EȘTI AICI:
Revista presei – 21 februarie 2022

Revista presei – 21 februarie 2022

Octavian Cretu Emisiune 1200x675
BZI LIVE luni, 21 februarie 2022, ora 15.00 (via Skype) de impact naţional ce-i are în prim-plan pe marii oficiali ai instituţiilor de învăţământ superior din România alături de prof. univ. dr. Octavian Crețu, rector Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMFT) ”Victor Babeş” din Timişoara
bzi.ro

O nouă ediţie exclusivistă BZI LIVE luni, 21 februarie 2022, ora 15.00 (via Skype) de impact naţional ce-i are în prim-plan pe marii oficiali ai instituţiilor de învăţământ superior din România alături de prof. univ. dr. Octavian Crețu, rector Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMFT) ”Victor Babeş” din Timişoara.

Alături de domnia sa vor fi abordate aspecte legate de: provocări, puncte forţe şi puncte slabe pentru învăţământul superior în perioada pandemiei, învăţământ on-line versus învăţământ clasic respectiv cum a decus pregătirea practică, imperios necesară, pentru un student în domeniile UMFT, strategii, plan de acţiuni şi proiecte (trecut, prezent şi viitor) pentru UMFT Timişoara, finanţarea învăţământului superior, a Cercetării în România şi cum vede acesta starea de fapt şi ce ar trebui îmbunătăţit, internaţionalizare, schimburi academice (studenţi, profesori şi cercetători) în Universitatea pe care o coordonează, proiecte, parteneriate cu instituţii din domeniul medical şi farmaceutic, pe plan naţional şi internaţional. De asemrnea, se preconizează a se elabora o nouă Lege a Educaţiei Naţionale şi o nouă ierarhizare a universităţilor din România!

 

 

Antet Anunturi Programe Europene
Universitatea Babeș-Bolyai anunță începerea proiectului cu titlul „Infrastructură pentru Spectroscopie și Imagistică de Rezonanță Magnetică la Câmpuri Înalte - INSPIRE”
startupcafe.ro

La data de 22.09.2021, Universitatea Bebeș-Bolyai, în calitate de beneficiar, a semnat contractul de finantare pentru implementarea proiectului „Infrastructură pentru Spectroscopie și Imagistică de Rezonanță Magnetică la Câmpuri Înalte - INSPIRE, cod MySmis 127725, în baza unui contract de finanţare încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului INSPIRE il constituie crearea unei infrastructuri de cercetare în sprijinul competititivității economice, serviciilor de sănătate și dezvoltării afacerilor prin transferul și valorificarea rezultatelor cercetării obținute în urma investiției.

Sursa de finanțare este Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020, Axa 1 – Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice și dezvoltării afacerilor Acțiunea: 1.1.1 Mari infrastructuri de CD, Prioritate de investiții PI1a: Consolidarea cercetării și inovării (C&I), a infrastructurii și a capacităților de dezvoltare a excelenței în domeniul C&I, precum și promovarea centrelor de competență, în special a celor de interes european, Acțiunea: 1.1.1 Mari infrastructuri de CD.

Valoarea totală a proiectului este de 92.442.303,53 lei, din care valoarea totală eligibilă nerambursabilă din FEDR/FC/FSE/ILMT este de 78.172.274,39 lei, valoarea eligibila nerambursabila din bugetul național este de 13.795.107,23 lei, valoarea co-finanțării eligibile a Beneficiarului este de 0 lei, iar valoarea neeligibila inclusiv TVA de 474.921,91 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 28  luni, pana la data de 31.12.2023.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020

 

93a8c5e9eb96f91bad9d4602ba9473c9
O echipă de studenţi din Cluj-Napoca va reprezenta România, în premieră, la Campionatul Global de Negocieri
stiridecluj.ro

O echipă formată din trei studenţi de la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj-Napoca va reprezenta România la Campionatul Global de Negocieri, participarea unei echipe din România fiind o premieră pentru ţara noastră.

Tinerii sunt pregătiți la Centrul de Negocieri Internaționale, din cadrul Facultăţii de Studii Europene Cluj-Napoca, de către conf. dr. Gabriela Ciot, profesor la Facultatea de Studii Europene și fost Secretar de Stat pentru Afaceri Europene al României. Studenții clujeni vor concura împotriva echipelor celor mai prestigioase universităţi de pe mapamond precum Harvard, Oxford, Columbia, Standford, Viena şi Universitatea „George Washington”.

Conform unui articol Bihor Online, unul dintre studenţii echipei clujene a dezvăluit detalii despre concursul la care va participa împreună cu echipa sa.

