Departamentul de Relații Internaționale
Adresă: Universitatea de Vest din Timișoara, bd. Vasile Pârvan nr. 4, etajul 1, camera 155B, Timișoara, cod poștal 300223, județul Timiș, România
Adresă de e-mail: international@e-uvt.ro
Universitatea de Vest din Timișoara, prin facultățile de Arte și Design, Educație Fizică și Sport, Litere, Istorie și Teologie, Muzică și Teatru și Sociologie și Psihologie, alături de Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, anunță deschiderea proiectului ”We Unite Them – Their Future is Our Future!”.
Scopul este sprijinirea elevilor din școlile și liceele din mediul rural și urban al județului Timiș, prin implicarea lor în cadrul unor activități culturale și artistice, de conștientizare și recuperare în urma efectelor cu impact socio-psihologic, cauzate de contextul pandemic actual. Proiectul își propune dezvoltarea abilităților sociale, emoţionale, de interacţiune şi sprijin social al elevilor care resimt efectele îndelungatelor limitări impuse de pandemie.
Conform studiilor realizate în anul 2020 de Biroul Regional UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală, Consiliul Național al Elevilor, Reprezentanța UNICEF în România, precum și de Organizația Salvați Copiii România, peste 900 de mii de elevi au fost impactați în mod direct de efectele negative ale pandemiei COVID-19. Digitalizarea forțată a mediului educațional, cauzată de măsurile de carantină impuse, a făcut ca majoritatea elevilor să învețe fără un program bine structurat și să socializeze preponderent în mediul online.
Limitarea îndelungată la spațiul propriei case, lipsa contactului uman, a grupurilor de suport (prieteni, rude, echipe sportive, s.a.) a făcut ca:
23.2% dintre elevi să se simtă furioși,
32.7% dintre elevi să se simtă obosiți,
iar 27.1% dintre elevi să se simtă speriați și triști.
Cronicizarea acestor sentimente se reflectă în numărul mare de elevi care suferă de zoom-burnout și depresie (cel puțin 1 din 7 copii, conform UNICEF) și, prin extensie, în rezultatele slabe la învăţătură, abandonul şcolar şi pierderea interesului de a se dezvolta.
Proiectul va debuta începând din această săptămână, prin activități susținute de către Facultatea de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie. Această reîntoarcere la interacțiunile activităților față în față, în spațiile outdoor, reprezintă un răspuns față de semnalul de alarmă cu privire la efectele socio-economice indezirabile pe termen lung, provocate de pandemia COVID-19. Proiectul propune implicarea societății civile în susținerea generației tinere actuale, pentru a ne situa din nou într-un cadru prielnic pentru un viitor sănătos și de calitate a tinerilor din societatea noastră.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a transmis participanților, tinerii elevi din școlile și liceele care au răspuns inițiativei: „Sunt convins că sub coordonarea echipelor noastre de la Facultatea de Educație Fizică și Sport și de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, pentru începutul acestui program, elevii vor regăsi bucuria implicării și dialogului în echipe mici, așa cum i-am invitat să revină, atât pe terenurile de sport în aer liber ale UVT, cât și în spațiile din principalele piațete ale Timișoarei. Vor fi respectate toate regulile epidemiologice, dar, în același timp, vor fi promovate mișcarea, participarea, comunicarea și buna dispoziție.”
Digitalizarea este încetinită de competențele scăzute ale forței de muncă la privat și de lipsa de specialiști în e-guvernare, arată Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei, într-un raport.
Cercetarea efectuată de Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) arată că, în mediul privat, barierele digitale sunt ȋn primul rând cele legate de capitalul uman:
De asemenea, neclaritatea şi lipsa de evoluţie coerentă a instrumentelor de e-guvernare reprezintă bariere în calea digitalizării companiilor, ȋn măsura ȋn care e-guvernarea poate asigura transparenţa normelor digitale cu privire la obligaţiile legale şi poate deveni un stimulent pentru adoptarea unor instrumente de conformare fiscală, legislativă, etc.
Pentru sectorul public, Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei a identificat patru bariere, în ceea ce privește domeniul e-guvernării:
În 150 de sate și comune din România, CODE Kids oferă copiilor șansa de a participa la un club de IT – o șansă care le-ar putea schimba, multora, întreaga viață.
Ovidiu Ana a plecat din Dobroțu, satul în care s-a născut, după ce bunicul i-a explicat că „munca-i pentru tractoare”. După zece ani de experiență ca trainer, s-a întors la sat. Mai precis în 150 de sate și comune din 22 județe ale României, unde a înființat cluburi de programare pentru elevii de 10-14 ani, ca director de dezvoltare CODE Kids.
