Revista presei – 24 noiembrie 2020

UVT se clasează pe poziția a patra la nivel național, cu un punctaj de 12 puncte, obținut în urma procesului de evaluare (cu 2 puncte suplimentare comparativ cu ediția 2019).

Metaranking-ul Universitar include în analiză 97 de universități active din România (54 publice şi 43 private) dintre care doar 28 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională. Similar edițiilor anterioare,  evaluarea universităților prin acest Metaranking a constat în identificarea universităților din România cu vizibilitate internațională (prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și a căror activitate a generat impact în aria academică internațională.

Universitățile românești nominalizate au înregistrat un punctaj total de 163 de puncte, fiind incluse în analiză doar acele universități care au cel puțin o prezență în unul dintre cele nouă ranking-uri internaționale conform metodologiei Metaranking-ului Universitar 2020. Ca urmare a procesului de evaluare, universitățile din Consorțiul Universitaria au obținut 69 de puncte dintr-un total de maxim 163 de puncte (42,33% din punctajul total). Prezența învățământului superior timișorean este evidențiată în acest Metaranking prin includerea a trei universități care au cumulat peste 11% din punctajul total.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, remarcă importanța acestor rezultate de metaranking: „Am insistat în ultimii ani asupra unei idei rezultate din toate studiile academice, și anume pe faptul că centrul universitar timișorean contribuie cu rezultate și vizibilitate internațională, în contextul general al învățământului superior românesc, la un nivel mult superior comparativ cu nivelul finanțărilor publice anuale de care universitățile timișorene beneficiază an de an. UVT, mai ales, are o contribuție avansată la obținerea acestor rezultate, 12 din cele 18 puncte de evaluare din Metarankingul Universitar 2020 fiind aduse centrului nostru universitar de către Universitatea de Vest din Timișoara. Se validează, încă o dată, faptul că valoarea și prestanța academică din Timișoara, care au primit confirmări și prin Metarankingul Universitar 2020, sunt insuficient susținute prin bugetele publice pe care MEC le alocă universităților merituase de aici”.

Predarea la clasă, în pandemie, nu este lipsită de riscuri, cel puțin nu în măsura în care se credea după ce primele țări au redeschis școlile la sfârșitul primăverii, dar dovezile înregistrate de la începutul noului an școlar, în lume, sugerează că școlile pot să rămână deschise, chiar și în fața unei răspândiri extinse a noului coronavirus în comunitate. Condiția? Să existe măsuri de siguranță solide și voință politică, arată revista Science într-o nouă analiză a celor mai recente date și studii pe tema școlii în pandemie. Publicația discută argumentele pro și contra deschiderii școlilor, iar concluzia este că, pentru elevi, școala față în față este foarte importantă și poate fi asigurată cu prețul unor restricții extinse în alte domenii, dar, sub presiunea pandemiei, autoritățile, părinții și profesorii se confruntă cu întrebări care nu mai țin de știință.

Science arată că primele indicii susțin ideea că școlile pot rămâne deschise, dacă se dorește acest lucru, iar multe țări au închis restaurantele, barurile sau sălile de sport și au cerut cetățenilor să evite adunările, în tentativa de a ține epidemia sub control, dar și școlile deschise. Unele țări – precum Republica Cehă sau Austria, care au înregistrat o explozie de cazuri – au fost nevoie să închidă, în cele din urmă, și școlile, la sfârșitul lui octombrie și în noiembrie.

Science îl citează pe Michael Wagner, expert de la Universitatea din Viena care face parte dintr-un grup ce analizează răspândirea virusului în școli, potrivit căruia nu se poate spune că școlile deschise nu contribuie la răspândirea virusului. Dar, arată tot el, “școlile ar trebui să se închidă ultimele”, pentru că, deși închiderea lor poate fi “una dintre cele mai puternice măsuri, este și una dintre cele mai costisitoare” pentru copii.

Aproape două treimi dintre români (64,1%) susțin ideea că Uniunea Europeană a ajutat România în combaterea epidemiei de coronavirus. Un sfert dintre respondenți (25,8%) își exprimă dezacordul față de această afirmație. 10,1% reprezintă procentul non-răspunsurilor.

Acordul față de afirmația că Uniunea Europeană a ajutat România în combaterea epidemiei de coronavirus este mai ridicat în rândul tinerilor (18-29 de ani) și al persoanelor active (30 – 44 de ani), al salariaților la privat, dar și al celor fără ocupație, al șomerilor și casnicelor, al respondenților care declară că reușesc să aibă tot ce le trebuie, fără să se restrângă de la ceva și al locuitorilor regiunilor Centru și Nord-Est.

