EȘTI AICI:
Revista presei – 26 mai 2021

Revista presei – 26 mai 2021

Delamers
ASTĂZI, LA UVT, DE LA ORA 19 - De la mers la alergare - cu dr. Cristian Negrea
Facebook.com
În acest an ești liber să-ți descoperi cea mai bună versiune, iar noi vrem să alergăm împreună către ea. 💥
Hai să povestim despre drumul de la mers la alergare alături de Lect. Dr. Cristian Negrea, omul care datorită competențelor acumulate și în calitate de antrenor personal, cu multiple certificări internaționale, a creat programe individuale care au modelat multiple personalități, îndrumându-i și motivându-i să-și atingă obiectivele și să-și depășească propriile limite. 🤸‍♂
Te invităm miercuri, 26 mai, de la ora 19 🕕 la Universitatea de Vest din Timișoara, în Amfiteatrul A11.
P.S. Din cauza restricțiilor putem găzdui doar 50 de persoane în sală, respectând toate măsurile. Astfel, pentru a păstra corectitudinea, primii 50 de alergători (actuali sau viitori 😏) care se înscriu în formular vor avea acces, iar cu restul ne vedem live pe pagina de Facebook.
La Upt 1
Marii profesori ai UPT: Aurel Nanu, părintele tehnologiilor neconvenționale din România – 100 de ani de la naștere
ziuadevest.ro

În spiritul tradiției de a cinsti memoria marilor profesori pe care i-a avut în decursul unui secol de existență, Universitatea Politehnica Timișoara a organizat luni, 24 mai 2021, un eveniment omagial la 100 de ani de la nașterea profesorului Aurel Carol Nanu (23 mai 1921 – 4 octombrie 2017).

Personalitate ştiinţifică de prim rang, inconfundabilă pe plan naţional şi internaţional, profesorul Aurel Nanu este un nume de referinţă în domeniul tehnologiei materialelor. Impunând prin rigoare, disciplină și seriozitate, profesorul Aurel Nanu și-a câștigat, în timp, o solidă reputație, bucurându-se și de admirația colegilor și a studenților. Evenimentul a fost organizat în regim hibrid, o parte dintre invitați fiind prezenți în incinta Bibliotecii UPT, în timp ce alți invitați, din toată țara, au avut intervenții online.

În deschidere, moderatorul evenimentului și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai profesorului Aurel Nanu, prof.univ.dr.ing. Richard Hermann, a punctat câteva repere din biografia mentorului său, accentuând atmosfera de familie pe care acesta a creat-o în cadrul Catedrei de Tehnologie Mecanică.

Rectorul în funcție al Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a subliniat importanța pe care actuala conducere a instituției o acordă omagierii iluștrilor profesori pe care Politehnica i-a avut în primul secol de existență, acesta fiind al treilea eveniment de acest tip organizat în acest an în cinstea unor adevărați stâlpi ai Politehnicii, adevărate modele de urmat pentru generații de studenți și profesori, după cele dedicate profesorilor Toma Dordea și Ioan Anton.

Universitatea De Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu De La Brad” Din Iasi
Cadre didactice din cadrul Universității de Științele Vieții ,,Ion Ionescu de la Brad’’ Iași vor juriza online la VINARIUM 2021
bzi.ro

Reputați specialiști în oenologie de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (fosta USAMV) vor juriza peste 1200 de probe de vin, alături de 48 de jurați din 13 țări, în cadrul unui concurs internațional, organizat online. Începând de joi, 27 mai 2021, timp de trei zile, jurați internaționali din diferite țări, vor participa online la VINARIUM 2021 – cel mai important Concurs Internațional de Vinuri din Europa de Est. De laUniversitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, participăprof. univ. dr. Valeriu V. COTEA, în calitate de președinte de comisie și șef lucr. dr. Cintia COLIBABA, ca membru în comisie.

