EȘTI AICI:
Revista presei – 21 decembrie 2021

Revista presei – 21 decembrie 2021

Afisexpomonoran
Universitatea de Vest din Timișoara deschide o expoziție dedicată poetului și disidentului bănățean Ion Monoran
ziuadevest.ro

Prin proiectele și evenimentele realizate, Universitatea de Vest din Timișoara își asumă postura de epicentru al generării și promovării de inițiative și proiecte culturale, în perspectiva anului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

Sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”, comunitatea academică din UVT susține conferințe, spectacole, dezbateri, lansări de carte și proiecții de film, producții multimedia și programe de artă și creație contemporană, promovate în Timișoara și în plan internațional.

În această serie, miercuri, 22 decembrie 2021, începând cu ora 12:00, va avea loc deschiderea unei expoziții documentare dedicată poetului și disidentului timișorean Ion Monoran (1953-1993). În cadrul evenimentului vor avea intervenții scriitorul Viorel Marineasa și universitarul Marcel Tolcea.

Nume de referință al generației optzeciste, Ion Monoran a fost membru activ al cenaclului literar „Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara și fondator al cotidianului Timișoara și al Societății Timișoara, totodată participant, ca lider, la Revoluția din Decembrie 1989. A debutat în literatură în 1976, cu versuri, în revista „Forum studențesc” și a colaborat mai apoi, regulat, la reviste precum „Orizont”, „Amfiteatru”, „Echinox”, „Luceafărul”.

 

Universitatea Lucian Blaga Din Sibiu Foto Facebook Universitatea Lucian Blaga (4)
Studenții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu vor face cursurile față în față din 17 ianuarie 2022
edupedu.ro

Studenții de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu vor face cursurile cu prezență fizică, începând cu data de 17 ianuarie 2022, după cum a decis conducerea instituției de învățământ, informează Agerpres. Doar studenții de la doctorat își vor desfășura activitatea în online.

Potrivit documentului, conducerea Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu a decis ca începând cu data de 17 ianuarie 2022, în cadrul ULBS activităţile didactice să se desfăşoare după scenariul 2 reglementat de Ordinul MEC/MS nr.5338/1082/01.10.2021, cu participare în sistem „mixt” astfel:

  • „activităţile didactice (activităţi de predare, seminar, lucrări practice şi de laborator, îndrumare de proiecte de an, îndrumare elaborare lucrări de licenţă, de disertaţie şi alte activităţi didactice practice şi de cercetare ştiinţifică înscrise în planurile de învăţământ) se vor desfăşura prin participarea fizică a tuturor studenţilor/cursanţilor aflaţi la ciclurile universitare de licenţă şi master şi toate formele de învăţământ (…).
  • prin excepție, activitățile didactice aferente ciclului universitar de doctorat (activități de predare, teze de doctorat, activități de evaluare și susținere publică teze de doctorat și alte activități didactice, practice și de cercetare științifică înscrise în planurile de învățământ se vor desfășura în sistem online”.
2021 12 19 Cmuat 01
Viitorul parc ştiinţific şi tehnologic al Universității Oradea a primit avizul urbaniştilor
ebihoreanul.ro

Viitorul parc ştiinţific şi tehnologic care va fi construit de Consiliul Județean Bihor pe amplasamentul unei foste unităţi militare din strada Ceyrat nr. 4 pentru Universitatea Oradea a primit joi avizul urbaniştilor.

Sprijin pentru afaceri şi cercetare...

Proiectul, care avea deja avizul arhitectului-şef încă din anul 2018 la faza de Studiu de Fezabilitate, a fost aprobat din nou ca variantă finală, la solicitarea Consiliului Judeţean Bihor.

"În cadrul şedinţei Comisiei pentru Urbanism şi Amejarea Teritoriului, s-a prezentat noua variantă volumetrică şi faţadele obiectivului, proiectul primind avizul arhitectului-şef", a transmis Primăria.

