EȘTI AICI:
Revista presei – 23 iunie 2021

Revista presei – 23 iunie 2021

Gala Fermieri
Gala fermierilor din Banat 2021. La Timișoara, a fost premiată excelența în agricultură
ziuadevest.ro

Marți 22 iunie 2021, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României”
USAMVB Timișoara, a fost premiată excelența în agricultura Banatului, cu prilejul organizării celui mai important eveniment destinat agriculturii și creșterii acesteia, dar si dezvoltării fermierilor români -Gale fermierilor din Banat 2021.

Cu acest prilej, au fost abordate subiectele cele mai importante pentru comunitatea fermierilor, alături de autorități și companii conexe pentru a găsi cele mai bune soluții pentru aceste momente de încercare, dar și pentru descoperirea oportunităților pe care le pot avea. Premiile fermierilor din Banat au reunit comunitatea agricolă bănățeană într-o ceremonie prestigioasă transmisă în direct dintr-o locație cu semnificație deosebită pentru agricultură -USAMVB Timișoara.

Prof. univ. dr. Cosmin Popescu, rectorul USAMVB Timișoara, a atras atenția că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă economia țării noastre este faptul că exportăm materie primă la prețuri mici și importăm produse finite la prețuri mari. De aceea acest fapt duce la transferul profitului în alte țări.

”Pe unde am fost eu am încurajat și voi încuraja permanent faptul că trebuie să consumăm produse românești. Trebuie să investim cât mai mult în prelucrarea și procesarea produselor agricole. Țin foarte mult la asta. Ca și universitate antreprenorială venim în întâmpinarea nevoilor agricultorilor. În această perioada USAMVB gestionează peste 70 de proiecte cu finanțarea națională sau de la UE cu mulți bani gestionați de universitate prin unitatea de management al proiectelor. Agricultorii și antreprenorii pot apela la specialiștii USAMVB pentru a atrage fonduri de la UE. Noi dorim să fim alături de fermieri în accesarea fondurilor europene. Trebuie să protejăm produsele noastre și producția noastră, să încurajăm consumul de produse românești. Dacă am asigura acel lanț de la producător pe partea de depozitare și sortare și calibrarea produselor putem intra pe piața românească. Tocmai aici avem probleme di cauza noastră sau din motive externe și suntem încurcați”, a subliniat prof. Cosmin Popescu.

Invatamant Online
(Studiu) Învăţământul online are același efect asupra elevilor ca vacanţa de vară
rfi.ro

Un studiu făcut de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt arată că învăţământul online, o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei de COVID-19, produce un efect similar celui al vacanţei de vară și nu sunt progrese în randamentul şi competenţele elevilor, scrie agenţia EFE.

Studiul, despre care au scris mai multe publicații germane, relevă o scădere mai pronunţată a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social.

"Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemiei", remarcă în acest sens Andreas Frey.

Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare a acestora, afirmă Andreas Frey, profesor de psihologie pedagogică. "Efectul este similar vacanţelor de vară", rezumă el.

Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioadele în care pandemia COVID-19 a impus închiderea şcolilor şi trecerea la învăţământul online. 

College Students Working On Joint Project
Internshipul pentru studenţii de elită
adevarul.ro

Pentru un student bun, inteligent, cu educaţie înaltă, internshipul nu mai are aceeaşi valoare ca acum 20 de ani. Sau, mai precis spus, valoarea nu mai vine din acelaşi loc. Atunci vedeai şi făceai lucruri despre care nu aveai unde să citeşti sau pe care să ţi le explice cineva sintetic şi coerent, şi trebuia să le înveţi experimentând.

