe de către profesioniști, cu eficiență și transparență. Atenție, am scris ar putea. Adică nu avem garanția că problemele se vor rezolva de îndată ce alocăm fondurile necesare.

De exemplu, creșterea salariilor profesorilor nu oferă garanția că va crește imediat calitatea învățământului, însă va face meseria de profesor mai atractivă și îi va motiva pe profesorii talentați să se gândească de două ori înainte de a decide să depună armele prematur și să își schimbă cariera. Va încuraja tineri talentați și ambițioși să urmeze o carieră didactică. Va oferi cadrelor didactice demnitatea bine meritată, și elevilor niște exemple de urmat, pentru că un cadru didactic umil nu va influența pozitiv și nu îi va inspira niciodată pe viitorii leaderi de care România are atât de multă nevoie. Va oferi directorilor de școală argumente mai solide pentru a-și motiva unele cadre didactice care acum au o atitudine de genul ”La ce te aștepți, pentru banii pe care îi primesc?” (adică, ”You get what you pay for”).

Bilant I Living Labs 2021 2 696x390
Bilanț „I Living Labs” la Universitatea Politehnica Timișoara, la final de an
banatulazi.ro

Proiectul european E³UDRES² a fost lansat în Universitatea Politehnica Timișoara încă din primăvara anului 2021, iar de atunci au fost organizate nenumărate ateliere, workshop-uri și sesiuni de lucru, în special online.

Pe componenta academică, proiectul își propunea dezvoltarea de laboratoare interactive pe domenii interdisciplinare, cu o componentă de antreprenoriat, desfășurate în colaborare cu parteneri socio-economici, de tip proiect transversal cu durata posibilă de până la 1 semestru. Aceste tipuri de laboratoare sunt cunoscute sub denumirea de „I Living Labs”.

Studenții, antreprenorii educaționali și părțile interesate externe au acceptat provocarea I Living Lab timp de 6 săptămâni. Cu toții au ajuns împreună la finalul acestei călătorii așa că la final de decembrie au fost prezentate rezultatele primelor I Living Labs din proiectul E³UDRES².

O retrospectivă a activităților desfășurate în program în 2021 a relevat care au fost provocările, experiențele și impresiile studenților și antreprenorilor educaționali. Au fost oferite sfaturi legate de abilitățile viitorului (Future Skills) pe care le-au folosit studenții și cum i-au ajutat acestea să evolueze, ca echipă sau individual. Toate soluțiile identificate de studenți la provocările propuse au fost prezentate sub formă de clipuri scurte. După care, într-un mediu virtual interactiv, participanții la întâlnire au putut „naviga” printre diversele „I Living Labs” pentru a pune întrebări și a afla informații suplimentare. La final, au fost votate cele mai bune soluții, pe trei aspecte: impact și sustenabilitate, claritatea prezentărilor interactive și energia și munca de echipă.

Rotariu
A murit sociologul Traian Rotariu, „creator de instituţii şi de direcţii de cercetare ştiinţifică în slujba adevărului şi patriei”
romaniatv.net

Profesorul universitar Septimiu Chelcea a anunțat, într-o postare pe Facebook, trecerea la cele veșnice a profesorului universitar emerit Traian Rotariu.

„Sfârșitul unei vieți exemplare: sociologul, demograful și statisticianul Traian Rotariu (12.02.1943 – 29.12.2021). Comunitatea sociologilor din România aduce un omagiu postum celui care a fost un reper intelectual și moral, Traian Roatriu, creator de instituții și de direcții de cercetare științifică în slujba adevărului și patriei.“, a scris profesorul universitar Septimiu Chelcea pe Facebook.

„Colectivul Facultății de Sociologie și Asistență Socială își ia rămas bun cu profund regret și adâncă recunoștință de la domnul profesor universitar emerit Traian Rotariu, personalitate marcantă a sociologiei din România și unul dintre fondatorii Catedrei de Sociologie clujene de după 1989. Suntem alături de familia îndurerată și greu încercată în ultimii ani de boală și suferință, pe care domnul profesor le-a înfruntat cu tăria și discreția care l-au caracterizat de-a lungul vieții.

În urma sa rămâne o operă academică impresionantă dedicată cercetării științifice a socialului și o tradiție a valorizării studiului empiric riguros, a reflecției teoretice și metodologice. Manualele sale de metodologia cercetării, statistică și demografie au pregătit generații de sociologi, iar doctoranzii îndrumați și-au continuat cariera la diverse centre universitare sau institute de cercetare. Maniera sa colegială, impregnată de profesionalism, modestie intelectuală și căldură umană, a avut un rol formativ pentru colectivul Catedrei de Sociologie pe care l-a condus aproape două decenii.

Alături de munca de regenerare instituțională mai întâi ca șef al Catedrei de Sociologie și apoi ca decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială (2001-2007), domnul profesor Rotariu a avut o contribuție semnificativă la redactarea revistei facultății, Studia Sociologia, cât și la crearea în 2002 a Centrului de Studiere a Populației din cadrul universității noastre, rămânând directorul onorific al acestuia până în această zi.

Teacher And Their Students
Anul 2022 aduce schimbarea în școli? Despre mentalitatea deschisă
spotmedia.ro

Mentalitatea deschisă este mentalitatea anului 2022 și despre ea a vorbit și Mike Merchant, consultant senior pentru Institutul Arbinger, într-un seminar marca SuperTeach dedicat profesorilor care caută modalități de conectare la copiii digitali.

Surpriza este, însă, că și copiii digitali sunt tot copii și au un talent extraordinar de a-ți simți modalitatea în care te raportezi la ei. De fapt, aici este și cheia unei relații de succes profesor-elevi, părinte-copil sau chiar manager-angajați, a explicat Mike Merchant la seminarul online la care au participat aproape 80 de profesori din întreaga țară.

Mike Merchant a condus crearea programului educaţional reprezentativ Arbinger, cunoscut ca „Mentalitatea Deschisă în Educaţie”, care a fost folosit în întreaga lume pentru a dezvolta elevii / studenţii, profesorii şi personalul administrativ. Mike Merchant a lucrat cu câteva districte majore de şcoli din Statele Unite pentru a le ajuta să implementeze cu succes programul „Mentalitatea Deschisă”.

Discuția a pornit de la o întrebare care-l macină pe orice dascăl și părinte deopotrivă: să am încredere sau să-mi asigur controlul asupra copilului?

Răspunsul vine de la un simplul sfat: ”Haideți să-i privim pe ceilalți ca pe niște oameni, nu ca pe niște obiecte”, spune specialistul.

”Dacă eu am tendința de a-i controla pe ceilalți, atunci ei vor simți că nu contează și vor începe să opună rezistență. Atunci când mă aștept ca alții să facă exact ce vreau eu, înseamnă că nu mă pot controla. Iar oamenii vor refuza să fie văzuți ca niște obiecte”, spune Mike.

Copiii care se simt văzuți și ascultați învață, iar când le oferi încredere, abia atunci îți vor oferi încredere înapoi, explică specialistul.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.