„Am fost selectați din cadrul Centrului de Negocieri Internaționale al facultății noastre, pentru a forma o echipă de trei membri, iar mai apoi, în acest format ne-am înscris în Competiția de Negocieri. Evaluarea aplicării noastre în TNC 2022 s-a făcut pe considerente profesionale, care țin de experiența noastră în ceea ce privește domeniul negocierilor, iar admiterea a reprezentat un moment foarte important pentru noi”, a declarat studentul UBB.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Din Iasi
Cum reîncep cursurile la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” în semestrul doi?
bittv.info

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va rămâne singura instituţie de învăţământ superior din Iaşi care începe cursurile în semestrul al doilea preponderent online. Decizia rămâne plasată în continuare în sarcina conducerii fiecărei facultăţi şi, cu câteva excepţii notabile (în special facultăţile cu mai puţini studenţi, precum teologiile), activitatea se va desfăşura online.

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), spre exemplu, a anunţat deja pe Facebook că toate orele se vor face integral online, aceasta având aproximativ 20% dintre studenţii înmatriculaţi la studii la UAIC.

Rectorul universităţii, prof.dr. Tudorel Toader, a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că, din informaţiile pe care le are, majoritatea facultăţilor au optat pentru ore online, o parte dintre ele pentru un sistem hibrid, însă mulţi dintre studenţii UAIC sunt deja cazaţi în Iaşi la căminele instituţiei de învăţământ superior.

„Situaţia se va schimba dacă se pune în problemă ieşirea din starea de alertă. Aceasta a fost înţelegerea: decizia este a facultăţilor despre cum să desfăşoare cursurile, dar dacă se pune problema ieşirii din starea de alertă atunci totul revine faţă în faţă. Sigur, va fi o perioadă de timp în care vom anunţa, o pauză până la această trecere”, a explicat rectorul Tudorel Toader.

În momentul de faţă, în Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” va continua şi în semestrul al doilea programul hibrid: cursurile online, seminariile şi laboratoarele faţă în faţă.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) desfăşoară integral activităţile didactice faţă în faţă, în contextul în care studenţii sunt fie vaccinaţi, fie trecuţi prin boală, fie testaţi.

În acelaşi timp la Universitatea de Ştiinţele Vieţii cursurile au loc tot faţă în faţă, fără testare obligatorie sau verificarea certificatului verde, în contextul în care reprezentanţii universităţii au anunţat că dispun de spaţiile necesare pentru a se putea respecta integral măsurile de protecţie sanitară.

Casa Bals Universitatea De Arte George Enescu
Studenți de la Universitatea de Arte își prezintă creațiile la Teatrul Național din Iași
bzi.ro

Un grup de studenți își vor prezenta creațiile la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași. Miercuri, 16 februarie 2022, între 14:00 și 17:30, la Uzina cu Teatru este programat evenimentul ”Work in progress. Laborator de creație coregrafică”. Vor fi prezentate fragmente din lucrările/spectacolele de disertații ale tinerilor de la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” din Iași, Facultatea de Teatru. Intrarea se face pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile, numai cu certificat verde.

Studenții din Iași își vor prezenta creațiile la Teatrul Național (TNI) ”Vasile Alecsandri”. Concret, astăzi, 16 februarie 2022, între 14:00 și 17:30, în sala Uzina cu Teatru va avea loc momentul intitulat ”Work in progress. Laborator de creație coregrafică”. Acum vor fi prezentate fragmente din lucrările, respectiv spectacolele de disertații ale tinerilor de la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” (UNAGE) din Iași, Facultatea de Teatru. Aici, intrarea se face pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile, numai cu certificat verde.

Creații artistice, la Teatrul Național din Iași, prezentate de studenți ai Universității de Arte:

Este vorba despre: Alice Veliche, Pamela Tanasa-Gache, Ioana Pădureț, Georgiana Dimitrescu, Maria Cotrobai, Radu Alexandru, Gabriel Scalschi, Master Artele Spectacolului, anul II (Coregrafie), coordonator: conf. univ. dr. Lorette Enache.

TUIASI
Pregătire gratuită pentru examenul de Bacalaureat 2022 organizată de Universitatea Tehnică din Iași
bzi.ro

Pentru examenul de Bacalaureat 2022, Universitatea Tehnică din Iași organizează pregătire gratuită! Aceasta este destinată celor care au absolvit clasa a XII-a sau care se află, acum, în ultimul an de liceu. Pregătirea va fi făcută de profesori ai instituției, voluntar. Disciplinele la care se va derula pregătirea sunt: Matematică, Informatică, Chimie și Fizică.

