EȘTI AICI:
Revista presei – 20 decembrie 2022

Revista presei – 20 decembrie 2022

8913338universitateadevestuvt3
Universitatea de Vest Timișoara e ”eco”
debanat.ro

Universitatea de Vest din Timişoara primește recunoaștere și în domeniul „eco”, instituția de învățământ superior  a fost clasată în GreenMetric World University Ranking, singura clasificare din lume care măsoară angajamentul fiecărei universități participante în dezvoltarea unei infrastructuri cu o dimensiune ecologică semnificativă.

Potrivit rezultatelor ediţiei din 2022, UVT a fost clasată pe poziţia 835 la nivel mondial şi poziţia 9 la nivel naţional în GreenMetric World University Ranking. În această ediţie, GreenMetric a inclus 1050 universităţi din 85 de ţări, numărul acestora crescând faţă de anul 2021 (când au fost luate în considerare 956 universităţi). Din România, pe primulloc se plaseazăUniversitatea Babeș – Bolyai Cluj.

În conturarea clasificării au fost analizate atât informaţiile raportate de universităţi, cât şi alte studii şi cercetări independente realizate pentru GreenMetric. Chestionarul de autoevaluare a universităţilor este structurat pe 6 categorii de indicatori de performanţă: aşezare şi infrastructură (15%), energie şi schimbări climatice (21%), managementul deșeurilor (18%), utilizarea apei (10%), transport (18%) şi educaţie (18%).

De mai mulți ani, UVT își construiește o strategie de dezvoltare durabilă a ecosistemului său. Anul acesta ne-am aflat la a cincea ediție a proiectului Săptămâna Verde Europeană la UVT, evenimentul nostru fiind selectat de Comisia Europeană ca eveniment partener al Săptămânii Verzi Europene, un program european care are loc la nivel internațional în perioada lunii mai. În plus, adoptăm o conduită de susținere a politicilor ecologice în comunitatea noastră, iar în această serie s-a înscris și lansarea, în Grădina Urbană UVT, a proiectului comun, inițiat de Primăria Municipiului Timișoara, Aquatim și studenții Universității de Vest, care prevede reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” ca insulă de biodiversitate. Rankingul GreenMetric World University Ranking aduce o recunoaștere binemeritată pentru această dimensiune strategică în dezvoltarea UVT.”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Presedinta Parlamentului European Roberta Metsola La Bucuresti Jurnalista Oana Tache Modereaza Evenimentul 1 Size24
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, marți, 20 decembrie, de la ora 10.20, la Facultatea de Drept, Universitatea din București, Aula Magna.
protv.ro

Ce înseamnă viitorul Europei pentru tine? De ce este importantă democrația parlamentară europeană și cum te poți implica în protejarea ei. Evenimentul ÎMPREUNĂ SUNTEM EUROPA, un dialog cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, îşi propune să răspundă tuturor tinerilor marți, 20 decembrie, de la ora 10.20, la Facultatea de Drept, Universitatea din București, Aula Magna.

Este o oportunitate unică pentru toți tinerii de a interacționa direct cu Președinta singurului organism european ales prin vot direct de către cetățeni și singurului Parlament transnațional din lume. Este o ocazie extraordinară să ne inspirăm reciproc, să schimbăm opinii şi să înțelegem mai bine cum putem contribui activ la Europa de mâine”, a declarat jurnalista Oana Tache, moderatorul evenimentului.

Care sunt beneficiile democrației parlamentare europene pentru tineri? Cum afectează deciziile și politicile adoptate de Parlamentul European viața de zi cu zi? Cum pot tinerii să influențeze politica europeană și de ce e important să se implice în protejarea democrației europene? Sunt câteva dintre întrebările care își vor găsi răspuns în cadrul acestui dialog cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.

Evenimentul este organizat de Biroul Parlamentului European în România în parteneriat cu Facultatea de Drept, Universitatea din București.

Dreamstime M 110991967
“Campus Oradea”, consorțiu pentru învățământ dual, aprobat de Consiliul Județean Bihor
edupedu.ro

Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că a aprobat, împreună cu Consiliul Municipal Oradea, în şedinţă comună, înfiinţarea unui consorţiu pentru învăţământ dual numit “Campus Oradea” ce are ca scop creşterea calităţii formării elevilor şi studenţilor în raport cu cerinţele pieţei muncii, scrie Agerpres. Prin PNRR se alocă 338 de milioane de euro pentru înfiinţarea a 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a 10 campusuri profesionale integrate.

