EȘTI AICI:
Revista presei – 28 ianuarie 2022

Revista presei – 28 ianuarie 2022

Timisoara De Sus Din Aer Din Avion 10
Chestionar pentru timișoreni. Despre regenerarea spațiilor urbane și formarea unor experți
tion.ro

Care considerați că sunt calitățile personale indispensabile unui inovator urban? Ce competențe cheie considerați că trebuie să aibă inovatorul urban? Sunt doar câteva dintre întrebările la care sunt rugați timișorenii să răspundă. Universitatea de Vest din Timișoara, Centrul Cultural PLAI și Primăria Timișoara realizează o cercetare în cadrul unui proiect internațional, cu scopul de a defini portretul regeneratorului/inovatorului urban.

Universitatea de Vest din Timișoara, Centrul Cultural PLAI și Primăria Municipiului Timișoara au format un cluster local – membru în proiectul internațional European Urban REgenerators Knowledge Alliance (EUREKA), finanțat de Comisia Europeană. Proiectul își propune să faciliteze regenerarea spațiilor urbane prin formarea unor experți în inovare urbană și prin promovarea acestei profesii la nivel european.

„Până în prezent, clusterele locale au desfășurat în paralel cercetări prin mese rotunde cu experți în dezvoltare urbană, prin chestionare adresate masteranzilor și practicienilor din domeniile asociate, prin interviuri cu experți din domeniu și prin studii de caz aplicate soluțiilor de succes din Europa. Proiectul va continua cu o cercetare legată de curricula unui Masterat european în domeniu, urmată de conturarea unor living-labs la nivel local și a unor școli de vară”, spun organizatorii.

Timișorenii pot completa chestionarul AICI. Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite AICI.

IMG 9524 FWAB
Studiu #RomaniaDeschisă: românii consideră că învățământul preuniversitar autohton nu merită nota de trecere
hotnews.ro

Potrivit unui studiu recent desfășurat la inițiativa proiectului #RomaniaDeschisa, nota medie obținută de învățământul preuniversitar autohton din partea românilor a fost de 4.55, iar doar 1% dintre respondenți i-au acordat o notă peste 7.

#RomaniaDeschisa a pornit în luna noiembrie a anului trecut în căutarea imaginii unei școli ideale pentru români. Împreună cu AmSchool - American Alternative School, școală și liceu care urmează sistemul flipped education, proiectul a desfășurat un chestionar online în urma căruia au fost obținute 671 de răspunsuri complete pentru interpretare.

Studiul finalizat în luna ianuarie scoate la iveală o percepție negativă asupra educației din ultimii 10 ani, 72% dintre participanți considerând calitatea învățământului preuniversitar mai precară în prezent. În ceea ce privește viziunea despre viitor, doar 15% dintre români s-au arătat optimiști, în timp ce mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că sistemul educațional se va înrăutăți în următorii ani. Analiza răspunsurilor arată că percepția sumbră asupra viitorului școlii românești denotă o lipsă de încredere în reformele și măsurile anunțate de autorități.

Opinia colectivă vine și în urma perioadei de pandemie, ultimii doi ani aducând în prim-plan un sistem nepregătit să facă față cerințelor moderne. Nici învățământul superior nu pare a se bucura de încrederea românilor, 89% dintre aceștia fiind de părere că oportunitățile de dezvoltare intelectuală și profesională sunt mai numeroase pentru tinerii care aleg să studieze în afara țării.

Raportându-ne la caracteristicile demografice ale eșantionului, în cea mai mare parte respondenții au fost reprezentați de absolvenți de studii superioare, cu reședința în mediul urban și resurse peste medie, un segment care poate, cel mai probabil, să își trimită copiii la studii în străinătate.

