EȘTI AICI:
Revista presei – 21 mai 2021

Revista presei – 21 mai 2021

1439120coveradmitereUVT2021
Universitatea de Vest din Timișoara vine în sprijinul viitorilor studenți cu programe de orientare profesională
tion.ro
Sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală, o platformă de testare psiho-vocațională și consiliere individuală - sunt doar câteva dintre opțiunile pe care Universitatea de Vest din Timișoara le oferă viitorilor studenți. Ei sunt ghidați spre noua lor orientare profesională, chiar din anii de liceu.

Încă din ianuarie, reprezentații UVT se întâlnesc săptămânal cu elevi din ultimul an de liceu, la sesiunile de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și lunar, în cadrul webinarelor organizate de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT, oferind servicii de consiliere în carieră pentru aceștia

Până în data de 12 iunie continuă programul de pregătire gratuit pentru toate disciplinele pentru care se susține proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat. Orele au loc în fiecare zi de sâmbătă, fiind structurate astfel încât fiecare elev să poată participa la sesiunile organizate pentru toate cele trei discipline ale viitorului examen. Toate informațiile despre sesiunile de pregătire sunt disponibile AICI, iar elevii se pot înscrie prin intermediul ACESTUI FORMULAR.

Webinare de formare profesională pentru elevi

Pentru a se descoperi pe sine, UVT organizează webinare specializate pentru elevi. Până în prezent au fost organizate șapte astfel de evenimente pentru aceștia.

Următorul eveniment de acest fel va fi organizat în data de 27 mai, pe tema managementul timpului, propunându-și să-i sprijine pe elevi în gestionarea eficientă a timpului alocat procesului de învățare. Mai apoi, în data de 10 iunie, tema propusă va fi gestionarea eficientă a stresului, înainte de examenul de bacalaureat. Ultimul webinar pentru elevi va fi în iulie, unde elevii care nu au luat încă o decizie vor învăța cum să își aleagă corect programul de studii potrivit carierei pe care și-o doresc.

Toate detaliile despre următoarele webinare pentru elevi vor putea fi accesate pe site-ul UVT, în secțiunea Evenimente pentru elevi. Evenimentele sunt deschise tuturor elevilor, iar participarea este gratuită.

Platforma YTM și consiliere individuală pentru elevi

Pe lângă programele de pregătire și webinare, UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o aplicație de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, prin care aceștia își pot analiza interesele, abilitățile și aptitudinile, prin completarea unor teste specifice. Astfel, în urma testării, platforma YTM generează rapoarte personalizate prin care pune la dispoziție informații despre ce programe de studii ale universităților din Timișoara care se potrivesc cel mai bine profilului lor.

Elevii care au nevoie de clarificări în legătură cu rezultatele oferite de platformă, au posibilitatea de a programa o sesiune de consiliere individuală. Ea se poate desfășura online, având o durată de aproximativ 50 de minute, completând ACEST FORMULAR. În cadrul ședinței de consiliere, elevii vor primi informații suplimentare și sprijin în alegerea unui program de studii universitare potrivit.

UVT pune la dispoziția tuturor candidaților la studii universitare cel mai complex portal cu informații despre procesul de admitere, actualizat cu detalii despre fiecare program de studii și despre facilitățile pe care UVT le oferă studenților săi, oferind, la un click distanță, toate datele de care are nevoie o persoană interesată să devină student la UVT.

„Prin acest pachet integrat de servicii și programe dedicate elevilor, Universitatea de Vest din Timișoara își propune să sprijine tinerii din întreaga țară pentru a lua decizii bine informate cu privire la viitoarele lor cariere, dar și să contribuie la dezvoltarea lor, chiar dinainte de începerea studiilor universitare, pentru a face față cu succes provocărilor pe care le vor întâlni. Îi încurajez să se îndrepte spre una dintre cele 11 facultăți din UVT, să guste bucuria vieții din cel mai important oraș vestic al României, să devină studenții noștri. Ne vom asigura că îndemnul BecomeYourBest – la Vest devine realitate, dându-i fiecărui tânăr talentat șansa de a-și maximiza potențialul”, transmite Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

18gps 002
21 Mai - Aniversarea „ZILEI UVT” - Grup consultativ de gândire strategică pentru viitorul comunității - GPS UVT
ziuadevest.ro

Într-un cadru al dialogului și responsabilității sociale, la Universitatea de Vest din Timișoara s-a constituit, joi, „Grupul Partenerilor Strategici – GPS UVT”, structură consultativă independentă prin care UVT își adaptează și își promovează rol public, mai ales ca formator în educație și ca centru de gândire strategică în comunitate.

