EȘTI AICI:
Revista presei – 29 septembrie 2021

Revista presei – 29 septembrie 2021

Badescu
La UVT, Cultura este Capitală! Premierea câștigătorilor concursului de traducere din poezia hispanică
ziuadevest.ro

„La UVT, Cultura este Capitală!” Ziua de premiere, de luni 27 septembrie 2021, a concursului de traducere a trei poeme de limbă spaniolă, de autori spanioli, mexicani și peruani a fost un moment care s-a încadrat perfect în deschiderea anului universitar de la Universitatea de Vest din Timișoara.

UVT a organizat un concurs de traducere de poezie de limbă spaniolă (Spania, Mexic, Peru).

Cu acest prilej, dr. Adrian Bădescu, consulul onorific al Mexicului la Timișoara a subliniat metaforic: ”Literatura ne condamnă la visare. Literatura germinează vise, zămislește concepte, naște speranțe, deschide cărări, unește continente, creează civilizații. Literatura ne îndrăgostește și ne dezvrăjește. Mai mult decât orice, literatura e umanitate! Natura umană în forma sa cea mai rafinată.

Descoperim romantismul pur, profund, matur și etern la o cină târzie, în doi, pe țărmul Caraibelor, recitând ființei iubite, la lumina lumânărilor, un vers din Octavio Paz…”

Și chiar Octavio Paz, poetul mexican, laureat Nobel, a fost într-o dispută permanentă cu Roberto Bolaño, un alt poet celebru de limbă spaniolă, din Chile, nu putem să să nu vibrăm la cuvintele lui Bolaño, ”Literatura nu e niciodată inocentă!”

Felicitari inițiativei consulatului onorific al Spaniei la Timișoara și a susținerii primite din partea UVT și a consulatelor Mexicului și Peru – este mesajul medicului Bădescu.

Upt Rector
UPT va dezvolta cercetarea în inteligență artificială, microelectronică, și securitate cibernetică
ziuadevest.ro

Conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a prezentat, chiar la începutul anului academic 2021 -2022, câteva dintre liniile directoare pe care le va urma UPT în noul secol al existenței sale.

Astfel, este vorba de dezvoltarea unor centre de cercetare în inteligență artificială, microelectronică, securitate cibernetică, cercetare multidisciplinară în colaborare cu alte universități, ingineria fiind, în societatea de azi, la baza tuturor profesiilor, dezvoltarea zonei de antreprenoriat și susținerea inițiativelor antreprenoriale ale studenților, implicare în dezvoltarea întregii regiuni a Banatului și nu numai, deschiderea mai largă către domeniul artei prin înființarea unui centru multicultural bazat pe artă contemporană, susținerea în continuare a mișcării sportive, mai ales că anul acesta este și centenarul sportului în UPT, dezvoltarea și susținerea unor cursuri pentru zona financiară, cea de „employer branding” sau leadership. Scopul principal este ca studenții să crească cu valorile UPT și să influențeze modul în care se dezvoltă societatea.

Rectorul UPT a amintit și de eforturile care au fost depuse de diversele administrații ale Timișoarei, pe o perioadă de 14 ani, pentru înființarea primei universități din Timișoara, iar faptul că prima instituție de învățământ superior din vestul țării a fost o politehnică nu este întâmplătoare, date fiind tradiția tehnică a Timișoarei, orașul cu cele mai multe premiere în domeniu din România, și, totodată, orașul cu cea mai dezvoltată industrie.

Tradiția legăturilor de bună colaborare cu mediul economic, impuse încă de la înființarea instituției și care au contribuit la dezvoltarea Timișoarei pe toate planurile, a fost păstrată și până în zilele noastre, ca dovadă reprezentanții mediului economic, mulți dintre aceștia prezenți și în Comitetul Director al UPT, au onorat cu prezența deschiderea anului de învățământ.

Teacher Giving Training Course To Job Seekers
Președintele ANFP anunță că Universitatea Babeş-Bolyai va pregăti 7,500 de funcționari publici în digitalizare şi management de resurse umane
caleaeuropeana.ro

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj va organiza cursuri de digitalizare și de administrare de personal pentru un număr de 7,500 de funcționari publici, a precizat marți președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), Violeta Vijulie, în cadrul unei dezbateri organizate de Blocul Național Sindical pe tema digitalizării, informează Agerpres.