„Ca inițiator #RomaniaDeschisa ar fi trebuit să mă bucur că pot promova proiectul pe baza unor rezultate relevante, care pot sta la baza unor viitoare reforme. Dar nu sunt bucuros. Deloc. Pentru că părerea a sute de părinți despre învățământul românesc - trecut, prezent și viitor - mă îngrijorează teribil. Singura mea speranță este că va fi un semnal de alarmă pentru toți cei interesați. Și ceva se va schimba.” - susține Cristian China-Birta, fondatorul proiectului #RomaniaDeschisa.

3271443dir
Puțini profesori interesați de posturile de directori, în Timiș. Inspectorul general: „Avem o problemă în mediul rural”
tion.ro
Numai 88 de candidați s-au înscris la a doua etapă a concursului național de ocupare a celor 154 de funcții de director și director adjunct care au rămas vacante în școlile din Timiș. Inspectorul școlar general spune că în mediul rural există o adevărată problemă, întrucât profesorii nu se înscriu pentru că au impresia că pot ocupa postul fără concurs.
Dreamstime S 190933908
Admitere facultate 2022. Reguli noi anunţate de universităţi de top din România
observatornews.ro

Universităţile din Iaşi au schimbat regulile de admitere. Astfel încât viitorii studenţi vor trebui să muncească mai mult pentru a intra la facultate.

La Universitatea de Medicină din Iaşi nu se va mai ţine cont de nota din anii de liceu sau cea de la Bacalaureat, ci se va lua în considerare doar nota de la examenul de admitere.

Și la Universitatea Tehnica din Iaşi, care avea unele dintre cele mai blânde proceduri de admitere, s-au schimbat regulile. Tinerii nu se mai pot înscrie cu o singură taxă și un singur dosar la câte facultăți vor, ci la maxim 3 pot aplica.

La Agronomie sunt de la an la an tot mai puține locuri la taxă, iar taxa este mai mare, asta pentru că universitatea nu vrea să promoveze învățământul la distanță fiindcă nu consideră că absolvenții sunt suficient pregătiți în acest sistem.

Vorbim de condiţii mai dure pentru cei care vor să devină studenţi. Asta pentru că se doreşte o realizare cât mai obiectivă a acestei departajări a tinerilor în momentul în care intră la facultate.

De departe, cea mai dură schimbare este la Universitatea de Medicină din Iaşi, unde până acum se ţinea cont într-o proporţie de 10% de nota de la Bacalaureat. Acum se va face adminterea doar pe baza notei de la examen.

Sunt schimbări şi la celelate universităţi din oraş. La Universitatea Tehnică unde erau cele mai uşoare metode de admitere - cu un singur dosar şi cu o singură taxă tinerii puteau să aplice la toate facultăţile unde îşi doreau -, acum va fi limitat la doar trei facultăţi acest dosar, pentru că de multe ori se întâmpla ca un candidat să fie declarat admis deşi nu îşi dorea să înveţe la acea facultate, renunţa, iar cei care ar fi vrut să fie studenţi rămâneau pe dinafară.

Se fac aceste lucruri tocmai pentru a fi scăzută din ce în ce mai mult rata de abandon în rândul tinerilor care dau la facultate.

Elevi Timis 820x687
Elevii din Timiș acuză politicienii că din cauza lor este frig în școli și nu pot merge la ore cu prezență fizică
edupedu.ro

Lipsa investițiilor și interesului față de buna derulare a cursurilor au dus la probleme inadmisibile, mai scrie într-o postare pe Facebook, Asociația Elevilor din Timiș.

Miercuri, 8 școli, licee grădiniție, au trecut la ore online din cauza frigului din clase, cauzat de datoriile mari pe care le are furnizorul de agent termic către terți. În unele săli, temperaturile erau sub 10 grade.

Asociația Elevilor din Timiș a scris pe Facebook că “Rând pe rând, tot mai multe unități de învățământ din Timișoara sunt nevoite să intre în regim online, din cauza frigului resimțit în clase.Lipsa investițiilor și interesului față de buna derulare a cursurilor au dus la probleme inadmisibile. Lipsa căldurii și instalarea iernii în școlile timișorene sunt cele mai evidente.

