EȘTI AICI:
Revista presei – 3 martie 2023

Revista presei – 3 martie 2023

Elevi
Săptămâna altfel, la UVT. Rectorul Marilen Pirtea: “Îi așteptăm pe toți elevii curioși, în cadrul programului Școala altfel”!
ziuadevest.ro

Universitatea de Vest din Timișoara, cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul țării, subliniază, prin evenimente periodice, rolul bunei informări și al orientării școlare pentru potențarea viitorului tinerilor din mediul preuniversitar.

UVT accentuează, cu fiecare ocazie, necesitatea orientării școlare a elevilor pentru alegerea viitoarelor specializări universitare, aliniate cu opțiunile lor vocaționale.

UVT promovează, în acest context, cele mai variate metode de comunicare cu mediul preuniversitar, în această săptămână fiind prezenți în spațiile UVT, prin ateliere interactive, elevi și cadre didactice din mai multe școli de prestigiu, cu ocazia programului ,,Școala altfel”.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Evenimentele organizate periodic de către studenții și cadrele universitare din facultățile Universității de Vest din Timișoara, dar și prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT, fac parte din seria de programe pe care le considerăm utile pentru a crea o cultură a consilierii în carieră, cu scopul de a-i sprijini pe elevi, viitori studenți, în conturarea unui parcurs educațional și profesional de succes. Îi așteptăm la UVT pe toți elevii curioși, și în zilele următoare, în cadrul programului ,,Școala altfel”, pentru a se conecta cu oportunitățile viitorului.”

Universitatea Babes Bolyai 640x400
Program de masterat în bioinformatică la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
monitorulcj.ro

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a iniţiat şi va începe din anul universitar 2023-2024 un nou program de master în bioinformatică.

„Bioinformatica este unul dintre domeniile interdisciplinare cele mai dinamice la nivel internaţional, esenţial pentru dezvoltarea cercetărilor în Ştiinţele Vieţii, cu implicaţii directe în sănătate, agricultură, mediu şi industrie. UBB va oferi pregătire în domeniul Bioinformaticii applicate atât în sănătatea omului, cât şi a mediului.

Acest program de master în limba engleză, realizat în colaborare cu Facultatea de Matematică şi Informatică va ţinti atât studenţi din ţară, cât şi de la nivel internaţional şi va pregăti viitori specialişti în analiza informatică a datelor biologice asigurând dezvoltarea unui pol de excelenţă la noi în ţară cât şi în Europa de Est”, a transmis decanul Facultății de Biologie și Geologie, prof. univ. dr. Manuela Banciu.

„Noul program, face parte din demersurile majore ale UBB, şi anume UBBMed şi InfoBioNano4Health, angrenând UBB în cele mai moderne dezvoltări academice internaţionale, în relaţie strânsă cu artificial intelligence/big data/data science/machine learning (zone deja bine reprezentate în UBB). Combinând performanţa biologiei şi a informaticii din UBB, pe fondul unor dotări de vârf cum este supercomputerul UBB, sunt convins că acest program de master va integra UBB în cele mai performante medii academice internaţionale”, a declarat rectorul UBB Cluj, prof. univ. dr. Daniel David.

Scoala 770x540 (1)
Ce reforme aduce și ce nu rezolvă noile legi ale educației prezentate de Ligia Deca
wall-street.ro

În contextul publicării noii legi a învățământului preuniversitar, alianța „O Voce pentru Educație”, reprezentând societatea civilă și mediul de afaceri, a analizat documentul înaintat de Ministerul Educației. Astfel, din cele peste 100 de măsuri de reformă propuse de alianță în 2022, dintre care unele subliniate ca fiind critice, aproximativ 65% au fost preluate cel puțin parțial în noul proiect de lege și cel puțin 34 de reforme contribuie la transformarea sistemul de învățământ preuniversitar în unul modern și echitabil. Totuși, 18 măsuri critice rămân neadresate în proiectul propus.

„Considerăm că este necesar ca noul cadru legislativ să aducă schimbări reale pentru cei peste 3 milioane de copii din întreaga țară. Alianța noastră subliniază ce va aduce noul proiect de lege și care sunt aspectele care mai trebuie optimizate, în așa fel încât sistemul de învățământ din România să devină unul modern și echitabil. Ne referim aici la măsuri ce privesc organizarea rutei profesionale în sistem exclusiv dual, descentralizarea curriculumului, creșterea autonomiei directorilor și a modelului de guvernanță propus, dar și un algoritm clar de împărțire echitabilă a finanțării publice”, a explicat Andreea Nistor, Director Executiv, Asociația pentru Valori în Educație (AVE), organizația care deține provizoriu mandatul de coordonare a alianței.