Amintim că înființarea consorțiilor duale universitare a fost aprobată oficial prin ordinul de ministru nr. 6.216 din 09.11.2022.

  • Traseul Ordonanței privind constituirea Consorțiilor pentru învățământ dual a fost unul neobișnuit. După ce a fost aprobată în Guvern, aceeași Ordonanță de urgență a fost din nou aprobată, cu patru paragrafe adăugate care motivează urgența adoptării actului normativ, invocând nevoia ca modificarea legislativă să respecte termenul din PNRR. Potrivit analizei Edupedu.ro, termenul prevăzut de PNRR până la care legislația trebuie să permită realizarea de consorții duale este abia în trimestrul III din anul 2023.  detalii aici
  • Edupedu.ro a scris în septembrie că articole întregi din proiectul legii educației scris de ministrul de la acea vreme, Sorin Cîmpeanu, au fost preluate copy-paste într-un proiect de ordonanță de urgență prin care ministerul vrea să înființeze învățământul superior dual.

Consiliul Judeţean Bihor a aprobat luni, 19 decembrie, în şedinţa ordinară a lunii septembrie, reconversia campusului şcolar care este în construcţie pe strada Ceyrat din Municipiul Oradea, dintr-un campus pentru învăţământ special în unul pentru învăţământ dual, potrivit unui comunicat al CJ Bihor. Campusul se află în imediata vecinătate a Universităţii Oradea şi a viitorului Parc Ştiinţific şi Tehnologic, un proiect realizat din fonduri europene de Consiliul Judeţean Bihor.

Ligia Deca Govgov
Peste 1 miliard de euro, valoare eligibilă din PNRR, fără TVA, pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe pentru implementarea obiectivelor din proiectul „România Educată'”
edumanager.ro

Ministerul Educaţiei a lansat un apel de proiecte, finanţate prin PNRR, în valoare de peste 1 miliard de euro, pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a activităţilor, a declarat ministrul de resort, Ligia Deca.

„Pentru prima dată în istoria educaţiei alocăm peste 1 miliard de euro, valoare eligibilă din PNRR, fără TVA, pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe pentru implementarea obiectivelor din proiectul „România Educată'”, a declarat Ligia Deca, în cadrul şedinţei de Guvern.

Ea a adăugat că apelul finanţat prin PNRR vizează trei tipuri de investiţii. „Digitalizarea mediilor de învăţare, unde echipăm tehnologic 3.600 de şcoli, 5.200 de laboratoare de informatică şi 909 laboratoare informatice din şcolile de educaţie şi formare profesională. Al doilea tip de investiţii este cel în infrastructura şcolară pentru 75.000 de săli de clasă, 10.000 de laboratoare sau cabinete din sistemul de educaţie preuniversitar. Şi a treia investiţie vizează dotarea cu echipamente a atelierelor de practică din reţeaua învăţământului profesional şi tehnic pentru 909 unităţi de învăţământ”, a afirmat Deca.

Ministrul a precizat că unităţile de învăţământ preuniversitar şi unităţile conexe din zonele defavorizate vor primi punctaj suplimentar.

Totodată, ea a menţionat că apelul deschis astăzi va fi menţinut până în data de 19 martie 2023. „Am lăsat mai mult timp, tocmai pentru că urmează perioada sărbătorilor, iar beneficiarii eligibili sunt, evident, unităţile administrativ-teritoriale locale, precum şi alte entităţi care au şcoli în administrare”, a completat ministrul.

Dreamstime M 102911927 E1638457431488
Atribuții sporite pentru UEFISCDI, instituția care administrează o bună parte din banii pentru cercetare și învățământul superior, pentru a ajuta alte instituții în accesarea fondurilor prin PNRR
edupedu.ro

Instituția guvernamentală care administrează în bună parte finanțarea cercetării și a învățământului superior, UEFISCDI, urmează să primească noi atribuții, prin lege, pentru a putea asista alte instituții publice și private în desfășurarea de programe și proiecte cu finanțare naționali și internațională, conform unui proiect de ordonanță de urgență pregătit în acest sens. Decizia este luată în contextul nevoilor asociate cu accesarea finanțărilor din PNRR și din Fondurile Structurale și de Investiții Europene, arată proiectul.

