EȘTI AICI:
Revista presei – 21 noiembrie 2022

Revista presei – 21 noiembrie 2022

85180588977227131883029378683264097363633191780352n
Universitatea de Vest din Timișoara și primarul Dominic Fritz îl propun pe scriitorul Daniel Vighi, pentru distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara
timpolis.ro

Universitatea de Vest din Timișoara și primarul Dominic Fritz îl propun pe scriitorul Daniel Vighi – membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și al Asociației Culturale Ariergarda – pentru distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara.

Daniel Vighi este prozator din generaţia literară a anilor ’80 şi eseist. A fost profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara.

Printre volumele de proză scurtă publicate de acesta se numără: Povestiri cu strada depozitului (1985), Valahia de mucava (1996), Apocalipsa 9 (1999), Cometa Hale-Bopp (2007), Comisia de împăciuire (2009), Istoria din cutia de pantofi (2013). Acestor cărţi li se adaugă romanele Însemnare despre anii din urmă (1989), Decembrie, ora 10 (1997), Insula de vară (1999), Misterele Castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă (2004), Trilogia Corso (2015), Mort în Patagonia (2017) şi volumele de eseuri Tentaţia Orientului (1998), Sorin Titel. Monografie (2000), Onoarea şi onorariul (2007), Graffiti cu Ţuţea. Eseu despre nesemnificativ (2014).

Are colaborări permanente cu revistele Vatra, Dilema Veche, Observator cultural, 22, Orizont, Familia şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este laureat al numeroase premii, prin acestea fiind: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1985), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1994), Premiul ASPRO (1996), Premiul revistei „Tomis” şi al Asociaţiei Scriitorilor din Dobrogea (1996), Premiul ASPRO (1997), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1997), Premiul revistei „Familia” şi al revistei „Euphorion”(1999), Premiul pentru literatură, Fundaţia Principesa Margareta (2005).

Alexandra Rigler 700x360
Ce fonduri sunt disponibile pentru sectorul cultural la Centrul de Proiecte Timișoara. Sesiunuile de finanțare, prezentate într-un seminar online
debanat.ro

Organizațiile care vor să facă parte din Programul Cultural Timișoara 2023 au la dispoziție numeroase surse de finanțare pentru proiectele pe care doresc să le deruleze. Acestea vor fi prezentate, luni, în cadrul unui seminar online.

Luni, 21 noiembrie, de la ora 11:30, va avea loc un webinar despre prezentarea planului pentru extinderea și consolidarea Programului Cultural Timișoara 2023, prin sesiuni de selecție deschise. Evenimentul poate fi urmărit online pe pagina de facebook a Centrului de Proiecte. Acesta va fi disponibil la adresa https://www.facebook.com/centruldeproiectetimisoara.

Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte Timișoara, împreună cu Ramona Laczko-David, coordonator proiect Timișoara 2023 vor prezenta Programul Prioritar de Finanțare Timișoara 2023, din bugetul local al Municipiului Timișoara. Vor vorbi, de asemenea, despre apelurile deschise pentru extinderea și consolidarea Programului Cultural Timișoara 2023 care urmează să fie lansate în cel mai scurt timp.

Prezent în cadrul webinarului, Secretarul de Stat Andras Istvan Demeter va vorbi despre implicarea și contribuția Ministerului Culturii pentru anul viitor.  De asemenea, Dan Diaconu, reprezentantul Consiliul Județean Timiș, va vorbi despre finanțările care urmează să fie lansate de către Consiliul Județean Timiș. Evenimentul va fi moderat de Vlad Tăuș

Studiu Al Universitatii Stanford Temele Principalul Motiv De Stres Pentru Elevi 18800740
A fost lansat apelul de proiecte pentru consorțiile regionale de învățământ dual, cu buget de 338 de milioane de euro prin PNRR. Proiectele pot fi depuse până pe 6 ianuarie 2023
edupedu.ro

Ministerul educației a lansat apelul de proiecte pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual, cu un buget de 338 milioane de euro prin PNRR. Depunerea proiectelor se poate face exclusiv online până în data de 6 ianuarie 2023.

Este vorba despre apelul “Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual”, beneficiarii fiind consorțiile regionale pentru învățământ dual, înființate conform Metodologiei privind constituirea consorțiilor pentru învățământ dual aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 6.216/2022, potrivit precizărilor ME.