”Am pregătit pentru oamenii care sunt deja în sistem (în ANFP, n.r. ) o parte de training pe digitalizare şi pe management performant de resurse umane şi vom pregăti 7.500 de persoane din toată ţara din sistemul public. (…) M-am gândit care ar trebui să fie cea mai bună modalitate prin care pregătim aceşti oameni şi cum să le facem un training cât mai performant: cu universităţile. Şi atunci când am demarat proiectul am făcut o solicitare de parteneriat către universităţile din România, iar cei de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj au ieşit câştigători şi ei sunt cei care vor pregăti cei 7.500 de oameni din întreaga ţară, bineînţeles împreună cu colegii din Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici”, a afirmat Violeta Vijulie.

Preşedintele ANFP a menţionat că dintre cei 7.500 de funcţionari publici care vor participa la cursuri, 200 urmează să devină formatori pentru alţi funcţionari publici.

Violeta Vijulie a completat că funcționarii publici debutanți, dar și înalții funcționari publici vor fi angajați în urma unui examen desfășurat la nivel național.

Potrivit unui raport realizat de Deloitte, creşterea gradului de digitalizare a serviciilor şi lanţurilor valorice în Europa în următorii şase ani ar putea determina un avans al PIB-ului pe cap de locuitor al României cu 16,48% şi al productivităţii cu 16,7%.

Raportul intitulat ”Digitalizarea: o oportunitate pentru Europa” analizează cei cinci indicatori cheie – conectivitatea, capitalul uman, utilizarea serviciilor de internet, integrarea tehnologiei digitale şi serviciile publice digitale – măsuraţi de Indicele Economiei şi Societăţii Digitale al Comisiei Europene (DESI) şi demonstrează faptul că inclusiv mici progrese pot avea un impact semnificativ.

Raportul Deloitte este secondat de un document de analiză realizat de Banca Europeană de Investiții, care semnalează că investițiile în digitalizare, esențiale pentru o ”Europă mai ecologică și inteligentă în era COVID”.

Pentru a veni în sprijinul statelor membre în procesul de digitalizare, UE a lansat programul Europa digitală, prin care Bruxelles-ul urmărește să promoveze implementarea pe scară largă a tehnologiilor de ultimă generație, cum ar fi inteligența artificială și cele mai recente instrumente de securitate cibernetică, pentru a accelera transformarea digitală a societăților și economiilor europene.

Programul se va derula pe durata cadrului financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027, având un buget total substanțial de 7.588 de milioane de euro.

6334502studentiupt1
Valul IV amână revenirea studenților în amfiteatre. Încă un semestru majoritar în online la universitățile din Timișoara
tion.ro

Anul universitar în Timișoara a început pentru unele universități în format fizic, pentru unele în format hibrid, iar pentru altele online. Din pricina ratei de infectare în continuă creștere situația studenților este în continuă schimbare, valul IV al pandemiei amână revenirea studenților în cele mai multe dintre amfiteatre.

Primii care au început studiile au fost studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie, în urmă cu o săptămână. În cazul unei posibile creșteri a incidenței, conducerea universitară va analiza situația și restricțiile impuse pe plan local, însă se dorește prezența fizică a studenților în special la laboratoare. Șefii de catedră și specialitate decid cum își organizează cursurile și laboratoare.

Următorii care au început anul universitar sunt studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara și cei de la Universitatea Politehnica Timișoara, în această săptămână. Universitatea Politehnica s-a organizat inițial în regim fizic la majoritatea specializărilor, însă deschiderea anului universitar s-a făcut simbolic luni, conducerea universitară anunțând cursuri online în prima săptămână din pricina creșterii incidenței și stabilirea ulterioară a scenariilor pentru următoarele săptămâni.

La Universitatea de Vest, în funcție de specializare, studenții au început fie fizic, fie hibrid, fie online, de marți, 28 septembrie. Reprezentanții UVT ne-au transmis că situația va fi reanalizată în funcție de restricțiile care se impun în localitate.