Documentul, pus în consultare publică de Ministerul Educației, prevede modificarea legislației ce stă la baza funcționării UEFISCDI, astfel încât aceasta să primească două noi atribuții:

  • “y) Conduce programe și proiecte de cercetare, dezvoltare, inovare și antreprenoriat cu finanțare publică națională și/sau internațională, pe bază de act administrativ, contract de finanțare, protocol de colaborare, acord de parteneriat, acord de delegare și altele asemenea, încheiate cu instituții publice sau private, din țară sau străinătate, putând gestiona funcțiile de: evaluare și selecție proiecte; negociere, contractare și finanțare; verificare tehnică și financiară, monitorizare și evaluare.
  • z) Asigură evaluarea proiectelor pentru competiții organizate în cadrul unor programe/proiecte conduse de alte instituții publice sau private, din țară sau străinătate, pe bază de contract de finanțare, protocol de colaborare, acord de parteneriat, acord delegare și altele asemenea.”

Pentru acestea, UEFISCDI primește dreptul să apeleze la colaboratori externi, din țară și străinătate. În plus, prin proiectul de lege primește încă o atribuție: “Dezvoltă, administrează și întreține platformele informatice pentru managementul competițiilor de proiecte, pentru facilitarea procesului de centralizare, raportare, analiză și interoperare date privind sistemele naționale de învățământ superior, cercetare, inovare și antreprenoriat, inclusiv pentru a facilita procesul de elaborare a politicilor bazate pe evidențe”.

Index (10)
180 de studenți la Jurnalism vor face practică în 2023 la posturile de radio Kiss FM, Magic FM și Rock FM
adevarul.ro

Decanul Facultății de Jurnalism, profesorul Antonio Momoc, a declarat: „Studenții Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a UB vor avea oportunitatea de exprimare și afirmare în programe de practică la stațiile AG RADIO HOLDING începând cu ianuarie 2023. Mulțumesc domnului Director General AG Radio Holding, Florin Ciobîcă, pentru deschiderea pe care a arătat-o din primul moment când i-am propus acest parteneriat. Mulțumiri și fostului meu student, acum prezentator știri Rock FM, Kristin Bucur, cel care va coordona proiectul în redacție și care a susținut de la început acordul de parteneriat. Vocea tinerilor studenți, viitori jurnaliști sau oameni de radio se va auzi la postul ASHA FM: studenții vor asista în studio la emisiunile Kiss FM și, cu creativitatea și spontaneitatea lor, vor pune în aplicare cunoștințele teoretice din facultate în programele ASHA FM.”

În cadrul parteneriatului, AG RADIO HOLDING și FJSC vor dezvolta împreună proiectul ASHA Radio, studenții FJSC vor efectua stagii de practică în studioul ASHA și vor redacta știri și articole pentru platformele online ale stațiilor sub consilierea profesională a redactorilor de știri Kiss FM și Rock FM.

Prodecanul FJSC cu problemele studențești, lector univ. dr. Dan Podaru, va coordona din partea FJSC grupele de studenți care vor intra în practică la AG RADIO HOLDING începând din ianuarie, pe tot parcursul anului 2023: „Este o șansă bună pentru această generație de studenți, în special pentru cei care iubesc radioul. Competițiile și festivalurile studenților FJSC, evenimentele studențești precum Serile FJSC sau Caravana FJSC vor fi povestite de ei pe ASHA Radio. Împreună, profesori din facultate și oameni de radio din Kiss FM, vom organiza pentru studenții FJSC ateliere, workshopuri și cursuri radio și împreună vom fi mai buni.”