Valoarea maximă eligibilă din PNRR pentru totalul proiectelor este de 338 milioane euro (fără TVA), valoarea maximă a unui proiect aferent unui consorțiu fiind de 21.12 milioane de euro.

Ghidul solicitantului poate fi accesat aici (plus anexe).

Vezi și schema de ajutor de minimis pentru sprijinirea Programului-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual (Anexe).
Main Visual Conferinta CDG Inovatia
Conferința CDG – Inovația și cercetarea – ”Made in” sau ”made by Romania”?
cursdeguvernare.ro

România este, încă, dependentă de patente străine atunci când e vorba de industrii și sectoare cu valoare adăugată mare. Există, totuși, o serie de ramuri în care inovația a luat locul activităților de simplă manufactură. Care sunt acestea? Unde putem stimula și valoriza cercetarea și cum putem accelera creșterea valorii adăugate proprii? Dezbatem la Conferința CDG împreună cu oficiali, reprezentanți de business-uri românești exemplare în domeniul inovării și cercetării, investitori și reprezentanți ai unor companii internaționale care cunosc potențialul României.

Te invităm să participi activ la conferința online: așteptăm întrebările tale pentru speakeri prin formularul de înregistrare. Cele mai relevante vor primi prioritate în sesiunile de Q&A.

CONFERINȚA LIVE ONLINE

Inovația și cercetarea – ”Made in” sau ”made by Romania”?

Unde putem lucra fără patente străine?

marți, 22 noiembrie 2022, orele 15:00 – 18:00

Înregistrează-te gratuit aici

Rezidentiat
Rezidențiat 2022, la Timișoara: peste 1.500 de candidați pe 600 de locuri
tion.ro

Ministerul Sănătății împreună cu cele șase Universități de Medicină și Farmacie din țară organizează duminică, 20 noiembrie, concursul național de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Sunt de două ori mai mulți candidați înscriși decât locuri disponibile.

Anul acesta s-au înscris la concurs 10.330 de candidați în toată țara. Aceștia vor concura pentru un număr de 5.866 de locuri și posturi din cadrul unităților sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale, pentru cele 3 domenii de pregătire: 4.734 locuri și posturi pentru domeniul medicină, 621 locuri pentru domeniul medicină dentară și 511 locuri și posturi pentru domeniul farmacie.

La Timișoara sunt 1.599 de candidați pentru toate domeniile, care vor candida pentru 528 de locuri, 60 de locuri la medicină dentară și 77 la farmacie. Concursul se desfășoară în 38 de săli, la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara, dar și în câteva săli de la Universitatea Politehnica Timișoara.

Concursul se va desfășura în șase centre universitare medicale: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, cu o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.

Toate informațiile de interes, inclusiv distribuirea în săli, se regăsesc pe site-ul dedicat Rezidențialului 2022 AICI. Joi, 24 noiembrie, se va afișa ierarhizarea pe țară, iar repartiția la Timișoara se face pe 27, 28, 29 și 30 noiembrie, la Medicină 2 (vizavi de Spitalul CFR).

Studenti ULBS Scaled
Mai multe facultăți de la ULBS mută cursurile în online – Masteranzii stau acasă până în ianuarie
oradesibiu.ro

Mai multe facultăți de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) mută cursurile în online. Decizia nu îi vizează pe toți studenții, ci doar pe cei aflați la master la Litere, Teologie și Drept. Toată luna decembrie, masteranzii vor face ore de la distanță, urmând ca, de la finalul lunii ianuarie, să revină la formatul „față în față”. 

Potrivit purtătorul de cuvânt al ULBS, Teodor Boantă, câteva dintre specializările de master din cadrul facultăților de Litere, Teologie și Drept mută cursurile în online. „Activitatea se va desfășura online în perioada 28 noiembrie – 23 ianuarie. Nicio specializare de la programul de studiu licență nu intră în online”, a precizat Boantă pentru Ora de Sibiu. 

Decizia a fost luată în urma consultărilor cu studenții reprezentanți în Consiliile de Administrație, având în vedere standardele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS).

