EȘTI AICI:
Revista presei – 22 februarie 2023

Revista presei – 22 februarie 2023

8913338universitateadevestuvt3
UVT și IREA lansează „Timișoara Cultural Learning City – a Path to Social Inclusion”, un proiect cultural dedicat tinerilor, dar și celor de vârsta a treia
expressdebanat.ro

Un nou proiect destinat seniorilor, dar și publicului larg se lansează la Timișoara, în anul Capitalei Europene a Culturii. „Timișoara Cultural Learning City – a Path to Social Inclusion” cuprinde un amplu program cultural ce mizează pe implicarea seniorilor, dar și celor tineri, într-o serie de activități culturale, ateliere și evenimente ce au un caracter intergenerațional.

Proiectul – un parteneriat între IREA (Institutul Român de Educație a Adulților), Universitatea de Vest din Timișoara și LoPe – forening for mikrointegrasjon – are ca scop elaborarea unei strategii de acțiune comunitară pentru cultură și incluziune socială prin învățarea pe tot parcursul vieții în raport cu dezvoltarea Timișoarei ca oraș de tip „Learning City” cu o puternică componentă culturală (Timișoara Cultural Learning City) și derularea unui program pilot de educație prin cultură.

„Timișoara Cultural Learning City – a Path to Social Inclusion” este rezultatul unei colaborări între experți din România și Norvegia în vederea dezvoltării conceptului de „Timișoara Cultural Learning City” și elaborarea unei strategii de acțiune comunitară pentru cultură și incluziune socială prin învățarea pe tot parcursul vieții. Bazele conceptului de „Learning City” sunt preluate din cadrul inițiativei UNESCO de dezvoltare a unei rețele globale de orașe dedicate învățării pe tot parcursul vieții (Global Network of Learning City).

Pslo3
Peter Sloterdjik: „Europa este o comunitate a bucătăriilor decât a politicilor comune. Suntem în post-eroism, avem o demasculinzare după capitolul machioistic”
sunmedia.ro

Filosoful german Peter Sloterdjik s-a aflat la Timișoara cu ocazia Deschiderii Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023. Filosoful a susținut o conferință pe tema „Câteva gânduri despre Europa astăzi”.

Aula Magna a UVT a fost plină de toți cei care au dorit să asiste la conferința susținută de Sloterdjik, unul dintre cei mai importanți filosofi contemporani ai lumii.

Contextul geopolitic care funcționează astăzi în Europa, în Occident, în lume, este unul extrem de complicat, volatil și imprevizibil. Anul trecut, pe 24 februarie 2022, Ucraina a fost invadată de Rusia. Dreptul internațional, convețiile, tratatele, cutumele, sunt igonrate ori suspendate.

Asistăm la cea mai violentă confruntare militară de după Al Doilea Război Mondial. Războiul din Ucraina a rescris brutal relațiile politico-militare și economice în lume. Blocurile de putere geopolitică sunt într-un confict deschis. Vacanța s-a terminat.

Take Over 2023 7 700x360
Mii de persoane au participat la acțiunile Campusului Creativ dedicat de Universitatea Politehnica Timișoara deschiderii TM2023
debanat.ro

Peste 2000 de persoane au intrat în campusul Universității Politehnica Timișoara cu ocazia deschiderii evenimentelor din calendarul oficial al deschiderii Capitalei Europene a Culturii, găzduite de instituția timișoreană. Parte din programul oficial al weekendului de deschidere, finanțat prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, evenimentul „TakeOver” a fost o invitație către studenți, tineri, dar și întreg orașul, de a celebra Capitala Culturală într-un mod nonconformist.

Sub forma unui festival de mici dimensiuni, 3 locații din campusul Universității Politehnica Timișoara au găzduit sâmbătă seara 7 DJ, dintre care unul din Cipru, un respectat artist de la București, 2 studenți ai universității, și 3 timișoreni apreciați pentru stilul lor muzical.

Spațiile s-au dovedit a fi neîncăpătoare. Moto-ul Capitalei Culturale, respectiv „Shine your light! Light up your city!”, a fost materializat sub forma unei instalații luminoase, fiind una dintre atracțiile serii. Aproape 3 kilometri de LED-uri și ghirlande luminoase au marcat un traseu vizual care a ghidat publicul de la o scenă la alta, dându-le șansa de a explora campusul UPT cum nu a mai fost posibil până acum.