56,9% dintre cei intervievați privesc cu optimism viitorul Uniunii Europene, 34,6% declarându-se pesimiști. 8,5% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Manifestă un optimism mai ridicat decât media respondenții cu vârsta între 18 și 29 de ani, respectiv cei până în 44 de ani, respondenții cu studii superioare, elevii și studenții, cei care declară că reușesc să cumpere și unele bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte domenii, cei care reușesc să aibă tot ce le trebuie, fără să se restrângă de la ceva și locuitorii din regiunea de Nord-Vest

Întrebați dacă România a atras suficiente fonduri europene, majoritatea românilor (62,6%) răspunde negativ. 27,6% sunt de opinie contrarie, în timp ce 9,8% nu știu sau nu răspund.

Consideră că România a atras suficiente fonduri europene mai ales persoanele cu studii primare, cele fără ocupație, șomerii sau casnicele, respectiv persoanele care declară că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar.

Din populația care consideră că România nu a atras suficiente fonduri europene (62,6%), doar 10,5% este de părere că Uniunea Europeană este de vină, în timp ce marea majoritate (85,9%) identifică România drept cauză a acestei situații. 3,5% dintre respondenți nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Dacă e campanie, campanie să fie. Pentru că ministrul Educaţiei a dezertat prieteneşte anunţându-şi candidatura la Senat, iar şansele de a îşi continua mandatul sunt infime spre deloc, adresez o scrisoare deschisă, sinceră viitorului ministru al Educaţiei, oricum s-ar numi.

Nu mai vrem strategii pompoase, nu mai vrem campanii de PR. Nu mai vrem zâmbete electorale, nu mai vrem "mandate dedicate" cuiva şi, de fapt, benefice nimănui. Nu mai vrem mingi umflate aruncate cu comoditate în curtea altor ministere atunci când nu sunt bani. Nu mai vrem promisiuni goale şi hashtaguri, nu mai vrem cabinete prin minister care să acţioneze ca departamente de PR personal al dumneavoastră, nu mai vrem reforma furată. Nu mai vrem laşitate, lene, comoditate, nu mai vrem discursuri scuipate la televizor ca o poezie lipsită de imaginar. Nu mai vrem toate astea - cu preţul că probabil n-o să ne placă de dumneavoastră. În niciun caz nu vrem consultări mascate în shootinguri foto sau în întâlniri de cafeluţă. Vrem să ne fiţi lider, nu vrem să auzim din gura dumneavoastră câte neajunsuri are sistemul, nici măcar mitul grelei moşteniri. Vrem să mergeţi în Guvern şi să combateţi, să mergeţi în partid şi să cereţi, să coalizaţi echipele din teritoriu să facă ce trebuie, nu să facă frumos. Nu avem nevoie de un prieten cu care să ne plângem în cor cât e de greu şi inert sistemul de educaţie, nici un yes-man care să nu ştie pe ce drum să o apuce cu mastodontul care este sistemul public de educaţie.

Nu avem nevoie de umeri pe care să plângem, putem plânge pe ai noştri - fiecare cu breasla lui. Avem nevoie de un lider. Dacă nu aveţi o viziune, staţi acasă şi refuzaţi să fiţi al nu-ştiu-câtelea ministru care cârpeşte necontenit peste un sistem bolnav. Nu căutaţi viziuni de la noi, de la sindicate, de la partid, de la consilieri  mai mult sau mai puţin experimentaţi - veniţi cu o viziune coerentă şi cu decizii ferme, chit că sunt nepopulare.

Rata abandonului şcolar v-a cam luat-o înainte, cu cel puţin 1 milion de copii pentru care clopoţelul a sunat de ieşire (forever) pe 11 martie 2020, iar de la minister nu s-au mai auzit decât frânturi de discurs încropit... Poate era din cauza conexiunii proaste la Internet. Peste 300 de ore de şcoală pierdute, zeci de lecţii neacoperite transformate în pierderi cumulative şi o distanţă tot mai mare între copil şi competenţa cu ajutorul căruia ar fi putut miza, el şi familia lui, pe un viitor mai bun, pe o carieră, pe o pâine pe masă. Să aveţi, deci, o viziune, dar să nu ieşiţi cu ea la paradă, să nu o decupaţi în cartoane pe Facebook, să nu o afişaţi la toate jurnalele de ştiri. Să o păstraţi discretă în simţirea dvs., să promiteţi mai puţin şi să livraţi mai mult. Să nu vă transformaţi propria viziune de arhitectură de sistem într-o caricatură sau într-un hashtag.   Avem nevoie să luaţi harta indicelui de risc socio-educaţional şi să spuneţi că banii europeni merg acolo unde e cea mai mare nevoie de ei - nu în buzunarele directorilor de colegii centenare.

