EȘTI AICI:
Revista presei – 20 februarie 2023

Revista presei – 20 februarie 2023

Uvt 1 620x400
Delegații ale mai multor ambasade în România, în vizită la UVT în weekendul deschiderii TM2023
expressdebanat.ro

O serie de delegații ale ambasadelor în România prezente la Timișoara în contextul deschiderii programului TM2023 au vizitat Universitatea de Vest din Timișoara. Discuțiile cu conducerea instituției de învățământ superior au vizat implicarea UVT în programul Capitalei Europene a Culturii și potențialul parteneriatelor universitare în care schimbul de studenți și cadre didactice se află pe primul plan.

La Universitatea de Vest din Timișoara au fost prezenți Rim Kap-Soo, ambasadorul Republicii Coreea în România; Sufyan S. Qudah, ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei în România; María Micaela Ossola Revilla, însărcinat cu Afaceri Consulare, Culturale și Administrative la Ambasada Regatului Spaniei în România; Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în România și Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez, ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România.

„Într-un amplu demers de vizibilizare internațională, UVT se află în multiple relații de comunicare și cooperare cu partenerii săi externi, atât din Europa, cât și din spațiul non-UE. Ne bucurăm că am comunicat în aceste zile cu mai mulți reprezentanți diplomatici, care ne-au vizitat universitatea, cărora le-am transmis datele cele mai importante din cadrul componentei pe care UVT o susține în ansamblul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, ca și despre potențialul ridicat al parteneriatelor noastre universitare, în care schimbul de studenți și cadre universitare se află pe primul plan.”, a transmis Marilen Pirtea, rectorul UVT.

În dialogul purtat cu delegația ambasadei SUA în România s-a reafirmat importanța relațiilor dezvoltate prin parteneriatul strategic dintre SUA și România. Au fost subliniate și câteva idei de perspectivă despre dezvoltarea relațiilor de parteneriat universitar, pe care UVT le susține prin mai multe programe comune cu centre universitare americane de prestigiu. În această linie, a fost afirmată importanța programului de studii din sectorul securității cibernetice, inițiat la UVT în parteneriat cu Universitatea din Maryland, unde cercetarea și studiile din sectorul cybersecurity sunt binecunoscute, prin The Maryland Cybersecurity Center.

Bani Numarati 770x540
Cine este eligibil pentru Student Invest, creditele pentru studenți
adevarul.ro

Aproape 500 de credite au fost acordate pentru studenți până la sfârșitul lunii decembrie. Fondul Român de Contragarantare (FRC) a acordat garanții în numele și contul statului de aproximativ 18 milioane lei pentru Student Invest.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunța în luna ianuraie 2023 că vor crește sumele acordate în programele de creditare Student Invest și Family Start, dar și vârsta solicitanților.

„În programul Student Invest vor avea posibilitatea să se înscrie și medicii rezidenți, pe lângă studenți, masteranzi sau doctoranzi”, spunea Gabriela Firea. Se propune modificarea vârstei până la maximum 45 de ani. În prezent, creditul poate fi accesat doar de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 31 de ani împliniți, care sunt cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat de către Ministerul Educației.

Gabriela Firea propunea „majorarea sumelor care pot fi accesate, maximum 75.000 de lei în programul Student Invest și până la 150.000 de lei, la Family Start”.

Costul total al creditelor acordate în cadrul programelor, care este suportat de la bugetul de stat, se compune din, potrivit Hotnews:

- rata dobânzii IRCC trimestrial plus o marjă de 4% pe an; marja include toate costurile legate de acordarea şi derularea creditului în toate etapele finanţării (subvenție 100% din dobânda totala pentru programul „StudentInvest”, respectiv 75% din dobânda totală în cazul programului „FamilyStart”);

- comisionul de analiză perceput de către finanţatori este de 0,2% la acordare, calculat la valoarea creditului și este subvenționat de stat, prin bugetul Ministerului Familiei;

- comisionul de gestiune a garanţiilor de stat perceput de către FRC, în valoare de 0,4% anual calculat la valoarea/soldul garanției.