Cursurile la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară erau programate în format fizic din 4 octombrie, însă și aici creșterea continuă a cazurilor de Covid țin studenții în format hibrid. Conducerea universitară a decis că primii care vor veni în format fizic sunt anii terminali (1,4 și 6), în primele șapte săptămâni, iar mai apoi anii 2,3 și 5 în cealaltă jumătate a semestrului.

Ordinul comun al ministrului Educației și Sănătății prevede trecerea cursurilor în online la incidența 6, însă universitățile, care au autonomie, pot decide cum să reorganizeze cursurile, ținând cont de infrastructură, de specificul programelor de studiu și de resursele umane ale fiecărei instituții de învățământ superior. Universitățile au trei scenarii: cel fizic (scenariul 1), cel hibrid (scenariul 2) și cel online (scenariul 3).

Elevi In Banci In Sala De Clasa La Scoala In Examen 820x547
Am primit astăzi 183 de petiții pentru trecerea școlii în online și 175 pentru păstrarea școlilor deschise, cu prezență fizică, anunță ministrul Cîmpeanu: Unii sunt speriați de mersul la școală, dar nu au niciun fel de problemă să meargă în malluri
edupedu.ro

183 de petiții pentru trecerea școlii în online și 175 pentru păstrarea școlilor deschise, cu prezență fizică, au fost centralizate de ministerul Educației, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu, în această seară, la Digi24. Ministrul Educației a mai spus că decizia de a rămâne școlile deschise nu va fi luată în funcție de această diferență.

„Vom vedea, sunt foarte multe propuneri. Înainte să vin la dumneavoastră, colegii mei au centralizat prin ministerul Educației petițiile primite astăzi: 183 de petiții – părinți, profesori -pentru trecerea școlii în online, 175 de petiții pentru păstrarea școlilor deschise, cu prezență fizică”, a menționat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat ce înseamnă numărul petițiilor pentru luarea unor decizii, ministrul Educației a menționat că sunt multe propuneri contradictorii: „Nu o să decidem în funcție de diferența asta. Vă spuneam că sunt foarte multe propuneri antagonice”.

În legătură cu părinții care își duc copiii la mall, dar le e temă să-i lase la școală, Cîmpeanu a declarat următoarele: „Unii vor să se închidă odată cu atingerea pragului de 6 la mie, sunt foarte sperieți. Îmi cer scuze, sunt speriați de mersul la școală, dar n-au niciun fel de problemă să meargă în malluri sau în alte locuri. Iar alții vor să rămână deschise și peste 6 la mie”.

 

Dreamstime M 174459432 820x547
Trei directori de şcoli sunt internaţi cu COVID, în Timiș, iar alți 120 de angajați ai școlilor au fost infectați în ultimele două săptămâni, anunță inspectorul școlar general: „Îngrijorător pentru noi este că avem foarte mulţi profesori care au devenit pozitivi” / Rata de vaccinare e de 57% în școlile din județ
edupedu.ro

„Îngrijorător pentru noi este că avem foarte mulţi profesori care au devenit pozitivi”, a declarat șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu pentru Agerpres. Popescu a menționat că în total sunt 123 de angajați din școli infectați cu SARS-CoV-2, printre care se află și 3 directori de instituții de învățământ.

Oficialul a mai spus că sunt 8.122 de elevi care fac acum școală online cu tot cu clasa, plus alți 392 de elevi cu scutiri medicale.

„Îngrijorător pentru noi este că avem foarte mulţi profesori care au devenit pozitivi. Avem 423 de elevi infectaţi cu SARS-CoV-2, 123 de angajaţi din sistem, iar 334 de clase cu 8.122 de elevi au trecut în sistemul online, la care se adaugă 392 de elevi care sunt online pentru că au motivări din alte cauze medicale decât COVID sau au în familii membri cu afecţiuni care-i fac vulnerabili”, a afirmat Marin Popescu.

La începutul anului școlar, rata de vaccinare în rândul personalului din școli, la nivelul județului Timiș era de 57,5% – 3.851 de profesori dintre cei 6.695 au ales sa se imunizeze, scria presa locală.