Grupul reunește o serie de personalități recunoscute în comunitate pentru rolul pozitiv pe care și l-au asumat în spațiul public local și național, pentru leadership-ul strategic pe care l-au promovat și probitatea lor profesională.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, inițiator al noului grup consultativ, a pledat permanent, pe tot parcursul ultimilor ani, pentru generarea și asumarea ideilor strategice, împreună cu liderii consacrați ai mediul socio-economic, idei necesare pentru orientarea inovatoare a ecosistemului unei comunități. În acest fel, s-a conturat propunerea unui format consultativ de gândire strategică la UVT, fiind invitate în „Grupul Partenerilor Strategici – GPS UVT”  o serie de personalități consacrate din mediul antreprenorial românesc, dar și în sectorul managementului corporativ din companiile internaționale prezente în economia locală, unii dintre aceștia fiind și Alumni UVT.

Au dat curs invitației lansate de rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, și au participat la prima dezbatere a „Grupului Partenerilor Strategici – GPS UVT”, personalități și lideri cu notorietate în plan local și național: Adrian Bădescu – CEO Clinicile Medici’s, Raul Buzgar – Production Country Leader Decathlon, Iulian Dascălu- CEO Iulius Group, Cătălina Dodu – Global CyberSecurity Services PreSales Director Atos IT Solutions and Services, Anca Flueraș – Area Retail Manager Banca Comercială Română, Florin Godean – Country Manager Adecco Romania, Andrei Herczeg – Manager Egeria & președinte Fundația Herczeg, Cornel Huzău – Plant General Manager ZF TRW Romania, Darius Jumanca – CEO Metaltim, Alexander Klein – General Manager & VP Operations Flex, Romulus Lucaciu – General Manager Eta2U, Sorin Maxim – Director General ADR Vest, Șerban Negru – Director Oncohelp, Raluca Românu – General Manager Bosch Service Solutions Romania, Mircea Stoian – CEO Gauss, Sabin Totorean – Global Enterprise & Public Sector Sales Director Nokia și Ilie Vlaicu- Director General Aquatim.

Misiunea GPS este aceea de a fi un partener al conducerii executive din UVT pentru elaborarea și implementarea proiectelor strategice ale universității, ca centru de gândire inovatoare în comunitate, prin generarea de analize și recomandări privind direcțiile și obiectivele de dezvoltare strategică în domeniul educațional, al cercetării științifice, creației artistice și performanței sportive, pe baza experienței practice a membrilor GPS, lideri recunoscuți în comunitate. Prin noul format consultativ de gândire strategică, dezvoltarea universității se va alinia nevoilor efective ale mediului socio-economic, iar UVT va avea posibilitatea de a contribui dinamic la dezvoltarea durabilă a regiunii.

În cadrul acestui grup de elaborare și dezvoltare strategică vor fi propuse proiecte concrete pe care se vor susține pilonii de bază a construcției UVT pentru 2030, în domenii ale inovației ce sunt deja prioritare pentru UE:

  • Digital – inteligență artificială, robotică, high tech, cyber security, test bed pentru validare tehnologii noi;
  • Green – clădiri sustenabile și smart, spații urbane verzi, educație sustenabilă, sustainable finance, ecotehnologii, energie verde;
  • Health & Wellbeing – îmbunătățirea calității vieții prin artele creative, cultură, sport, recuperare integrată prin kinetoterappie, psihoterapie, programe de telereabilitare, nutriție.

Odată ce proiectele concrete își vor găsi materializare, UVT va avea o participare substanțială la edificarea ecosistemului regional, cu o mare vizibilitate națională și internațională, la fel cum s-a întâmplat în cazul binecunoscutelor zone de dezvoltare Silicon Valley, Kendall Square Cambridge, MIT – din SUA, ori Block 17 – din Singapore, unde evoluțiile acestor acceleratoare inovative au permis mediului academic, celui de cercetare și celui socio-economic să se potențeze reciproc.

Stadionul Stiinta 1024x768
A pornit licitația pentru Stadionul Știința. UPT caută constructor
stiridetimisoara.ro

Se pregătește unul dintre cele mai interesante șantiere din oraș. Politehnica a dat drumul licitației pentru modernizarea de la Stadionul Știința și Baza Sportivă 1. Lucrările ar trebui să dureze 36 de luni.

Universitatea Politehnica este dispusă să plătească pentru „extindere și modernizare a Bazei Sportive nr. 1” suma de 44,2 milioane de lei cu TVA. Ofertele pot fi depuse până în 28 iunie, iar firmele trebuie să se angajeze să termine întreaga lucrare în 36 de luni.

Guvernul a reaprobat la începutul anului indicatorii tehnico-economici pentru această investiție, estimată în HG la 49 de milioane de lei. „Finanțarea se face din veniturile proprii ale Universităţii Politehnica din Timișoara, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite”, scrie în HG.