Pentru creditele acordate în cadrul acestor programe nu se percepe comision de rambursare anticipată. În plus, contractul de credit nu poate conține clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către finanțatori.

Intelligence,(bi),And,Business,Analytics,(ba),With,Key,Performance,Indicators
Franța prezintă strategia națională de alfabetizare digitală. Printre măsuri: bacalaureat profesional în securitate cibernetică din septembrie 2023, elevilor să le fie testate competențele digitale de 3 ori pe parcursul școlii
edupedu.ro

Autoritățile din educația franceză au lansat recent strategia Franței pentru alfabetizare digitală a elevilor, profesorilor și lucrătorilor din instituțiile administrative din învățământ, pentru perioada 2023-2027. Ministerul Educației de la Paris anunță 4 piloni pentru această viziune strategică comună pe care o consideră “o chestiune principală pentru creșterea economică, pentru inovare și, fiind un domeniu extrem de strategic, pentru suveranitatea țării noastre”, după cum motivează instituția într-un comunicat.

Printre punctele cheie enumerate în program, document consultat și de EduPedu.ro, mai jos în articol, se numără: consolidarea guvernanței în domeniul educației digitale la nivel național și local prin crearea unei baze de echipamente noi pentru elevi și distribuirea lor în școli, “asigurarea dobândirii de competențe digitale pe tot parcursul școlar” și accesul profesorilor la cursuri de formare despre utilizarea tehnologiei astfel încât să creeze resurse educaționale digitale diverse.

Raportul amintește că Franța este departe de obiectivul european de a avea mai puțin de 15% dintre elevii din anul opt de învățământ obligatoriu (echivalentul clasei quatrième în Franța) cu competențe digitale scăzute. În cazul Republicii, 43,5% dintre elevi se aflau, în 2018, la acest nivel insuficient de stăpânire a competențelor digitale.

De asemenea, sunt citate și datele de la raportul “International Computer and Information Literacy Study” (ICILS) 2018 care arată că care elevii care ating nivelul 4 în cadrul acestui studiu reprezintă doar 1% dintre elevii francezi și 2% în medie în toate țările participante, nivelul 4 însemnând o bună filtrare a informațiilor de pe Internet și spirit critic dezvoltat.

Valentin Tanase Constantin Brancusi 11 696x696
19 februarie - Ziua Națională Constantin Brâncuși
rfi.ro

Iniţiativa instituirii unei zile dedicate marelui artist român a aparţinut scriitorului Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Ideea Contemporană, care, încă de la 2 februarie 2015, a solicitat, printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei, şi transmisă AGERPRES, să declare Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, pe data de 19 februarie.

Constantin Brâncuşi -  ”patriarhul sculpturii moderne” - românul care a avut o contribuţie esenţială la înnoirea viziunii plastice în sculptura contemporană universală. Considerat un monument al conştiinţei artei moderne, Brâncuşi a oglindit, pornind de la obârşia sa ţărănească, tradiţiile, miturile şi magia artei populare româneşti, împletite cu viziunea asupra vieţii care îi era influenţată atât de Platon cât şi de concepţia filosofilor orientali.

Constantin Brâncuşi este considerat un inovator, fiindcă a eliberat sculptura de imitaţia mecanică a naturii, a împletit ca nimeni altul spiritul şi sensibilitatea, exprimând însăşi esenţa lucrurilor, dinamismul formelor, combinând în operele sale simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Toate acestea explică de ce Brâncuşi este considerat cel mai important sculptor al secolului al XX-lea. Însă interesantă este nu numai moştenirea lui Brâncuşi – artistul -, ci şi întreaga sa existenţă, care ne arată simplitate, multă muncă dar şi nenumărate poveşti de dragoste pe cate „titanul din Hobiţa” le-a trăit.

Salariu Castig Real (1)
Analiză: Un tablou al salariilor în anul marii inflații
cursdeguvernare.ro

În ciuda primelor de sărbători, 78,2% din angajații din România au încheiat anul cu un câștig salarial real negativ. Creșterile de venituri nu au ținut pasul cu creșterile de prețuri, puterea de cumpărare a salariului mediu deteriorându-se cu 3% în decembrie, reiese din calculele cursdeguvernare.ro pe baza datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Salariul mediu net pe economie a urcat în decembrie la 4.398 de lei, în creștere cu 13,4% față de decembrie 2021, respectiv cu 6,2% mai mult decât în noiembrie. Cum rata anuală a inflației din decembrie a fost de 16,4, reiese un câștig salarial negativ, de 3%.