Procentul mare de 65% dintre reformele critice propuse de alianța „O Voce pentru Educație”, integrate total sau parțial în noul proiect, arată recunoașterea relevanței acestor măsuri. Printre acestea, reformele care vizează evaluarea centrată pe competențe au fost preluate în totalitate în noul proiect. Evaluarea va fi standardizată, o notă de șapte va fi aceeași reflecție în nivelul de competențe dobândite și va sta la baza elaborării planurilor individualizate de învățare, iar progresul elevilor va fi un criteriu de evaluare a activității cadrelor didactice.

491606
Educaţia plăteşte pentru evaluarea internaţională a elevilor
bursa.ro

Educaţia autohtonă are nevoie de o evaluare care să indice cu claritate nivelul la care se află după ani de căutări şi proiecte ratate. Ţara noastră va participa la Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor - Programme for International Student Assessment - PISA, prevede un proiect de hotărâre de guvern publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Potrivit ministerului: "Se aprobă participarea României la Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor - Programme for International Student Assessment - PISA 2025, inclusiv la opţiunile internaţionale, şi anume: Chestionarul TIC pentru elevi, Chestionarul pentru părinţi, Chestionarul pentru profesorii de ştiinţe, Evaluarea la Limbă străină - Engleză, Chestionarul pentru profesorii de Limba engleză, dezvoltate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE".

Potrivit proiectului, taxa privind participarea României, în perioada 2023-2025, la Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor - Programme for International Student Assessment - PISA 2025 este în cuantum de 171.000 euro şi se achită către OCDE, în tranşe egale de 57.000 euro, timp de trei ani, din 2023 până în 2025 inclusiv, şi se plăteşte după semnarea acordului de participare, până la data de 1 martie a fiecărui an. Totodată, taxa privind participarea României la PISA 2025 - opţiunile internaţionale, pentru anii 2023- 2024, este în cuantum de 40.608,80 euro, şi anume: 5.362 euro - Chestionarul TIC pentru elevi, 9.441 euro - Chestionarul pentru părinţi, 12.822 euro - Chestionarul pentru profesorii de ştiinţe, 10.999,60 euro - Evaluarea la Limbă străină - Engleză şi 1984,20 euro - Chestionarul pentru profesorii de Limba engleză. Echivalentul în lei al taxelor, precum şi cheltuielile de implementare la nivel naţional a programului, inclusiv a opţiunilor internaţionale, se asigură de la bugetul de stat, din sumele alocate Ministerului Educaţiei, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.

Majorare Salarii Educatie 2023 18823622
BREAKING Educatoarele din grădinițe vor avea nevoie de studii superioare, specializarea „Educație timpurie”, pentru licențierea în învățământ
edupedu.ro

Educatoarele din grădinițe vor avea nevoie de studii superioare, cu specializarea „Educație timpurie”, pentru a se licenția în învățământ, după cum prevede proiectul Legii învățământului superior. Examenul de definitivat va fi înlocuit cu licențierea în cariera didactică, conform proiectelor de legi ale educației. Spre deosebire de varianta inițială, proiectul Deca conține modificări ce vizează cadrele didactice din grădinițe și școli.

Niciun oficial din Ministerul Educației nu a adus în atenție că educatoarele vor avea nevoie de studii superioare pentru licențierea în cariera didactică. Pentru educatoare, condiționarea licențierii cu studiile superioare se găsește în proiectul legii învățământului superior, fără să se facă vreo referire în proiectul legii învățământului preuniversitar.

Iată ce prevede art. 107 din proiectul legii învățământului superior:

Art. 107 – „Absolvenții programelor de studii universitare de licență cu specializarea „Educația timpurie”, ai liceelor pedagogice cu specializarea pedagogia învățământului primar care au parcurs studii de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar”, ai programelor de studii de masterat didactic de 60 de credite care au parcurs programul de formare psihopedagogică, ai programelor de studii universitare de masterat didactic de 90 de credite, ai programelor de studii universitare de masterat cu specializarea psihopedagogia specială, respectiv consiliere școlară și în carieră, și cei ai programelor de studii postuniversitar de formare profesională a adulților pentru reconversie profesională au dreptul de a participa la examenul de licențiere, pentru a obține statutul de cadru didactic cu drept de practică.”