Cerem oprirea „circului politic” care contribuie la menținerea acestei situații și care lasă școlile de izbeliște în această perioadă grea. Este momentul implicării și responsabilității din partea tuturor actorilor vizați în această problemă, fiindcă elevii și profesorii sunt cei care au de suferit!”, conchide Asociația Elevilor din Timiș.

Miercuri în județul Timiș erau 197 de clase online, adică 6.242 elevi, multe au trecut online și din cauza cazurilor de Covid-19.
ODY4ZmVmMWZlYzc1Mjk5ZGMzNmNhM2EzYWI4ZTA3.thumb
Consiliul Tineretului din România: O scrisoare deschisă despre viitorul educației și forței de muncă din România a fost transmisă autorităților în această dimineață
edupedu.ro

O scrisoare deschisă cu privire la viitorul educației și forței de muncă din România a fost transmisă decidenților de resort în această dimineață de către Consiliul Tineretului din România, federația reprezentativă a tinerilor și organizațiilor de tineret din România, la nivel național și internațional, alături de The FutureKit, inițiativă care își propune să echipeze corespunzător tinerii pentru viitorul lor profesional, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro.

Potrivit comunicatului, scrisoarea deschisă privind viitorul educației și forței de muncă din România abordează subiecte precum: învățământul online, învățământul profesional și tehnic, abandonul școlar, competențele tinerilor, tinerii NEET, oferind o analiză concisă a fiecăruia și o serie de potențiale soluții pentru problemele identificate, cu scopul de a reprezenta un punct de sprijin în crearea și implementarea de politici publice în sectoarele vizate.

„Această scrisoare a fost dezvoltată valorificând concluziile rezultate ulterior conferinței „ÎmprEUnă pentru educația și forța de muncă a viitorului”, la care au participat doisprezece reprezentanți ai societății civile, cu vaste expertize în domeniile: educației preuniversitare, universitare și nonformale, politicilor de tineret și europene, afacerilor și resurselor umane, alături de doi reprezentanți ai României în Parlamentul European”, după cum se arată în anunț.
Pui De Drag 4
ANTREPRENORIAT - Povestea unor tineri care au plecat din ţară când aveau doar 18 ani şi care este motivul pentru care s-au întors în România
businessmagazin.ro

Iuliana şi Ionuţ Popa aveau 18 ani când au plecat să lucreze în străinătate. După câţiva ani de muncă, au revenit în ţară, iar banii strânşi i-au investit într-o afacere – Pui de drag, un brand de produse lactate de capră din judeţul Iaşi.

Suntem o familie de tineri antreprenori locali, cu o fermă de capre albe, care produce şi livrează la domiciliu o varietate de lactate şi brânzeturi naturale. În vara lui 2021 ne-am schimbat numele, din Azolact în Pui de Drag, fiindcă sună mai simpatic şi mai vioi, şi tot aşa ne-am plănuit să fim şi noi. Livrăm la domiciliu şi vrem să intrăm şi în magazinele cu produse locale din Iaşi şi zonele limitrofe. Susţinem manifestarea blândeţii în relaţia cu pământul, cu animalele şi cu oamenii şi muncim de la primele ore ale dimineţii ca să facem: iaurt, sana, chefir, telemea, caş, urdă, caşcaval, brânză de burduf şi creme de brânză din lapte proaspăt de la caprele noastre.”

Aşa sună, pe scurt, povestea scrisă de cei doi antreprenori pe pagina de Facebook a afacerii lor. Aventura lor a început în 2012, când au plecat să muncească, la fel ca mulţi alţi români, în Italia, cu gândul la o viaţă mai bună. Acolo au văzut pentru prima dată familii care moşteneau, de generaţii, câte o fermă de animale. Înţelegând ce tradiţie au şi cum reuşeau ei să facă agricultură, deşi solul de acolo nu era atât de fertil precum cel din Romania, s-au întrebat de ce ei nu ar putea face la fel.

