EȘTI AICI:
Revista presei – 3 decembrie 2021

Revista presei – 3 decembrie 2021

Și Tu Poți Fi Socio CLAUS! (2)
UVT: ”Și tu poți fi Socio Claus” – o campanie cu triplu impact, la Timișoara
ziuadevest.ro

Universitatea de Vest din Timișoara organizează evenimentul caritabil destinat strângerii de fonduri pentru copiii cu dizabilități, ediția a patra – ”Și tu poți fi Socio Claus”.

Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara, organizează, pentru al patrulea an consecutiv, evenimentul Socio Claus, manifestare cu caracter deopotrivă caritabil, destinată strângerii de fonduri pentru copiii cu dizabilități, dar și de sensibilizare a opiniei publice în ceea ce privește acceptarea și integrarea socială a acestora.

Evenimentul de anul acesta, ”Și tu poți fi Socio Claus”, își propune să fie o campanie cu triplu impact: o campanie de donare de sânge (printre studenți si la nivelul întregii comunități din Timișoara); un eveniment caritabil (prin donarea tichetelor obținute de donatorii de sânge pentru copiii cu dizabilități); dar și o campanie de informare (prin distribuirea de materiale informative privitoare la dizabilitate, terapii, oferta centrelor de profil din orașul Timișoara).

Campania se va desfășura la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, în perioada 6-15 decembrie 2021. Pentru programare în vederea donării, donatorii sunt rugați să utilizeze una dintre aplicațiile online Donorium (https://despre.donorium.ro/) sau BlooDoChallenge (https://bloodochallenge.com/).

Partenerii evenimentului de anul acesta sunt: Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Podul Lung”, Fundația de Abilitare Speranța, Centrul pentru Resurse și Asistență Educațională Speranța, Centrul de recuperare Marisa, Asociația Micile Comori, Școala Mamei Junior, Asociația Casa Faenza, Asociația Copii și zâne, Centrul de recuperare și reabilitare neurologică Elisar, Cabinetul de psihologie Adela Paliuc, Centrul de dezvoltare Pas cu pas, Cabinet individual de psihologie Berghea Laura Caia.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „O suită întreagă de parteneri instituționali și sociali sunt aliați în cadrul acestei campanii majore de final de an pe care Universitatea de Vest din Timișoara o derulează, acum la cea de-a patra ediție. Le mulțumim pentru că susțin evenimentul caritabil „Socio Claus”, este exact latura de solidaritate de care au nevoie mulți dintre semenii noștri.”

Dp 700x360
Cel mai mare fotbalist al Politehnicii, reprezentat mural pe o clădire din Complexul Studenţesc
debanat.ro

Singurul festival în care sportul și cultura își dau mâna în Timișoara, și-a mai consumat un episod în nuanțe alb-violet! După concertul unic al Filarmonicii Banatul alături de formația “Noi din Banat”, a venit rândul artei stradale de a îmbogăți povestea centenarului Politehnicii.

Ilustratorul urban Viktor Void a fost cel care a dat culoare unuia dintre simbolurile grupării timișorene: căpitanul Dan Păltinișanu. Astfel, pe fațada căminului 11C din Complexul Studențesc, de pe Aleea Studenților, a fost realizat un mural de mari dimensiuni care îl înfățișează pe cel numit afectiv de druckeri “Tata Mare” și care, printre altele, a reușit unul dintre golurile rămase în legenda clubului alb-violet, în meciul cu Celtic, pe 1 octombrie 1980.

Muralul a fost dezvăluit în prezența fiului și nepotului fostului mare jucător al Politehnicii

“Bineînțeles că e o mare bucurie pentru mine, mai ales pentru că e în Complexul Studențesc, locul unde mi-am petrecut studenția, căminul de aici îmi e binecunoscut. E un loc care e legat cumva și de stadion, care e aproape, cu atât mai mult cu cât mulți dintre studenți luau calea arenei pentru meciuri. Când am văzut muralul prima dată mi-am adus aminte că am acea fotografie cu tata, care a servit drept model și pot să spun că seamănă foarte bine, artistul a făcut o treabă foarte bună. Poli înseamnă enorm pentru mine. Am crescut cu Poli în casă, cu meciurile lor, am fost pe stadion de mic copil, iar faptul că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființare nu poate fi decât un moment de mândrie. Aș vrea să le urez mulți ani celor de acolo, să ne vedem cât mai mulți pe stadion sănătoși și să se recreeze acea atmosferă care era odată, pentru ca și cei mai tineri, cum e fiul meu de pildă, să înțeleagă ce înseamă Poli cu adevărat!”, a spus Dan Păltinișanu Jr.