Rețeaua CODE Kids oferă copiilor din mediu rural șansa de a învăța gratuit bazele programării, dar și ocazia de învăța jucându-se cu imprimante 3D sau roboți. Cluburile CODE Kids pun la lucru una dintre resursele invizibile ale României: bibliotecile publice. Odată deschis un club, sub supravegherea bibliotecarului, copii au acces la o programă gândită pentru doi ani de studiu. Învățarea se face prin exerciții practice, prin mentorat online alături de profesioniști din industrie și, cel mai important, în echipă.
Cluburile au costuri de operare minime, deoarece nu au nevoie de profesori sau de personal calificat. Majoritatea bibliotecilor au deja calculatoare și conexiune internet, așadar cluburile au nevoie doar de binecuvântare școlii, părinților și a primarului. Care binecuvântare deseori lipsește.
Mindcraft Stories: Cum așa?
Ovidiu Ana: Sunt comunități în care programarea sau participarea la comunități extrașcolare sunt văzute ca mâncătoare de timp, ca activități care nu contribuie la educație.
La nivel mai degrabă empiric, observăm că sunt comunități în care educația nu este valorizată.
De la școală până la autoritățile publice locale, nimeni nu încurajează sau sprijină educația copiilor, educația copiilor. Bibliotecarul nu este lăsat să facă club, nu este lăsat să stea la bibliotecă, când merge la școală să promoveze clubul, profesorii spun ,,Eu nu îți las copiii la bibliotecă” de parcă ar fi proprietatea lor. Imaginează-ți că au fost profesori care ne-au contactat direct și ne-au spus ,,Bine-bine, dar nouă ce ne iese? Eu îți las copiii la bibliotecă, dar mie ce-mi iese?”
Sunt primari care spun că bugetele în zona asta sunt minime din partea lor. În condițiile în care nu le cerem bani, ci doar bunăvoință. Cum s-a văzut la un primar dintr-o comună din Tulcea – a spus pe pagina lui de Facebook: ,,De luni, avem club de programare la bibliotecă”. Șaptezeci de copii au fost luni la ușa bibliotecarei. Vreau să avem mai mulți primarii din ăștia.
Avem însă parte de primari care spun, de față cu elevii, ,,Copiii din comuna mea sunt proști”.
Suntem obligați să ieșim către public, să spunem ce e evident: cluburile de coding gratuite vă ajută la școală și deja avem niște date care dovedesc asta. Anul acesta vom scoate niște date adunate de un evaluator extern, care va măsura performanța copiilor la început și la final. Vrem ca acei părinți care nu lasă copiii la bibliotecă, la clubul de programare, să-și schimbe atitudinea, să înțeleagă că e o activitate extrașcolară care îmi ajută copilul, iar copilul meu nu are un program prea aglomerat.
În mediul rural, copiii termină școala sau grădinița la 12-13 și ajung acasă. After-school-urile sunt rare. În cazurile fericite, în comună ar mai fi o echipă de fotbal, care se întâlnește o dată, de două ori pe săptămână, un ansamblu de dansuri sau cor. Rar se întâmplă să fie toate trei. Eu mereu zic: Poate nu toți copiii sunt talentați la muzică, la dans și la fotbal. Eu la toate astea trei nu mă pricep. Și pentru mine, copil din mediul rural, nu a existat altă opțiune.
E trist că un spațiu public, care ar putea fi al comunității, biblioteca, este cenzurat de un adult care nu înțelege că pentru copii este un beneficiu, prin simplul fapt că se întâlnesc acolo, chiar dacă nu produc, adică nu fac o aplicație pentru telefonul mobil în următoarele șase luni. Se întâlnesc acolo și se uită la un ecran, unde sunt niște specialiști IT și le dau niște informații.
În contextul acesta al pandemiei, s-a văzut cel mai clar cât de mult ne lipsesc spațiile publice, deschise pentru tineri și copii. Bibliotecile ar trebui să fie exact genul acesta de spațiu, care să completeze traseul lor, alături de căminele culturale, sălile de sport sau telecentrele construite în anii 2000. Cât de deschise sunt locurile astea pentru comunitate?
“Deși estimările inițiale erau că vom avea peste 10 milioane de persoane vaccinate până la sfârșitul lunii septembrie, se pare că intenția de vaccinare a românilor este mult sub aceste așteptări. Studiul pe care l-am realizat arată că doar 5 milioane de români se vor vaccina, iar asta până la finalul anului. Problema nu va mai fi dată de lipsa disponibilității vaccinurilor, având în vedere că deja numărul locurilor disponibile pentru vaccinare a depășit numărul persoanelor înscrise pe listele de așteptare. Dacă percepția nu se modifică, în cursul lunii iunie, cel mai probabil, România nu va mai avea pe cine vaccina.
Așadar, marea provocare va consta în educarea, încurajarea și convingerea unui număr cât mai mare de persoane să se vaccinze. Va fi nevoie de efortul și mobilizarea comună a principalilor actori din societate - autorități, mediul de afaceri, societatea academică, lideri de opinie, biserica și nu numai. Este extrem de important ca oamenii să înțeleagă necesitatea vaccinării pentru a controla pandemia. Creșterea numărului de persoane vacciante se traduce prin scăderea numărului de infectări cu SARS-CoV-2 și minimizarea cazurilor grave, fiind în strânsă legătură cu revenirea la o economie normală și reluarea vieții sociale. Este singura soluție pentru a atinge aceste mize”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.