Scoala22
Timișoara: municipalitatea acordă elevilor burse școlare în valoare de 19 milioane de lei – bugetul este mai are cu 2 milioane mai mare față de anul trecut
buletindetimisoara.ro

Primăria Municipiului Timișoara va aloca 19 milioane de lei pentru bursele din învățământul preuniversitar, sumă crescută față de anul anterior, cu 2 milioane de lei.

Proiectul de hotărâre va fi supus la vot în consiliul local.

Bursele sunt acordate pentru patru categorii: performanţă, merit, studiu şi sociale. Cuantumurile acestora sunt stabilite în concordanță cu legislația națională. Pentru burse de performanță se acordă 500 de lei lunar, pentru bursele de merit 200, iar pentru bursele de studiu se acordă 150, aceste burse fiind acordate pentru 9 luni. Bursele sociale se acordă pentru o perioadă de 12 luni în cuantum de 200 de lei pe lună“, a declarat Dominic Fritz.

Suma totală alocată este de 18.932.000 lei: din care suma de 18.394.000 lei este repartizată din sume defalcate din TVA, iar suma de 538.000 lei a fost aprobată de consiliul local, odată cu bugetul, în vederea majorării cuantumului burselor sociale acordate elevilor cu suma de 20 lei/bursă.

Se vor putea acorda integral toate categoriile: burse sociale (bolnavi, orfani și pentru cei cu venituri foarte mici), burse de studiu, burse de performanță și burse de merit pentru fiecare unitate de învățământ, conform listelor transmise de unitățile de învățământ.

Bani Salariu Romania 2022 Dreamstime
Profesor universitar din Reșița, prins în flagrant de DNA Timișoara în timp ce lua șpagă
editiadetimis.ro

Un profesor universitar din Reșița a fost prins în flagrant de DNA Timișoara, în cursul zilei de luni, în timp ce primea șpagă de la studenți o sumă uriașă de bani.

Instituția anunță că procurorii anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de marți, a lui Rudolf Cristian, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița, pentru luare de mită, în formă continuată (25 de acte materiale).

În zilele de 11 respectiv 16 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina ”Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”) sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic. Concret, suspectul ar fi pretins de la fiecare masterand: 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă, 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă, 50.000 lei pentru cursurile de doctorat”, a informat DNA Timișoara.

Așadar, la data de 18 februarie, Rudolf Cristian ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în data de 20 februarie ar mai fi primit suma de 50.000 lei, ocazie cu care a fost prins în flagrant de DNA Timișoara.

Universitatea Babes Bolyai E1603192206103
Universitatea Babeș-Bolyai anunță o analiză proprie după reținerea profesorului suspectat de luare de mită. UBB: Dacă acuzațiile vor fi confirmate judiciar, soluția va fi excluderea din mediul academic
edupedu.ro

Universitatea Babeș-Bolyai “a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers”, anunță instituția într-o poziție cu privire la anunțul reținerii unui profesor de la Centrul Universitar Reșița, Rudolf Cristian, pentru “comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”.

Potrivit UBB, “dacă acuzațiile vor fi confirmate de demersul judiciar, soluția nu poate fi decât excluderea din mediul academic” – poziția integrală a instituției, mai jos.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au anunțat marți dimineață că l-au reținut pentru 24 de ore pe profesorul Rudolf Cristian, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița, pentru comiterea a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Cadrul didactic a fost prins în flagrant de procurorii DNA, în timp ce primea o șpagă de 50.000 de lei de la studenții la master ca să îi treacă la examene. Procurorii spun despre 25 de acte materiale, asta înseamnă că au dovezi pentru 25 de asemenea acte de luare de mită.

332080767 598480658350297 9163721580622558210 N 700x360
Dominic Fritz face bilanţul deschiderii TM 2023: 60.000 de participanţi, 130 de evenimente, 32 de locaţii
debanat.ro

Potrivit primarului Dominic Fritz, la evenimentele de deschidere a anului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii au participat 60.000 de oameni. Aceştia au participat la 130 de evenimente organizate în 32 de locaţii.

Primarul Dominic Fritz jubilează după un weekend de deschidere a TM 2023 aproape perfect, cu eveimente în 32 de locaţii şi cu zeci de mii de participanţi.

