Departamentul de Relații Internaționale
Adresă: Universitatea de Vest din Timișoara, bd. Vasile Pârvan nr. 4, etajul 1, camera 155B, Timișoara, cod poștal 300223, județul Timiș, România
Adresă de e-mail: international@e-uvt.ro
Consorțiul Universitaria, alcătuit din Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj- Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, s-a reunit în format online, în data de 14 mai 2021, cu o agendă structurată pe 10 paneluri cu teme actuale care vizează politicile educaționale din învățământul superior.
Cei peste 65 de participanți ai celor cinci mari universități – rectorii, președinții Senatului universitar, prorectorii, alți membri ai Consiliilor de administrație, reprezentanți ai organizațiilor studențești și ale celor sindicale – au dezbătut temele aflate pe ordinea de zi, au formulat concluzii și propuneri de măsuri concrete pentru recunoașterea și stimularea reală a performanței în universitățile românești și au făcut schimb de bune practici în contextul special al activităților desfășurate în ultimele trei semestre și în perspectiva anului universitar 2021-2022.
Participanții au salutat recenta inițiativă a Ministerului Educației, propusă în repetate rânduri de Consorțiul Universitaria, cu privire la implementarea unui program de finanțare a cercetării în învățământul superior în baza unor criterii transparente și obiective, care să stimuleze universitățile performante și prezente în ierarhiile și clasamentele internaționale recunoscute. Membrii Consorțiului consideră că inițiativa trebuie permanentizată și dublată de o finanțare dintr-un program analog acestuia pentru susținerea funcționării infrastructurii de cercetare existente și a resursei umane implicate, astfel încât universitățile să-și poată propune și proiecte pe termen mediu și lung pentru dezvoltarea cercetării universitare.
Scenariul de prezență la școală ar trebui schimbat rapid a doua zi după înregistrarea valorii de sub 1 la mie ceea ce înseamnă că ar trebui modificat Ordinul comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății care reglementează condițiile în care se fac ore fizic în funcție de incidența de infectare din localitate, este de părere rectorul Universității de Vest (UVT) Marilen Pirtea, se arată într-un comunicat de presă al UVT.
„În discuțiile din aceste zile, pe care le-am avut cu domnul Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației, am pledat pentru schimbarea rapidă a scenariului de prezență la școală, chiar a doua zi după înregistrarea valorii de sub 1 la mie. Se știe foarte bine că, la Timișoara, incidența cazurilor de infectări a fost vineri de peste 1 la mie, urmând ca să se continue încă o săptămână activitățile școlare online, conform cu actuala prevedere a Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, chiar dacă incidența a scăzut sâmbătă și duminică sub 1 la mie”, a declarat rectorul Marilen Pirtea, care este și deputatul PNL de Timiș.
„În urma argumentelor aduse și a exemplului din Timișoara, unde aplicarea mecanismului actual ar conduce la amânarea cu o săptămână a schimbării scenariului de prezență la școală, am subliniat că ar fi oportună schimbarea prevederilor Ordinului, pentru reluarea activităților școlare față în față, fără să se mai aștepte actualizarea de vinerea viitoare.
Am convenit, alături de domnul ministru Sorin Cîmpeanu, că în situația în care o comunitate intră în etapa favorabilă a scenariului verde, cu o incidență a cazurilor de infectări cu noul Coronavirus de sub 1 la mie, să se aducă o ajustare Ordinului comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății, în sensul de a intra în vigoare formatul de organizare a activităților didactice față în față chiar a doua zi după constatarea oficială a coborârii incidenței la sub 1 la mie.
Sperăm ca modificarea Ordinului comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății să intervină cât mai prompt, pentru reluarea grabnică a activităților normale în școlile din Timișoara, dar și din celelalte comunități aflate în situații similare”, a mai spus Pirtea.
Ce prevede ordinul comun:
Înainte de aceste modificări, scenariul se actualiza în baza ratei de infectare din ziua de vineri și era valabil toată sătpămâna ce urma.
