EȘTI AICI:
Revista presei – 24 martie 2022

Revista presei – 24 martie 2022

Uvt 1 (3)
Universitatea de Vest Timișoara a fost inclusă în topul World Leading Universities
debanat.ro

Universitatea de Vest Timișoara a fost inclusă în cadrul unui top internațional care cuprinde primele o mie de unități de învățământ superior din lume. Instituția timișoreană este plasată pe locul 977.

Conform noilor date de clasificare generală Top World Leading Universities (RankPro) 2021-2022, Universitatea de Vest din Timișoara a fost inclusă în topul primelor 1.000 de universități din lume. Astfel, UVT ocupă poziția 977 din primele 1000 universități ale lumii, iar la nivelul celor 424 de universități din Europa, selectate în acest clasament global, UVT se clasează pe poziția 419.

Alături de UVT, în topul mondial mai apar trei universități românești: Universitatea din București pe locul 632, Universitatea Ioan Cuza din Iași pe locul 661, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj pe locul 713.

Pe baza metodologiei RankPro, universitățile sunt ierarhizate pe baza dinamicii indicatorilor de calitate a programelor de studii oferite de universități, dar și prin interpretarea disponibilității și caracterului complet al informațiilor online privind activitățile universitare, privind capacitatea și reputația universităților la nivel național și internațional.

„UVT se află în prima ligă a universităților lumii, în ierarhia primelor o mie de universități de pe glob. Mai avem foarte multe trepte de calitate de parcurs, pentru ca să ajungem la nivel celor mai strălucite universități ale acestui top, însă acum, odată intrați în ierarhia academică a lumii dezvoltate, prin indicatori de vizibilitate și prezență internațională, avem obiective și mai înalte, care ne obligă. UVT, ca universitate europeană membră a rețelei europene UNITA, își vede confirmată recunoașterea internațională prin prezența în cele mai importante ranking-uri globale, care se constituie în garanții valorice oferite studenților UVT, viitori profesioniști europeni”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Clasamentul integral poate fi găsit pe internet, la adresa https://www.cicerobook.com/en/rankpro

Ministerul Educatiei Si Cercetarii Sediu 1280x640 (1)
Ministerul Educaţiei reia competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană”
edumanager.ro

Ministerul Educaţiei reia, după o întrerupere de doi ani, cauzată de pandemia de COVID-19, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” în anul şcolar 2021 – 2022.

Aflată la a 17-a ediţie, competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani. Ulterior, şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în mod excepţional, în condiţiile întreruperii din perioada 2020 – 2021, valabilitatea certificatelor „Şcoală Europeană” obţinute de unităţile de învăţământ la ediţiile din 2017, 2018 şi 2019 este de 5 ani.

Competiţia „Şcoală Europeană” constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului avut de activităţile derulate în cadrul proiectelor europene asupra dezvoltării profesionale, a culturii organizaţionale şi a „ethosului” şcolii.

Termenul limită pentru trimiterea candidaturilor este 20 aprilie, iar între 2 – 7 mai se face evaluarea candidaturilor.

În luna iunie se vor acorda certificatele.

Profesori Discutand In Clasa 820x547 (1)
Restructurarea formării inițiale a profesorilor, anunțată de Ministerul Educației, care propune 2.000 de locuri, la nivel de licență, pentru cei care vor să devină cadre didactice
edupedu.ro

Restructurarea sistemului de acces sau admitere la programele de formare inițială pentru cariera didactică și propunerea a 2.000 de locuri bugetate, la nivel de licență, pentru cei care vor să fie profesori, potrivit unui proiect privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2022-2023, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

„Ministerul Educației regândește sistemul formării profesionale pentru cariera didactică, prin restructurarea sistemului de acces/admitere la programele de formare inițială pentru cariera didactică și propune alocarea unui număr de 62.000 de locuri/granturi de studii pentru studii universitare de licență, din care 2.000 de locuri să fie alocate pentru cariera în didactică în învățământul preuniversitar”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Tot aici este menționat că formarea inițială pentru ocuparea funcțiilor didactice din învățământul preuniversitar se realizează prin universități, în cadrul unor programe acreditate, potrivit art. 236 din Legea educației naționale.

Bog In Cernauti
De la catedră, în vama Siret: Nimic nu te pregătește pentru asta. Orice ajutor e binevenit
rfi.ro

Mii de refugiați ucrainieni continuă să intre în România prin punctele de trecere a frontierei din nordul țării. Efortul de primire a lor înseamnă și implicarea a sute de voluntari. Unul dintre ei este Bogdan Oprea, profesor universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Încă de la începutul conflictului din Ucraina, a mers în vama din Siret, unde, alături de alți voluntari, a ajutat la gestionarea fluxului de migranți. „Este o experiență pentru care nu te poate pregăti nimeni”, spune Bogdan Oprea. Profesorul mai povestește că un fapt laudabil este implicarea Universității București în această criză prin punerea la dispoziția refugiaților a mii de locuri de cazare în caminele universitare.

Bogdan Oprea: Activitatea mea principală a fost în Vama Siret. În principal, în primele zile, am făcut activitate de preluare de refugiați, în special mame și copii, și distribuire de produse, de la corturile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ale Fundației SMURD.