Aflat la cea de a XVIII-a ediție, concursul este organizat în conformitate cu normele concursurilor internaționale de vinuri elaborate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), iar aprecierea probelor va fi făcută de un juriu internațional ai cărui membri sunt recunoscuți prin experiența și profesionalismul lor. Pentru comunicare live se va folosi platforma ZOOM, iar evaluarea propriu-zisă se va face folosind aplicația de Jurizare online, pusă la dispoziție de organizatori.

”În cadrul competiției, se vor degusta și evalua 1236 de probe. Vor participa 48 de jurați din 13 țări precum SUA, Olanda, Croația, Chile, Italia și Cipru. La Iași, la Facultatea de Horticultură a USV vor ajunge aproximativ 300 de probe, etichetate și secretizate conform regulamentului concursului. În cadrul unui astfel de concurs, toți membrii juriului păstrează o atitudine neutră față de probele degustate, astfel încât, chiar și online, să nu ne influențăm reciproc. Fiecare comisie va degusta un număr de aproximativ 50 probe/zi. Rezultatele concursului vor fi făcute publice pe data de 4 iunie”, a punctat șef lucr. dr. Cintia COLIBABA, jurat în cadrul concursului și cadru didactic la Facultatea de Horticultură a USV Iași.

Flavius Baias
Decanul Facultății de Drept a Universității Bucureşti, preferat de PNL ca avocat al poporului
păuterea.ro

Flavius Antoniu Baias, decan timp de 12 ani al Facultății de Drept din cadrul Universității Bucureşti, este preferat de liberali pentru ocuparea postului de avocat al poporului.

Numele său este vehiculat în contextul revocării Renatei Weber din funcție, dat fiind că rapoartele de activitate din ultimii doi ani vor fi discutate marţi de comisiile juridice reunite ale Parlamentului.

Miercuri, ele ar putea fi respinse şi în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Avocat în Baroul Bucureşti (din 1985), Baias a fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei între 1998 – 2000, în mandatul lui Valeriu Stoica.

Baias a condus revista „Analele Universităţii din Bcuureşti. Seria Drept” (2002 – 2006) și Editura C. H. Beck (2006-2008).

Şef de catedră la Facultatea de drept a Universității din Bcureşti (2006 – 2008), a ocupat fotoliul de decan din 31 ianuarie 2008 până în 20 februarie 2020.

MGRiZDljNjVlZGEzZDcxMGEyMDk5NTkyNjI5YTg5MDQ=.thumb
Semnal de alarmă privind abandonul școlar. Profesor: Dacă socotim și ecranele negre ne-am speria și mai mult. Până la urmă, cui predăm?
digi24.ro

Numărul elevilor care abandonează școală crește de la un an la altul. E concluzia îngrijorătoare a unei analize făcute de Ministerul Educației. Cei mai mulți copii care renunță la educație înainte de vreme sunt din clasele primare sau gimnaziale, iar situația cea mai gravă este în mediul rural, unde, pe parcursul a opt ani de studiu din cele două cicluri un sfert dintre elevi abandonează. Profesorul Marcel Bartic a declarat la Digi24 că situația aceasta este o consecință a faptul că școala românească nu răspunde nevoilor elevului.

"Cum să abandoneze un copil de ciclul primar școală? Sunt convins că ține și de situația socială. Sunt părinți care nu-și mai permit școală româneasca. Școala de stat a început să fie foarte scumpă pentru copiii din mediul rural, deși e gratuită.

Faptul că e o industrie paralelă a mediațiilor spune foarte multe.

Școala românească e cu totul depășită de ce ar trebui să ofere copiilor.

Problema inechității este foarte gravă, o problemă pe care o rezolvăm din pix  prin rapoarte, dar care în realitate nu rezolva nimic", a spus profesorul.

El a subliniat că prioritatea absolută dincolo de orice filosofie educațională ar trebui să fie căutarea modalităților de a-i ajuta efectiv pe cei câteva sute de mii de copii, pentru a-i aduce la școală și a-i păstra acolo.