În plus, prin acest ordin, a fost creat cadrul legal așa încât CJSU și CMBSU (comitetul județean pentru situații de urgență) sa decidă adaptat la fiecare situație scenariul de funcționare, în situațiile în care rata de infectare este la un nivel extrem de apropiat de pragul de 1 la mie.
Dumitru Prunariu va fi prezent pentru două zile la Timișoara. Universitatea de Vest celebrează cei 40 de ani de la zborul astronautului român în spațiu prin câteva evenimente dedicate performanței sale istorice.
7 zile, 20 de ore și 42 de minute în spațiul cosmic, în urmă cu 40 de ani. Atât a durat prima misiune spațială a românului Dumitru Prunariu. Aceasta s-a desfășurat la bordul navei sovietice Soyuz-40. Dumitru Prunariu este inginer și cadru didactic pentru studenții din țară și din străinătate, iar în particular se ocupă de cercetarea științifică a spațiului cosmic.
Miercuri, 19 mai, de la ora 17, Dumitru Prunariu susține o conferință de presă pentru celebrarea celor 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic. Aceasta va fi transmisă live din Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara pe pagina oficială de Facebook.
Joi, 20 mai, de la ora 16, va avea loc un concurs cu premii pentru elevi, cu eseuri și fotografii sau desene dedicate astronautului român și reușitei sale de acum 40 de ani. De la ora 17 va avea loc o emisiune live cu Dumitru Prunariu, pe care o veți putea urmări tot pe pagina de Facebook UVT.
Centrul Universitar UBB din Reșița și-a făcut publică oferta educațională pentru studii de licență pentru anul universitar 2021-2022. Înscrierile vor începe pe 12 iulie, iar admiterea se va desfășura, anul acesta, după regulile și criteriile Universității Babeș-Bolyai.
La Centrul Universitar UBB Reșița, înființat ca urmare a fuziunii prin absorbție a Universității Eftimie Murgu cu Universitatea Babeș-Bolyai, funcționează Facultatea de Inginerie a instituției de învățământ superior din Cluj-Napoca, iar Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul aceleiași universități are un Departament de Administrarea Afacerilor. De asemenea, sunt disponibile programe de studii ale altor patru facultăți ale UBB: Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării; Sociologie şi Asistenţă Socială; Educaţie Fizică şi Sport, respectiv Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.
„UBB este astăzi cea mai veche, cea mai mare și, din multe puncte de vedere, cea mai prestigioasă universitate din România. Statutul de student UBB la Reșița îți aduce o serie de beneficii: oportunități de practică și internship, programe internaționale, burse atractive, spații de studiu și laboratoare moderne, acces electronic la literatura ştiinţifică, complex și club sportiv universitar, cel mai modern campus studențesc din partea de vest a țării, oportunități de cercetare și educație, implicare în comunitate”, transmit reprezentanții Centrului Universitar UBB din Reșița.
România trebuie să identifice măsuri eficiente care să vizeze participarea deplină pe piața muncii a resurselor de forță de muncă disponibilă, pentru a putea limita efectele declinului demografic, este principala premisă a Strategiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021-2027 și a Planului de acțiuni aferent.
Conform acestor documente, România ar trebui să atingă în 2027 o rată de ocupare de 75%, în rândul populației în vârstă de 20 – 64 ani.
Diminuarea ratei NEET : tinerii care nici nu muncesc și nici nu învață
Rata NEET din România s-a aflat în permanență peste media europeană UE, cu procente mai ridicate în orașele mici și zonele suburbane, precum și în rural.
Raportul de țară pentru anul 2020 arată că decalajul de inactivitate dintre tinerii cu un nivel scăzut de calificare și cei cu înaltă calificare rămâne ridicat – 43,3 puncte procentuale.
Strategia menționează că, la acest capitol, eforturile trebuie concentrate pentru o mai bună identificare
a tinerilor NEET sau care sunt în pericol de a deveni NEETs, în vederea furnizării de măsuri adaptate și personalizate în raport cu nevoile și caracteristicile beneficiarilor.
Măsuri stabilite pentru această prioritate strategică:
UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.
Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.
Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.