„Un an mai târziu, am decis să ne întoarcem acasă şi să ne apucăm de agricultură. Am început cu câteva hectare de teren şi un tractor. La început, parcă nimeni nu ne dădea nicio şansă. Şi nu ne-a fost uşor”, povestesc Iuliana şi Ionuţ Popa. Au reuşit în cele din urmă să ia teren în arendă, să cumpere utilaje şi, pentru scurtă vreme, au avut şi câteva vaci. Când au apărut copiii în familia lor, negăsind uşor prin împrejurimi nici lapte, nici brânză făcute în condiţiile pe care şi le-ar fi dorit, au decis să cumpere şi nişte capre şi, după foarte multă documentare, au ales patru surate din rasa Saanen, de la un crescător în vârstă care le scria poezii.

„Aşa am descoperit cu adevărat gustul laptelui şi al brânzei de capră. Ne-am îndrăgostit foarte repede de ele. Am realizat că trebuie să cumpărăm mai multe şi că vrem să producem brânză şi alte delicii sănătoase din lapte de capră.” La început, au vândut rudelor, amicilor, apoi alţi doritori au început să apară. Încurajaţi de faptul că produsele lor aveau succes, au investit şi mai mult. Astăzi au 140 de capre adulte şi lucrează în jur de 80 de hectare de teren, cultivat cu lucernă, iarbă, porumb, orz, grâu şi floarea-soarelui.

Teza2
ARACIS anunţă că, în 8 luni, a realizat evaluarea a 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat
adevarul.ro

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) anunţă că, în numai 8 luni, a realizat evaluarea a 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), precum şi a fiecăruia dintre cele 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD) pe care acestea le gestionează.

Din fiecare comisie de experţi evaluatori a făcut parte câte un expert internaţional, ales din Registrul de Experţi Evaluatori Internaţionali, din care fac parte aproape 300 de cadre didactice, din 43 de ţări. Potrivit Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, cadrul legal cu privire la evaluarea studiilor universitare de doctorat a fost clarificat în anul 2021, la 10 ani de la adoptarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 22 din 31 martie 2021 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei.

Acelaşi act normativ a introdus obligativitatea cooptării experţilor internaţionali în toate procesele de evaluare externă a studiilor universitare de doctorat. Considerăm astfel că nu se impun, în prezent, modificări legislative cu privire la acest proces. Ca urmare a modificării cadrului legal, la propunerea ARACIS, a fost posibilă adoptarea Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3651 din 12 aprilie 2021 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat şi a sistemelor de criterii, standarde şi indicatori de performanţă utilizaţi în evaluare, iar în luna mai 2021 procesul de evaluare externă a fost deja demarat.

”În numai 8 luni, ARACIS a realizat evaluarea a 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), precum şi a fiecăruia dintre cele 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD) pe care acestea le gestionează. Din fiecare comisie de experţi evaluatori a făcut parte câte un expert internaţional, ales din Registrul de Experţi Evaluatori Internaţionali, din care fac parte aproape 300 de cadre didactice, din 43 de ţări. Experţii internaţionali au fost selectaţi în urma unui proces transparent, promovat de către ARACIS înspre reţelele internaţionale care reprezintă agenţii de asigurare a calităţii, dar şi de către universităţile din România înspre universităţile partenere ale acestora şi în baza unor criterii şi standarde care au vizat activitatea profesională, calitatea de conducător de doctorat şi experienţa în domeniul asigurării calităţii”, a transmis Agenţia.

Sistemul de evaluare şi asigurare a calităţii în învăţământul universitar a fost reglementat din anul 1993, o dată cu înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Evaluare şi Acreditare Academică (CNEAA), fiind unul dintre cele mai vechi sisteme de asigurare a calităţii din ţările membre în Spaţiul European al Învăţământului Superior (European Higher Education Area – EHEA).

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.