EȘTI AICI:
Revista presei – 23 noiembrie 2021

Revista presei – 23 noiembrie 2021

7571950galapremiiloruvt
Zece laureați la Gala Premiilor UVT 2021. Au fost premiați academicienii și oamenii cu performanțe din Timișoara
tion.ro

O nouă ediție a Galei Premiilor UVT a avut loc în acest weekend, online. Au fost premiați oamenii implicați în dezvoltarea științifică, academicieni, instituțiile din mediul economic și administrativ care excelează în Timișoara, pe plan național și internațional. DSP Timiș a primit premiul pentru implicare civică și socială.

Dat fiind contextul actual, decernarea premiilor a avut loc online, cu transmisiune din Aula Magna „Ioan Curea” a UVT. Întregul eveniment de premiere a oamenilor de știință și comunității care excelează în Timișoara poate fi urmărit AICI.

„Premiile acordate reflectă rezultatele deosebite obținute de membrii comunității academice a UVT pe tărâmul științelor, artelor și sportului, precum și serviciile aduse universității de alte persoane sau instituții. În cadrul galei au fost decernate zece premii care poartă denumirea unor personalități ce au marcat istoria universității, contribuind la dezvoltarea culturii academice în partea de vest a țării, dintre care șase premii pentru diferite domenii ale științelor, artelor și sportului, două premii pentru contribuția la implementarea politicilor Universității de Vest și două premii pentru contribuția la creșterea prestigiului UVT în plan național și internațional”, transmit reprezentanții UVT.

Laureații celor zece premii

  • Premiul „Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Științele Naturii: prof.univ.dr. Gabriela Vlase
  • Premiul „Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică: prof.univ.dr. Bogdan Sasu
  • Premiul „Gabriela COLŢESCU” pentru Științe Sociale și Politice: prof.univ.dr. Delia Vȋrgă
  • Premiul „Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Științe Economice: conf.univ.dr. Lucian Bojin
  • Premiul „Eugen TODORAN” pentru Științe Umaniste: lect.univ.dr. Adrian Briciu
  • Premiul „Aurel Breilean” pentru Arte și Sport: conf.univ.dr. Valentina Ștefănescu
  • Premiul „Studentul Anului”: drd. Armand Voinov
  • Premiul „Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT: dl. Bogdan Aldea
  • Premiul „Sever BOCU” pentru Implicare Civică și Socială: Direcția de Sănătate Publică Timiș
  • Premiul „Alumnus”: dl. Cristian Rudic (Manager, Opera Națională din Timișoara)
Ubb 0 700x394 1
Universitatea „Babeș- Bolyai” lansează Oncovox, prima platformă gratuită de psihoterapie destinată femeilor cu cancer la sân
servuscluj.ro

Universitatea „Babeș- Bolyai” lansează Oncovox, un program gratuit de psihoterapie online special creat pentru femeile diagnosticate cu cancer la sân. Este vorba despre primul program de acest fel din România.

Cancerul are un impact emoțional devastator asupra persoanei diagnosticate. 75% dintre femeile diagnosticate cu cancer la sân vor înfrunta în primii 2 ani un nivel extrem de crescut de frică, anxietate, tristețe, demoralizare, probleme de somn, stimă de sine scăzută. Chiar și după încheierea tratamentului medical e atât de greu să te întorci la cum erai înainte, și e normal să îți simți afectate relațiile cu cei din jur, cu cei dragi.

Programul Oncovox este special construit pentru femeile diagnosticate cu cancer de sân în ultimii 2 ani. Acesta a fost gândit de specialiștii UBB pentru a susține perioada de final de tratament medical și de recuperare și este adaptat special pentru problemele emoționale și sociale specifice acestei perioade extrem de dificile. Acest program este ideal pentru femeile care au început să se recupereze fizic, și întâmpină dificultăți cu recuperare emoțională.

Prin Oncovox, ședințele dintr-un cabinet de psihoterapie sunt aduse online, sub formă de text, audio si video, cu suportul unui psiholog. Oncovox îți aduce acasă, când vrei tu, în ritmul tău, principiile Terapiei Acceptării și Angajamentului. Fiind disponibil online, Oncovox poate fi accesat din orice oraș din țară, la orice oră.

Ffa7009b263a609e8457579dc12a00b8
Revoltă a studenţilor economişti. Universitatea A.I Cuza din Iași a decis să crească taxele cu 40%
newsweek.ro

Revoltă în mediul online a studenţilor Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatea „A.I Cuza” din Iași, după ce conducerea instituţiei a decis majorarea taxelor la licenţă şi la masterat.

Astfel, la licenţă, pe an, un student va plăti 4.000 de lei în loc de 3.000 de lei, în timp ce la masterat s-a majorat la 5.000 de lei de la 3.500.

Reprezentanţii studenţilor în Consiliul Facultăţii au acuzat, într-o postare făcută pe Facebook, că nu au fost informaţi din timp, nu s-a dezbătut acest aspect şi că ei sunt singurii care au votat împotrivă.