La Bacalaureat 2022, Universitatea Tehnică (TUIASI) ”Gheorghe Asachi” din Iași organizează pregătire gratuită! Aceasta este destinată celor care au absolvit clasa a XII-a sau care se află acum în ultimul an de liceu. Activitatea va fi derulată, voluntar, de profesori ai instituției.

Disciplinele la care se va derula pregătirea sunt: Matematică, Informatică, Chimie și Fizică. De precizat este faptul că Facultatea de Automatică și Calculatoare din Iași organizează admitere pe baza unui test scris.

Cursurile vor demara din luna martie 2022 și vor avea loc sâmbăta. La acestea sunt așteptați liceenii care își doresc să se pregătească pentru Bacalaureat, însă nu își pot permite să plătească ore de meditații. În anii trecuți au participat zeci de liceeni, unii și din alte orașe din județ, precum Hârlău, Târgu Frumos sau Podu Iloaiei. Totul în colaborare și cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași.

Banner Heckaton (1)
Innovation Labs Hackathon 2022 la UPB
upb.ro

Universitatea POLITEHNICA din București găzduește și în acest an Innovation Labs Hackathon 2022 – un program de promovare și susținere a tinerilor pasionați de tehnologie și antreprenoriat.

Fiind una dintre cele mai mediatizate competiții de acest gen din România evenimentul a reușit să implice peste 240 de studenți.

Pentru detalii si informatii suplimentare – https://www.innovationlabs.ro/

Pentru inscriere în competiție puteți accesa link-ul – https://en.xing-events.com/iLabsHackathonBucuresti2022.html

 

Dreamstime M 154952797 820x547
Universitățile trebuie să încurajeze creativitatea și gândirea critică (OCDE)
edupedu.ro

Politicile aplicate de guverne pentru a susține calitatea educației pot, adesea, să se transforme în obstacole în calea inovației pedagogice, în cazul învățământului superior, atunci când vine vorba despre competențe considerate cheie, în prezent, de angajatori, cum sunt creativitatea și gândirea critică. Așa argumentează Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OCDE) într-o analiză pe această temă, publicată în urma unor dezbateri desfășurate la începutul acestui an. OCDE propune trei posibile măsuri pentru a încuraja inovația pedagogică în învățământul superior.

Discuția pleacă de la faptul că, pe măsură ce crește nivelul de digitalizare și automatizare, pentru actualii studenți devine tot mai important să-și dezvolte competențe ce nu pot fi “copiate” de roboți și calculatoare, în centrul acestora aflându-se creativitatea și gândirea critică, aflate în top 10 al competențelor căutate de angajatori, la nivel internațional.

Dar politicile guvernelor și ale autorităților nu se potrivesc încă, de multe ori, cu nevoia dezvoltării acestor competențe. Un exemplu dat de OCDE: unele sisteme de asigurare a calității și legi naționale limitează autoritatea instituțiilor și profesorilor în dezvoltarea curriculumului și pot, în plus, să impună o povară administrativă ce împiedică încercările de îmbunătățire a predării.

În plus, formulele de finanțare publică a învățământului superior, bazate pe numărul de credite, de exemplu, nu încurajează instituțiile să experimenteze cu noi metode pedagogice, în timp ce politicile de avansare în carieră, în universități, sunt adesea concentrate pe performanța în cercetare, neîncurajându-i pe profesori să se concentreze asupra metodelor de predare.

Drept urmare, potrivit unei sinteze semnate de analistul Shizuka Kato pe pagina platformei OCDE pentru educație, organizația propune trei metode prin care decidenții politici și liderii universitari pot susține inovația pedagogică:

1. Creșterea stimulentelor pentru ca profesorii să se concentreze mai mult pe predare și învățare

2. Sprijin pentru comunitățile universitare, în ceea ce privește predarea și învățarea

3. Includerea diverselor părți interesate în dezvoltarea de politici

Timisoaracapitalaculturalaeuropeanaluminaunirii7 Scaled
Primăria Timișoara oferă 13 milioane de lei pentru programul TM 2023, ”reparat” de curatorii numiți la Centrul de Proiecte
debanat.ro

Chiar dacă trăim vremuri grele, Primăria Timișoara pune la bătaie 23 de milioane de lei pentru diferite proiecte culturale, sportive sau destinate TM2023. Pentru cel din urmă capitol merg mai mult de jumătate dintre bani, 13 milioane, ceea ce arată clar decizia primăriei de a merge în continuare pe acest tip de finanțare și nu pe derularea fondurilor prin asociația care a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii, acordarea fondurilor făcându-se pe baza programului ”reparat” de curatorii numiți municipalitate și nu pe programul inițial.