Şeful IŞJ a adăugat că primele 3.000 de teste distribuite şcolilor se epuizează marţi, dar Direcţia de Sănătate Publică Timiş a solicitat deja Ministerului Sănătăţii încă 10.000 de teste pentru unităţile şcolare din judeţ.

Calculator Informatica Programare Cibernetica Hacker Sursa Pexels E1587469808355 640x400 1
Doar unul din 5 profesori e pregătit să predea online
spotmedia.ro

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu susține că România nu este pregătită pentru școala online, deși în multe mari orașe din țară incidența cazurilor de Covid se apropie de 6 la mie. El spune că nu există conținut digital, conectivitate sau profesori pregătiți pentru asta.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus, marți seara, la Digi24, că, potrivit legislației acuale, la o incidență de 6 la mie școlile trec în online. Întrebat despre posibilitatea ca școlile să rămână deschise chiar și după acest prag, Sorin Cîmpeanu a spus că părerile sunt împărțite: „Unii vor să se închidă odată cu atingerea pragului de 6 la mie. Sunt speriați de mersul la școală, dar n-au niciun fel de problemă să meargă în mall-uri sau în ale locuri. Alții vor să rămână deschise și după 6 la mie”.
„În București, spre exemplu, azi avem 5,57 la mie, în Cluj avem 5,59, sunt foarte apropiate astăzi, marți, de 6 la mie. Ziua de referință e vineri, dacă vineri se depășește 6 la mie, după regulile de astăzi, școlile intră în online cu excepția școlilor speciale, creșele și grădinițele rămân însă deschise cu prezență fizică”, a mai spus Cîmpeanu.

Acesta admite că nu știe care au fost rațiunile care au stat la baza stabilirea acestui prag.

„Acum ne întrebăm cu toții cum am ales acest prag de 6 la mie. Mie nu mi-e clar, ne-am bazat pe convingerile epidemiologilor, doar că vă fac o mărturisire, e o convingere personală: în momentul în care s-a stabilit acel prag de 6 la mie multă lume a fost convinsă că nu ne vom mai apropia vreodată de pragul de 6 la mie. La 1 august, era 0,13 la mie, de 40 de ori mai puțin”, a mai spus ministrul.

Dan Vilceanu Sursa Foto Inquam Photos Ilona Andrei
PIAȚA MUNCII - Ministrul Finanțelor ia în calcul eliminarea scutirii de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor în domeniile IT, construcții și cercetare: ”E o chestiune de echitate, corectitudine”
economedia.ro

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a anunțat marți că are în lucru varianta eliminării excepțiilor de la plata impozitului și a contribuțiilor pe venit în domenii precum IT-ul, cercetarea și construcțiile.

Într-un interviu pentru Antena 3 dacă guvernul va mări TVA în 2022, ministrul Dan Vîlceanu a spus: ”Exclus să creștem TVA. Dar există o discuție legată de excepții la plata impozitului pe venit și plata contribuțiilor”.
Întrebat dacă e vorba despre salariații din IT, cercetare și construcții, Vîlceanu a spus că ”sunt mai multe categorii. Toate excepțiile de la plata impozitului pe venit și la plata contribuțiilor pe venit, plus excepțiile la plata impozitelor și taxelor locale, sunt undeva la 3% din PIB. E o sumă foarte mare. Este o chestiune de echitate, corectitudine. Unii plătesc, alții nu (…) Este o variantă, mă refer la toate excepțiile. De altfel avem și critici din partea Comisiei și altor organisme internaționale”.

El a mai spus că o eventuală decizie va fi luată după discuții cu reprezentanții sectoarelor respective: ”Toate lucrurile trebuie discutate înainte. Nu suntem adepții unei politici impuse, discutăm cu industria și apoi vedem”.

Ministrul Vîlceanu a mai anunțat că guvernul va modifica modul în care sunt evaluate imobilele pentru care se plătesc taxe locale pentru că acum valoarea de impozitare ar fi prea mică față de valoarea de piață.

”Vom umbla la modul cum e calculată valoarea clădirilor impozitate”, a spus Vîlceanu, admițând că unii proprietari vor plăti mai mult în urma acestei schimbări.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.