Reporter: Cum a fost contactul cu ce ai găsit acolo în primele zile și bineînțeles, în zilele ce au urmat?

BO: Contactul e întotdeauna unul foarte dur. Nu te pregătește nimic în viață pentru momentul în care întâlnești mame cu copii care și-au adunat avutul de o viață într-un troler, și-au lăsat tatăl, soțul acasă în urmă, poate și-au văzut casa bombardată, membrii ai familiei uciși de gloanțe sau de bombe. Nimic nu te pregătește să fii primul om care intră în contact cu o astfel de familie în momentul în care simt libertatea. Asta se întâmplă în punctele de frontieră. E momentul în care se văd pentru prima oară, după multe zile, multe săptămâni în siguranță, departe de linia războiului.

Icr Runda 2
Candidații propuși de președintele ICR pentru a ocupa un post de director sau director adjunct la reprezentanțele ICR din străinătate
culturaladuba.ro

Azi, în Comisia de Cultură a Senatului, au avut loc audierile unora dintre candidații propuși de președintele ICR pentru a ocupa un post de director sau director adjunct la reprezentanțele ICR din străinătate.

După ce Cultura la dubă a prezentat marți seara în exclusivitate lista oficială cu propunerile făcute de ICR, transmisă senatorilor care fac parte din Comisia de Cultură pentru a se documenta înaintea audierilor, azi cei din opoziție s-au trezit că pe ordinea de zi au fost adăugate nume noi spre deosebire de informările pe care le primiseră inițial.

Audierile au fost doar de formă, iar votul s-a dat, așa cum era de așteptat, pe linie de partid.

Andreea Dogariu, inspector DGASPC Timiș, soția senatorului PSD Eugen Dogariu, a fost primit votul comisiei pentru postul de director adjunct al ICR Budapesta.

Istoricul Liviu Țăranu, cercetător în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, va fi director la ICR Beijing, o reprezentanță închisă în 2019, dar pentru care ICR a plătit în ultimii 2 ani o chirie de 400.000 de euro, conform relatărilor jurnalistului Dan Tomozei, stabilit în China.

Bogdan Mihai Popescu va primi un nou mandat de director al ICR Stockholm. El a mai lucrat în ICR și ca director al Departamentului Centrul Cărții. Conform declarației sale de avere din 2018, el este unul dintre cei mai înstăriți candidați.

Printre excepții se află Andreea Dincă, o profesionistă din lumea internațională a cinematografiei. Ea este șefa biroului juriului Festivalului Internațional de Film de la Berlin și coordonatoarea departamentului de invitați tot la Berlinale. A mai lucrat la ICR Berlin, a fost coordonatoarea Festivalului Filmului European și directorul festivalului Timishort. Ea va fi director ICR Viena.

Dreamstime S 65126432
Ițele proiectului cloudului guvernamental din bani de la PNRR
zf.ro

Orice programator sau specialist în IT ştie foarte bine ce înseamnă cloud, dar pentru publicul general termenul, cu toate declinările lui este unul arid, care diminuează rapid interesul pentru ştirile pe această temă. În esenţă lucrurile sunt destul de simple - cloud computing înseamnă livrarea de servicii de calcul - de la servere, stocare, baze de date, reţelistică, software, analiză a datelor - via internet către clienţi persoane fizice, companii sau instituţii.
Pentru a aduce mai multă claritate am cerut în primul rând companiilor de IT să explice înseamnă cloud, cu diferitele sale variaţii, pentru a clarifica în primul rând de ce e importantă această tehnologie.
Principalele tipuri de platforme de cloud sunt Infrastructure as a Service (IaaS), Platform as a Service (PaaS) şi Software as a Service (SaaS), ne-au spus reprezentanţii companiilor, care au oferit şi detalii suplimentare despre fiecare în parte, pe care le redăm în continuare.

„IaaS înseamnă infrastructură ca serviciu, înseamnă că nişte servere - fiare efectiv - sunt găzduite într-un datacenter şi ele sunt închiriate practic dar se ia serverul, cu totul, adică eu client închiriez un fier şi am loc pe fier, dar eu trebuie să-l gestionez, să îl configurez, să-l administrez. Asta aduce cel mai mare efort uman, ca să poţi să gestionezi o infrastructură IaaS ai nevoie de mulţi oameni care să fie pricepuţi la a face chestia asta. Deci practic pe un astfel de sistem trebuie să îţi instalezi un sistem de operare, o bază de date, un sistem de cozi, de ce ai nevoie acolo ca să îţi dezvolţi aplicaţiile, le instalezi pe toate de la zero, e ca şi când ai construi toată casa. Şi suplimentar trebuie să asiguri în permanenţă o intervenţie pe el, dacă pică un hard disk de pe serverul respectiv, se arde ceva, trebuie tu să fii acolo, să ai prezenţă permanentă, să intervii, să înlocuieşti, să meargă lucrurile respective. Totul de la zero pe zona de software. În momentul în care eşti client de IaaS tu nu foloseşti decât serverul, cu totul altcineva se ocupă de partea de mentenanţă.”

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.