Salarii din România au consemnat salturi lunare, rata media de creștere urcând de la 10-11% în prima parte a anului la peste 13% începând din toamnă. Cu toate acestea, rata inflației a accelerat mai puternic, depășind creșteri lunare de 15% încă din vară. Câștigul real salarial a trecut în teritoriu negativ încă din aprilie, reiese din datele INS.

Se remarcă angajații din industria alimentară: 167,9 mii, câștig salarial real de 21,5% în decembrie. Veniturile nete ale acestora au înregistrat creșteri semnificative în urma introducerii unor facilități fiscale (scutirea de la plata impozitului pe venit, a CASS, reducerea CAS cu 3,75% și introducerea salariului minim brut de bază de 3.000) a căror efecte au început să se resimtă puternic din această vară.

Și cei 161 de mii de angajați care se ocupă de fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor au încheiat anul pe plus.

 

Jmhhc2g9ZGM4MjU4YWM4OGY2Mzk1NGIxZWY0MjM1NjgxOTMwMDk=.thumb
Ideea ingenioasă prin care copiii dintr-o comună săracă sunt făcuți să vrea să vină la școală
digi24.ro

O școală dintr-o comună săracă din județul Brașov a găsit o metodă inedită de a aduce elevii la școală. A înființat magazinul clasei, de unde școlarii își pot cumpăra jucării, haine sau chiar încălțăminte. Plata se face în puncte, primite pentru fiecare zi de prezență la ore. Cu alte cuvinte, vii la ore și primești puncte, pe care le transformi apoi în jucării sau haine. De când magazinul clasei și-a deschis porțile, numărul absențelor a scăzut considerabil.

Pentru elevii din Budila, județul Brașov, mersul la școală a devenit o bucurie. Prezența la cursuri le aduce puncte, pe care le pot schimba, la final de lună, în produsele mult dorite. La magazinul clasei a IV-a, de pildă, elevii își pot cumpăra chiar și o pereche de teniși cu doar 10 puncte. Asta înseamnă că trebuie să vină constant la școală timp de două săptămâni. „Dacă lipsesc, toate punctele din săptămâna respectivă sunt pierdute. Spre exemplu, într-o săptămână, ei pot acumula 5 puncte. Însă dacă lipsesc o singură zi, li se șterg toate punctele din săptămâna respectivă”, explică regula Alexandra Bocârnea - învățătoare. - Ce produse a luat copilul dvs până acum? întrebăm o mamă. - Bluzițe, jucării, ce a vrut ea, ne spune femeia. - E bine că nu mai lipsesc copiii de la școală? - Da, da, e bine. Suntem mulțumiți, confirmă părintele. „Copiii au început să vină la școală, iar unii care au renunțat să meargă la școală au revenit la școală și au început să meargă în fiecare zi că să primească punctele necesare pentru a și cumpăra încălțăminte, rechizite. În clase unde mergeau doar 3 sau 4 copii, acum sunt 15 copii care merg în mod regulat”, spune Katy Roos - președinte al Asociației Eltera, implicate în acest proiect. Magazinul clasei funcționează cu produse strânse din donații. „Avem câteva promisiuni de la școli din țară, de la București, Timișoara și Arad, dar concret am primit până acum o singură donație, 25 de săpunuri și 3 tuburi de pastă de dinți”, spune Elza Fejer, învățătoare. În prezent, proiectul se derulează în 25 de clase din cinci sate din județul Brașov.

 

11885 600x315 3
Mobilizare la Ministerul Educatiei: Scolile trebuie sa reactualizeze datele in SIIIR cu privire la destinatia cladirilor si riscul seismic
portalinvatamant.ro

Mai multe inspectorate scolare din tara cer unitatilor de invatamant sa reactualizeze datele privind destinatia cladirilor, incadrarea in risc seismic, precum si autorizatiile de securitate la incendiu si autorizatiile sanitare in aplicatia SIIIR, modulul "Resurse Materiale", dupa cutremurele din Gorj.