„Este oportună şi necesară construirea acestui obiectiv, deoarece în prezent vestiarele şi grupurile sanitare sunt amenajate la parterul unui cămin studenţesc din apropierea stadionului, spaţiul fiind insuficient şi neadecvat. Este necesară construirea clădirii, deoarece aceasta va avea mai multe funcţiuni. Astfel, vor fi amenajate vestiare cu grupuri sanitare, cabinet medical, sală de forță, gradene pentru spectatori, grupuri sanitare pentru spectatori, spaţii tehnice şi de depozitare. Deasupra clădirii, la etajul 3, vor fi amenajate două terenuri de sport, şi parţial sub gradene, la parter, etajul 1 şi etajul 2, vor fi amenajate locuri de parcare”, scrie în nota de fundamentare a hotărârii de guvern.

Baza Sportivă 1 a fost amenajată în 1920, fiind una dintre primele arene de fotbal din România. Stadionul Știința este, în acest moment, „casa” echipei Politehnica Timișoara. (sursa foto:
http://www.aspolitehnica.upt.ro)

C
Dezvoltarea unor programe educaționale, în parteneriat cu Universitatea de Vest, licee, școli profesionale și tehnice, în vederea promovării economiei sociale în rândul tinerilor
ziuadevest.ro

În contextul situației socio-economice dificile creată de pandemia de COVID 19, Timișoara cunoaște o dinamică socială pozitivă în domeniul economiei sociale. Numai în ultimele luni au fost înființate în  25 de întreprinderi sociale.

Mihaela Lavinia Vețan, coordonatorul Asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, a explicat că în ultimele luni au fost înregistrate peste 25 de întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție în județul Timiș, lansate pentru a răspunde unor nevoi sociale și de mediu insuficient adresate și pentru a pilota modele noi de afaceri sociale.

Întreprinderile sociale sunt organizații care urmăresc o misiune socială și folosesc un instrumentar economic pentru a soluționa probleme sociale,  construind încredere și legături sociale, acolo unde aceasta s-au distrus.

Conferința Timișoara: teritoriu de inovare în domeniul economiei sociale și solidare de miercuri 19 mai s-a bucurat de participarea a numeroși reprezentanți ai sectorului regional de economie socială, dar și ai principalelor instituții publice și ai sistemului de învățământ.

Astfel, au participat peste 35 de reprezentanți ai întreprinderilor sociale și ai organizațiilor de suport, reprezentanți ai sectorului de învățământ public, Consiliului Județean Timiș și ai Primăriei Timișoara.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, organizație cu rol de autorizare și monitorizare a întreprinderilor sociale, a fost reprezentantă prin directorul executiv, Marcel Miclău și prin responsabilul Compartimentului pentru Economie Socială, Tătaru Marian.

Principala concluzie a dezbaterilor a fost necesitatea unei rețele locale de economie socială, precum și disponibilitatea actorilor din economia socială și a autorităților publice de a colabora, un liant extrem de important pentru dezvoltarea sectorului.

Înființarea la nivel local a unei rețele informale a întreprinderilor sociale și întreprinderilor sociale de inserție, care să desfășoare acțiuni comune pentru dezvoltarea sectorului, să asigure o platformă de transfer de bune practici între întreprinderile sociale cu experiență și cele nou înființate, precum și promovarea economiei sociale în rândul comunității locale;

Promovarea achizițiilor publice responsabile și a achizițiilor rezervate, ca formă de susținere a sectorului de către administrația publică locală și județeană;

Dezvoltarea unor programe educaționale, în parteneriat cu Universitatea de Vest, licee, școli profesionale și tehnice, în vederea promovării economiei sociale în rândul tinerilor.

„În contextul Planului de redresare pentru Europa după criza provocată de pandemie, asumăm necesitatea de a face tranziția spre o economie verde, sustenabilă, circulară și rezilientă. Această trecere trebuie să se realizeze în mod incluziv, pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă. Suntem conștienți că sunt necesare un set de competențe și abilități noi în rândul angajaților. Sistemul de educație trebuie să integreze aceste caracteristici sistemice pentru a răspunde unor nevoi complexe din piața muncii.

Cu atât mai prioritară este includerea Economiei Sociale în programa educațională. Tinerii trebuie să aibă șansa de a cunoaște aceste modele sustenabile de afaceri, orientate către o misiune socială. Solidaritatea și responsabilitatea nu se nasc spontan, sunt valori care se cer exersate și cultivate cu grijă la toate nivelurile societății”, a declarat Mihaela Vețan.