“A fost un weekend în care Timișoara și timișorenii au strălucit pentru Europa întreagă. Am arătat de ce merităm acest titlu: suntem un oraș viu, creativ, primitor și divers. Primele cifre arată peste 60.000 de participanți la evenimentele organizate în 32 de locații zilele astea. Peste tot a fost plin”, a transmis Fritz.

El arată şi cine are principalele merite penntru reuşita celor trei zile.

“Mă înclin în fața creativității și energiei organizatorilor care au pus în scenă 130 de evenimente culturale în 3 zile. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut ca tot acest angrenaj cultural să meargă ca pe roate: celor peste 1.000 de voluntari, sutelor de profesioniști în uniformă, colegilor mei de la Centrul de Proiecte, din Primăria Timişoara, de la Asociația Timişoara 2023, tuturor celor care au avut grijă ca serviciile publice să funcționeze. Iar, timișorenilor și vizitatorilor noștri le spun că acesta a fost doar începutul unui an în care ne așteaptă peste 1.000 de alte evenimente culturale care ne aduc împreună”, a mai anunţat primarul Timişoarei.

5090094pexelsthisisengineering3861457
Proiectul Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual în Giugiu, aprobat de Consiliul Județean /
edupedu.ro

Consilierii judeţeni din Giurgiu au aprobat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, participarea instituţiei în cadrul proiectului Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual, scrie Agerpres. Proiectul care ar urma să fie depus pentru a primi finanţare de 23 de milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

La capitolul educaţie al PNRR, este prevăzută alocarea a 338 de milioane de euro pentru înfiinţarea a 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a 10 campusuri profesionale integrate. Termenul de depunere a proiectelor este 7 martie 2023.

Consilierii judeţeni giurgiuveni au aprobat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, participarea instituţiei în cadrul proiectului Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual, care ar urma să fie depus în vederea finanţării cu 23 de milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Preşedintele CJ, Dumitru Beianu, a replicat că este vorba de un proiect de importanţă regională şi este convins că se vor găsi soluţii pentru cofinanţare, iar oferta se adresează tinerilor care sunt interesaţi să înveţe o meserie, nu celor care îşi doresc la facultate.
UPT 1
Pregătire pentru Bacalaureat: Cursuri gratuite de matematică, în format hibrid, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara
edupedu.ro

Universitatea Politehnica din Timişoara organizează o nouă serie de cursuri gratuite de pregătire la Matematică pentru Bacalaureat şi admitere la facultate, în fiecare sâmbătă, în perioada 25 februarie – 10 iunie, potrivit Agerpres.

 Universitatea precizează că, deși sunt adresate în special celor care doresc să devină studenții acesteia, “indiferent de facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanţilor la cursuri nu li se solicită niciun fel de angajament faţă de UPT”.

Cursurile organizate prin Departamentul de Matematică al Universităţii Politehnica Timişoara se vor mai desfăşura în sistem hibrid, în perioada 25 februarie – 10 iunie, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10,00, elevii având posibilitatea să aleagă cum doresc să participe – fizic, în amfiteatrul D1, clădirea Electro, corpul D, Bd. Vasile Pârvan, nr. 2, Timişoara sau Via Zoom, accesând link-ul de înscriere.

 

Azamfirei Protocol Semnat Cu Universitatea Nationala De Muzica Din Bucuresti Pentru Weekend Cultural La Umfst
Azamfirei: Protocol semnat cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti pentru ‘Weekend cultural la UMFST’
ecopolitic.ro

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a semnat, marţi, un protocol cu rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, profesor universitar doctor Diana Moş, pentru organizarea evenimentului ‘Weekend cultural la UMFST’, programat în vara acestui an la Târgu Mureş.

‘În urma acestei decizii, proiectul cultural comun al celor trei universităţi: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I. L. Caragiale’ din Bucureşti (rector, prof. univ. dr. Liviu Lucaci), Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie G. E. Palade va începe în Târgu Mureş în luna martie 2023, odată cu stagiunea de primăvară-vară a seriei de evenimente ‘Weekend cultural la UMFST’. Programul manifestărilor culturale (spectacole de teatru, evenimente muzicale şi cinematografice) susţinute de studenţii şi profesorii celor două universităţi naţionale de artă va fi în curând făcut public de către UMFST’, a arătat dr. Leonard Azamfirei, pe Facebook.