Raluca Negulescu Balaci Directoare Executiva UiPath Foundation
Elevii care folosesc mai mult un dispozitiv digital au un nivel mai ridicat al alfabetizării digitale
spotmedia.ro

Brio, platforma ed-tech de măsurare a performanței școlare, alături de UiPath Foundation, cu sprijinul oferit de Banca Comercială Română (BCR) ca partener de implementare al proiectului, anunță rezultatele ediției a doua a Raportului referitor la alfabetizarea digitală a elevilor de clasele I-XII din România.

Cercetarea curentă a investigat dacă aspecte precum contextul familial, accesul la tehnologie, utilizarea media digitale, motivația și atitudinile față de tehnologie și media, precum și diferite variabile demografice, sunt strâns legate de, sau pot prezice nivelul de alfabetizare digitală a elevilor. Autorii și-au propus ca prin rezultatele obținute să faciliteze o mai bună înțelegere a modului în care apare și se dezvoltă competența digitală în rândul elevilor.

Conform raportului, atitudinea pozitivă față de tehnologie, nivelul de alfabetizare digitală a părinților, timpul petrecut pe dispozitiv, gradul de utilizare, nivelul de complexitate a dispozitivului și auto-eficacitatea digitală se numără printre factorii cel mai puternic asociați cu nivelul de alfabetizare digitală a elevilor.

Capacitatea de a utiliza tehnologia este din ce în ce mai importantă pentru elevi. Însă atunci când ne referim la competențe digitale, nu vorbim doar despre capacitatea de a utiliza un telefon, o tabletă sau un calculator. Nivelul de alfabetizare digitală a unei persoane reprezintă măsura în care aceasta deține un ansamblu de competențe digitale care să-i permită să interacționeze activ cu mediul digital, în cunoștință de cauză și în siguranță. Efectele pe care alfabetizarea digitală le produce în sistemul de educație sunt semnificative. Printre acestea se numără dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare, de identificare și selectare a canalelor adecvate pentru schimbul de mesaje și informații, deprinderea abilităților de a construi relații interpersonale, de dezvoltare a creativității, a originalității și a spiritului competitiv. Toate reprezintă aspecte absolut esențiale în dezvoltarea și educarea elevilor din România”, spune Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu, Chief Scientist & Fondator Brio. 

Bani Salariu Romania 2022 Dreamstime
România, pe ultimul loc în Europa la educație financiară | "Afectează întreaga viaţă a oricărui om"
antena3.ro

Nivelul de educație financiară din România este cel mai mic din Europa, de numai 8%. Mai mult de jumătate dintre români au dificultăți financiare în viața de zi cu zi, motiv pentru care nu reușesc să economisească.

Conform studiului Bunăstarea financiară și alfabetizare financiară în România, 13% dintre români se confruntă cu probleme financiare majore, iar 38% întâmpină dificultăți financiare în viața de zi cu zi.

Părinții și profesorii sunt principala sursă de informare pentru copii, iar conferința Educația Financiară în școli reprezintă o șansă pentru cei dintâi de a beneficia de experiența invitaților.

"În România suntem în toate topurile pe ultimul loc în educația financiară. Bulgarii sunt înaintea noastră cu 12 puncte procentuale, ceea ce înseamnă că avem mult de tras. Important este ca elevii să-și asigure o cultură financiară bogată, să-și cunoască istoria economiei românești", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR.

În contextul în care în România există o slabă alfabetizare financiară, iar necesitatea educației în acest domeniu este tot mai acută, experții financiari spun că indiferent de nivelul veniturilor, fiecare individ ar trebui să încerce să economisească pentru a preîntâmpina situațiile dificile.

Index (11)
Președinta elevilor: Există o oarecare stigmă asupra meseriilor învățate la profilul tehnologic
adevarul.ro

Președinta Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), Miruna Croitoru, spune că există o stigmă asupra meseriilor învățate la liceele cu profil tehnologic, astfel că numărul elevilor care se înscriu este mic.

Tot ea a precizat că, de multe ori, nici părinții nu-și încurajează copiii să urmeze astfel de licee.

„Numărul de elevi care îşi doresc să meargă la un liceu cu profil tehnologic, profesional este foarte mic tocmai din cauza faptului că este o oarecare stigmă asupra acestor meserii şi automat asupra acestor profiluri. De multe ori sunt implicaţi şi părinţii care nu încurajează copiii să urmeze aceste specializări. De aici apare ideea că elevii nu îşi ating potenţialul maxim în liceu tocmai pentru că ei au ales acest profil ca o ultimă soluţie, nu şi-au pus ei opţiunea aceasta printre primele şi automat nu se duc acolo pentru că ar avea competenţe necesare acestei specializări sau pentru că se simt atraşi de domeniul respectiv, ci se duc acolo pentru că au fost repartizaţi”, a afirmat Miruna Croitoru la Prima News.