VICTORIE DE PRESTIGIU A TIMISOAREI MEDICALE 1 630x420
Medicina timișoreană, premii de clasă la cea mai prestigioasă competiție de profil din România!
banatulazi.ro
Profesorul Dodo Săndesc, prorector al Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara și șeful secției ATI de la Spitalul Județean anunță că mai multe instituții medicale din Timișoara au obținut distincții prestigioase la Romanian Health Care Awards. Iată postarea medicului timișorean :
”VICTORIE DE PRESTIGIU A TIMISOAREI MEDICALE!
1.ROMANIAN HEALTHCARE AWARDS (RHA) 2022, Bucuresti
RHA=Singura competiție în domeniul medical cu juriu internațional (experți din România, Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Norvegia, Belgia, Irlanda și Marea Britanie).
RHA: 7 categorii de premiere. Pentru fiecare categorie au fost selectați mai mulți finaliști, care au primit Diploma de excelență.
Câștigătorii fiecărei categorii au primit Trofeul.
ATI TIMISOARA a câștigat DOUĂ DIN CELE 7 TROFEE:
-CAMPANIA ANULUI: Asociația pentru ATI ,,Aurel Mogoșeanu”, pentru proiectele majore de voluntariat (Maratonul vaccinării, Caravanele medicale și educaționale organizate pentru persoane și grupuri vulnerabile- zone izolate, cămine de bătrâni, azil de noapte, închisori, cartiere mărginașe…)
-MEDICUL ANULUI: Dorel SANDESC
La aceste victorii se adaugă Diplomele de excelență câștigate de:
-Spitalul Județean Timișoara (Clinica de Chirurgie Vasculară), -Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara
-Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr Victor Popescu” Timișoara
-Asociația Oncohelp-Centrul de Oncologie Oncohelp Timișoara.
2. GALA ELITELOR MEDICALE 2022-TROFEUL PENTRU CEA MAI BUNA ECHIPA MEDICALA A ANULUI: CLINICA ATI, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara
3. GALA EXCELENTEI BANATENE 2022-Diploma și trofeul în domeniul Medicină și Științe biologice: Dorel SANDESC.
Făcându-ne treaba este felul nostru de a onora memoria Eroilor Revoluției de la Timișoara.
Dedic aceste performanțe întregului personal medical din Timișoara!
Îmbrățișez cu drag sutele de voluntari (asistente medicale, studenți, rezidenți, medici specialiști și primari, cadre didactice ale UMF ,,V. Babeș”-de la asistenți la profesori universitari-, personal DSP, ISU, STS, Prefectură, Consiliul Județean, Primărie…) care prin dăruire, devotament și solidaritate au contribuit la realizarea unor Proiecte extraordinare, ce au inspirat întreaga țară!”
Economie
ECONOMIE - Analiză The Economist: Câștigătorii anului 2022
cursdeguvernare.ro

Din punct de vedere financiar, 2022 a fost un an rău pentru aproape toată lumea. Inflația anuală de peste 10% în lumea bogată a redus veniturile gospodăriilor și a dus la declinul consumului. Investitorii au pierdut, pe măsură ce bursele globale și-au extins pierderile. Cu toate acestea, în spatele acestor performanțe agregate slabe se ascund diferențe mari: unele țări s-au descurcat destul de bine.

Pentru a evalua aceste diferențe, The Economist a compilat date privind cinci indicatori economici și financiari cheie – PIB, inflație, amplitudinea inflației, performanța bursieră și datoria guvernamentală – pentru 34 de țări în mare parte bogate. Fiecare economie a fost punctată în funcție de cât de bine s-a descurcat la fiecare indicator. Tabelul de mai jos ilustrează clasamentul final.

Pentru prima dată după ceva timp, petrecerea economică are loc în Mediterana. În topul listei The economist s-a clasat Grecia. Alte țări care s-au confruntat cu dificultăți economice severe la începutul anilor 2010, cum ar fi Portugalia și Spania, au, de asemenea, un punctaj mare. Nu sunt singurele surprize plăcute. În ciuda haosului politic, Israelul s-a descurcat bine. Pe de altă parte, în ciuda stabilității politice, Germania a avut o performanță slabă. Două țări baltice, Estonia și Letonia, care au câștigat aplauze în anii 2010 pentru reformele rapide implementate au evoluat, la rândul lor, sub așteptări.

PIB-ul, în general o bună măsură a sănătății economice, este primul indicator luat în calcul. Norvegia (ajutată de prețul ridicat al petrolului) și Turcia (de sancțiunile comerciale impuse de statele occidentale Rusiei) s-au descurcat mai bine decât majoritatea.

Efectele revenirii din pandemia de COVID-19 au fost, de asemenea, însemnate. Din cauza blocajelor și a prăbușirii turismului inbound, o mare parte din sudul Europei s-a confruntat cu o situație dificilă, dar lucrurile s-au reglat în acest an, odată cu ridicarea restricțiilor.

Irlanda a avut probabil un an puternic, deși unul nu atât de puternic pe cât sugerează cifrele PIB. Activitățile marilor companii multinaționale, multe înregistrate acolo în scopuri fiscale, denaturează datele. În schimb, cifrele PIB-ului Americii sunt înșelător de slabe: statisticienii au avut dificultăți în estimarea impactului pachetelor enorme de stimulente implementate de Casa Albă.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.