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara a anunțat lansarea concursului pentru primele cinci apeluri de finanțare în acest an. Două sunt dedicate culturii, unul promovării sportului, un apel este pentru activarea comunității, n apel specific este lansat anului 2023, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.

Primul apel din acest an, Repere în cultură, este dedicat proiectelor de anvergură care constituie programul cultural prioritar. Finanțarea se adresează asociațiilor, fundațiilor, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau familiale și societăților comerciale care activează în domeniul cultural și artistic, precum și instituțiilor publice de cultură (cu excepția celor din subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara) cu experiență în implementarea proiecte de anvergură cu relevanță pentru contextul local și pentru domeniile de referință în care activează. Bugetul estimat este de 3.000.000 de lei. Operatorii culturali pot aplica la acest apel între 2.03.2022- 14.03.2022.

Cultura în prezent acoperă 5 arii de finanțare: artele spectacolului; arte vizuale, artă digitală și noile media; educație în și prin cultură, intervenții culturale, rezidențe; promovarea culturii scrise și patrimoniu cultural.Sesiunea de finanțare este adresată către asociații sau fundații care derulează activități în domeniul cultural și artistic, instituții publice de cultură, cu excepția celor în subordinea Primăriei Municipiului Timișoara, PFA, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale sau societăți comerciale care derulează activități în domeniul cultural și artistic. Bugetul estimativ propus este de 3.000.000.

Timisoara 2023 se adresează proiectelor care constituie și dezvoltă Programul Cultural „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii” actualizat și revizuit de către Echipa Curatorială TM2023. Acest apel este adresat organizațiilor gazdă și partenerilor acestora incluși în programul cultural prioritar Timișoara 2023. În perioada următoare vor fi lansate noi apeluri pentru entități juridice înființate și/sau care funcționează în condițiile legii române sau străine -care activează în domeniul cultural și care nu fac parte din Programul Cultural Timișoara 2023 actualizat (prin apeluri deschise). Bugetul estimat pentru această sesiune de finanțare este 13.000.000 de lei.

La apelul Impuls în comunitate (11 martie) pot aplica persoane juridice fără scop patrimonial: asociații sau fundații care sprijină sau au ca obiect de activitate domeniile: educație, smart city, tineret, mediu, incluziune socială. Bugetul estimat pentru acest apel este de 2.000.000 lei.

Orașul în mișcare (14 martie) este dedicat sportului și se adresează persoanelor juridice fără scop patrimonial, de drept public sau privat, constituite ca structuri sportive conform legii. Programele naționale de utilitate publică prin care se efectuează finanțarea sportului sunt: ”Sportul pentru toți” și „Promovarea sportului de performanță”. Bugetul estimat este 2.000.000 lei.

Evaluarea ofertelor înscrise la fiecare apel va fi realizată de către comisii formate din evaluatori independenți cu o bună cunoaștere a contextului cultural, social si sportiv local. Pentru selectarea lor vor fi lansate apeluri în perioada următoare.

Eu Sunt Ea 768x402
Eu sunt ea – Povești care vindecă. Documentar-introspecție despre viața în pandemie
stiridetimisoara.ro

Cum ne-am adaptat la provocările ultimilor doi ani? Am reușit sau nu să găsim echilibrul interior de care avem nevoie? Cum au făcut cei de lângă noi? Filmul „La Feminin – Eu sunt ea – Povești care vindecă” caută și oferă deopotrivă răspunsuri și alte întrebări.

Scurtmetrajul „La Feminin – Eu sunt ea – Povești care vindecă” a documentat viața din pandemie a patru femei cu ocupații, vârste și preocupări diferite. El redă experiențele personale ale celor patru: Sofia Băcanu, Roxana Șulți, Daniela Negoț și Aneta Vidoni, sub forma unor interviuri individuale, și se încheie cu o perspectivă reflexivă a antropologului Leyta Safta-Zecheria.

„Sunt povești-pansament, pe care odată ce le ascultăm, ne obligăm la o introspecție autentică despre propriile trăiri”, transmit realizatorii. Scurtmetrajul este senmat de Carmen Lidia Vicu, regizor de film, evenimente culturale și teatru multimedia și, totodată, o puternică voce feministă. Din echipa de producție fac parte Cristian Văduva (producție video) și Uțu Pascu (inginer sunet).

Premiera va avea loc miercuri, 23 februarie, de la ora 18, la Centrul de Proiecte, proiecția fiind urmată de o discuție liberă între public și realizatorii acesteia. Accesul este gratuit, fiind condiționat doar de restricțiile în vigoare. Inițiativa face parte din proiectul La Feminin, organizat de asociația Noi Re-Cream. Proiect este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.