Adrianbadescu
Proiectul “Antreprenor în Timișoara” - răspuns la dispariția spiritului antreprenorial în rândul localnicilor timișoreni
ziuadevest.ro

Dr. Adrian Bădescu, fondatorul Clinicilor Medicis Timișoara, vicepreședintele North American Economic Club și consul onorific al Consulatului Mexicului, vorbește de unul dintre marile handicapuri cu care se confruntă Timișoara, în această perioadă în efortul de dezvoltare economică.

”70% din PIB-ul orașului este adus de corporații și doar 30% de antreprenoriatul local…!”

”Handicapul major în dezvoltarea Timișoarei și în competiția cu celelalte orașe mari ale României nu este dată de lipsa sălilor de sport și nici a “concertelor de un weekend”, ci de lipsa spiritului antreprenorial și a numărului redus de absolvenți de studii universitare.

În Timișoara, spre comparație cu Clujul, spiritul antreprenorial este aproape dispărut. 70% din PIB-ul orașului fiind adus de corporații și doar 30% de antreprenoriatul local, în Cluj fiind exact invers.

Problema reală nu este dată de faptul că profitul corporațiilor este exportat, în timp ce al companiilor antreprenoriale este reinvestit în oraș, ci este dată de dispariția spiritului antreprenorial în rândul localnicilor și, în special, al tinerilor, care nu mai doresc să își asume riscuri, să își dezvolte propriile vise, să accepte frustrările prezente pentru un succes viitor”, a explicat dr. Bădescu.

Pornind de la această realitate, Universitatea de Vest din Timișoara, preocupată de dezvoltarea prezența și viitoare a Timișoarei, a inițiat proiectul “Antreprenor în Timișoara”, cu suportul antreprenorilor locali…!

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Din Iasi (1)
Ambasadorul Germaniei în România, vizită oficială la UAIC
bzi.ro

Joi, 2 decembrie 2021, Excelența Sa Dr. Peer GEBAUER, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, a efectuat o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), unde s-a întâlnit cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare și prof. univ. dr. Adrian IFTENE, Decanul Faculțății de Informatică.

Pe parcursul întâlnirii a fost apreciată buna colaborare pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o are cu instituțiile academice din Germania, care datează încă din 1971, prin acordul cu „Albert-Ludwigs” Universität din Freiburg. În prezent, UAIC are încheiate 6 acorduri inter-instituționale și 32 de acorduri bilaterale Erasmus+ cu universități germane. În perioada 2010 – 2021, studenți, profesori și cercetători ai UAIC au efectuat 1821 de vizite academice la universități și alte organizații academice din Germania. 25 de personalități din Germania au obținut cea mai înaltă distincție academică pe care o poate acorda Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, titlul de Doctor Honoris Causa, în timp ce 11 profesori germani au primit titlul de Profesor de Onoare al UAIC.

În cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Tudorel TOADER a manifestat deschiderea UAIC pentru consolidarea parteneriatelor actuale cu universități din Germania dar și pentru încheierea de noi acorduri de colaborare, în timp ce E.S. Dr. Peer GEBAUER și-a exprimat întreaga disponibilitate pentru a sprijini dezvoltarea cooperării dintre instituțiile academice din Germania și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Dreamstime M 37404887 820x547
Când democrația este sub asediu, așa cum se întâmplă acum în toată lumea, universitățile trebuie să-și facă auzită vocea și să se pronunțe împotriva autoritarismului și ignoranței – avertismentul unor profesori americani
edupedu.ro

Fenomene care se fac simțite puternic inclusiv în România, precum dezinformarea, subminarea cunoașterii științifice, politizarea justiției și a structurilor militare sunt incluse de doi profesori americani printre semnele unui asediu concertat asupra democrației în lume, față de care se impune ca mediul universitar să ia poziție categorică și să pună capăt tăcerii pe care a preferat-o în ultimii ani. Învățământul superior “are obligația să se facă auzit” în fața tentativelor autoritariste, scriu profesorii William G. Tierney și William Groves într-un editorial publicat pe site-ul University World News.