Viitorul parc ştiinţific din cadrul Universităţii Oradea se doreşte a fi un sprijin pentru mediul de afaceri şi pentru cercetarea bihoreană pentru a duce la creşterea competitivităţii economice, specializarea inteligentă şi dezvoltarea economico-socială a judeţului.

Proiectul presupune construirea şi dotarea unei clădiri în Oradea, cu regim de înălţime P+2E şi o suprafaţă desfăşurată de 5.417,78 metri pătraţi.

La nivelul parterului se vor amenaja trei laboratoare prototipare, de cercetare materiale avansate şi de cercetare inteligenţă artificială, o sală de conferinţe cu 330 locuri, recepţie, sală expoziţională, cafenea, sala de mese şi altele.

TM2021enjoyresponsiblycapitalaculturala (2)
De la Ministerul Culturii pentru TM2023 anul viitor: 157 de milioane de lei către Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană
tion.ro

Ministerul Culturii estimează că va da 157 de milioane de lei din bugetul din 2022 pentru TM2023. În proiectul de buget scrie că banii ajung la același partener de până acum – Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Primăria Timișoara a anunțat din vară că nu mai finanțează asociația și că programul va fi implementat de Centrul de Proiecte, instituție în subordinea PMT.

Unul dintre obiectivele pe termen scurt din programul de guvernare de la Ministerul Culturii este „implicarea autorităților centrale în pregătirea și derularea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Practic, ministerul vrea să aloce o finanțare în cuantum de 30 de milioane de lei pentru proiecte culturale prin Administrația Fondului Cultural și 138,78 milioane de lei prin transferuri către unitățile administrativ-teritoriale pentru obiectivele de investiții în infrastructura culturală.

Conform proiectului de buget pentru anul 2022, care nu a ajuns încă în parlament, Ministerul Culturii pune la dispoziția Timișoarei credite de angajament: 144,13 milioane de lei în credite de angajament și 157,25 milioane de lei în credite bugetare. Banii ajung, conform proiectului, direct la Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

 

0c380366d24a4078a67830d15eae2c520057ece6
ANTREPRENORIAT - Un start-up românesc furnizează o soluție care să înlocuiască ambalajele de unică folosință din comerțul online. „Trei ambalaje reutilizabile folosite de câte 150 de ori înlocuiesc un palet de carton”. România sustenabilă

Milioane de produse ajung astăzi la clienți prin intermediul comerțului online, iar pentru expedierea lor este nevoie de cutii de carton sau mape de plastic, a căror durată de viață nu trece de 24 de ore. Un start-up din România propune o soluție alternativă, bazată pe ambalaje reutilizabile, care să reducă impactul asupra mediului înconjurător, fără să încarce costurile companiilor.

„Încercăm să înlocuim ambalajele tradiționale de unică folosință, care sunt de carton sau plastic. Cartonul e bun, că se reciclează, dar nu e bun că ocupă foarte mult loc și nici reciclarea nu merge la infinit. Există emisii de CO2 în plus pentru că ambalajele acelea sunt mai mari decât ar trebui, deci sunt mai puține în mașină decât ar trebui. Plasticul de unică folosință e cel mai rău pentru că, deși nu ocupă loc, nu se poate recicla”, spune Linda Vasilescu, co-fondator și CEO R-Create.

Tabla3 700x360
Pe fațada Operei din Timișoara a fost amplasată o placă de marmură dedicată evenimentelor din 1989
debanat.ro

O placă de marmură a fost din nou amplasată pe fațada Operei din Timișoara. A fost finalizată placarea cu travertin după reabilitarea fațadei clădirii.

După momentul neplăcut în care sirena din zona centrală a Timișoarei, pe fațada Operei a fost amplasată o placă de marmură în cinstea evenimentelor din Decembrie 1989.

”Mă bucur că a fost finalizată schimbarea plăcilor de travertin și că se pot bucura din nou de el, atât timișorenii, cât și cei care ne vizitează frumosul oraș. Sper ca acest monument să ne amintească mereu de lupta pentru libertate și drepturi a „huliganilor“ din piață, din 1989”, a spus Ruben Lațcău, viceprimar al Timișoarei”.

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.