Însă acum ai absolut totul scris, analizat, sintetizat, documentat, pe Internet sau în multe alte locuri. Aşa că studenţii de elită nu mai au atâta nevoie de experimentarea secvenţială ca să înveţe lucruri importante, pas cu pas, experimentare îngustă, cronofagă şi extrem de risipitoare de resurse de toate felurile. În cele două, trei luni de internship, studenţii buni, care ştiu cum să înveţe şi să acumuleze cunoştinţele, pot învăţa de o sută de ori mai mult şi despre mai multe simultan, prin studiu, gândire şi raţionament abstract. Şi nu cred că există ceva din ce ar putea învăţa ei, studenţii brilianţi, la un internship, care să le fie atât de necesar pasului următor în viaţă şi să nu suporte amânare. Pentru ei, studenţii de elită, valoarea internshipului s-a mutat acum de la acumularea de cunoştinţe şi consolidarea lor aproape exclusiv către „networking”, ca ocazie de a cunoaşte oameni importanţi. Şi de a le atrage atenţia asupra lor, înainte de toate. Sigur, asta dacă faci un internship serios la un mare angajator, cu un proiect bine pregătit dinainte, în care te duci ca să pui în practică ce ai învăţat deja, nu doar ca să vezi ceva nou. Dar câţi studenţi îşi prezintă bine documentat proiectul de internship angajatorului, odată cu cererea de a fi primiţi? Sau proiectele, fiindcă că e bine să-i arăţi angajatorului că te interesează şi că poţi face mai multe, şi îi laşi şi lui marjă de manevră mai mare. Odată ajunşi acolo, nu vor face ce şi-au propus, cel mai probabil. Dar nu contează asta, proiectul este mai degrabă ca să arăţi cine eşti şi să convingi compania să te accepte. Însă în câteva zile vei putea să-ţi schiţezi alt proiect, încă şi mai interesant, dacă chiar vrei asta...

Dc571950022c234e60f0b266f7e53900012a590d
Zece campusuri pentru învățământul dual vor fi construite în mari orașe. Fondurile alocate - peste 300 de milioane de euro, prevăzute în PNRR
republica.ro

Zece campusuri pentru tinerii care vor studia în învățământul dual vor fi construite în mari orașe din țară, fondurile alocate fiind de peste 300 de milioane de euro, prevăzute în PNRR, program aflat pe masa negocierilor cu Comisia Europeană, a anunțat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Aceste campusuri trebuie înființate acolo unde există agenți economici care doresc să intre în parteneriat cu școala. Campusurile vor fi înființate acolo unde există posibilitatea continuării la nivel universitar a acestei forme de învățământ dual”, a precizat ministrul.

Cîmpeanu a adăugat că vor exista resurse financiare, însă problema este cea a resurselor umane capabile să utilizeze investițiile „care vor trebui făcute prin PNRR”, fiind nevoie de profesori în învățământul profesional.

Prin sistemul de campusuri pentru învățământul dual vor fi promovate acele calificari de care marii angajatorii au nevoie. „Angajatorii vor fi stimulati să adauge și ei investiție. Angajatorii sunt cei care ne-ar putea ajuta cu privire la resursa umană pentru a instrui acești tineri, în măsura în care noi vom fi capabili să creăm cadrul legal pentru ca acei specialiști din partea companiilor să poată avea acces în școală, accesul să nu fie restrictiv din cauza unor elemente ce țin mai degrabă de birocrație”, a explicat ministrul.

Campusurile pentru învățământul dual ar urma să fie construite în orașe mari, între care Cluj, Iași, Timișoara, București, Sibiu, Brașov, Craiova, Târgu Mureș.

CoverFBconfDVlaUVT
ASTĂZI ÎNCEP Conferințele Dilema veche la UVT. Despre vârste, mode și generații
stiridetimisoara.ro

Conferințele Dilema veche ajung în premieră la Timișoara. De miercuri până vineri sunteți așteptați la un eveniment complex, la care opt universitari, scriitori, artiști, sociologi sau diplomați dezbat pe tema „Părinți și copii. Vârste, mode, generații”.

În Aula Magna a UVT încep miercuri, 23 iunie, la ora 18, conferințele Dilema veche. Tema programului este „Părinți și copii. Vârste, mode, generații”, iar primul eveniment îi are ca protagoniști pe fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, și pe redactorul șef al revistei Dilema veche, Sever Voinescu În tripla sa calitate de părinte, el însuși fiu al unui intelectual și fost ministru al educație, Funeriu va încerca să găsească răpsunsuri la întrebări precum: Care sunt valorile civice și morale care structurează civilizația UE și în ce măsură sînt ele de găsit în tranziția generațională din România de azi? Din ce este constituită cultura generală?