Majoritatea studenților de la master sunt mulțumiți că vor face cursuri online o perioadă. Mulți dintre ei fie lucrează, fie locuiesc în afara Sibiului. Mai mult, fiindcă urmează o perioadă cu mai multe zile libere, respectiv minivacanța de 1 Decembrie, apoi vacanța de Crăciun, le-ar fi fost dificil să se prezinte fizic la facultate. Totuși, consideră că această măsură trebuie să fie provizorie, fiindcă este nevoie ca activitatea de predare-învățare să se desfășoare preponderent față în față. 

„Este o idee bună într-un fel pentru cei care muncesc. De exemplu, eu nu mai am timp de nimic cum lucrez 9 ore pe zi. Nici nu am timp să vin la facultate. Astfel, m-ar ajuta să fiu prezent un pic online. Pe de o parte, economisesc timp și bani, dar pe de altă parte m-aș simți izolat”, spune Marius, student la master, anul I. 

1 3 240366 1668683494 08002 Fav
UTCN, o facultate mai „luminată” a Clujului cu ajutorul noilor becuri care reduc factura cu 90% și a corpurilor de iluminat făcute la imprimantă
zcj.ro
Facultatea de Inginerie a Instalațiilor din cadrul UTCN își continuă parteneriatul cu Signify România și inaugurează împreună cu aceștia un nou laborator de aplicații de iluminat, unde vor avea loc cursuri în cadrul noului program de masterat, dar și o sală de seminarii cu becuri inteligente adaptabile în funcție de nevoi și de momentul zilei.

Miercuri, 16 noiembrie, a avut loc inaugurarea noului Laborator de aplicații de iluminat - Signify, din cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor, ca urmare a colaborării începute în urmă cu aproape doi ani între Facultatea de Inginerie a Instalațiilor, Universitatea. Tehnică din Cluj-Napoca şi compania Signify România, cunoscută anterior ca Philips Lighting.

Laboratorul situat la parterul clădirii anexe a Facultății de Inginerie a Instalaţiilor de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 128-130, este utilizat, începând cu acest an universitar, pentru cursurile şi aplicaţiile noului masterat în limba engleză Building Services for Regenerative Cities / Instalații pentru orașe inovative.

Noi întotdeauna am avut un laborator de iluminat, primul a fost făcut cu Philips, care acum se numește Signify, și actualmente este adus la zi. O muncă de doi ani de zile pentru a realiza un spațiu care conține sisteme de control și un loc în care studenții pot experimenta soluții de iluminat pentru birouri, săli de clasă, magazine, industrie și pot observa felul în care aceștia pot lucra cu iluminatul. De asemenea avem o nouă sală de clasă, 324, care este realizată cu un sistem integrativ. Lumina își schimbă culoarea în fucție de momentul zilei, de la caldă la rece în așa fel încât să ținem cont de efectul asupra stării de bine a studenților” - Prof. conf. dr. ing. Dorin Beu.

MCZoYXNoPWI2YWExYTMzNTdmM2VlM2JlZDI4MTg5NDllMDdkMjY3.thumb
Elev bătut și agresat sexual de către un coleg, într-o școală din București. Incidentul a avut loc chiar în timpul orelor
digi24.ro

Incident grav într-o școală din Capitală. Un elev de clasa a 4-a a fost bătut și agresat sexual de către un coleg de aceeași vârstă. S-a întâmplat la școală, iar profesorul care trebuia să îi supravegheze pe copii nu ar fi luat nicio măsură. Mai mult, tatăl victimei acuză conducerea școlii că a încercat să mușamalizeze cazul și a făcut plângere la Poliție.

Incidentul a avut loc chiar în timpul orelor. Băiatul din clasa a patra i-a cerut voie profesorului de istorie să meargă la baie. Tatăl copilului agresat: În momentul respectiv a ieșit și acel coleg, după câteva... cred că un minut, două a ieșit și el. În momentul când a dat să iasă băiatul din toaletă, a fost împins înapoi, bătut, dat cu picioarele și cu pumnii, punându-i mâna în gât și începând să-i spună că dacă nu face anumite chestii o să-l bată până nu mai poate. Băiatul în momentul ăla s-a speriat și nu a mai știut ce să zică și ce să facă și în momentul respectiv colegul i-a spus să stea pe vine... Profesorul de istorie și directoarea au aflat despre cazul șocant după doar câteva minute, însă tatăl copilului agresat spune că oamenii din conducerea școlii vor să mușamalizeze incidentul.

 

UVT utilizează fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a UVT cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și pentru a citi și înțelege conținutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru, confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.