  • William G. Tierney este profesor emerit și director fondator al Centrului Pullias pentru Învățământ Superior în cadrul Universității din California de Sud, autor al unei cărți pe tema rolului deținut de mediul universitar în apărarea democrației. William Groves este cancelar al Universității Antioch din SUA, cu o carieră construită în drept asociat învățământului superior și învățământului public.

Pornind de la exemple ce cuprind lumea democratică, de la cea americană, sub fostul președinte Donald Trump, la cea indiană – cea mai mare democrație a lumii -, cei doi profesori afirmă că democrația este sub asediu la nivel global, pe măsură ce masele sprijină lideri autoritari în speranța că aceștia le vor rezolva problemele.

Deși fenomenul se face simțit, inclusiv în America, de ani de zile, autorii editorialului notează că mediul universitar a păstrat în mare măsură tăcerea. Or, scriu ei, “democrația poate funcționa doar atunci când oamenii, având cunoștințele necesare, pot dezbate și ajunge la o înțelegere rațională. Dar învățământul superior într-o națiune democratică nu poate (…) sta pe margine, privind cum democrația este distrusă. Are obligația să se facă auzit. E timpul să dea alarma. Într-adevăr, nu există un rol mai esențial pentru aceia dintre noi care lucrăm în colegiile și universitățile națiunilor democratice, decât acela de a ieși în prima linie a apărării în fața mișcării către ignoranță și fascism”.

Acons
SNSPA a încheiat un acord de parteneriat cu Atlantic Council
digi24.ro

Un acord de parteneriat care are drept scop consolidarea relației transatlantice și creșterea securității și stabilității în regiunea Mării Negre a fost semnat miercuri, 1 decembrie 2021, de către rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, cu Atlantic Council, una dintre cele mai influente și prestigioase organizații de tip think-tank din SUA.

Atlantic Council este un think-tank în domeniul relațiilor internaționale. Fondată în 1961, organizația gestionează zece centre regionale și programe funcționale legate de securitatea internațională și economia globală. Prin studiile pe care le publică, ideile pe care le generează și comunitățile de experți pe care le construiește, Atlantic Council propune strategii și politici publice pentru a crea o lume mai liberă, mai sigură și mai prosperă, arată un comunicat SNSPA.

Parteneriatul, încheiat pentru o perioadă de 4 ani, va facilita colaborarea experților din cele două instituții prin realizarea unor ample cercetări, analize și proiecte comune, precum și prin organizarea periodică a unor conferințe și workshopuri, cu scopul de a evidenția importanța regiunii Mării Negre pentru securitatea transatlantică și de a oferi recomandări pentru creșterea cooperării în domeniul securității între țările din zona Marii Negre. De asemenea, vor putea fi organizate deplasări în regiune care vor ajuta comunitatea transatlantică să se familiarizeze cu situațiile complexe din acest domeniu important din punct de vedere strategic pentru NATO.

Acordul de parteneriat a fost semnat în prezența lui Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Fred Kempe, președintele și CEO al Atlantic Council, Barry Pavel, vicepreședinte Atlantic Council și Director al Scowcroft Center for Strategy and Security, și a unei delegații de parlamentari români.

Image 2021 12 1 25214857 46 Vlad Oros
De ce învață Vlad Oros, elevul medaliat cu aur la două Olimpiade Internaționale în 2021: pentru momentele „Evrika” / „Mulți nu au înțeles ce înseamnă un virus sau un vaccin; asta îmi pare un eșec al sistemului de educație”
hotnews.ro

În căutarea unor momente pe care le numește de tip „Evrika”, Vlad Oros, elev în clasa a XI la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat numai în 2021 medalia de Aur la două Olimpiade Internaționale - Fizică și Astronomie și Astrofizică - și ar fi avut șansa și la a treia, dacă olimpiada internațională de Lingvistică nu era în același timp cu cea de fizică. A fost „drama anului” pentru el, după ce, odată cu pandemia care, în 2020, i-a anulat toate olimpiadele, a redescoperit pasiunea de a studia pentru „frumusețea” științei. „Îmi pare rău să spun asta de 1 decembrie, dar sunt sigur că nu voi vrea să studiez în România”, a mărturisit el într-un interviu pentru HotNews.ro. Între timp, Vlad cântă la pian și compune piese în GarageBand, iar pe unele le și publică online.