Rectorul UMFST a menţionat că prin aceste protocoale semnate cu UNATC şi Universitatea Naţională de Muzică speră ca arta să fie redescoperită în Târgu Mureş, sub diversele ei forme de exprimare, ‘să o facem accesibilă fiecăruia şi să redăm oraşului un plus de viaţă, de această dată, culturală’.

Ana Loredana Predescudeputat Pusl La Dezbaterea Privind Noile Legi Ale Educatiei Nu Ne Permitem Sa Ne Asumam O Cosmetizare A Invatamantului Romanesc
Ana Loredana Predescu(deputat PUSL), la dezbaterea privind noile legi ale Educației: Nu ne permitem să ne asumăm o cosmetizare a învățământului românesc
ecopolitic.ro

Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, afiliat Grupului PSD, a organizat, vineri, 10 februarie, la sediul Prefecturii din Brașov, dezbaterea apolitică intitulată „Noile Legi ale Educației Naționale din perspectivă parlamentară”.

Predescu: Am organizat această dezbatere apolitică, cu toți factorii implicați în învățământul brașovean, pentru a crea premisele necesare corelării textului de lege, care încă nu are o formă asumată, cu realitățile și necesitățile societății românești.

”Totodată, sper ca această dezbatere reală, cu beneficiarii direcți ai noilor legi ale educației, să fie inspiratoare pentru doamna ministru, Ligia Deca, poate un exemplu de deschidere, transparență și pragmatism.

Avem o șansă unică, aceea de a reforma educația românească și consider că doar împreună cu actorii relevanți din educație se poate optimiza acest pachet de legi pe cale legislativă.

Preoti 1024x683
Facultățile de Teologie nu trebuie scoase de sub tutela universităților. Reacția reprezentanților BOR cu privire la acest subiect
evz.ro

În spațiul public circulă opinia cum că Facultățile de Teologie ar trebui scoase din cadrul universităților, exact așa cum s-a întâmplat în perioada comunistă. Un profesor universitar ieșean și un intelectual bucureștean vin în apărarea școlii teologice și susțin că Universitatea s-a născut în tinda Bisericii și nu invers. Purtătorul de cuvânt BOR a oferit o reacție a instituției cu privire la acest subiect.

În spațiul publică circulă opinia de a scoate Facultatea de Teologie de sub tutela universităților, așa cum s-a întâmplat în perioada comunistă. Ideea nu este deloc pe placul reprezentanților acestei instituții, care susțin că universitatea s-a născut în tinda Bisericii, și nu invers.

„Să nu uităm ca teologia a fost o facultate fondatoare la universitățile moderne românești (la Iași, București, Cernăuți). Și că, în Occident, în jurul acestora și cu patronajul Bisericii, s-au înființat marile universități care și astăzi includ aceste facultăți de profil în conformitate cu tradiții sau specificități academice”, scrie prof. univ. dr. Constantin Cucoș pe blogul personal.

 

ODAmaD00NDAmaGFzaD04NWQ0YTU2NmY1N2ZmZTEzZDA2NjI1YjJjYzMyYmFmZA==.thumb
Sindicatele din Educaţie anunţă grevă generală, dacă actuala guvernare continuă să ignore problemele din domeniu .
digi24.ro

Sindicatele din Educaţie avertizează că, începând din martie, vor demara acţiuni de protest în cazul în care solicitările lor rămân fără rezolvare.

Conform unui comunicat remis Agerpres, protestele vor consta în pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023, marş de protest desfăşurat în Bucureşti în luna mai, declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai şi alte acţiuni specifice. „Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret», în numele membrilor de sindicat ale căror drepturi şi interese le apără, îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia coaliţiei care guvernează România de a elimina din proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar un articol pe care îl considerăm fundamental şi de care depinde evoluţia învăţământului românesc în următorii ani, articol potrivit căruia «În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic»”, se menţionează în comunicat.

 

ODAmaD00NDAmaGFzaD1hYjVlYWIwOTAwNGNiODczNzhhZTQ3MzU4NjY0ZGU4Nw==.thumb
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București modifică examenul de admitere. Care sunt schimbările
digi24.ro

Admiterea din luna iulie 2023 la studii universitare de licență vine cu câteva schimbări la Facultatea de Jurnalism a Universității din București. FJSC scoate în iulie locuri la concursul de admitere la specializările: Jurnalism, Comunicare și Relații publice, Publicitate.