Doar 10 - 13% din populația României are intenție fermă de a se vaccina în perioada imediat următoare
Studiul realizat MedLife estimează un număr de aproximativ 2 milioane de persoane cu intenție fermă de a se vaccina cât mai repede sau nu mai târziu de luna viitoare. Alți 3 - 4% iau în calcul vaccinarea peste 3 – 6 - 12 luni sau chiar peste 1 an.
Conform datelor obținute, cea mai mare rată de vaccinare se remarcă în mediul urban, unde se estimează că aprox. 33 – 38% din totalul persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani se vor vaccina până la finalul anului. În schimb, în rural, rata de vaccinare estimată până în decembrie 2021 este de aprox. 19 – 23% din totalul populației de peste 16 ani. De altfel, procentul persoanelor din mediul urban care s-au vaccinat deja este semnificativ mai mare, în timp ce doar un sfert din persoanele vaccinate provin din mediul rural.
Universitatea din București este cel mai bine clasată universitate din România în topul internațional Times Higher Education Impact Rankings 2021, în marja 301-400. În clasamentul publicat astăzi, dintre universitățile românești, apar în marja 401-600 alte două universităţi membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca şi Academia de Studii Economice din Bucureşti. De asemenea, în top mai apare şi Universitatea Politehnica din Bucureşti în marja 401-600. Este al treilea clasament Impact Rankings pe care Times Higher Education îl publică, la care au participat 1.115 instituții de învățământ superior din toată lumea. Cele mai multe din primele 10 din lume sunt universități din Australia.
În top, mai figurează din România, în marja 601-800, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, UMF din Târgu Mureș, UMF „Grigore T. Popa” și Universitatea Transilvania din Brașov. Apoi, în marja 801-1000, deci la coada clasamentului, mai apar două universități din România: Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” și USAMV Cluj-Napoca.
Criteriile în funcţie de care sunt clasificate instituţiile de învăţământ superior în topul Times Higher Education Impact Rankings au la bază cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite. Topul evidenţiază impactul universităţilor asupra societăţii, pe baza succesului acestora în atingerea unor obiective precum ‘Good Health and Wellbeing’, ‘Gender Equality’, ‘Decent Work and Economic Growth’, ‘Reduced Inequalities’ sau ‘Peace, Justice and Strong Institutions’, ‘Partnership for the Goals’.
Un raport al UNICEF Germania, publicat la un an de la primul lockdown impus pentru oprirea răspândirii coronavirusului arată că măsurile de carantină și pandemia, în general, au produs „efecte majore” asupra copiilor, tinerilor și familiilor.
După un an de pandemie, copiilor şi tinerilor le lipsesc multe dintre lucrurile care le conferă bunăstare. Din cauza închiderii şcolilor şi a restricţiilor privind viaţa personală, acestora le lipsesc în prezent exerciţiile fizice, distracţia şi interacţiunea cu colegii, a explicat Georg Graf Waldersee, preşedintele UNICEF Germania, citat marţi pe site-ul UNICEF Germania și Agerpres.
Potrivit oficialului, perioada îndelungată de izolare şi privarea de lucruri familiare îi pot face pe copii şi tineri să se închidă în ei, pentru că le lipseşte din ce în ce mai mult încrederea şi perspectiva. Pe de altă parte, problemele de la şcoală pot avea ca rezultat mai puţine oportunităţi de angajare pentru unii dintre ei.
Preşedintele UNICEF Germania pledează pentru ca tinerii şi copiii să se poată folosi din nou de spaţiile publice, cu sprijin mai mare pentru copiii defavorizaţi.
Scena Digitală este platforma online a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu care oferă spectacole și filme oricând, oriunde și de pe orice device, în condiții de calitate HD a sunetului și a imaginii. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de pe site-urile Entertix, mySTAGE, iaBilet și Eventbook. Spectacolele cadou oferite de TNRS nu pot fi vizionate pe bază de bilet individual, acestea fiind destinate doar deținătorilor de abonamente.
Luna aprilie aduce două noi producții care se alătură repertoriului online.Spectatorii pot viziona din această lună, pe bază de bilet individual sau abonament, versiunile filmate ale spectacolelor „Vara în care mama a avut ochii verzi” (regia Mariana Mihu-Plier) și „Con tra democrației” (regia Alexandru Dabija), în calitate HD a imaginii. În plus, abonații platformei, indiferent de tipul ales (1, 3, 6 sau 12 luni) se pot bucura în aprilie de spectacolul-cadou „Ravel Bolero: Cântecul dansului”, o producție Vuyani Dance Theatre.
UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.
Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.
Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.