Concurs Facultatea De Constructii UPT 702x336
Building Construct, cel mai asteptat concurs studentesc de la Timisoara, care testeaza imaginatia viitorilor specialisti de la Facultatea de Constructii a Politehnicii. Aproape 200 de tineri in competitie.
opiniatimisoarei.ro

Tehnologie, viziune, viitor. Teme principale pentru un concurs inovator. Pe scurt, a IV-a editie a celui mai important concurs studentesc al anului, Building Construct, organizat de Facultatea de Constructii din cadrul Universitatii Politehnica Timisoara, impreuna cu Organizatia Studenteasca Traian Lalescu.

Building Construct este un concurs devenit deja traditie care se adreseaza studentilor din anul I, cu tema „solutii si materiale moderne in constructii”. Conceput pentru pregatirea studentilor ca viitori specialisti in domeniul constructiilor si in special al materialelor de constructii, proiectul urmareste dezvoltarea imaginatiei, imbunatatirea abilitatilor studentilor si familiarizarea, inca din primul an, cu munca in echipa.

Marea provocare din acest an a fost ca, din cauza pandemiei, competitia s-a desfasurat in online, iar tinerii n-au mai putut face parada machetelor cu proiectele lor, asa cum se intampla in trecut.

Au participat studentii de la programele de studii de inginerie civila în limba romana (IC), limba germană (ICG) si in limba engleza (ICE) care s-au organizat in echipe si impreuna au realizat un studiu didactic din literatura de specialitate, sub indrumarea profesorilor Catalin Badea, Liana Iures si Remus Chendes.

Robotec 3 1 300x200
Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara organizează și în acest an proiectul RoboTEC
westcityradio.ro

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara organizează și în acest an proiectul RoboTEC. Cea de-a 6-a ediție a competiției va avea loc în perioada 21-23 mai 2021, atât online, cât și fizic.

RoboTEC este un concurs internațional care se adresează elevilor de liceu și studenților pasionați de robotică. Noutatea din cadrul proiectului constă în susținerea unor sesiuni de workshop pentru cei dornici să afle informații din domeniul roboticii. Înscrierile în cadrul concursului sunt deschise pe site-ul Ligii AC până în data de 20 mai.

Câștigătorii vor beneficia de premii în bani, ediția din 2021 fiind susținută de patru companii partenere din Timișoara. Pentru informații suplimentare, cei interesați pot să viziteze site-ul robotec.ligaac.ro.

2083972904bd46197f589716ebae5981
Cercetătorii UBB analizează impactul pandemiei asupra antreprenoriatului din România în cadrul unui amplu proiect internaţional
agerpres.ro

Impactul pandemiei asupra întreprinzătorilor din România este studiat de cercetătorii UBB în cadrul unui proiect internaţional de cercetare menit să monitorizeze evoluţia activităţii antreprenoriale la nivel global.

Cercetarea denumită Global Entrepreneurship Monitor (GEM) va fi realizată în colaborare cu peste 40 de universităţi şi instituţii de cercetare de prim rang din întreaga lume, România fiind reprezentată de Şcoala de Ştiinţe Sociale a UBB, prin intermediul unei echipe de cercetători ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).

"Pandemia de coronavirus a adus schimbări majore în contextul şi condiţiile în care funcţionează antreprenoriatul, nu doar în România, ci şi în întreaga lume.

Majoritatea întreprinzătorilor s-au confruntat cu dificultăţi nemaiîntâlnite anterior, însă noul context a generat şi noi oportunităţi de afaceri în multe domenii.

Pornind de la aceste schimbări fundamentale ale contextului economic, comunitatea noastră academică, prin alăturarea la un proiect internaţional de cercetare, îşi propune să vină în sprijinul factorilor decizionali care au ca obiectiv dezvoltarea acestui sector, respectiv al celor care îşi doresc să pornească o afacere, sau pur şi simplu îşi doresc să fie mai bine informaţi în privinţa antreprenoriatului românesc", afirmă decanul FSEGA, conf. univ. dr. Răzvan V. Mustaţă.

"După ce UBB a început de mai mulţi ani o modificare în cultura sa organizaţională, implementând şi "mindsetul antreprenorial", prin seriozitatea şi performanţă arătate în acest demers, iată, că acest nou proiect confirmă că UBB devine şi un actor naţional şi global în zona antreprenoriatului", subliniază rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Global Entrepreneurship Monitor (www.gemconsortium.org) este un proiect internaţional de cercetare iniţiat în anul 1999 de London Business School (UK) şi Babson College (USA), fiind realizat de un consorţiu de peste 40 de echipe naţionale asociate în principal cu instituţii academice de top. Echipa proiectului realizează cercetări bazate pe sondaj privind antreprenoriatul din întreaga lume, fiind singura sursă globală de date privind antreprenoriatul, colectând aceste date direct de la întreprinzătorii individuali.