În aceeași zi, de la ora 19,30, în același spațiu, Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană, va vorbi despre „Dispariția bătrâneții în secolul 21”.

Programul celorlalte două zile de conferință

Joi, 24 iunie

ora 18 – Barbu Mateescu, Cum au votat generațiile României?
Concentrându-ne asupra alegerilor prezidențiale (fără a exclude însă alte evenimente electorale semnificative), vom descoperi împreună – pe baza cifrelor – generațiile României și traiectoriile lor în plan electoral. Vom vedea cum mobilizarea sau bascularea unor segmente de vârstă dintr-o direcție în alta a dictat destinul politic al țării.

ora 19,30 – Adriana Babeți în dialog cu Marius Lazurca

Despre imaturitate, altfelUn dialog despre splendoarea imaturităţii dincolo de vârste. Despre şansele, dar şi riscurile ei. Despre părinţi care refuză să îmbătrânească şi despre copii îmbătrâniţi prematur. Despre imaturitate ca interval deschis.

Vineri, 25 iunie

ora 18 – Cătălin Ștefănescu în dialog cu Sever Voinescu, Circulația unei succesiuni
Realizatorul prestigioasei emisiuni culturale „Garantat 100%” discută cu redactorul-șef al revistei Dilema veche”despre modul în care se transmit valorile culturale de la o generație la alta în societatea contemporană. Cei doi se vor referi la rolul jurnalismului cultural și la statutul mijloacelor media clasice, precum televiziunea și revistele, în era Facebook-Instagram-TikTok. (Sever Voinescu)

ora 19,30 – H.-R. Patapievici, Părinți și copii în conflictul dintre generații. O viziune personală

Generația mea a deschis ochii în lume pe conflictul dintre generații: „Rebel fără cauză”, „Cenușă și diamant”, „Cele 400 de lovituri” și muzica generației hippy, prima generație care nu mai voia să audă de adulți și de lumea lor, pe care o considerau mincinoasă, au fost deopotrivă profesorii și conștiința de sine generației mele.

Conferințele și dialogurile vor avea loc în Aula Magna a UVT. Accesul publicului este gratuit și se face pe bază de rezervare online, completând un formular pus la dispoziție de organizatori. Toate evenimentele vor fi transmise live pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale organizatorilor și partenerilor.

267822f435cc237db41f0e41ce665ba5
Tabloul european al inovării prezentat de CE: România, din nou codașă. A crescut cu 4% în șapte ani
newsweek.ro

România şi Bulgaria se clasează şi în acest an, la fel ca şi în 2020, pe ultimele locuri în Tabloul de bord european privind inovarea, arată un raport publicat de Comisia Europeană (CE).

România se află la 35,09% din valoarea medie a indicatorului calculat pentru UE, faţă de 31% în 2014. Potrivit Comisiei Europene, puncte forte ale României sunt: impactul vânzărilor, digitalizarea şi sustenabilitatea mediului.

Principalii trei indicatori includ exporturile de produse medium şi high-tech, rata de penetrare a internetului în bandă largă şi cheltuielile de capital de risc. Creşteri recente ale performanţelor au fost observate în domeniul co-publicaţiilor internaţionale ştiinţifice, a celor mai citate publicaţii, a doctoranzilor străini, a ratei de penetrare a internetului în bandă largă şi a IMM-urilor inovatoare care colaborează cu altele.

Comisia a publicat Tabloul de bord european privind inovarea 2021, care arată că performanţele Europei în materie de inovare continuă să se îmbunătăţească în întreaga UE. În medie, performanţa în materie de inovare a crescut cu 12,5% din 2014. Se remarcă un proces continuu de convergenţă în cadrul UE, ţările cu performanţe mai scăzute înregistrând o creştere mai rapidă decât ţările cu performanţe mai bune şi reducând astfel decalajul în materie de inovare.

Conform Tabloului de bord regional privind inovarea 2021, această tendinţă se aplică inovării din toate regiunile UE.

În peisajul mondial, UE are o performanţă mai bună decât competitorii săi precum China, Brazilia, Africa de Sud, Rusia şi India, în timp ce Coreea de Sud, Canada, Australia, Statele Unite şi Japonia au un avans de performanţă faţă de UE.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.