EȘTI AICI:
Revista presei – 20 aprilie 2022

Revista presei – 20 aprilie 2022

Universitatea De Vest 620x400 (1)
Elevi din toată țara s-au reunit la Timișoara la olimpiadele naționale ale artelor. Universitatea de Vest asigură suport
expressdebanat.ro

Ministerul Educației organizează anul acesta Olimpiadele Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei în Timișoara, în perioada 26-29 aprilie, iar UVT susține acest demers prin infrastructura și expertiza Facultății de Arte și Design. O bună parte din examene, dar și componența comisiilor de evaluare beneficiază de aportul cadrelor universitare din UVT. De asemenea, elevii de liceu din toată țara vor fi ghidați în vizite de documentare de către voluntarii Facultății de Arte și Design.

Președinții olimpiadelor de muzică și teatru sunt cadre didactice ale Facultății de Muzică și Teatru. În cadrul comisiei de Arta Actorului se află prof. univ. dr. Violeta Zonte, decan FMT, iar în cadrul comisiei de Muzică – Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice se află conf. univ dr. Cristina Mălăncioiu. La solicitarea Ministerului Educației, FMT a nominalizat componenți în comisia de Canto, Vioară și Pian, oferind și spații ale facultății în vederea desfășurării acestei olimpiade.

„Îndeplinindu-și la nivel de excelență misiunea lor educațională, facultățile vocațional – artistice ale Universității de Vest din Timișoara sunt conștiente de faptul că elevii talentați de astăzi sunt artiștii de mâine. Ne bucurăm să îi întâmpinăm pe elevii veniți în Timișoara din toate județele țării, la aceste olimpiade școlare, competiții ce reprezintă o etapă esențială pentru formarea lor, ca viitori studenți în artele lirice și vizuale. Le doresc mult succes tuturor participanților înscriși în competițiile olimpiadelor vocațional-artistice!”, a declarat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Baza Sportiva 768x576
UVT preia o bază sportivă în paragină de pe malul Begăi. Trebuie să fie de acord și consilierii locali
stiridetimisoara.ro

Una dintre fostele baze sportive aflate în paragină și situate pe malul Begăi va fi renovată. Primăria Timișoara o dă în folosință gratuită către Universitatea de Vest, care se va îngriji de ea în următoarele două decenii. Baza sportivă va putea fi folosită și de publicul larg.

În urmă cu jumătate de an, Universitatea de Vest a solicitat Primăriei Timișoara atribuirea în folosință gratuită, pe o perioadă de 20 de ani, a bazei sportive de pe spl. Tudor Vladimirescu 17A. Este vorba despre una dintre ruinele aflate pe malul Begăi, de care administrația locală a uitat în ultimele trei decenii.

În mai 2020, PMT dădea în folosință cu titlu gratuit „terenul de sport din incinta bazei sportive de pe Splaiul Tudor Vladimirescu 17A” către o biserică baptistă, „pentru desfășurarea serviciilor divine, pe perioada stării de alertă”. „Această bază sportivă nu funcționează, întrucât necesită executarea unor lucrări de reabilitare și refuncționalizare, pentru a putea fi adusă în stare de funcționare și este cuprinsă în programul de investiții pe anul 2020”, scria în referatul proiectului de HCL votat în urmă cu aproape doi ani.

„Conform solicitării, Universitatea de Vest își asumă amenajarea bazei sportive și punerea la dispoziția publicului larg și a Primăriei Municipiului Timișoara a infrastructurii administrate pentru cel putin 30% din timpul de utilizare (…) Nu se va schimba destinația imobilului, fiind interzisă folosirea spațiilor imobilului în alt scop decât cel didactic și sportiv. Dreptul de folosință gratuită se va acorda pe o perioadă de 20 ani, începând cu data intrării în vigoare a contractului”, este notat în documentația care însoțește actualul proiect.

În primul an de când va primi baza sportivă UVT se angajează să reabiliteze drumurile de acces, platforma, terenurile de fotbal și cele de tenis, precum și să refacă gardul. În doi ani vor fi reabilitate cele două bazine de înot, va fi refăcută cabana de lemn și vor fi reabilitate barul și spațiile de cazare.

Doua Bufnite 1 700x360
Librăria independentă „La Două Bufnițe” din Timișoara a primit premiul special pentru literatură la Gala Premiilor Radio România Cultural
debanat.ro

Gala Premiilor Radio România Cultural ediţia a XXI-a şi-a desemnat câştigătorii luni, 18 aprilie, la Teatrul Oden din București, iar libăria independentă „La Două Bufnițe” din Timișoara a primit „Premiul special pentru literatură ” pentru modul curajos în care a înfruntat pandemia, devenind un exemplu de supraviețuire culturală în dificilele zile ale lockdown-ului.