Avem nevoie să vă asumaţi şi să finalizaţi cel mai ambiţios proiect al predecesoarei dumneavoastră: şcolile-pilot, cu o arhitectură curriculară adaptată actualei generaţii de elevi. Avem nevoie să oferiţi copiilor dezavantajaţi o şansă, să nu le mai răpiţi dreptul la bursă. Avem o nevoie disperată de noi planuri-cadru, care să nu fie, însă, un decupaj al actualelor planuri-cadru. Avem nevoie de mai mult, nu de mai puţin şi mai comod. Avem nevoie să ne spuneţi pe cel mai ferm ton cu putinţă: vom fi nevoiţi să anulăm vacanţa de vară aşa cum o ştiam, s-a pierdut prea mult.  Nu vrem să mergeţi să faceţi proaste scenete de PR prin şcolile din mediul rural, să vă pozaţi cum livraţi tablete sau laptopuri copiilor săraci ca să vă laude presa naţională. Vrem decizii luate pe date, nu vrem să faceţi alte studii şi analize, să cheltuiţi banii poporului pe strategii gen maculatură. Le aveţi pe toate - ce vă lipseşte? Curajul. Mai aveţi timp, până în dimineaţa de 7 decembrie, să faceţi exerciţii de autoreflexie, să vă uitaţi în oglindă în fiecare dimineaţă din astea două săptămâni care v-au mai rămas până la ceasul deşteptător şi să vă spuneţi, hotărât: da, s-ar putea să mă înjure lumea, dar n-am de gând să-mi las orgoliul să supraordoneze misiunea pe care o am. Nu sunteţi trimisul nimănui pe pământ, educaţia nu începe şi nu se încheie cu dumneavoastră. Sunteţi (puteţi fi), însă, acel lider de care avem disperată nevoie, acum, când suntem dezbinaţi, iluzionaţi de o şcoală online ale cărei rezultate nu le vedem, disperaţi în faţa ecranelor sau condamnaţi la sărăcie în România educată care nu există.

La conferinţa organizată recent de Consiliul Fiscal şi Facultatea de economie şi afaceri a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi având tema ‘’Bugete publice în vremuri de pandemie” s-a vorbit adesea despre fondurile europene. Dar se impune lămurirea unui aspect esenţial legat de macroeconomia utilizării banilor europeni. Nu arareori se afirmă că aceste resurse nu schimbă soarta unui deficit bugetar întrucât ele apar pe ambele laturi ale unui buget –atat la venituri cât şi la cheltuieli.  Merită să stărui pe această temă întrucât afirmaţia este numai parţial cu temei. Problematica utilizării fondurilor europene nu numai că trebuie să fie nuanţată, dar, mai ales în circumstatele actuale, ale apariţiei Planului european de redresare şi rezilienţă (care priveşte 750 miliarde euro ce se adaugă celor 1050 miliarde din bugetul UE) situaţia se modifică în mod radical.   Este adevărat că la un nivel constant al resurselor absorbite şi alte condiţii neschimbate (condiţia ceteris paribus), afirmaţia menţionată mai sus este valabilă, fiindcă resurse apar pe ambele laturi ale bugetului public. Deşi, chiar şi atunci, examinată fiind dinamica unui sistem se pot manifesta efecte dincolo de volumul resurselor; este ca şi cum într-o funcţie de producţie F(K,L,), cu K (capital) şi L (muncă) constante, un factor tehnic potenţează funcţia de producţie; ar fi acumulări cantitative ce dau naştere unui salt calitativ.

Poate interveni şi situaţia când o mai eficientă alocare şi utilizare a resurselor conduce la un salt de producţie, de valoare adăugată –prin eficienţă mai înaltă în utilizarea resurselor. Şi se poate considera că o guvernare ce îşi propune să reducă cât mai mult din rente necuvenite, să lupte contra ineficienţei, şi care defineşte programe investiţionale cu efecte de antrenare superioare, renunţă la programe ce înseamnă risipă de resurse, poate vedea o dinamică a PIB-ului mai bună, un salt pe o altă traiectorie de creştere împreună cu o creştere a PIB-ului potenţial. Resursele europene pot stimula un proces amplu de utilizare mai bună, realocare, a resurselor într-o economie.   Vreau să subliniez un aspect ce are relevanţă pentru situaţia de acum în România, pentru gestiunea macroeconomică, mai ales în condiţiile pandemiei, ale crizei economice foarte severe:   existenţa unui deficit structural mare al bugetului public (peste 4% din PIB), accentuat în execuţie de pandemie şi criză economică prin creşterea de cheltuieli şi reducere de încasări. Acest deficit reclamă o corecţie în următorii 3-4 ani, o consolidare bugetară, cu impact semnificativ asupra economiei. Dublarea practic a resurselor europene pentru România, ca stat membru al UE, în  perioada 2021-2024; fiindcă banii din Planul de redresare ar trebui absorbiţi în următorii trei ani alături de resurse din cadrul financiar multianual (bugetul UE).