"Trebuie să ai grijă de copiii aceia, să te asiguri că pot veni la coală, că îi putem ajută și că putem avea măcar condiții minimale care să nu ii pună în situația să scoată bani din buzunar. Cei mai mulți nu își mai permit școală românească", a spus profesorul.

Referindu-se la situația devenită și mai critică în pandemie, Mircea Bartic a afirmat că elevii din mediul rural au fost aproape în imposibilitatea de a accesa orice act educațional.

"Noi vorbim doar de cei înregistrați, care oficial nu au mai participat la cursuri.

Mai sunt și acele ecrane negre, să le punem tot la abandon. Un ecran negru în timpul orelor online e tot abandon școlar, nu toți o fac din dezinteres, dar efectiv, școală nu răspunde cu nimic nevoilor lor.

Dacă punem la socoteală și ecranele negre s-ar putea să ne speriem și mai mult.

Ar trebui să ne punem un semn serios de întrebare: ce mai face școală românească, cu cine, cui predăm?

Acum dictează un formalism îngrozitor, din pix, pe hârtie, totul sună minunat. Dar, în fapt, noi nu mai știm cu cine lucrăm, avem o mâna de copii care răspund și ridică mâna la ore, restul sunt absenți", a explicat profesorul.

8aef85659995052b65
PIAȚA MUNCII - Cati romani si-au gasit locuri de munca prin agentiile de forta de munca. Topul celor mai cautate joburi
ziare.com

 

Aproape 78.000 de persoane au fost incadrate in munca in primele patru luni ale anului in urma programelor derulate de agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene si de cea a Municipiului Bucuresti.

Dintre acestea, 36.133 de persoane au peste 45 de ani, 16.090 au varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani, 12.900 au intre 25 si 35 de ani, iar 12.578 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 8.805 sunt tineri NEET).

Numarul femeilor incadrate in munca pana la finalul lunii aprilie este de 35.784 de persoane (46,05%), iar cel al barbatilor de 41.917 de persoane (53,95%).

In functie de rezidenta, 40.265 de persoane angajate in perioada de referinta provin din mediul urban, iar 37.436 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregatire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de munca arata ca cele mai multe au studii liceale (26.251 de persoane), profesionale (18.575 de persoane), gimnaziale (17.058), in timp ce 8.076 de persoane au studii universitare.

Din totalul persoanelor incadrate prin intermediul ANOFM in primele patru luni ale anului 2021, 40.262 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Incadrarea intr-o categorie de ocupabilitate se realizeaza ca urmare a activitatii de profilare a persoanelor inregistrate in evidentele ANOFM.

Topul judetelor cu cele mai multe persoane angajate indica Timis pe primul loc (6.410 de persoane angajate), urmat de Bucuresti (4.037) si Buzau (3.914).

Universitatea Babes Bolyai Cluj Napoca
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca se situează pe primul loc între universităţile din România la cercetare ştiinţifică
edumanager.ro

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca se situează pe primul loc între universităţile din România la cercetare ştiinţifică, pe baza Indicatorilor Esenţiali de Ştiinţă (ESI – Esential Science Indicators) din sistemul Web of Science (WoS).

„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este cea mai reprezentativă universitate românească pe baza Indicatorilor Esenţiali de Ştiinţă (ESI – Esential Science Indicators) din sistemul Web of Science (WoS), evaluaţi în ultimul deceniu (1 ianuarie 2011-28 februarie 2021), actualizaţi în 13 mai 2021. În analiza ESI au fost identificate 7.108 de instituţii ale lumii care au avut contribuţii în minimum 1 din cele 22 de domenii WoS şi care se regăsesc, prin prisma citărilor primite, între primele 1% instituţii care contribuie esenţial la ştiinţă. Astfel, la nivel general, UBB este prima universitate din ţară, aflându-se între primele 1% instituţii ale lumii care au contribuţii esenţiale la ştiinţă (1.454 în analiza generală a instituţiilor care prin citările primite se află între primele 1%)”, se arată într-un comunicat transmis de UBB.