Upbafis
BEI: 'Deşi 80% dintre studenţii de la ASE sunt femei, în mod ciudat, aceste studente geniale dispar din piaţa muncii'
stiripesurse.ro

Deşi 80% dintre studenţii de la Academia de Studii Economice sunt femei, aceste femei geniale dispar de pe piaţa financiară la 5 sau la 10 ani după absolvire, a declarat, luni, directorul pentru România al Băncii Europene de Investiţii (BEI), Lara Tassan Zanin, într-o dezbatere despre promovarea femeilor în economie

"Când am decis să mă interesez mai mult privind acest subiect (al participării femeilor din România în economie, n.r.), cu persoane relevante din ţară, am descoperit că dacă mergi la Academia de Studii Economice din Bucureşti, 80% dintre studenţi sunt femei, dar, în mod ciudat, dacă verifici traiectul lor profesional după 5 ani de la absolvire şi pe urmă după 10 ani de la absolvire, aceste studente la economie geniale dispar din piaţa muncii din România. Şi acesta este motivul pentru care noi credem că este foarte important să avem o propunere de politică publică care să integreze toate abordările, care să nu analizeze doar câte femei sunt active pe piaţa de muncă, ci să analizeze serviciile oferite pentru de îngrijirea copiilor, motivul pentru care există o valoare atât de redusă. Avem o politică comprehensivă care susţine ideea de a aduna date relevante, există date în acest sens, şi nu este uşor să-ţi dai seama unde este problema în România", a afirmat Lara Tassan Zanin.

23316417 10213325785035654 1528035252680767411 N ZCo4
Profesoară româncă în Japonia, țara fără analfabeți și abandon școlar: „Nu am întâlnit un copil să copieze”
scoala9.ro

Mihaela Butnariu locuiește de 12 ani într-o țară în care elevii nu copiază și nu chiulesc, unde oamenii respectă regulile și se bucură de una din cele mai mici rate ale infracționalității din lume. Copiii sunt obișnuiți să dea examene chiar de la clasele primare și au în orar lecții de educație morală, pe baza unor situații din viața reală. Românca predă engleză în Tsukuma, Japonia, și a povestit pentru Școala 9 ce înseamnă un sistem educațional considerat printre cele mai performante din lume.

Japonezii sunt unul dintre cele mai educate popoare din lume, pe locul șase în lume la testarea PISA la matematică și științe. 85% dintre elevi spun că se simt fericiți în școală și 91% spun că niciodată sau rarisim n-au fost atenți la ore, potrivit unui studiu recent.

Aici rata alfabetizării este de 100%, nu există abandon școlar iar profesorii muncesc și 12-13 ore pe zi, nu din obligație, ci dintr-o cultură a datoriei rar întâlnită. Este o societate cu reguli stricte care sunt respectate și unde românca Mihaela Butnariu a început să se simtă acasă.

Mihaela a studiat Japoneza la Universitatea din București, specializare pentru care existau doar zece locuri pe an. Recunoaște astăzi, din casa ei situată în Tsukuba, provincie cunoscută ca fiind un pol științific al Japoniei, că nu știa mare lucru despre cultura acestui stat depărtat și nici cât de greu îi va fi să învețe limba.

Mi-a fost teamă să concurez pentru locurile la franceză sau engleză pentru că acelea erau foarte populare și am ales o altă limbă mai puțin comună. Mi-am dat seama cât de greu este după ce am intrat și am cam regretat, mi-a fost foarte greu.

În 1998, a obținut o bursă de studiu în orașul Nara, în centrul Japoniei. „Îmi amintesc drumul de la aeroportul Osaka către orașul Nara, mă uitam pe fereastra autobuzului și voiam să-mi dau seama în ce oraș suntem. Nu vedeam, ca la noi, un oraș, apoi câmpuri, apoi alt oraș, aici totul era legat, nu-mi dădeam seama când intram dintr-o localitate în alta.” Țara cu aproape 126 de milioane de locuitori a impresionat-o pe româncă de la început.

Scoliluni
Salvați Copiii cere urgentarea testării antigen în școli: pot fi implicate cadrele medicale și părinţi voluntari
spotmedia.ro

Salvați Copiii cere urgentarea testării antigen în școli. Organizația consideră că, înainte ca pandemia să se agraveze din nou, este necesară implicarea, măcar în primele săptămâni, a cadrelor medicale și, prin participare voluntară, a părinților sau studenților din domeniile socio-medicale.

Acest lucru ar putea asigura un start eficient și instalarea unei practici generale pozitive ce ar elimina falsele controverse privind dificultățile și riscurile procesului de testare.

Astfel, decizia de testare trebuie luată de consiliile de administrație ale școlilor. Din discuțiile avute cu părinții implicați în programele socio-educaționale derulate de Salvați Copiii la nivel național, rezultă faptul că o parte dintre aceștia sunt gata să-și asume responsabilitatea testării, în timp ce alții doresc ca testele să fie realizate în școală.

Testarea periodică a copiilor cu testele antigen cu salivă este non-invazivă, sigură din punct de vedere medical și ușor de utilizat (inclusiv de către copii).

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.