„Asemenea întregului sector independent, am descoperit în pandemie foarte multe lucruri despre noi, despre afacerea noastră și despre resursele de care dispunem. De fiecare dată când ne-a fost greu, am primit sprijin și ajutor de la oamenii din jurul librăriei, începând cu familiile noastre. Acum, cu această nouă primejdie apărută la orizont, ne străduim să adunăm puținele resurse rămase pentru a ne continua supraviețuirea. Acest premiu este una dintre ele, așa că vă mulțumim din suflet, Radio România Cultural și juriului care ne-a acordat această distincție”, spun cele două fondatoare care au ridicat luni seară premiul la Gala Premiilor Radio România Cultural.

Povestea librăriei independente La Două Bufnițe a început cu povestea prieteniei celor două fondatoare Oana Doboși și Raluca Selejan și cu pasiunea lor pentru carte și literatură și a ajuns ca împreună cu echipa de librari și comunitatea de cititori să creeze un adevărat loc de întâlnire culturală, al promovării literaturii și al refugiului printre paginile cărților. Atunci când o librărie nu este protejată legislativ și financiar, ea rezistă prin oamenii care aleg să îi treacă pragul și care lucrează constant la supraviețuirea ei. Împreună cu echipa librăriei, Livia Hektor, Snejana Ung și Alexandru Higyed și alături de comunitatea construită în jurul cărților, s-a creat un loc al memoriei în care prietenia și literatura au fost resursele supraviețuirii în pandemie. În cazul librăriei La Două Bufnițe, susțin cele două fondatoare Oana Doboși și Raluca Selejan, ultimii doi ani au fost despre comunitate și despre a face tot posibilul să nu își închidă ușile.

Thumbnail 9 660x330
Studiu al USAMVB Timișoara și al Clubului Fermierilor: Biomasa – alternativă la sistemul energetic
banatulmeu.ro

Conform celui mai recent studiu realizat de Clubul Fermierilor Români, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și Academia de Științe Economice din București, producția de biomasă în România reprezintă o direcție de dezvoltare a unui sector din agricultură cu potențial profitabil mare, cu beneficii economice și de mediu semnificative.

Studiul relevă că biomasa este singura resursă regenerabilă de energie care poate să înlocuiască resursele neregenerabile utilizate la ora actuală în România pentru a produce energie electrică, fiind o alternativă pentru asigurarea stabilității sistemului energetic național, și este totodată o șansă de redresare economică pentru dezvoltarea rurală, prin crearea de mii de locuri de muncă.

Unul dintre obiectivele asumate prin mandatul meu în cadrul mecanismului de președinție rotativă a Clubului Fermierilor Români este promovarea proiectelor sustenabile de dezvoltare a agriculturii românești, care să contribuie la transformarea acesteia într-un model de referință pentru agricultura europeană. Odată cu lansarea acestui studiu, dorim să aducem în discuție oportunitatea lansării unui program național de eficiență energetică prin extinderea suprafețelor cultivate cu biomasă care să beneficieze de finanțare europeană în cadrul Planului Național Strategic 2023-2027 sau de alte linii de finanțare din domeniul agricol”, a declarat Laszlo Becsek, președintele Clubului Fermierilor Români.

În prezent, biomasa contribuie cu aproximativ 14% la consumul mondial de energie primară, motiv pentru care în Strategia Energetică a României pentru perioada 2016 – 2030 a fost luată în calcul promovarea surselor regenerabile de energie, inclusiv utilizarea biomasei pentru producerea energiei electrice.

Clubul Fermierilor Români susține, încurajează și promovează fermierii care sunt interesați să investească în dezvoltarea culturilor energetice de tip biomasă. Opțiunea unui fermier sau a unui investitor rural de a produce biomasă poate face ca exploatația agricolă sau industria locală să fie mai competitivă, crescând profitabilitatea acesteia. Producția de biomasă aduce beneficii pentru fermierii români și are un impact pozitiv în afacerile din agricultură”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

În această perioadă, accesibilitatea prețului este considerată una dintre principalele provocări ale sistemului energetic. Producția de biomasă este o alternativă viabilă pentru resursele neregenerabile de energie și, după estimările specialiștilor, cererea pentru biomasă va crește în anii următori. În Europa există deja țări în care biomasa este folosită ca sursă de energie la scară largă, iar România trebuie să se grăbească să valorifice această oportunitate”, a declarat Alexander Degianski, inginer agronom și consilier în domeniul agriculturii, deținător al unei culturi energetice de tip biomasă în județul Timiș și Arad.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Din Iasi (1)
UAIC a câștigat o finanțare de peste un milion de euro pentru a implementa 14 noi proiecte de cercetare
estnews.ro

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat o finanțare de peste 5,6 milioane de lei la competițiile „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE)” și „Proiecte de cercetare postdoctorală (PD)” 2021, organizate de Ministerul Educației prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Astfel, UAIC va implementa 14 proiecte de cercetare care au câștigat finanțare la cele două competiții.

