EȘTI AICI:
Revista presei – 22 decembrie 2021

Revista presei – 22 decembrie 2021

IMG 4261 640x400
Rafila: E posibilă asumarea răspunderii guvernului pe proiectul legii care leagă Certificatul Covid de locul de muncă
g4media.ro

Decizia în privinţa introducerii certificatului verde COVID va fi una „politică”, după un consens în cadrul coaliţiei de guvernare, iar asumarea răspunderii guvernului pe proiect e posibilă, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă este posibilă o asumare a Guvernului pe acest proiect de lege, el a spus: „Este, din punctul meu de vedere, cred că este o manieră care duce la o adoptare rapidă şi care face posibilă aplicarea lui atunci când ne aflăm pe un trend crescător”, transmite Agerpres.

„Dacă noi adoptăm, să spunem, până la sfârşitul acestei luni sau în prima săptămână din luna ianuarie acest certificat, atunci o să putem să numărăm săptămânile de creştere corect. Dacă noi însă o să-l adoptăm, să spunem, pe data de 1 februarie, atunci o să mai trebuiască să mai aşteptăm nişte săptămâni să crească numărul de cazuri. Or, nu este în regulă”, a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, „ideea acestui certificat este de reacţie rapidă – imediat cum apare creşterea, să poţi să reacţionezi”.

Uvt Proiect
Laborator cu tehnologie 3D de peste 200.000 de lei, inaugurat la Universitatea Politehnica Timișoara
ziuadevest.ro

Universitatea Politehnica Timișoara dovedește din nou că ține pasul cu cele mai noi tehnologii și că asigură studenților săi dobândirea cunoștințelor și competențelor necesare pentru buna integrare pe piața muncii într-unul dintre cele mai noi domenii, care câștigă din ce în ce mai mult teren – fabricarea aditivă (printarea 3D).

Luni, 20 decembrie 2021, la pavilionul „Orologerie” al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara, în prezența conducerii instituției, a fost inaugurat Laboratorul de fabricație aditivă, înființat în cadrul unui proiect finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, în valoare totală de 375.900 de lei, din care peste 200.000 de lei au fost alocați doar pentru dotări materiale.

Laboratorul este destinat în special studenților de la masterul de Inginerie Mecanică Avansată din cadrul Facultății de Mecanică, disciplina „Fabricație aditivă – teorie și aplicații”, dar care poate fi utilizat de studenți și în cadrul orelor de practică.

Laboratorul cuprinde 3 printere 3D în tehnologie FDM; 3 printere 3D în tehnologie DLP; 6 calculatoare performante și softul aferent; un scanner 3D; sistem de videoconferință.

Conferinta Online Cursuri Online
Să controlăm doctoratele, dar să nu deranjăm pe nimeni - editorial de Cristian Clipa
banatulazi.ro

Prin septembrie 2021, a fost emis Ordinul cu nr. 5255 al Ministrului Educației Naționale, prin care a fost reglementată activitatea de verificare a respectării eticii și deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat din perioada 1990–2016. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 888, din 16 septembrie 2021.

Citind ordinul mai sus individualizat, m-a pufnit râsul. Nu pentru că mi-ar lipsi respectul pentru Ministerul Român al Educației Naționale, ci pentru că pur și simplu acest ordin cu titlu pompos pare a fi mai degrabă un angajament „solemn” pentru viitor, pe care universitățile sunt obligate să și-l asume, astfel încât, în anii care vin, doctoratele realizate și susținute în spațiul carpato-danubiano-pontic să fie demne de toată încrederea. Iertați-mi limbajul de „picior de scaun”, dar — credeți-mă! — el este întru totul justificat. Și am să vă spun și de ce.

Ordinul acesta cuprinde doar cinci articole, din care ultimele trei fac vorbire despre: (i) finanțarea de către Ministerul Educației Naționale a activităților de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat, inclusiv pentru anul 2021, pentru care emitentul acestui ordin alocă — „din fondul pentru finanțarea situațiilor speciale” — suma de 25.017.031 lei; (ii) faptul că acest ordin urmează să fie aplicat de toate instituțiile de învățământ superior din România; (iii) împrejurarea că acest ordin se publică în Monitorul Oficial al României.