Cercetarea este bazată pe două componente principale: ancheta populaţiei adulte (Adult Population Survey - APS), respectiv ancheta experţilor naţionali (National Expert Survey - NES). APS este administrată în fiecare an la minimum 2.000 de persoane adulte cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani în fiecare ţară participantă, asigurându-se că eşantionul este reprezentativ la nivel naţional. În acest fel se pot captura informaţii şi cu privire la "economia informală" din ţările participante, precum şi la modul în care indivizii unei ţări înţeleg la nivel individual cum trebuie să demareze o afacere, cum văd oportunităţile din economie la un moment dat. Sondajul naţional al experţilor (NES) se bazează pe interviuri realizate cu experţi în diferite domenii ale antreprenoriatului, oferind o mai bună înţelegere a contextului naţional în care indivizii pot începe o afacere. Metodologia de cercetare comună permite comparaţia internaţională a rezultatelor obţinute, oferind posibilitatea factorilor decizionali la nivel naţional şi internaţional să elaboreze politici şi strategii de dezvoltare adecvate bazate pe considerente ştiinţifice.

UBB
Universitatea Babeș-Bolyai devine hub de inteligență artificială în România pentru compania americană SAS
caleaeuropeana.ro

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca devine hub de inteligență artificială în România pentru compania americană SAS, potrivit unui comunicat.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, i-a avut marți, 18 mai 2021, ca oaspeți pe reprezentanții companiei americane SAS și ai Băncii Transilvania, pentru a dezvolta împreună o nouă perspectivă asupra inteligenței artificiale (AI), în pragul unei noi revoluții industriale.

UBB vine în acest demers cu cea mai mare școală doctorală de inteligență artificială din România și un ecosistem de top în tehnologia informației, compania americană SAS aduce lidershipul mondial în platformele de inteligență artificială, iar Banca Transilvania vine ca beneficiar și contributor strategic la stimularea resursei umane pregătită în acest domeniu.

UBB, prin Facultatea de Matematică și Informatică, și compania americană SAS au pus acum bazele unui nou program de master în AI/Data science, în limba engleză, cu anvergură internațională, SAS susținând UBB ca hub AI/Data science în România, cu implicații asupra inovării și digitalizării României.

„SAS Academic Initiative for Innovation & Digitalisation of Romania țintește să implice o rețea de universități din țară, sigur fiecare profilându-se în funcție de avantajele competitive pe care le are. Dar așa cum SAS a început în urmă cu 40 de ani în SUA de la University of North Carolina, așa își propune acum să înceapă acest proiect (național) al inovării și digitalizării României de la prestigioasa UBB”, au declarat reprezentanții companiei americane SAS.

UBB are cea mai mare facultate de informatică din România și una dintre cele mai competitive din țară

„UBB a început de mai multă vreme să-și concentreze un ecosistem de IT, capitalizând pe avantajele competitive pe care le are, la nivel național și internațional, în (1) Inteligența artificială/AI (ex. generând, ca școală, cei mai mulți doctori în AI din România și dezvoltând servicii inovative, inclusiv prin machine learning, pentru actori majori, precum Banca Transilvania, spitale județene etc.), (2) Big data/data mining/high performance computing (ex. în parteneriat cu Bosch și SAS – pe baza celui mai puternic supercomputer din universitățile românești prin prisma capacității de calcul simultan), (3) Realitate virtuală (ex. dezvoltând tehnologii dedicate sănătății mintale și primul Centru din țară în parteneriat cu compania americană EON Reality), (4) Roboterapie (ex. dezvoltând, prin proiecte europene, primii roboți psihoterapeuți autonomi pentru anumite tulburări psihice), (5) Digitalizare strategică (ex. în parteneriat cu Microsoft) și cybersecurity și (6) Tehnologie blockchain (ex. demers pregătit în colaborare cu Blockchain Academy din SUA). De asemenea, recenta includere a UBB în EIT Digital confirmă maturizarea și forța ecosistemului UBB în tehnologia informației (IT). Noul program academic dezvoltat cu compania americană SAS întărește și dezvoltă acest ecosistem al UBB. Toate aceste avantaje competitive stau și la baza specializării inteligente pe care UBB a propus-o, împreună cu Primăria, pentru oraș/regiune/țară, și anume InfoBioNano4Health”a detaliat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Approval 4849109 1280
Indiferent de incidența cazurilor de COVID-19, unele universități au ales cursurile exclusiv online
stiri.tvr.ro

Dacă elevii au revenit la cursuri, mulţi studenţii continuă anul universitar în sistem online. Fiecare rector a decis cum încheie acest an de învăţământ, iar unii au ţinut cont că mai sunt doar câteva săptămâni de cursuri. Astfel, indiferent de incidenţa cazurilor de COVID din oraşe, universităţile au ales fie sistemul online exclusiv, fie hibrid şi doar câteva facultăţi şi-au chemat studenţii în bănci.