În același timp, președinta CNE susține că schimbările aduse de noile legi ale Educației ar putea încuraja studenții să aleagă profilul tehnologic.

„Cu siguranţă că schimbările care au fost implementate acum în proiectul de lege i-ar încuraja mult mai mult deoarece au opţiunea să susţină examenul de bacalaureat după finalizarea liceului şi automat aici li se deschid mult mai multe oportunităţi. De asemenea, practica în stil internship, modul în care ar fi realizată în colaborare cu agenţii economici i-ar stimula mult mai mult şi le-ar arăta inclusiv părinţilor faptul că inclusiv elevii de la aceste specializări realizează practica în modul în care ar trebui, sunt pregătiţi să urmeze o viitoare carieră şi aceste meserii sunt cerute de societatea civilă şi că nu este nicio stigmă în a urma o specializare în sensul acesta. De multe ori elevii când sunt în clasa a VIII-a sunt oarecum influenţaţi de părinţi, de profesori sau proprii lor colegi să urmeze un profil teoretic fără a mai studia beneficiile pe care le-ar aduce un profil tip profesional, tehnologic, vocaţional”, a mai declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Admitere 2
Se scumpesc taxele la facultățile din România. Majorările ajung și la mii de lei
antena3.ro

Universitățile din România își măresc taxele. Studenții care vor fi pe pe locurile cu taxă sunt fi nevoiți să scoată din buzunare chiar și câteva mii de lei în plus pentru studii.

Studenții care vor intra pe locurile cu taxă în cadrul facultăților din România vor plăti mai mulți bani pentru studii. Facultățile anunță că taxele vor fi mărite. Dacă unele dintre ele vor majora tariful doar cu 300 de lei pe an, la altele taxele pot crește și cu 1500 de lei.

Această decizie vine în urma scumpirilor la utilități din ultima perioadă. Taxe mărite se vor aplica doar noilor studenți pentru că cei care studiază deja să nu fie împinși să renunțe din cauza scumpirilor.

De exemplu, la Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB din Cluj tariful anual de studii pentru cei admişi la locurile cu taxă va creşte de la 5000 de lei la 6500 de lei.

Și la Facultatea de Drept din Cluj, taxa va crește de la 3600 la 5000 lei. Aici, rata abandonului a ajuns la 20%. De cele mai multe ori părinţii sunt cei care plătesc taxa studenţilor.

La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași taxa va fi majorată cu cel mult 20%. Studenţii care se vor înscrie anul viitor la facultăţile de Litere, de Istorie sau de Biologie vor plăti mai mult cu 300, respectiv 500 de lei.

Universitatea Transilvania din Brașov va creşte taxele din toamnă doar pentru studenţii de la medicină: cu o mie de lei.

7747463gimnaziala1
Cea mai veche școală din Timișoara, modernizată cu aproape 3 milioane de euro
tion.ro
Școala Gimnazială nr. 1 din zona Traian va fi modernizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 - Valul Renovării. Banii, peste 2 milioane de euro veniți de la Ministerul Dezvoltării, vor fi investiți în transformarea celei mai vechi școli din oraș, Primăria Timișoara câștigând recent o finanțare în acest sens.
Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara (PMT), Școala Gimnazială nr. 1 se află într-o „stare bună, cu degradări moderate și necesită intervenții de consolidare locale”, care se vor face grație finanțării în valoare de 10.181.578,07 lei (TVA inclus) câștigate de instituție. Proiectul „Reabilitare Școala Gimnazială 1 – Școală Verde Inteligentă” a fost depus spre finanțare în octombrie 2022. Valoarea totală a investiției se ridică la 2,9 milioane de euro, cu TVA inclus, din care peste 2 milioane vor fi acoperiți de PNRR, restul reprezentând contribuția suportată de municipalitate.

Școala Gimnazială nr. 1 a fost construită în anul 1847, are două corpuri de clădire și două spații exterioare, dintre care o curte cu acces din stradă și o curte interioară. Aici se vor face lucrări de sporire a rezistenței termice a pereților exteriori, pentru a crește nivelul de confort termic, tâmplăria de pe fațade va fi înlocuită cu una termoizolantă, iar corpurile de iluminat vor fi schimbate cu unele LED.

De asemenea, conductele vor fi înlocuite și izolate, iar instalația de încălzire centrală va fi schimbată și ea. Odată cu aceste modernizări, consumul de energie va fi redus iar clasa de performanță energetică se va îmbunătăți de la E la B. Se estimează o reducere cu peste 65% a consumului anual de energie pentru încălzire.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.