Potrivit unei note informative publicate de ISJ Dolj si ISJ Mures, directorii de unitati scolare trebuie sa dispuna masurile necesare pentru revizuirea si reactualizarea in Sistemul Informatic Integrat al Invatamantului din Romania (SIIIR) a datelor privind destinatia cladirilor, incadrarea clidirilor intr-un grad de risc seismic, autorizatiile de securitate la incendiu si autorizatiile sanitare pentru toate unitatile de invatamant de stat.
"La finalizarea operatiunilor veti confirma in scris ca datele introduse in SIIIR sunt verificate la nivelul unititii de invatamant, complete si in concordanta cu realitatea, prin adresa asumata prin semnatura de catre directorul unitatii de invatamant. Adresa se va transmite pana la data de 17.02.2023, ora 12:00. Responsabilitatea privind completitudinea, corectitudinea, exactitatea si concordanta cu realitatea datelor inregistrate in SIIR revine directorilor unitatilor de invatamant", se arata in nota informativa.
Ulterior, datele colectate de inspectoratele scolare vor fi transmise Ministerului Educatiei, pana la data de 19 februarie, prin adresa asumata prin semnatura de catre presedintele comisiei judetene/municipiului Bucuresti SIIIR si inspectorul scolar general.
In documentul de mai jos este nota informativa transmisa la nivelul unitatilor scolare din judetul Dolj.
FotoPixabay UlT6
Cum ne ajută ignorarea critică, când internetul se bate pentru atenția noastră
scoala9.ro

Un filosof, doi oameni de știință și un cercetător în domeniul educației ne învață cum să ne protejăm de informațiile false și manipulatoare și să luăm doar ce e de calitate și folositor din online. Analiza The Conversation oferă mai multe strategii prin care să ne punem la adăpost de avalanșa de informații neverificate adesea de pe internet.

Modelul de afaceri al platformelor online scoate la licitație cea mai prețioasă și limitată resursă cognitivă a noastră: atenția, notează The Conversation. Aceste platforme reușesc să ne deturneze atenția, furnizând informații care stârnesc curiozitatea, indignarea sau furia. Cu cât globii noștri oculari rămân mai mult lipiți de ecran, cu atât ne pot arăta mai multe reclame, iar acționarii lor obțin profituri mai mari, explică experții citați.

 

ME Programul Euro200 1280x640
Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică un proiect de hotărâre cu privire la programul „Euro 200”
edumanager.ro

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică un proiect de hotărâre cu privire la programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

„A fost publicat, în vederea consultării publice, proiectul de hotărâre cu privire la programul „Euro 200″ pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. Actualizăm specificaţiile tehnice, dublăm venitul minim pe membru de familie (mai mic sau egal cu 500 de lei)”, a anunţat Ministerul Educaţiei pe pagina de Facebook.

Ministerul Educaţie propune ca beneficiarii să fie persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt elevi/studenţi în învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani; au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 lei.

Proiectul propune şi o altă configuraţie minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor financiar.

TUIASI 2 1200x801
Proiect major la Ezăreni: un complex universitar întins pe 110 hectare
apix.ro

Un consorțiu constituit în jurul a două universități ieșene (Universitatea de Științele Vieții și Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”) va depune spre finanțare un proiect major de investiții, cu o valoare estimată la peste 125 milioane lei.

Investiția constă în crearea unei infrastructuri pentru învățământul dual, iar principala componentă constă în construirea unui campus în zona Ezăreni pe un teren de peste 110 hectare. Proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul PNRR, iar termenul este în această lună.

Din informațiile Apix.ro, inițial, consorțiul Agritech a vrut să construiască campusul pe raza municipiului Iași, dar propunerea Primăriei Iași (zona Moara de Vânt) viza unele costuri suplimentare puse în „cârca” universităților (rețele de utilități). Astfel, ulterior, s-a luat decizia ca investiția să fie derulată în Miroslava.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.