Cei aproximativ 19 000 de studenţi din Craiova nu au venit nicio zi, fizic, la ore tot anul.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie doar laboratoarele se fac cu prezență fizică. Aproape toţi studenţii medicinişti s-au vaccinat.

Și în București, multe facultăți încheie anul online. Admiterea la SNSPA, ca și sesiunea, va fi la distanță. Rectorul instituției speră că studenții vor putea reveni fizic la cursuri de la 1 octombrie, vaccinați sau nu.

La Universitatea Politehnică, anul se încheie tot online. Dar admiterea va avea loc față în față. Iar candidații nevaccinați vor fi testați rapid înainte de examen.

La Iași, unele universităţi continuă în varianta hibrid, iar altele exclusiv online. La Universitatea Alexandru Ioan Cuza doar 4 facultăți au cursuri față în față.

Universitatea de Medicină îi obligă pe studenți și profesori să vina la examene vaccinați sau cu un test covid negativ.

Universitatile de stat din Timișoara încheie anul în sistem hibrid. La Politehnică, studenții boboci și din anii terminali au revenit în campus.

Peste 70 la sută dintre profesori și dintre studenți s-au vaccinat.

Sistemul hibrid a fost preferat și de majoritatea universităților din Cluj-Napoca. La facultățile vocaționale și experimentale, studenții merg fizic doar la activitățile practice. Admiterea la Medicinaă, Științele Agricole și Medicină Veterinară sigur va fi în amfiteatru.

S604x0 Screenshot 2021 05 20 At 09.33 .12
UBB sărbătorește 20 de ani de la înființarea Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe
bzc.ro

niversitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va sărbători vineri, 21 mai 2021, împlinirea a 20 de de la înființarea Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe (ICIBNS).

Încă de la înființare, Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe al UBB (ICIBNS) a fost unul revoluționar atât în concepție – arătând nu doar rolul cercetării în universități, cât mai ales rolul cercetărilor interdisciplinare și modul în care trebuie organizate acestea în structuri moderne -, cât și în rezultate – este una dintre unitățile de elită ale UBB, având cercetători care se află între primii 2% cei mai citați oameni de știință la nivel internațional în domeniile Institutului, publicații, granturi și premii cu impact internațional global, Institutul devenind astfel una din instituțiile internaționale de referință.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va sărbători vineri, 21 mai 2021, împlinirea a 20 de de la înființarea Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe (ICIBNS).

Încă de la înființare, Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe al UBB (ICIBNS) a fost unul revoluționar atât în concepție – arătând nu doar rolul cercetării în universități, cât mai ales rolul cercetărilor interdisciplinare și modul în care trebuie organizate acestea în structuri moderne -, cât și în rezultate – este una dintre unitățile de elită ale UBB, având cercetători care se află între primii 2% cei mai citați oameni de știință la nivel internațional în domeniile Institutului, publicații, granturi și premii cu impact internațional global, Institutul devenind astfel una din instituțiile internaționale de referință.

În acest context, rectorul UBB, prof univ. dr. Daniel David a precizat că „Simplu și elegant spus, Tradiția și Excelența, valorile comunității noastre academice, sunt  reflectate plenar de Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe!”

Evenimentul aniversar va avea loc vineri, 21 mai 2021, de la ora 12.00, în Aula Magna a UBB și fi transmis live pe conturile de Facebook (https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai) și YouTube (https://www.youtube.com/UniversitateaBabesBolyai) ale UBB.

Programul sesiunii aniversare va cuprinde alocuțiuni rostite de rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, directorul ICIBNS, prof. univ. dr. Simion Simon, directorul adjunct al Institutului, acad. Octavian Popescu, secretarul general al Academiei Române, acad. Ion Dumitrache,  prof. univ. dr. Juergen POPP, Universitatea din JENA și DHC al UBB, precum și o vizită virtuală la Institut, realizată de Studioul CineMedia al Facultății de Teatru și Televiziune a UBB.

Dreamstime M 108171249 820x433
Ce fac cercetătorii români pentru MAI, MApN sau SRI? Soluții video de identificare a persoanelor, vehicule fără pilot, tehnologii spațiale de management al dezastrelor – prezentate într-un eveniment special, pe 3 iunie
edupedu.ro

Vehicule aeriene fără pilot uman pentru misiuni de securitate națională, tehnologii audio-video pentru recunoașterea persoanelor și a comportamentului simulat, software pentru analiza malware pe mobil – acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le-au cercetat oameni de știință din România, în ultimii ani, ca soluții pentru instituții de interes național. Adică pentru SRI, MAI și MApN, STS, SPP, dar și pentru organizații precum Agenția Spațială Română (ROSA). Ce-au făcut ei pentru aceste instituții urmează să fie prezentat în cadrul unui eveniment special, la începutul lunii viitoare, pentru că Ministerul Cercetării și UEFISCDI, instituție care gestionează o parte din banii de cercetare, au ales astfel de proiecte pentru a le prezenta la începutul unei campanii de popularizare a cercetării românești.