Sion
Sorin Ionescu, directorul CNB, propus de PSD Timiș pentru poziția de subprefect al județului Timiș
ziuadevest.ro

După ce a primit în urma negocierilor de la București postul de prefect al județului Timiș, organizația județeană a PSD ar urma să numească și unul dintre cei doi subprefecți ai județului. Marți, 21 decembrie, membrii Biroului Permanent Județean al PSD Timiș au acceptat, în unanimitate, propunerea în persoana lui Sorin Ionescu, membru în Biroul Municipal PSD Timișoara și director al Colegiului Național Bănățean. Duminică, pentru poziția de prefect, social-democrații l-au votat pe Mihai Ritivoiu, președintele aceleiași organizații municipale.

Ultima echipă de conducere „completă” a prefecturii a fost alcătuită din prefectul Zoltan Nemeth (USR) și subprefecții Ovidiu Drăgănescu (PNL) și Andrei Molnar (UDMR). În urma ruperii alianței de guvernare USR-PNL, Nemeth a fost demis, iar atribuțiile sale au fost preluate de Drăgănescu.

Dreamstime M 135498632 820x547
Educația și jurnalismul de calitate sunt cheie pentru combaterea dezinformării, domeniu în care UE riscă să rămână dezarmată în fața instituțiilor din unele țări membre – avertismentul unui deputat european
edupedu.ro

Uniunea Europeană trebuie să găsească modalități pentru a sprijini jurnalismul de calitate, dar și o educația necesară pentru a combate dezinformarea, avertizează europarlamentara letonă Sandra Kalniete, autoarea unui raport recent pe această temă, citată de EUObserver. Ea arată că, altfel, UE riscă să rămână dezarmată în fața unor politicieni, instituții publice sau guvernamentale chiar din țările membre, implicate în activități de dezinformare.

Potrivit acesteia, UE poate indica informații false sau manipulatorii, dar mai mult nu prea are ce face, deoarece competențele în acest domeniu sunt naționale, nu comunitare. De aceea, a spus ea, Uniunea trebuie să găsească modalități de a sprijini jurnalismul, dar trebuie avută în vedere și educația, care “poate furniza nu numai fapte, ci și abilități de alfabetizare media, așa încât oamenii să nu fie naivi și să cadă victimă dezinformărilor”.

Sandra Kalniete este autoarea unui raport recent ce include recomandări pentru Comisia Europeană și pentru statele membre, pentru a combate amestecul extern în cadrul UE, inclusiv prin dezinformare. Raportul îndeamnă statele membre să includă teme precum alfabetizarea media și digitală în curricula lor, începând cu educația timpurie și terminând cu formarea profesorilor și a cercetătorilor.

Universitatea Transilvania Brasov 2 1280x640 (4)
Universitatea Transilvania din Braşov a investit, anul acesta, peste 550.000 de euro în zece proiecte ale studenţilor
edumanager.ro

Universitatea Transilvania din Braşov a investit, anul acesta, peste 550.000 de euro în zece proiecte ale studenţilor, propuse în cadrul competiţiei „Fii în centru”, aflată la cea de-a treia ediţie, care au ca scop îmbunătăţirea activităţii didactice sau administrative din instituţia de învăţământ superior

Conducerea universităţii a selectat un număr de 10 proiecte, din totalul de 50 depuse anul trecut, dintre care o parte vizează implementarea unor măsuri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-Cov-2, altele menite să îmbunătăţească platforma de intranet a universităţii ori viaţa studenţilor, spre exemplu aplicaţia prin care s-a realizat un pachet de carduri virtuale.

În realizarea celor 10 proiecte au fost implicaţi peste 60 de studenţi. „După o analiză riguroasă a propunerilor, Universitatea a achiziţionat echipamentele necesare, iar studenţii s-au pus pe treabă. În total, cheltuielile de achiziţie s-au ridicat la aproape 350.000 de euro. Pe lângă acestea, o parte din bani au fost destinaţi şi burselor pe care studenţii le-au primit, ca recompensă pentru munca depusă. Bursele au reprezentat maximum 30% din valoarea totală a proiectului, astfel că o bursă a ajuns chiar şi la 8.000 de euro pentru un student. În total, peste 220.000 de euro au fost alocaţi pentru recompensarea studenţilor”, a precizat conducerea UniTBv.

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.