Ce vei face tu după ce termini liceul? Ce și unde vrei să studiezi?

În momentul acesta sunt sigur, și îmi pare rău să o spun în apropierea zilei de 1 decembrie, dar sunt sigur că nu voi vrea să studiez în România în viitor. De asta sunt sigur. În rest, am diverse opțiuni pentru studiu. Majoritatea factorilor mă îndreaptă spre SUA, dar există și posibilitatea să studiez în Europa - nu în Marea Britanie cum speram inițial din cauza unor probleme cu bursele de studii, dar există și alte locuri - Elveția, Olanda, Germania, Franța. Încă mă gândesc.

De ce spui că ești sigur că nu vrei să rămâi în România și să pleci să studieze în afară?

Intenționez să studiez în străinătate din trei motive principale.

În primul rând, consider că nivelul de predare este cel mai înalt la facultățile de top din străinătate. Consider că acolo aș avea cea mai mare șansă să învăț cel mai mult și cel mai bine.

De asemenea, la facultățile de top din SUA și Marea Britanie vor veni multe alte persoane similare cu mine - oameni pasionați de științele reale, cu care voi putea să mă înțeleg foarte bine. Având în vedere cât de mult apreciez și olimpiadele la care am ocazia să merg, vă dați seama că această motivație socială este semnificativă.

Nu în ultimul rând, studiul în străinătate mi-ar permite să mă detașez de casă și să încerc viața într-un mediu nou, într-o cultură nouă; asta m-ar ajuta cu siguranță foarte mult în dezvoltarea mea ca om.

Ronin
O echipă de antreprenori români a lansat Ronin, platforma de finanțare și dezvoltare pentru ideile de afaceri
gandul.ro

Ronin, o nouă platformă de investiții în startup-uri și companii care au nevoie de finanțare pentru scalare, a fost lansată de o echipă de oameni de afaceri români, de Ziua Națională, cu scopul de a susține antreprenorii din domenii cât mai variate să își dezvolte ideile de business. Pragul minim de investiție este de 100 de euro.

Trei antreprenori români – Bogdan Almași, Ovidiu Ghiman și Felix Crișan – care au experiențe complementare în business și-au unit forțele pentru a lansa Ronin, o platformă de investitii creată pentru a susține și finanța companii și idei de business inovatoare, locale și europene.

Ei și-au asumat misiunea Ronin, de a facilita legătura dintre antreprenori și investitorii de tip crowd și de a permite oricui să devină investitor printr-o contribuție minimă de 100 de euro pentru susținerea proiectului preferat. Astfel, în urma unui proces riguros de selecție și validare a ideilor de business, echipa Ronin va oferi antreprenorilor accesul la resursele necesare pentru lansarea și dezvoltarea afacerilor lor.

Astfel, echipa Ronin facilitează accesul afacerilor la finanțare și vine cu o nouă abordare prin implementarea pragului minim de investiție de 100 euro, oferind posibilitatea oricărui român sau cetățean european de a deveni investitor și de a susține companiile cu idei inovatoare.

Ideea proiectului Ronin a luat naștere în anul 2020, fiind lansat oficial în data de 1 decembrie 2021, și a primit până în prezent o finanțare de 500.000 de euro de la un investitor autohton.

Conform reprezentanților platformei, echipa Ronin selectează companiile care prezintă potențial, conform unei grile independente de evaluare, le sprijină în pregătirea campaniei de atragere de finanțare, și le aduce în fața investitorilor de retail, care până în prezent nu aveau deloc acces la proiecte rezervate în mod tradițional fondurilor de investiții.

Echipa Ronin urmărește să răspundă principalelor provocări cu care se confruntă atât start-up-urile, cât și companiile consacrate care doresc să obțină finanțare, dar și investitorii care sunt interesați să susțină mediul de afaceri din România.

„Obiectivul nostru este ca Ronin să devină o comunitate a românilor antreprenori care, uniți de experiențe și provocări similare, vor reuși să se sprijine reciproc și să crească împreună. Îi vom aduce împreună pe cei mai activi, creativi și inovatori dintre români. Unii din postura de antreprenori, alții din postura de investitori sau experți care susțin micile companii să se dezvolte și să creeze valoare adăugată și progres în societate”, a explicat Bogdan Almași, unul dintre co-fondatorii Ronin.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.