“Cercetătorii vor aduce în prim plan idei revoluționare, arătând cum au ajuns la rezultatele obținute, cu accent pe impactul acestora în societate”, arată un anunț al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și UEFISCDI, cu privire la campania pe care o demarează acum, “Provocări și soluții pentru o lume în schimbare”. Aceasta apare în condițiile în care cercetătorii și autoritățile – inclusiv ministrul de resort Ciprian Teleman – vor mai mult “awareness” al cercetării în rândul publicului.

Primul eveniment în cadrul acestei campanii va avea loc pe 3 iunie și este dedicat “Soluțiilor” în domeniu. Anume, cercetări care răspund “nor nevoi punctuale, identificate de instituțiile și autoritățile publice de interes național”. Este vorba, potrivit anunțului, despre proiecte precum MAI, MApN, SPP, ROSA, SRI, STS, potrivit anunțului oficial. Proiectele în cauză au fost finanțate în cadrul subprogramului Competitivitate prin cercetare, dezvoltare şi inovare asociat Planului Național de Cercetare, Dezvoltare, Inovare 2015-2020 (PNCDI III).

2. Programul De Voluntariat FITS 2019 Sursa Foto Credit Grimm 640x400 1
Tinerii voluntari, actori principali ai Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cum funcționează cel mai mare program de voluntariat din România
g4media.ro

Cu badge-urile atârnate la gât la vedere, mereu preocupați și întotdeauna pe fugă, tinerii voluntari ai Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu sunt actori principali ai celui mai mare și longeviv eveniment cultural din România, după cum îl prezintă organizatorii.

Îi vezi peste tot, pe străzile Sibiului, la locurile unde se desfășoară spectacolele, la biroul de presă sau însoțind grupurile de actori. Sunt responsabili, ocupați, iar rolul pe care și l-au asumat este unul extrem de serios: întreg efortul logistic al festivalului se bazează pe ei.

Andrei Giurgiu are 20 de ani și este asistent de coordonator al Programului de voluntariat al FITS. A studiat matematică-informatică la liceu, iar acum este student la Facultatea de Științe a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și de un an face parte dintr-un internship în cadrul companiei Continental.

  • În același timp, îmi plac literatura și teatrul, fapt pentru care încerc să rămân aproape de acest mediu plăcut. În anul 2018 am început să particip împreună cu prietenii mei la voluntariate, așa că am ajuns de asemenea și în marele Program de voluntariat al Sibiului, în care se înscriu toți tinerii, și de atunci am rămas alături de festival și de echipă” spune Andrei.

La început și-a dorit să participe la festival pentru a se distra alături de prietenii săi și pentru a cunoaște o lume cu care nu era deloc familiar, ”un mod timid de a ieși din zona de comfort”. În acel an a intrat în departamentul de Conferințe speciale, expoziții și film.

  • În cele zece zile de festival am participat la conferințe unde vorbeau personalități din diverse domenii, am intrat în acea atmosferă și, fiind plăcut surprins, mi-am dorit să ajut. Într-un fel, de a da mai departe ceea ce mi s-a oferit. Am ajutat la amenajarea spațiilor, am întâmpinat și am oferit suport publicului de la conferințe, am asistat echipa tehnică atunci când aveau nevoie, apoi ajutam alți colegi voluntari.

În perioada 2018-2019 am cunoscut-o pe Andrada, viitoarea coordonatoare, și motivația mea s-a schimbat. De la puștiul care voia să se distreze alături de prietenii săi am ajuns la băiatul care dorește să ajute la pregătirea altor voluntari și la buna desfășurare a festivalului. 

9966a56590c98d4751
Mai multe locuri pentru admitere la Universitatea de Științele Vieții, în domenii prioritare de dezvoltare (P)
ziaruldeiasi.ro

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 540 din 13 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 17.05.2021, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași a devenit Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași) oferă peste 1500 de locuri la admiterea din iulie 2021, atât pentru studii de licență cât și pentru masterat.

Numărul total de locuri aprobat de către Ministerului Educației pentru absolvenții de liceu este de 992, dintre care 680 locuri sunt cu finanțare de la buget (cu 30 mai multe decât în anul precedent), 43 locuri sunt pentru români de pretutindeni, iar 269 locuri sunt cu taxă. Important de precizat este faptul că 28 de locuri sunt prevăzute pentru absolvenții liceelor din mediul rural. De asemenea, Universitatea a primit mai multe locuri pentru românii de pretutindeni, iar noutatea este că pentru viitorii studenți din Republica Moldova cazarea va fi gratuită în căminele instituției.