Competiția „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE)” are ca scop sprijinirea tinerilor cercetători, doctori în ştiinţe, pentru crearea sau consolidarea propriei echipe de cercetare şi a unui program de cercetare independent. La această competiție, UAIC a câștigat 11 proiecte:

  • Nanostructuri de tip perovskit dublu pentru dispozitive de conversie a energiei solare;
  • Aplicații de mediu ale precursorilor amorfi ai mineralelor în depoluarea apelor;
  • Evaluarea climatului urban: condiție de bază a dezvoltării rezilienței locale la schimbările climatice în regiunea de dezvoltare Nord-Est a României;
  • Evaluarea susceptibilității mediilor de apă dulce la poluarea cu deșeuri din plastic;
  • Semnificația ecologică și evolutivă a polimorfismului cromatic la specii de reptile cu caracteristici biologice contrastante;
  • Noi structuri peptidice cu potențiale aplicații în terapia țintită și diagnosticul timpuriu în cancer;
  • O abordare cauzală sistematică a selecţiei naturale şi consecinţele ei filosofice;
  • Povești lichide: adaptare și rescriere în teatrul contemporan;
  • Romanul memoriei în postcomunism: subgenuri, generații, rețele transnaționale;
  • Orientale lumen. O cercetare metafizicoteologică asupra unui curent recesiv al filosofiei medievale;
  • Halieutica Scythiae Minoris. Pescuitul și industria peștelui la gurile Dunării în perioadele romană și romano-bizantină.

Competiția „Proiecte de cercetare postdoctorală (PD)” are ca scop sprijinirea tinerilor cercetători, doctori în științe, care doresc să își dezvolte o carieră profesională independentă de cercetare în instituții de cercetare din România, în vederea stimulării excelenței științifice în cercetarea românească. La această competiție, UAIC a câștigat 3 proiecte:

  • Efecte dimensionale și de scală în ceramicele pe bază de bariu;
  • Mobilitatea purtătorilor de sarcină utilizând tehnica Photo-CELIV în celule solare organice bazate pe noi amestecuri ternare;
  • Influența poluării asupra tehnologiilor fabricării celulelor solare.
Germany 1001712 1280 820x546
Școala viitorului, în viziunea directorilor școlari din Germania: accent pe formarea abilităților de viață și participarea democratică, folosirea extinsă, dar responsabilă a instrumentelor digitale, program de dimineață până după-amiaza pentru toți elevii – studiu
edupedu.ro

O școală unde elevii își petrec mai mult timp împreună, unde accentul e pus pe formarea abilităților de viață și este încurajată predarea interdisciplinară, unde copiii sunt pregătiți pentru viața democratică și sunt încurajați să folosească responsabil instrumentele digitale. Potrivit unui studiu recent, așa ar dori să arate școala viitorului directorii de școli din Germania, țară care se numără printre țările cu cele mai bune performanțe la PISA 2018, dar unde, mai ales după criza Covid-19, gradul de nemulțumire al managerilor școlari față de propria activitate a crescut dramatic.

Analiza arată că directorii de școală se plâng de faptul că își ocupă prea mult timp cu lucruri administrative și au prea puțin timp să se ocupe de chestiuni pe care le consideră importante pentru dezvoltarea școlilor. De aici rezultă atât un grad mare de nemulțumire față de activitatea lor (72% dintre respondenți), cât și un interes foarte ridicat față de ceea ce ar trebui să însemne noua cultură a școlii.

Aceasta ar presupune, conform aspirațiilor lor, atât reorganizarea masivă a programului școlar, într-o manieră în care elevii să petreacă mai mult timp împreună și mai puțin timp învățând în mediul familial. Ar însemna mai puțin accent pe materii individuale și mai mult timp pe predare interdisciplnară și pe subiecte pe care le consideră foarte importante pentru adulții de mâine, precum democrația și viața civică.

Iar multe dintre acestea sunt dorite nu doar de o bună parte, ci de cea mai mare parte a liderilor școlari intervievați.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.