Nota finală a candidatului la examenul de admitere va fi compusă din: 50% examenul scris și 50% media de la examenul de bacalaureat. Examenul scris va consta în două probe: 1. Test grilă vocabular (25%) și 2. Argumentare (25%). Ultimele medii egale de la examenul scris se vor departaja în ordine descrescătoare prin 1. Nota de la testul grilă de vocabular și 2. Proba de argumentare. Decanul FJSC, profesorul universitar Antonio Momoc, apreciază că „în contextul transformărilor și al revoluției tehnologice actuale, pentru profesiile din industriile comunicării, pentru viitorii specialiști în comunicare și pentru viitorii jurnaliști, cultura generală, gândirea critică și creativitatea sunt fundamentale; Exprimarea coerentă, o bună cunoaștere a limbii române, proprietatea termenilor folosiți, capacitatea de argumentare și de a distinge între fapte și opinii sunt esențiale. De aici și nevoia de a adapta selecția candidaților noștri la așteptările din profesie.”

 

Majorare Salarii Educatie 2023 18823622
Lista celor 21 de școli din România cu risc seismic în care nu se va mai învăța. Elevii vor fi mutați de urgență
observatornews.ro

Pericolul pentru copii, tăiat din pix. Cele 118 şcoli cu risc seismic s-au transformat în 39 azi, după şedinţa grupului interministerial de la Guvern. Autorităţile au anunţat relocarea de urgenţă a elevilor care învaţă în aceste clădiri.

Lista cuprinde școli din 12 județe printre care Ilfov, Brăila, Bacău, Maramureș și Suceava. Surprinzător, nu și București. Mai precis, sunt 39 de clădiri încadrate în clasa de risc seismic I, din care 21 sunt cele în care învață propriu-zis copiii. Este vorba despre zeci de clase de elevi și grupe de grădiniță care vor fi relocate de urgență pentru a fi reabilitate.

Unde, nu știe încă nimeni, pentru că Ligia Deca a cerut momentan soluții din partea inspectoratelor școlare pentru asta. Premierul a cerut astăzi la Guvern măsuri concrete, așa că grupul interministerial se întâlnește din nou vineri. Finanțarea pentru consolidare vine în primul rând de la bugetul de stat, dar și din proiecte cu fonduri europene.

1 3 244286 1676959528 02103 Fav
Andrei Marga: Jocul în continuare cu legislația educației naționale va costa enorm
zcj.ro

Potrivit cu spusele ministrului învățământului s-a atins nivelul cel mai de jos al educației din România, iar fostul rector al UBB Cluj și fostul ministru al Educației, Andrei Marga, face o radiografie a carențelor sistemului educațional autohton într-o opinie intitulată ”O lege depășită”.

”Jocul în continuare cu legislația educației naționale va costa enorm”, iar ”situația educației de azi este mai dramatică decât a fost odinioară”, transmite fostul rector de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, în opinia publicată în jurnalul.ro.

Câteva dintre problemele educației din România remarcate de Andrei Marga: ”România a devenit în ultimii ani țara cu cea mai puțină lectură pe cap de locuitor, cel mai mare abandon școlar, cel mai ridicat analfabetism funcțional din Europa. (...)

Universitățile ating cea mai extinsă corupție din istorie, cu expansiunea plagiatului și a titlurilor false. Mii de copii au fost privați de școlarizare din cauza desființării de unități școlare, iar, în pandemie, s-a bătut recordul european la măsuri greșite. (...)

Pixabay Studenti Sala Cursuri University 105709 1920 E1634018715546 (2)
Universitățile regionale: strategia propusă de Coreea de Sud pentru revigorarea lor, în fața pierderilor cauzate de problema demografică – hub-uri locale de inovare implicate în parteneriate internaționale, cu sprijin financiar masiv de la stat
edupedu.ro

Universitățile regionale din Coreea de Sud ar urma să fie întărite, cu ajutorul unor finanțări majore, ca hub-uri regionale de inovare conectate la industriile globale, potrivit unui plan prezentat de Ministerul Educației din această țară, citat de University World News. Planul promite un sprijin financiar “enorm” pentru un grup restrâns de asemenea universități, însă a produs îngrijorări cu privire la modul cum vor fi folosiți banii, atunci când va fi implementat.