Potrivit sursei citate, prin prisma domeniilor academice/de ştiinţă, UBB se regăseşte în 9 dintre cele 12 domenii în care se află vreo instituţie din România.

„Prima şi singura din România în domeniul Psychiatry/Psychology şi între primele 1% instituţii din lume care publică în acest domeniu (poziţia 636 din 796 incluse în 1%). Prima din România în domeniul Engineering şi între primele 1% instituţii din lume care publică în acest domeniu (poziţia 598 din 1722 incluse în 1%). Prima din România în domeniul Environment/Ecology şi între primele 1% instituţii ale lumii care publică în acest domeniu (poziţia 930 din 1257 incluse în 1%); din ţară apar doar două instituţii între primele 1%. Prima din România în domeniul Geosciences şi între primele 1% instituţii din lume care publică în acest domeniu (poziţia 765 din 806 incluse în 1%); din ţară apar doar două instituţii între primele 1%. Prima universitate din România în domeniul Mathematics (poziţia 5 dacă considerăm şi institutele de cercetare) şi între primele 1% instituţii ale lumii care publică în acest domeniu (poziţia 247 din 289 incluse în 1%)”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, în domeniul Social sciences (general) UBB ocupă locul 2 în ţară între universităţi, aflându-se între primele 1% instituţii ale lumii care publică în acest domeniu (poziţia 1.488 din 1.707 incluse în 1%); din ţară apar doar două instituţii între primele 1%.

Salariati 1 (1)
Strategia pentru piața muncii până în 2027. Cum va fi posibil să atingem o rată de ocupare de 75%, în rândul populației în vârstă de 20 – 64 ani?
cursdeguvernare.ro

România trebuie să identifice măsuri eficiente care să vizeze participarea deplină pe piața muncii a resurselor de forță de muncă disponibilă, pentru a putea limita efectele declinului demografic, este principala premisă a Strategiei  Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021-2027 și a Planului de acțiuni aferent.

Conform acestor documente, România ar trebui să atingă în 2027 o rată de ocupare de 75%, în rândul populației în vârstă de 20 – 64 ani.

Anul trecut, rata a fost de 70,8%, cu 0,8 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită prin Strategia Europa 2020.

Riscurile de la care pleacă Strategia

În pofida acestui start de pe o poziție bună în următorul exercițiu financiar, atingerea țintei va fi o provocare, din cauza fenomenelor demografice și rezultatelor slabe ale sistemului românesc de educație, care vor angrena o putere de frânare mult mai puternică în contextul post-pandemiei.

Documentele, adaptate în timpul pandemiei, noilor realități, identifică principalele puncte slabe ce ar putea crea mari probleme pe piața muncii, de acum înainte:

  • Continuarea și accentuarea migrației și mobilității externe a forței de muncă
  • Perspectivele demografice negative (reducerea și îmbătrânirea populației)
  • Număr mare de persoane (în special din grupurile vulnerabile) inactive și care pot fi încadrate cu greu pe piața muncii
  • Grad redus de mobilitate internă a forței de muncă
  • Lipsa unor mecanisme de anticipare a nevoii de competențe și de monitorizare și evaluare a politicilor active
  • Slaba investiție în formarea continuă a propriilor angajați în contextual nevoii de restructurare, modernizare, absorbţie a rezultatelor CDI pentru menţinerea competitivităţii
  • Participare redusă a persoanelor șomere, dar și a forței de muncă în general la programe de creștere a nivelului de competențe
  • Nivel ridicat de abandon școlar
  • Nivel redus de alfabetizare digitală în rândul populației
  • Dezvoltarea economică și socială neomogenă a mediului urban și cel rural
  • Infrastructură fizică insuficient de dezvoltată
  • Trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon ar putea duce la creșterea ratei șomajului, în special în regiunile cu industrii caracterizate printro rată scăzută a productivității și emisii mari de dioxid de carbon

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.