În ceea ce privește studiile de masterat, absolvenții de facultate au la dispoziție 607 de locuri, dintre care 470 sunt de la buget (tot cu 30 mai multe față de 2020).

Conform calendarului, în perioada 12 – 23 iulie 2021, va avea loc înscrierea candidaților pentru admiterea din sesiunea iulie 2021 la domeniile Agronomie, Horticultură, Zootehnie, Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Ingineria mediului, Biotehnologii, Biologie și Medicină Veterinară. Trebuie menționat că înscrierea poate fi realizată atât online, la adresa http://admitere.uaiasi.ro/, cât și la sediul facultăților.

Admiterea candidaților la USAMV din Iași, se face pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat (Nota de la proba scrisă de Limba și literatura română - 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului - 50%).

Studenții USAMV Iași beneficiază de numeroase facilități, condiții moderne de studiu, baze de practică proprii situate în mai multe regiuni ale țării, ateliere de microproducție a berii, procesare a laptelui, a cărnii, patiserie și panificație, cazare în campusul studențesc format din cămine dotate cu săli de bucătărie și cu spălătorie, precum și de o bază sportivă completă la care au acces gratuit.

Reamintim că USAMV Iași pune la dispoziția elevilor de clasa a XII-a și absolvenților de liceu interesați posibilitatea de preînscriere online până pe 30 iunie 2021. Astfel, candidații care doresc să participe la concursul de admitere organizat de cele patru facultăți ale USAMV Iași, atât pentru programele de studii de licență, cât și de masterat au posibilitatea completării on-line a fișei de preînscriere. Concret, acest lucru poate fi realizat prin accesarea link-ului https://admitere.uaiasi.ro/ unde se regăsesc toate informațiile incluse în fișa de înscriere.

Mai multe detalii pe www.uaiasi.ro/admiterehttps://www.facebook.com/uaiasi/.

Primaria Timisoara 16
Primăria a lansat primul portal de date deschise al Timișoarei
renasterea.ro

Primăria Timișoara marchează „Săptămâna mondială a parteneriatului pentru o guvernare deschisă” prin două evenimente importante: lansarea portalului de date deschise al Timișoarei și un eveniment de prezentare a viziunii municipalității în ceea ce privește viitoarele proiecte în domeniul guvernării deschise.

O guvernare deschisă înseamnă o guvernare participativă prin împuternicirea cetățeanului, asigurarea transparenței prin date deschise instrumentate cu tehnologie, care ajută în lupta împotriva corupției. „Primăria Timișoara și noua conducere au dovedit că sunt deja un partener important în acest demers pentru o guvernare deschisă prin mai multe inițiative care au creat o mai mare transparență a actului decizional (https://transparenta.primariatm.ro/plati , Proiect de buget pentru Timișoara 2021), ori au jucat rol de pivot între medici și comunitate (Oxigen pentru Timișoara (primariatm.ro) și au clădit bazele guvernării participative prin cooptarea cetățenilor în consiliile de administrație a școlilor din oraș (Facem echipă pentru educație)”, susțin reprezentanții municipalității.

La nivel mondial există aproximativ 80 de orașe care își asumă viziunea Open Government Partnership, iar în România doar două: Iași și Timișoara. Timișoara a aderat în 2020 la acest parteneriat, fiind una dintre primele decizii semnate de primarul Dominic Fritz. Astfel, cu ocazia marcării „Săptămânii mondiale a parteneriatului pentru o guvernare deschisă, Primăria Timișoara a lansat portalul de date deschise. Acesta va agrega date deschise despre Timișoara, de la calitatea mediului (aer, apă, fonic, electromagnetic), impactul COVID-19 și vaccinare, până la date demografice (nașteri/decese, structura etnică, distribuția populației pe religii), date economice (evoluția pe sectoare) și infrastructură în domeniile educației, culturii și sănătății. Aceste date pot fi folosite de către oricine pentru a analiza comportamente și evoluții, pentru a identifica probleme și oportunități și apoi a propune soluții de îmbunătățire care aduc valoare adăugată în economisirea de resurse, de timp sau în domeniul protecției mediului.

Vineri,  de la ora 16, va avea loc un eveniment de prezentare ce va fi transmis live pe pagina de Facebook a Primăriei Timișoara în cadrul căruia vor fi expuse acțiunile în derulare ale primăriei privind guvernarea deschisă, proiectele viitoare privind guvernarea deschisă în baza unui plan local de acțiune, precum și cum vor fi realizate aceste proiecte.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.