  • Scopul proiectului este să întărească acele universități regionale afectate negativ de declinul demografic al țării și de reorientarea studenților către centrele universitare din marile orașe – situație care se resimte în numeroase țări. Pentru România, situația poate fi, în plus, relevantă prin atenția acordată de autoritățile române acestei țări, în domeniul educației și cercetării – vezi dorința de înființare a unui oficiu pentru știință și tehnologie în statul asiatic sau contactele recente ale ministrului Educației, Ligia Deca – ex. aici sau aici.

Potrivit analizei citate, strategia autorităților este, pe de o parte, să ofere un puternic sprijin financiar anumitor universități regionale, care se pot asocia în parteneriate cu industrii relevante la nivel global. Pe de altă parte, există îngrijorări cu privire la competența autorităților locale, care ar urma să implementeze planul, dar și la soarta universităților care nu vor fi luate în calcul.

6987338ParcStiintific1
Licitație pentru dotări la Parcul Științific și Tehnologic. Valoarea investiției este de 6,4 milioane lei
bihon.ro
Procedura de achiziție a fost publicată în Sistemul Electonic de Achiziții Publice.

Licitația pentru dotarea Parcului Științific este împărțită în 10 loturi și presupune dotarea investiției cu mobilier și echipamente de cercetare specifice laboratoarelor propuse.

„În paralel cu lucrările de construcție, în cursul lunii martie se derulează procedura de licitație pentru achiziționarea dotărilor și aparaturii ce urmează să fie montate în clădire. Până în toamna acestui an lucrările vor fi terminate, iar clădirea va fi predată Universității și companiilor pentru dezvoltarea de prototipuri, cercetare și inovare”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Valoarea estimată a investiției este de 6,4 milioane de lei, iar termenul de desfășurare a contractelor au fost stabilite la 2, 4 sau 6 luni, în funcție de obiectul fiecărui lot în parte.

În prezent se lucrează la construcția Parcului Științific și Tehnologic.

Muzeul UMFST 2
Muzeul UMFST a fost inclus în baza de date internaţională a muzeelor şi colecţiilor universitare „Worldwide Database of University Museums and Collections”
edumanager.ro

Rectorul Universităţii de Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat, marţi, că Muzeul UMFST a fost inclus în baza de date internaţională a muzeelor şi colecţiilor universitare „Worldwide Database of University Museums and Collections”.

„Depozitar al patrimoniului material şi imaterial al Universităţii noastre, muzeul se deschide de astăzi şi spre un spaţiu mai larg de vizibilitate prin includerea sa în baza de date internaţională a muzeelor şi colecţiilor universitare ‘Worldwide Database of University Museums and Collections’ precum şi prin obţinerea calităţii de membru în reţeaua europeană a patrimoniului academic ‘Universeum'”, a arătat Leonard Azamfirei, pe Facebook.

Muzeul Universităţii de Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş a fost inaugurat în data de 24 ianuarie 2021, în scopul cunoaşterii, conservării şi promovării moştenirii academice şi cuprinde atât istoricul fostului UMF, cât şi al fostei Universităţi „Petru Maior” din fuziunea cărora a rezultat UMFST.

ASE Bucuresti Sediu
Săptămâna Porţilor Deschise la ASE
edumanager.ro

Academia de Studii Economice organizează în perioada 27 februarie – 3 martie Săptămâna Porţilor Deschise, eveniment dedicat elevilor din anii terminali de liceu interesaţi să afle mai multe despre admiterea din acest an.

„În perioada 27 februarie – 3 martie a.c. are loc Săptămâna Porţilor Deschise la ASE, eveniment dedicat elevilor din clasele a XII-a şi a XI-a interesaţi să afle mai multe despre admiterea la ASE, despre ce oportunităţi oferă universitatea noastră pentru studenţii săi”, informează instituţia de învăţământ superior.

Potrivit sursei citate, vor fi „vizite ghidate”, cu programare în prealabil, ocazie cu care elevii se vor familiariza cu facultăţile şi programele de licenţă ale instituţiei de învăţământ superior, precum şi cu spaţiile de învăţământ.

Astfel, viitorii candidaţi se vor întâlni cu studenţi, profesori şi reprezentanţi ai Serviciului Marketing şi Comunicare, care le vor răspunde la întrebările referitoare la oferta educaţională şi procesul de admitere la programele universitare de licenţă din acest an.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.